Also, una la mână: scăpăm de poştaşii fără cheie care au talentul uneori să ia locul ceasului deşteptător de 3 ori pe dimineaţă pentru poşta altora care nu-s acasă sau care şi-au stricat/închis definitiv soneria din motive de deranj. Cu alte cuvinte, asociaţia de locatari/proprietari s-a întâlnit săptămâna trecută cu scopul de a semna în sfârşit protocolul instalării unor cutii de scrisori exterioare clădirii. Cu această ocazie D a profitat şi-a invitat-o pe la noi la un pahar de vorbă pe proprietara apartamenului de lângă, cel în care stă turcul (şi în care au stat odinioară italienii) şi cel pe care doar în visele noastre deocamdată ni-l dorim accesoriu la locuinţa actuală în speranţa că într-o bună şi prea frumoasă zi îşi vor face apariţia şi mult aşteptaţii şi doriţii nepoţi ai socrilor şi părinţilor mei şi ne-ar trebui nişte spaţiu suplimentar pentru intimitate şi confort.
S-a mirat tantia de cât de frumos şi util am reuşit să amenajăm un apartamentuţ de 50m2, am mai impresionat-o şi cu miniexpoziţia de mâzgăleli semnătura subsemnatei, apoi dintr-una într-alta am ajuns şi la subiectul apartamentul de lângă. În nici-un caz direct, (nici pentru ea şi nici pentru noi) ci mai pe ocolite aşa, mai cu apropo-uri că ne-ar interesa, dar că pe piaţă sunt oferte destul de avantajoase cu diverse preţuri, că ăsta de lângă ar fi totuşi destul de bun, dar că deja plătim nişte rate, iar încă o serie de dobânzi usturătoate ne impun nişte reţineri, că eu încă n-am pus încă mâna pe nici-un job cu salar generos, că turcul are chiria neplătită încă, că ea ar vinde cu un anumit preţ şi chiar ne-ar ajuta printr-o înţelegere care să ne scutească de anumite dobânzi şi uite-aşa. A rămas că trebuie să mai calculăm.
Între timp fusesem (chiar în aceeaşi zi) la un târg de joburi, care era mai degrabă un fel de adunătură de diverse organizaţii care să te orienteze spre ceva anume sau să îţi acorde o ultimă şansă. Acolo am întrebat pe cineva de la Arbeitsagentur în legătură cu situaţia mea, că am terminat un Ausbildung în România care în Germania nu se recunoaşte, dar nici şomeră nu sunt şi nici nu mă pot încadra, fiindcă salariul lui D e suficient de mare ca să ne întreţină pe amândoi şi că ce aş putea face, însă domnul cu pricina m-a trimis la unul din departamentele Diaconiei sau ale Caritasului şi să vorbesc acolo, fiindcă el Arbeitsagentur nu se ocupă decât cu şomeri cărora le plăteşte anumite cursuri sau specializări, iar mie n-au cum. Am plecat de la târg mai mult cu ochii în ceaţă, fiindcă nici Diaconia, nici nu ştiu ce instituţie pentru integrarea străinilor nu avea nici ce-a mai mică idee ce se poate face cu mine într-un mod cât mai convenabil de ambele părţi. Aşa că a doua zi am luat frumuşel adresa dintr-un Stadtblatt local, în care se anunţa la rubrica oferte de job "căutare de ajutători" in câteva filiale ale unui magazin de ieftinituri, am scris o scrisoare de intenţie şi am plecat cu ea la poştă. Carevasăzică eu acum candidez pentru un minijob prost plătit, dar pentru care nu ar trebui să străbat decât 5 minute de-acasă. Să vedem ce şanse am, chiar dacă spun înainte să am detalii concrete, chiar dacă am spart mai alaltăieri în baie o oglinjoară direct în 4 bucăţi relativ egale, ani de ghinion cică, ducă-s-arşipeapasâmbetei, fiindcă nu mă impresionează superstiţiile de genul ăsta.
