Am mai pus titlul asta o data. Conteaza? Nu conteaza. Nu se pune. Acum as fi tentata sa aberez, mai ales ca nu am mai nimic palpabil de comunicat.
M-am apucat de o carticica noua si mi-am amintit de suprarealismul lui Boris Vian. In cazul de acum am dat de o varianta si mai greu de perceput, poate datorita formatiei preponderent filosofice a autorului. Astazi mi-am dat seama ca, desi citesc niste pagini excelente, mi-e cam incomod sa mai asimilez randurile aparent pline de nonsens ale suprarealistilor. Poate si din motivul ca am considerat nepotrivit acest roman de luat cu mine la strand. Asa se face ca am luat, inceput si terminat o alta carticica, ce-i drept destul de subtirica si lejera, numai buna de suportat soarele parpalitor al dupa-amiezii.
In alta ordine de idei, ca tot mi-am adus aminte, nu pot sa-i inteleg si basta pe cei care aleg sa-si scrie blogurile intr-o alta limba decat cea materna. Se cred mai interesanti? Se feresc de cineva? Habar nu am, cert este ca nu as alege aceasta varianta. Never say never. Na, ca nu am pronuntat cuvantul. Mai reflectez.
