Dupa ce a tras toata ziua de mine, D m-a scos duminica dupa-amiaza tarziu la plimbare la lac. Undeva in apropiere exista un lac de baraj pe raul Wupper. Mai fuseseram acolo de vreo doua ori, stiam cam despre ce e vorba, asa ca plimbarea pe marginea aceluiasi lac nu prezenta nici-o atractie pentru mine cu atat mai mult cu cat salbaticia din padure nu-mi ofera aproape nici-o ocazie sa ma pot aseza si bucura de perspectiva apei. Intr-una din incercarile noastre de a gasi un loc acceptabil pe mal am trecut in mica noastra plimbare pe un drumusor din-ala simplu, de pamant, si ingust si umbrit care mirosea nici mai mult nici mai putin a vite.
Nu, nu era nici-o vaca prin zona, dar mirosul ala inconfundabil al drumului pe care trec frecvent animale mi-a adus imediat aminte de nenumaratele vacantele la tara (undeva in Valcea) cand ma trezea bunica-mea dimineata strigand din prispa sau dand usa la perete si zicand "hai, ridica-te, ca trecura deja copiii cu vacile, hai ca-ti pusai ou in tigaie, hai ca urla vaca de foame", cand scoteam vaca din obor si o luam la goana sa prind copiii din urma, altfel vaca nu sta singura.
Aproape zi de zi faceam lucrul asta, dimineata si dupa-amiaza, si nu pot sa spun ca nu ma saturam, dar nici nu era chiar atat de grav atata timp cat imi luam ceva de facut cu mine sau erau o groaza de copii cu care ne jucam carti, pir-pac sau pitulusul prin poieni sau prin perdele sau (dupa caz) la cules de mure, prune (nu culesul ala adevarat, stresant, de prune scuturate cu prajina), la fantani (din-alea ca niste casute ascunse in cate-o poienita pe deal, cum este cea din poza de la muzeul satului - a se observa si crucile nelipsite, fiindca orice fantana era si troita) si cismele cand ne bateam cu apa, la porumb copt, la spart de nuci verzi si multe altele.
Nu exista vara in care dupa cosit sa nu "facem" toate fasiile de deal din zona: in valceaua stoichii, in valceaua lu biroi, in dos, la lac (care de fapt nu era nici-un lac, dar asa ii zicea), la matulescu, in padini etc. Mai mereu terminam (pe la sfarsitul lui august, cand ne pregateam sa vina parintii sa ne ia acasa) in valceaua lu biroi unde reaparea o iarba proaspata tarzie si de unde vedeam de fiecare data apusul, iar dupa pozitia soarelui pe cer stiam cand sa plecam. De-acolo cunosc mirosul de animale pe drum amestecat cu racoarea si prospetimea umbrei si buruienilor de pe margine de care, trebuie sa recunosc, a inceput sa mi se faca dor...
Si mi s-a mai facut dor si de amiezele alea calde cu cotcodaceli si bazait de muste si albine, cu tocat bolboate (fierturi din vrej de dovleac) la puii de curca (niste pasari destul de pretentioase si sensibile), cu spalat rufe in albie cu apa fiarta in cazan, cu tacanelile masinii de cusut sau ale ciocanului pe nicovala de pantofi ale lui tataie (cand traia), cu un singur program la televizor unde nu se vedea niciodata clar din cauza antenei prost agatate, cu latratul lui Turta (care a trait saracul legat multi ani si a indurat multe stari ale vremii, coji de paine, oase si mamaligi), dar fara cules de prune, fara rugamintile obositoare, santajiste si imposibile (de fapt aiuritoare) ale bunica-mii, fara supararile absurde cu verisoarele din vale, fara (neaparat) cules de fasole de pe arac s.a. s.a. s.a. ...