Noapte bună

Înainte de a mă lamenta că am scris iarăşi o porcărie îmi bag picioarele undeva şi mă apuc să scriu, că de-aia mi-am făcut blog.
De când m-am măritat şi mutat în altă ţară am senzaţia că dorm. De vreo doi ani şi ceva dorm încontinuu, iar de ceea ce se întâmplă în jur (oricât de aproape) aflu ca prin vis. Le iau pe toate ca atare şi le pun de-o parte. Am o stivă uriaşă de evenimente fără mine. Îmi urmez firul continuu şi banal al vieţii dormind. Dorm când dorm, dorm când mă trezesc, mă spăl, mă îmbrac, curăţ, gătesc, mă plimb, citesc, scriu, pictez, când tund iarba şi gardul, când dau cu grebla, cand merg cu trenul, când vizitez, inclusiv când cumpăr, dorm când deschid fereastra, când compostez bilete, când decupez reţete culinare din reviste, când topesc ciocolata în gură ca să-mi savurez la urmă caramelul, dorm când vorbesc la telefon, în fine, dorm.
Şi parcă tresar la un moment dat: băi, cum am ajuns şi ce naiba fac eu aici?
Priveam ceva mai devreme fotografia noastră de nuntă pusă într-o ramă pe care-o văd mai degrabă doar când şterg praful de pe ea şi mă întrebam când naiba am făcut-o şi pe-aia.
Exact ca atunci când îmi văd de ale mele răbdătoare (ceea ce nu-mi stă defel în fire) şi-mi fac timpul să treacă şi mă trezeşte aşa dintr-o dată un dor nebun (ştiu, e clişeistică exprimarea, dar aşa e) de anumite trăiri, de el, de orice vis care stătea cândva să se împlinească şi nu rămâne de fapt decât golul care, deşi îmi dă o stare de paradoxală fericire (sper că nu sună pleonastic) intimă, nu face decât să-mi mai pună un somnifer în pahar.

De adormit: Al Di Meola - Ta'alina chant