A doua zi de Paşti

Azi o dau pe amintiri. Paştiul petrecut de mine în Bucureşti n-a avut niciodată vreun farmec, aşa cum (am mai spus deja) nici aici nu are. Cel mult mănânci o prăjitură (mă rog...). Ouăle vopsite nu ştiu dacă se ciocnesc aşa ca pe la noi, cert e că le găseşti în supermarket gata preparate, numai să le cumperi, chiar şi cu două luni înainte.
Mai senzaţional era când plecam la ţară. Cel puţin pitoreşti erau oamenii (aşa simpli şi "proşti" cum erau) care se duceau noaptea la biserică (la denie sau la înviere), babele care adormeau în strană (inclusiv mamaie-mea), copiii agitaţi intrând şi ieşind pe uşa bisericii unde înăuntru era prea cald, iar afară prea frig, unde popa ieşea cu sfintele daruri şi se ruga de nu ştiu câte ori pentru toate neamurile şi mă întreba la miruit când am venit în vizită, când se auzeau de pe dealuri, în liniştea nopţii şi a întoarcerii cu lumina acasă, privighetoarea şi răcăneii. O adevărată senzaţie să te trezeşti dimineaţa destul de târziu şi să înfuleci deja un ou la micul dejun. Să te vezi cu diverse neamuri venite ele în vizită la tine, să auzi zgomotul cutiei de table fără de care tata nu pleacă niciodată de-acasă. Să te pregăteşti seara de plecat la disco unde te revezi inevitabil cu diverşi foşti şi actuali. Şi iar te trezeşti a doua zi la prânz şi mai ciocneşti un ou şi te pregăteşti să mergi în sat că se face horă, iar în horă joacă acum mai mult copiii şi amărâţii, fiindcă ei primesc pomenile. Sau dacă vrei te trezeşti cu noaptea-n cap şi mergi cu babele la cimitir la tămâiat. Garantez că nu e deloc plictisitor să te plimbi printre mormintele acelea zidite din chirpici şi printre alte babe cu care te saluţi şi schimbi două vorbe.
Aici - o mică paranteză. Care e faza cu pomenile. Hora din a doua zi de Paşti cred că e cam general valabilă, doar că urmează nişte obiceiuri locale. Undeva în sudul Olteniei la Dunăre, de exemplu, această horă se face pentru diverse persoane care au murit în anul cu pricina de moarte nu prea bună. În numele mortului, câteva tinere nemăritate pleacă de la casa acestuia cu alai şi lăutari, ducând cu ele câte un coş cu daruri (de obicei ouă, flori şi dulciuri) pe care le vor împărţi fiecăruia în mijlocul horei.
Apoi urmează momentul cel mai naşpa când trebuie deja să pleci înapoi acasă şi să te pupi cu toate neamurile care te petrec până la poartă şi apoi să te confrunţi cu traficul aglomerat şi îmbâcsit.
De fapt stăteam eu aseară în liniştea casei tulburată doar de televizor şi îmi aminteam uite-aşa de gustul unei amandine greţoase oarecare pe care n-am mai avut de mult ocazia s-o mănânc şi m-am imaginat intrând într-o cofetărie din-aia cum erau pe vremuri, cu mese pătrate cu feţe roşii, cu geam peste ele şi cu scaune de lemn. Unde se-auzeau în permanenţă frigiderele alea galantare în care şedeau tot felul de alte prăjituri greţoase. Unde beam dintr-un cico de culoare gălbuie sau din quik-cola, a cărui sticlă răsuna când o puneai la loc pe geamul mesei. Unde răsuna linguriţa aia pătrăţoasă pe farfuria cu prăjitură. Unde răsunau galantarele. Unde răsuna sticla de cico. Unde stăteau grămezile de fursecuri şi de paleuri date pe jumătate prin ciocolată. Unde răsunau galantarele şi sticlele de cico. Unde aveau bomboane din-alea cu dulceaţă în gentuţe de carton. Unde vindeau vafe (cred că numele vine de la Waffeln) şi îngheţată la cornet vara cu doi lei.
Eee, ce aventură era să fac rost de bani pentru îngheţată. Eram prin clasa a doua. S-a trezit o colegă să-mi dea 4 lei. Nu mai ştiu pentru ce motiv. Să-i ţin şi eu, aşa. Şi mi-am luat eu frumos de ei două îngheţate la cornet. Începând cu a doua zi şi până la sfarşitul anului de şcoală am fost sistematic, zilnic, întrebată dacă i-am adus banii şi rugată să-i aduc. I-am dat până la urmă în două tranşe. Nu ştiam pe vremea aia că (şi în ce fel anume) banii se pot economisi. În fond, patru lei nu erau chiar aşa mult. Dar eram eu zuză. Şi nici ai mei nu prea lăsau bani prea mulţi pe mâna mea.
No, mă opresc aici. Un ciupercuţ mi-a dat ieri nişte muzici drăguţe.
Deocamdată ia de ascultă altceva: Neko Case - Star Witness