Cu fiecare secunda sunt mereu alta. Imaginea mea din secunda aceasta se suprapune peste cea care am fost secunda trecuta impreuna cu toata incarcatura ei. Am trait putin si destul de... nu neaparat retrasa, dar fara sa-mi asum riscuri prea mari, fara obiceiul de a face lucruri iesite din comun si cu toate acestea am o caruta de amintiri. De unele nu sunt prea mandra, mai ales ca ma mustra intr-un fel constiinta sau mi-e pur si simplu jena de fiecare data cand dau peste ele. Sunt lucruri mai mult sau mai putin gandite care nu ar capata notiunea de nazbatie daca nu ar exista ceva (chiar si propria constiinta) sau cineva care sa-mi dezvaluie cat de urat a fost comportamentul meu.Ma batea gandul sa fac un top. Asta ar insemna sa stau sa cern si sa discern mai mult decat am rabdare si cred ca nici nu are vreun sens. Asa ca am sa le insemnez cu stelute pe masura ce mi le aduc aminte. Banale, rusinoase, comice sau stranii, pedepsite, certate sau nu, cu astea defilez, desi nu ma obliga nimeni sa le pun pe hartie...
* In satul unde-mi petreceam vacanta la bunici, mai precis pe aceeasi ulita traiau mai multe neamuri de sarantoci. Genul de oameni cu multi copii, cu casele neterminate sau prea vechi, cu cate o mama sau tata betivi sau curvari, cu aceleasi haine pe care le purtau o luna "pana curgea jegul de pe ele" si pe care le puneau direct pe foc sau le aruncau in ududoi (un sanţ mai in vale prin care se presupunea ca trece un paraias numit - cred ca destul de inpirat - Sâlea, poate si pentru ca era mai mereu groapa de gunoi inclusiv pentru mortaciuni), cu obiceiul de a fura (unii) sau, dimpotriva, cu un orgoliu comic de gospodari, cu nume cat mai pestrite (hoagari, carbasani) si cu care aveam inevitabil de-a face.
Uneia dintre aceste familii i-a supravietuit (acum nu mai traieste) si o bunica pe care propriii nepoti (din inconstienta sau din prostie) au lasat-o si oarba si surda. Gica sedea mai mereu singura pe marginea drumului, rezemata de gard, vorbea singura (fara glas) si gesticula si cu siguranta era si infometata. Deseori treceam spre casa si o vedeam acolo. Bunica-mii i se mai facea mila de ea si ii mai punea in poala cate ceva de pomana strigandu-i in ureche sa manance. Cu toate ca avea acest dublu handicap si parea dusa pe alta lume, daca o bagam in seama urlandu-i in ureche a cui sunt, baba isi amintea inclusiv de mine cand ma scotea mama pe-afara copil foarte mic fiind.
In fine, nu stiu ce s-a intamplat cu mine intr-o zi, eram suficient de mare, ca am trecut pe langa ea (eram singure), am luat o piatra de pe drum si i-am pus-o in mana fara sa-i zic nimic. Desigur ca si-a dat seama imediat, doar nu isi pierduse toate simturile, a aruncat piatra inapoi in drum (cred) si a inceput sa strige si sa blesteme si sa certe indiferent cine o fi fost ala care si-a batut joc de ea. Am sters-o cat mai repede cu toate mustrarile ajungandu-ma din urma si nu am spus nimanui nimic despre acest nefericit si rusinos eveniment.
* Cam in aceeasi perioada tot acolo isi petreceau vacantele si niste verisoare mai indepartate de aceeasi varsta cu noi cu care ne intalneam zilnic si ne ocupam timpul. Erau niste fetite vesele, una dintre ele, cea mare (care a si murit intre timp la 19 ani in urma unei meningite, veste care m-a socat) avea gropite in obraji, locuiau in Sibiu, deci veneau cu accent, si faceam cu ele tot posibilul sa evitam toate treburile la care eram solicitate (cu precadere cules de corcoduse sau prune cazute) si ne distra intr-un fel faptul de a o sfida pe bunica-sa care toata viata ei a fost o femeie rautacioasa si lenesa.
Ieseam cu vitele impreuna si ne intelegeam destul de bine. Intr-o buna zi pe cand stateam "la lac" si ne jucam la cismea oprind curgerea apei ne-am apucat sa facem forme de noroi. Probabil ca ne-am harait sau poate chiar nu, dar cum mi-a venit in minte, asa am si comis-o: am luat un bulgare de noroi si i l-am aruncat in piept. Desigur ca s-a suparat, a inceput sa planga. Nu credeam ca o ia atat de in serios. Intamplarea a facut ca parintii sai sa fie si ei pe-acolo chiar atunci, in concediu. Cand am plecat acasa mi-a luat-o inainte si s-a plans. Trecand prin dreptul portii casei lor m-a intampinat tatal ei si am primit mustrarea de rigoare ceea ce m-a facut sa crap de rusine.
