30 septembrie 2008

Geaca neagră de piele

Mi-a amintit de geaca de motor a lui T. :-|
Neagra de motor cu care am dormit în braţe în noaptea în care ai uitat-o la mine.

Eram unul din ăia zecemii. Mergeam pe străzi urlând şi zdrăngănind din ce puteam. Bac-ul la 7 materii era o chestie nasoală. "Nu aveam timp să-l pregătim". Nu mai vorbesc de programă care oricum era un haos. Umblam aşadar pe bulevardele Bucureştiului de la un minister la altul şi puţin îmi păsa că dau Bac-ul la 7 sau 15 materii. Eu mă gândeam la tine. Trecuseră vreo 3 săptămâni şi nu aveam nici-un semn, în afară de (în sfârşit) vestea că ai să vii. Băteam bulevardele şi mă bucuram în mine. Îţi trimisesem aşa cum mi-ai cerut. Două scrisori cu un patrufoi albastru desenat pe ele. Le-aş mai citi acum o dată, să mă jenez de inepţiile mele de adolescentă îndrăgostită.
Mi-ai făcut semn c-o uitătură spre bucătărie. Ai intrat pe geam dinspre balcon şi te-ai aşezat turceşte pe jos. M-ai sărutat ca şi cum cele 4 săptămâni dintre noi nu ar fi existat. Te-ai scuzat că n-ai avut timp şi am înţeles. Nu ştiu de ce ai insistat să promiţi ceva ce nu îţi stă în mână. Parcul, filmul, strânsul genunchilor, jocul tălpilor pe sub masă, mirosul tău din geaca de piele, pachetul de ţigarete uitat şi el, motanul răvăşit pe frunte, zâmbetul tău cu încreţituri calde pe tâmple. Cu astea am rămas un timp. Nedeterminat.