Also (vai ce-mi mai place să încep cu deci, intenţionat aşa).
M-a sunat italianca (ex-vecina) să-mi mulţumească pentru darul de nuntă. Credeam că se va rupe de tot legătura între noi. Bine că m-am înşelat. O să am eu grijă de acum încolo să nu se întâmple aşa. Doar locuim la 10 minute una de alta, ce naiba. Mâine mă duc pe la ea. Şi îi dau şi pozele.
Şi cum compul meu începuse să se crizeze din lipsă de spaţiu m-am hotărât să mai fac un pic de curăţenie şi deci să mai mut (şi să salvez în acest fel) o parte din bunătăţile mele pe un dvd. Tot din motive de securitate (în sensul că nu vreau să-mi crape hardughia), în loc să mă trec offline pe messenger (aşa cum ar fi trebuit de la bun început) am pus un status cu semn de interzis. Pe care zuza de mama (eram sigură) nu l-a văzut. Tocmai ce mă apucasem de scris un disc şi mi-era teamă de eroare că îmi şi apare fereastra ei în care mă salută. Şi unde nu o iau la trei păzeşte. N-am înjurat-o, dar nici prietenoasă n-am fost. Încă nu apucase să scrie. Am zis ok. Mă trec invizible. Nu prea mai are ce să se întâmple. Am schimbat două vorbe cu ea. Sesiunea de scriere mi-a dat eroarea "mult aşteptată" într-unul din momentele următoare. Am hotărât să amânăm conversaţia. Dar n-am apucat să mă scuz (decât ceva mai tarziu şi offline) pentru irascibilitatea mea (nestrăină mamei) şi încă mă ia cu remuşcări. Mă mir eu însămi de câtă cenuşă îmi pot pune în cap cu alţii, iar cu mama mea (şi restul familiei) mă doare gura atât de tare să scot o scuză amărâtă. Mi se pare imposibil să-i spun normal "adevărat a înviat!" când e cazul, să-i spun "noapte bună" când merg la culcare, să-i spun "te pup" când trebuie s-o pup sau "te iubesc" când mă apucă drăgăleala. Ori mă strâmb, ori nu spun. Poftim ciudăţenie, că de educaţiune nu e cazul!
Să ajung unde trebuia. La dorinţe care se împlinesc. Mici fleacuri pe care îmi doresc să le obţin sau să le aflu şi care îmi par imposibile la un moment dat, dar pe care le aştept răbdătoare chiar dacă ştiu că uneori durează şi ani întregi de zile până dau de ele. Se împlinesc cam toate, trebuie doar - să zic eu - observate.
Căutam acum vreun an-doi titlurile unor filme pe care le văzusem la tv cât mai eram în Ro şi cărora pentru o perspectivă viitoare nu le acordasem prea mare atenţie. De unul dintre ele am dat acum ceva timp. De celălalt (cu speranţe slabe de tot, fiindcă mi-l amintesc într-o limbă necunoscută mie) am dat finally astăzi, după ce am terminat de citit un roman de Ismail Kadare ("Florile îngheţate din martie") în care am întâlnit un cuvânt ("kanun") şi un obicei similar celui din filmul văzut de mine. Era prea de tot să nu se potrivească. Cum de am fost atât de toantă să mă duc mai întâi la imdb.com şi nu direct la google? În fine, filmul a fost făcut în Brazilia (nu că n-aş fi recunoscut portugheza, dar chiar era altă limbă, jur) după o nuvela de, ghici, tot Kadare, "Aprilie spulberat". Şi ca să dorm liniştită la noapte pun aici două linkuri şi un fragment de film găsit de mine pe youtube din "Behind the sun" ("Aprilie spulberat").
Aşadar, unul este "Behind the sun".
Celălalt film este "Eu, tu, eles" (filmat tot în Brazilia). Le recomand cu plăcere.
