Trecu si mijlocul de august. Intotdeauna ma intristeaza sfarsitul verii. Intotdeauna ma consoleaza toamna cand ma refugiez de ploaie la caldurica si cand miroase a muraturi. De mirosul de muraturi mi-e cam dor. Mi-e dor si de gramezile uriase de cartofi, gogosari, castraveti si telina din pietele romanesti cu balti si noroaie pe jos pe care numai toamna le vezi. De fapt mi-e dor de mai multe, dar nu mai e mult pana ma reintorc in Ro si pana cand o sa-mi zic dupa 2 zile ca vreau inapoi.
Voiam sa vorbesc despre altceva. Parca mi-a fost legata mintea. Nu ca ar fi fost astazi extraordinar pentru mine, dar trebuia sa apara, asa, mai pe seara ceva care sa-mi strice orice alt chef in afara de cel de a scrie si a injura. Norocul meu e ca a trebuit imediat sa plec de-acasa si sa nu fiu tentata sa actionez imediat si inconstient in virtutea furiei. Acum ceva vreme am trimis un manuscris la liternet. Pe motiv ca nu are nici cap si nici coada si ca "Numerotarea paragrafelor nu ajuta lizibilitatii" (?!?) textul mi-a fost refuzat. Si atat.
Doamne, uite cum se intampla ca, dupa ce mi-am varsat deja naduful in alta parte, acum nu mai pot sa spun nimic. Mi-au mai refuzat ei niste poezii. Hai sa zicem ca alea erau slabute. Dar in acest text chiar aveam incredere. Ma simt epuizata. Desi risc sa fiu acuzata de subiectivism, e foarte posibil sa nici nu-mi fi citit textul cap-coada. S-a izbit de limbajul unicat din sudul Olteniei de la Dunare, nu i-a placut si gata. Pe de alta parte, desi sunt foarte constienta ca probabil nu va fi asa si ca nu trebuie sa ma las, ajung iar la concluzia urmatoare: este timpul sa renunt la a mai scrie poezii si alte povesti de adormit copii mici. Am sa ma rezum la blog si atat.
