Mor de somn. Probabil ca adapostul fata de vremea ploioasa si rece, undeva la caldurica, imi confera pe langa starea aceea confortabila de securitate si o oarecare dorinta de a face ceva, fie si numai banalul citit sau scrisul in acest blog (ca si cum mi-ar fi lipsit atat de mult) sau reflectatul la diverse lucruri ce ma framanta, dar sub o forma cat mai solitara posibil. Asta se accentueaza acum cu atat mai mult cu cat inca mai am oaspeti (babacutii).
As vrea ca tu, cel ce citesti aici acum, sa consideri pret de cateva randuri pana la sfarsitul acestei pagini ca nu ma cunosti si sa nu ma judeci decat cu sufletul celui ce a simtit intr-un mod asemanator, fiindca nu ma indoiesc de faptul ca pana si cel mai ridicol si marunt eveniment (nu stiu cum sa-i spun altfel) poate avea asupra sinelui o influenta atat de mare si, ca in cazul meu, intristatoare. Nu dau amanunte.
Nu am sa spun decat ca visez. Si visez mult. Il visez pe el oricine ar fi. De cele mai multe ori imi este cunoscut. Fie ca l-am intalnit o data, fie ca imi este prieten (mult spus) de multa vreme. Toate aceste visuri au conotatie pur sentimentala. O imbratisare, un simplu sarut sau o strangere de mana sunt de fapt expresiile unei comunicari afective fluide si destul de intense prin intermediul careia (suna pompos sau mai degraba fatalist) traiesc. Sa fie clar, este vorba despre ceea ce eu simt, chiar daca el ma strange la piept sau, dimpotriva, dispare. Am avut acest feeling foarte rar in realitate. Este ceva sublim. Si nu se petrece cu oricine. Chestie de chimism si de multe altele. Dar de el am totusi parte numai in vis. D nu are nici-o legatura cu toata povestea asta. Sper ca se intelege. Este ceva foarte intim, despre care as prefera sa nu spun nimanui. Dar trebuie cumva sa scap de golul cu care m-am trezit azi-dimineata si cu care ma trezesc din nou (fiindca e destul de frecvent de cand m-am mutat aici) de vreo 3 zile consecutiv incoace... Azi noapte l-am visat pe...
