Nu pot să înţeleg cum pe o astfel de melodie cu un astfel un titlu (leitmotiv) poate Naoko să se simtă "de parcă s-ar fi rătăcit în pădurea adâncă, în care e frig şi întuneric şi nu vine nimeni să o salveze". Mie personal, această melodie nu îmi aminteşte decât de un magnetofon, de o seamă de musafiri (mai mult sau mai puţin), de tăvăleală pe covor sau rostogolitul pe jumătatea verticală a canapelei, de o sumedenie de jucării împrăştiate pe hol, de liniştea casei când eram doar noi, de placa de sticlă de pe masa din sufragerie sub care tata mai strecura câte-o fotografie de familie pe lângă mileu, de capacele de filme AZO Mureş care rămâneau după procesare, de filmele developate agăţate la uscat pe sârmă în bucătărie, de frăţiorul meu cel mic şi plângăcios şi multe altele. Este una drintre primele melodii pe care mi le amintesc cu totul de la cea mai fragedă vârstă posibil. De aceea am şi cautat-o multă vreme mai târziu neştiindu-i titlul. E una dintre favoritele mele. Dacă-i urmăresc textul mai atent este o parabolă. Dar melodia n-are a face cu nici-o pădure. Pădurea mi-o reprezint melodic cu totul altfel.
| Însemnare mai nouă | Însemnare mai veche |
