Am şi eu o meteahnă, mă enervez repede şi de la nimicuri. Nu şi că merită, desigur. E un consum inutil. Apropos de energie. Citesc zilele astea o
cărticică, un aşa-zis roman iniţiatic. Grosso modo, am dat acolo peste nişte chestii foarte interesante. Despre unele dintre ele aveam deja idee, poate dintr-o altă perspectivă. Deşi în mare parte refuz cu înverşunare să cred în efectul terapiilor neconvenţionale şi în toate concepţiile de ordin parapsihologic, nu se poate să nu mă fascineze lucruri care cumva îşi găsesc încet, încet sensul, chiar dacă acesta e destul de firav, de superficial, în tangenţele şi în viaţa mea de zi cu zi. E vorba despre faptul că nimic nu este materie, ci doar o formă energie conform principiului (prescurtat de mine) "nimic nu se pierde, totul se transformă". Fiecare fiinţă umană are un câmp energetic de care, dacă s-a iniţiat, este conştientă. Dacă nu, cel puţin o percepe altfel. Cum anume? E suficient să te enerveze cineva, doar cu o suită de cuvinte şi să simţi că echilibrul tău interior e complet dat peste cap, că îţi vine să scoţi fum pe nări şi că persoana respectivă (fără să îşi dea seama) şi-a însuşit toată energia de bun augur care sălăşuia în tine, pentru că avea nevoie să refuleze şi să-şi arunce veninul deţinut în supradoze. Caz concret: e vorba de o isterică tâmpită care este atât de bolnavă, încât nu mai realizează că devine agresivă atunci când se bagă în seamă şi pare că nici nu înţelege când i se explică cum stau lucrurile de fapt. I-am citit azi o însemnare. N-are decât să se simtă bine eliberându-se cât vrea pe prorpiul blog. Era clar că n-avea cu cine se certa. Părerile se pot expune şi altfel, constructiv şi cu argumente (după cum ea însăşi pretinde), dar şi fără exces de semne de exclamare/interogaţie care o pun din start sub semnul întrebării.
Mie nu mi-a făcut bine faptul că mi-am băgat nasul unde nu trebuie. Am simţit un fel de epuizare. Ideea (cel puţin până la momentul în care am ajuns cu cărticica de care pomeneam) este că orice câmp energetic are nevoie de o sursă pe care s-o "epuizeze". Oamenii nu cunosc o alta mai bună, decât pe aceea de a-i manipula pe alţii. Un părinte care (aşa cum a învăţat de la proprii părinţi) îşi domină plozii şi nu le "iartă" nimic, un şef care-şi terorizează angajaţii, o isterică tâmpită care nu s-a mai certat demult şi a cărei atingere declanşează o suită întreagă de dojeni, astea ar fi nişte exemple... Dacă ar şti că prezenţa într-o pădure sau pur şi simplul stat desculţ pe un pâlc de iarbă sunt o sursă la fel (ba chiar mai) bună de energie, decât să declanşeze conflicte inutile pentru ambele părţi... Evident că ideile expuse în carte rămân încă o utopie, însă un iniţiat nu numai că evită inteligent astfel de conflicte, ba chiar evită sursa acestora: istericele tâmpite care refulează neîntrebate. Gata, că mă doare capul! :))
