Ultima oară când am fost pe-acasă am pescuit din raftul de cărţi favorite un exemplar dintr-un aşa-zis roman românesc de dragoste. Îl citisem cândva (sunt ani buni de-atunci) pe nerăsuflate, mă dăduse clar pe spate pe vremea aia şi mi-am zis că n-ar fi rău să-l recitesc într-un răgaz. În afară de o secvenţă ambiguă şi de faptul că se termină naşpa nu mai ştiam nimic. Şi l-am luat zilele astea la răsfoit. Nici nu-i dau titlul, că nu cred c-a auzit nimeni de el şi nici nu merită cine ştie ce atenţie. Duamne, ce limbaj... L-or fi publicat ei prin '93, dar mi-am amintit de stilul ceauşist a lui Şovu, ce aberaţii cu tentă aşa-zis filosofică de care mă mai izbesc şi azi într-unele din creaţiile de pe poezie.ro pe care n-am mai ajuns de nu ştiu când. Cât de superficial! No, eram şi eu mică şi neştiutoare, n-am învăţat să citesc la 3 ani, nu mi-a pus mama nici-un instrument în braţe (a încercat, ce-i drept, să mă trimită la ritmică pe la vreo 7, dar n-am stat decât două zile, fiindcă mă durea - la propriu - capul), nu m-am omorât citind Moby Dick în clasa doua ca s-ajung la Seneca într-a opta, aşa că m-am mulţumit şi eu cu lecturi de nivelul meu. Şi printre ele - cărţulia pentru care mi-am mai pierdut o dată (cu conştienţă) zilele astea timpul. De curiozitate. Captivantă, ce-i drept. Păstrând măcar aerul de telenovelă, am dus-o până la capăt numai ca să-mi amintesc cum au murit x şi y, fraţi de cruce, dintre care unul îl ura pe celălalt obsedat de o tânără îndrăgostită de el (de celălalt). Păstrând acelaşi aer, o s-o înfund într-un colţ mai greu accesibil de bibliotecă şi o să mă întorc la ceva cu siguranţă mai bun. Să văd ce mi-aleg. :D