Între timp ne trezim cu un telefon de la proprietăreasa de mai devreme (iniţial nu ştiam ce vrea, fiindcă noi nu am fost acasă, dar i-am găsit numărul pe display, şi credeam prin absurd că a şi găsit alt cumpărător de apartament) care îmi oferă posibilitatea să câştig nişte bani (frumuşei chiar) dacă mă duc din când în când pe la ea pe-acasă şi o ajut la diverse treburi din gospodărie, fiindcă o paşte bătrâneţea şi începe să nu mai poată şi sunt atâtea de făcut. Ba chiar va veni şi mă va lua de-acasă cu maşina, deşi stă în acelaşi oraş (dar ceva cam prea în deal pentru mine, părerea leneşei şi comodei). Cum să nu accepţi? A rămas că trecem ieri pe la ea şi vorbim şi stabilim. Şi ne-am dus mai pe seară aşa. Şi zic hai să nu mergem chiar cu mâna goală. Măcar o chestie cât de mică. Şi mi-am amintit de o farfuriuţă miniaturală de Horezu cu magnet în ea care zăcea prin dulap, fiindcă frigiderul nostru e încorporat în mobilier. Am ajuns, i-am dat atenţia, tare s-a bucurat şi imediat ne-a arătat şi de ce: avea frigiderul plin de magneţi suveniruri din diverse surse. Ce coincidenţă, nu?
În plus, m-am minunat de prezenţa unei pianine albe pe care abia aştept să o ating într-o zi, dacă mă lasă.
Miercuri vine să mă ia ca s-o ajut să facă ceva cu merele care au căzut din pomul bogat (anul ăsta) din grădină, pe care le-a depozitat în pivniţă şi de care i se face milă pe zi ce trece, fiindcă nu le mai vine rândul.
Ne-a mai arătat camerele de sus, iar la coborâre (care dă cumva direct în antreu) a luat hainele de pe umeraşe şi ne-au ajutat (ea şi barbat-su) să ne îmbrăcăm. Credeam că încă mai sunt interesaţi de palavre, deşi de-abia veniserăm de ceva mai puţin de-o oră, deşi discutaserăm şi ne-arătaseră ceva amintiri de prin croaziera lor de pe Dunăre şi de vizitele prin oraşele riverane, inclusiv româneşti, însă nu, scoaterea cât se poate de naturală a hainelor de pe umeraş a însemnat şi "datul nostru cât mai subtil afară din casă". Mai contează?
Vineri l-am vizitat pe Bo (profesorul de germană) la VHS, şcoala unde m-am "integrat", la o cafea şi mi-a sugerat să fac nu ştiu ce curs de calculator şi comunicare şi să dau un examen ca să am patalama şi să fiu credibilă când caut un job mai bun. Tot el mi-a recomandat să mă anunţ drept "căutătoare de job", dacă şomeră nu merge, la Arbeitsagentur şi mi-a găsit pe net o serie de şcoli de Physioterapie la care aş putea studia gratuit dacă trimit nişte scrisori de intenţie acum şi (posibil că) aş avea şansa unui loc peste câţiva ani. Să vedem. Deocamdată visez la cai verzi pe pereţi să-mi deschid un atelier de creaţie de obiecte decorative sau altele cu vânzare, deşi piaţa e suprasaturată, iar într-un oraş aşa de mic ar muri îngropat în datorii, visez să mă apuc să scriu iar o poveste pentru copii (am deja o idee), să mai pictez câte ceva, să-mi pun laminat, să-mi renovez şi reamenajez cămara, care şi-aşa e prea îngustă, să termin de citit nu ştiu ce carte, să-mi mai iau un raft, o pernă pentru scaun cu husa aferentă, să pregătesc daruri, că acuşi vine Crăciunul, şi mai ales să schimb nişte componente la tractorul de la care bloguiesc (şi nu mai termin o dată, Doamne, ce prolifică sunt azi, ce-o fi cu mine?) şi care îmi fac desktopul amar şi plin de punctuliţe, dunguliţe şi alte năzbâtii. Hai, bâşti, că terminai!
Un peseu mititel: turcul fumează mahoarce al căror damf puturos migrează din baia lui într-a noastră prin nişte găuri (încheieturi incomplete de zid) insesizabile. Ca s-o scurtez: la noi în baie pute fără speranţe de mai bine, dacă nu intervenim. Cum?
| Însemnare mai nouă | Însemnare mai veche |
