Un articol de ziar mi-a reamintit de un străbunic dispărut pe front în războiul mondial 2. Nu se ştie dacă a murit sau a ajuns mai întâi în vreun lagăr. Să-i fi putrezit şi lui măruntaiele prin stepa kazacă? Cert e că nu s-a mai întors acasă. Nici măcar sub formă de veste. Nu se ştie absolut nimic despre el. În urma lui nu mai există decât o fotografie cu el purtând un chipiu de soldat, fotografie care momentan e la mama acasă. Mă gândesc s-o iau cu mine cu prima ocazie când mai călătoresc în Ro, ca s-o pun la colecţia de străbunici şi alte neamuri. Mă bate gândul de multă vreme să-mi întocmesc un arbore genealogic, chiar dacă ştiu că va fi incomplet.
Dacă aş putea să-mi împlinesc vreodată trei dorinţe, una dintre ele ar fi să pot călători în timp ca să-mi cunosc strămoşii. Să văd cum trăiau, ce obiceiuri şi năravuri aveau, cum dormeau şi mâncau, cu cine semănau, cu cine se certau, ce vecini aveau, cum se jucau când erau copii.
Arborele ăla genealogic cu poze cred eu că trebuie să mai aştepte. Nu ar fi chiar aşa greu de întocmit, dar nu ştiu ce am de nu mă apuc de el încă.
Apropos de călătoria în Ro, D. a cumpărat bilete de zbor pe la sfârşitul lui iunie, deşi i s-a refuzat deocamdată concediul. Aşa că tot nu sunt sigură că vin.
