NRW Tag

Landul nostru a împlinit zilele astea 62 de ani. În fiecare an se sărbătoreşte într-un alt oraş. Veni şi rândul Wuppertal-ului. În birourile primăriei răsunară telefoane, se scriseră emailuri, se eliberară permise de transporturi speciale, băiatul meu lucră de zor. Săptămâna trecută îi zisei dragă, ia să-ţi scoţi şi tu nevasta la plimbare duminică. Îs deschise şi magazenele cu această ocazie, poate mă căpătuiesc cu neşte pantofi, poate şi-o curea, că vine toamna şi uite-aşa, are omul nevoie de ele... Şi ne luarăm noi sarsanalele-n-spinare şi-o pornirăm telelei nu înainte de a frühstücka din chifluţele şi brânza procurate deunăzi de acelaşi băiat în timp ce nevasta muncea cu drag şi spor într-un magazin filialist. Ne urcarăm în primul tren, apoi în primul tramvai suspendat (Schewbebahn) şi ajunserăm într-unul din cartiere cu centru de cumpărături unde era momentan închis, fiind duminică. La noi în land (nu ştiu dacă şi în celelalte) există 4 duminici pe an în care se deschid magazinele. Iar treaba asta se petrece undeva pe la prânz după slujbele religioase. Aterizarăm aşadar într-o zonă în care erau amplasate corturile a diverse instituţii vitale cum sunt poliţia, pompierii şi salvarea şi spitalele şi alte organizaţii aferente şi complementare. Ne-am întâlnit şi am stat de vorbă cu unul dintre colegii socrului meu de la pompieri şi salvare (care sunt mână în mână) care a ajuns şi prin România fie cu ajutoare, fie ca să pună la punct diverse staţii de salvare cum ar fi cea de la Sibiu. Printre altele am aflat cum s-au confruntat ei cu un accident de motoretă petrecut undeva în faţa maşinii lor cu care se deplasau pe un drum dinspre Piatra Neamţ spre Sighet şi cum n-au putut să acorde primul ajutor din cauza curioşilor ce se îngrămădiseră deasupra accidentatului, cum a venit (surprinzător de repede) o salvare românească din care au coborât doi inşi care l-au luat pe sus (fără alte menajamente) şi au plecat la fel de repede cum au venit. Cu această ocazie am aflat că nemţii au un cu totul alt sistem de salvare faţă de americani, în sensul că ei acordă primul ajutor la locul accidentului în nişte corturi speciale, ca un fel de minispitale, şi abia apoi se repartizează răniţii la spitalele din zonă în funcţie de urgenţele pe care sunt specializate. Am pus mâna pe o păpuşă din-aia pe care exersezi masajul cardiac şi respiraţia gură-la-gură şi am mai aflat câteva detalii pe care probabil le învăţasem teoretic deja şi pe la cursul de primul ajutor din facultate, tot degeaba dacă nu am beneficiat şi de practica propriu-zisă. În fine, am mai văzut nişte proiectile, mine şi grenade puse frumos într-o vitrină. Apoi am văzut nişte căţei dresaţi să umble şi să caute persoane în caz de calamităţi (cutremure, de exemplu), apoi nişte aranjamente făcute de poliţie prin care puteai să probezi senzaţia de pe scaun a unui accident produs la 40km/oră sau astmosfera dintr-o maşină răsturnată, am mai văzut o blindată şi o maşină de apă cu care se împrăştie vandalii. Am plecat dup-aia cu un Schwebebahn plin de oameni spre centrul Elberfeld şi ne-am întâlnit cu o sumedenie de corturi aparţinând circumscripţiilor şi oraşelor importante ale landului, fiecare cu diverse pliante cu oferte turistice şi posibilităţi de petrecere a timpului liber în zonă. Se exploatează turistic fiecare centimetru de oraş, de pădure, fiecare statuie sau monument, fiece castel sau stradă, şi mai ales se pune mare accent pe trasele de bicicletă. Păi să nu-ţi fie drag să te duci? Am intrat prin magazine şi n-am plecat decât c-o ciocolată pe care vrem s-o dăruim cuiva de ziua de naştere, în schimb ne-am umplut rucsacele cu pliante, cărticele şi cu 3 kg de mere din regiune, noua recoltă. Am ajuns într-o zonă în care comunităţile (în mare parte islamice) din regiune îşi ofereau specialităţile culinare. Am gustat o supă de măcriş de la nişte ruşi, nu înainte de-a-mi manifesta entuziasmul că mâncasem şi eu cândva aşa ceva crud când eram de-o şchioapă. Aşa s-a minunat una din tantiile de-acolo că în sfârşit uite cineva care nu confundă supa de măcriş cu cea ce varză acră (Sauerampfersuppe / Sauerkrautsuppe) încât am intrat în vorbă cu ea şi printre altele am aflat că a fost şi ea prin România, tot cu ajutoare şi tot prin Transilvania. La sfârşit m-a întrebat dacă merg pe la biserică şi mi-a dat o revistă. Încă o sectantă, mi-am zis, cu toate că mi-a plăcut spiritul ei deschis. Am plecat şi din Elberfeld şi ne-am dus în zona parcului Zoo. Acolo erau mai multe scene. Pe una dintre ele, unde am zăbovit noi mai mult, se desfăşurau nişte coruri, în mare parte de amatori pe care i-au dezavantajat microfoanele (deşi aveau nevoie de ele), părerea mea, dar să nu bombănim, a fost şoul pe gratis. Totuşi, cred că am ajuns cam pretenţioasă. Apoi am pozat neşte pinguini (ăia care s-au plimbat cu Schwebebahn-ul până la Zoo acum vreo doi ani) şi am mai ascultat o trupă din Köln (care aduceau a Zdob şi Zdub aşa umpic, ca stil) preţ de vreo doo piese, timp în care ne chiombeleam la nişte paraşutişti ce tocmai săriseră dintr-un avion, apoi am şters-o spre casă, fiindcă tocmai se anunţa o furtună care a anulat lansarea nuştiucăror baloane cu aer cald. Gata!