* Tot in aceeasi zona si cam aceeasi perioada, ori de cate ori eram in vacante aveam obiceiul sa ma cert cu frati-miu. Cu cat crestea, cu atat mai nesuferit imi parea si imi facea tot felul de nervi. Asa ca nu imi ramanea decat sa prefer compania verisoarelor noastre primare care locuiau undeva in vale. Era suficient sa trec dealul (desi cam corvoada, drumul asta era, este si va fi mereu fascinant pentru mine) si la capatul cararii, unde aceasta se intalnea cu soseaua, ajungeam direct la ele acasa. Desigur ca ramaneam deseori peste noapte si imparteam patul cu cea mare dintre ele. Eram mai apropiate, aveam secretele noastre care numai intre noi nu ramaneau. La un moment dat m-am certat atat de rau cu A, incat m-am hotarat sa ma mut in vale. Imi facusem si bagajul. Dupa cateva zile de stat pe-acolo cred ca matusa-mea se cam plictisise de prezenta mea, desi nu lasa neaparat sa se vada. O catea fatase de curand. Jucandu-ma pe drum nu stiu ce mi-a venit si am luat un catel, am deschis poarta vecinei de vizavi, o scandalagioaca betiva de felul ei, am lasat catelul acolo si am inchis poarta la loc. Scandalul nu s-a lasat asteptat. Desi, daca ma gandesc bine acum, nu am facut mare lucru, matusa abia a asteptat sa ma certe si sa ma trimita acasa. Cu gandul la fratiorul tembel am rugat-o sa ma ierte, am ramas iarasi peste noapte acolo, iar in noaptea aceea a avut grija sa ma parasca parintilor mei ce venisera sa ne viziteze si trecusera prin zona. Acestia m-au si pescuit inapoi spre casa din deal.
* Ar mai fi un jurnal in care scrisesem de rau despre aceeasi matusa paracioasa si cu gura mare. Dintr-o intamplare neprevazuta, cand nu eram prin preajma, a dat de el si a inceput sa citeasca. Evident ca randurile mele au infuriat-o. Ceea ce nu am stiut pana in momentul in care am inceput sa primesc tot felul de reprosuri de la bunica-mea (si nu de la ea direct, lucru tare enervant) care nu prea se potriveau cu realitatea dintr-un singur motiv: nu mai stiam (de fapt nu mai gaseam) ce si unde scrisesem. Ceea ce, prin negatia mea, a pus paie pe foc. Am lasat-o in coada de peste.
* Intr-o zi i-am spus unei fete din cor (asa mi s-a parut mie ca vad) ca are dintii ca de vampir. Nu s-a vrut o gluma rautacioasa, dar am jignit-o pana la lacrimi. Din fericire mi-am cerut imediat iertare.
In rest cred ca mai toate sunt lucruri pe care orice copil (fara minte) le-ar face la un moment dat cum ar fi:
* urcatul pe terasa blocului la etajul 11, uitatul in jos in strada si pâra unei vecine ce ma vazuse (pedepsit cu o saptamana de stat in casa), sau
* acoperirea cu creta (!) a unei note proaste pe caietul pe care nu scrisesem o tema (de uituca) in clasa a doua (si cu pâra aferenta a unui coleg care ma vazuse in dupa-amiaza respectiva pe-afara - destul de tarziu de altfel - in loc sa-mi pregatesc lectiile) ca sa nu observe mama (si nu a observat), dar care a fost descoperita de o alta colega in clasa a doua zi si aratata la toata clasa
* o tentativa pedepsita de copiere la teza la romana (hehe, eram in liceu deja) in care imi scrisesem subiectul pe banca, dar inutil, fiindca nu era de la numarul meu
* rautacismele (hehe, eram in facultate deja) adresate unei colege care se presupunea a fi una dintre cele mai apropiate (am mai povestit despre ea)
* indrazneala de a il da in vileag - enervata - pe asa-zisul profesor meditator de matematica ce se presupunea ca trebuie sa ma ajute si sa-mi explice, dar care imi dadea probleme de facut si care isi ocupa asteptarea cu sulul urias de ziare cu care venea; treaba s-a petrecut in felul urmator: el lucra individual cu fiecare elev la care se deplasa acasa; intr-o buna zi m-am saturat de el (oricum nu-l suportam de la bun inceput datorita urateniei si atitudinii lui total reci - cred ca asa era si cu propiii copii - si voit pretentioase), m-am ridicat subit de pe scaun in timpul stoarcerii de neuroni in fata unei probleme cu care nu ma intelegeam si m-am dus la mama in sufragerie careia i-am spus cat se poate de tare ca sa se auda: "citeste ziarul!" (in loc sa ma ajute); cred ca nici ai mei nu mai pot realiza cum au putut sa angajeze un atare nesuferit care sa se ocupe de pregatirea suplimentara a copilului lor...
* joaca de-a mama, tata si copiii prin pod pe la vreo 5 ani cand musai exista vreun verisor sau vreo verisoara un pic mai mare decat noi, astia micii, care sa ne puna sa ne dam chiloteii jos si sa ne apropiem unii de altii, ca intr-un fel de prima experienta asa zis sexuala...
etc etc etc
