Soarta unei mame

Am întâlnit-o acum câţiva ani pe stradă. Slăbise, parcă îmbătrânise, figura ei era marcată de o suferinţă permanentă. Purta o placă dentară pe care nu avea cu ce să şi-o fixeze. Nu mai era N cea pe care o ştiam eu: veselă, ghiduşă, glumeaţă. Avea o povară. Ştiam deja despre ce era vorba. Parcă nici nu îndrăzneam să deschid subiectul.
De-atunci să zicem că n-am uitat-o, dar a rămas într-un con de umbră. Astăzi îmi reapar veşti despre ea. A ajuns femeie de serviciu la gară. Arată foarte rău, nu mai are cu ce se îmbrăca, trăieşte de pe-o zi pe alta, a încercat de mai multe ori să-şi ia zilele, are casa amanetată, e datoare la bănci, nu mai are nici cearşafuri pe pat, curând va rămâne pe drumuri. Este un chin care durează deja de ani buni de zile. Este "opera" unui FIU care a luat calea drogurilor, care nu se mai poate dezvăţa, cu toate eforturile depuse de maică-sa, cu sesiuni de dezintoxicare şi altele, "opera" unui fiu care i-a vândut TOTUL din casă...

Însemnare mai nouă

Însemnare mai veche