Amintiri de unu martie

Anu' ăsta mi-am luat o zambilă roz (în numele lui D care trebuia să mi-o ofere, fiindcă la ei nu există Mărţişor) cu tot cu bulb şi aştept să înflorească. Anul trecut pe vremea asta eram în spital şi făceam analize. Acum doi ani nu mai ştiu ce făceam. Acum mulţi ani abia aşteptam această zi. De cu seara aranjam pliculeţele: ăsta e pentru profa x, ăsta pentru diriga, ăsta pentru profa y. A doua zi stăteam la coadă la oferit mărţişoare. Unele profe primeau mai mult, fie pentru că erau mai îndrăgite, fie pentru că aveam oareşce interese. Aduceam cu mine mărţişoare pentru două trei colege, primeam la schimb altele de la ele şi făceam colecţie. De la băieţi nu prea aveam norocul să primesc. Fie erau în cea mai mare parte amărâţi, prost crescuţi sau pur şi simplu neinspiraţi, fie nu le plăcea de mine şi basta (cu alte cuvinte se învârteau mărţişoarele în jurul meu, dar nici-unul nu ajungea de bunăvoie la mine). Un singur băieţel, an de an, venea în ziua de 1 Martie cu un buchet mare de flori (de obicei frezii, mamă ce îmi lipsesc florile astea şi parfumul lor, fiindcă pe-aici nu le văd, nu că n-ar fi, dar sunt eu chioară) şi le împărţea tuturor fetelor din clasă. Povestea asta s-a repetat cu un alt tip, cândva prin liceu, care a preferat să ofere ceva personalizat (aproape, cred) fiecărei colege. Şi fiindcă era printre altele poet, nu lipseau felicitările cu versuri. Ce păcat că era un tip total neatrăgător. Dar avea noroc cu mine, că stateam în faţa lui şi mai putea copia de la mine pe la teze. :D