A fost o dată un omuleţ căruia nu-i plăcea să rişte. Avea o serie de idei fixe şi se ţinea de ele cu dinţii. De asemenea nu exista obiect cumpărat de el pe care să nu-l ferească de mâna neştiutoare sau "răuvoitoare" a vreunui străin, fie el şi din neam. Recunoştea cea mai mică urmă străină ce se abătea pe vreunul dintre preţioasele obiecte. Maşina pe care o conducea nu încăpea nici măcar pe mâna propriului fiu, care de altfel conducea una identică. Pentru iarnă şi-a prevăzut autoturismul din dotare cu una bucată două perechi de cauciucuri speciale de sezon pe care le montează tacticos an de an. Să dea Domnul să nu ningă de Crăciun tocmai în ziua când se va revedea cu neamurile (inclusiv alea venite de prin străinătăţuri) la petrecerea sfintei sărbători unde abia aşteaptă să înfulece Berliner Brot, Stollen şi alte bunătăţuri cu marţipan, ciocolată şi condimente, că şi dacă se pune strat de trei centimetri măsuraţi cu rigla, el nu mai pleacă de acasă. E prea multă zăpadă. Eventual, nici nepoţeii nu şi-i va primi în week-end-uri, de animale în locuinţă nici nu se discută. Chestie de tabieturi, de ore fixe, de deranj etc.
