A venit primăvara, D citeşte (în sfârşit) pe un scaun în grădină, eu mă apuc de desfundat. El se mai uită din când în când la mine, îmi mai aduce câte-un obiect, o sapă sau o greblă, etc. Am plantat o dalie şi nişte frezii, am transplantat nişte căpşuni şi crizantemele mele de anul trecut despre care harnicul vecin de dedesubt a spus că nu îşi mai revin, am descoperit trandafirii, sper că s-au prins, când se vor dezvolta o să dezvălui şi eu miraculoasa reţetă a culturii de trandafiri, aia cu funduri de sticle pet. Nu s-a lăsat vecinul până n-a plantat un rododendron exact în pătrăţica mea de grădină. Sunt sătulă de rododendroni. Fac, într-adevăr, nişte flori senzaţionale, nu necesită cine ştie ce îngrijiri. E zona plină. Voiam să însămânţez nişte mac, să am şi eu la vară un câmp cu maci. În fine...
D a plănuit o ieşire. Ceva de mers pe jos, pe malul Rinului, frumos. Îl întreb câţi km, vreo 4 cică, zic bine, nu e mult. M-a lăsat să dorm cât am vrut, am înfulecat repede ceva şi am luat trenul spre Düsseldorf.
Pe spaţiul de promenadă se plantase (fără să fi ştiut) un târg de peşte. Plin de curioşi şi de standuri de ceea ce nemţii numesc Feinkost, delicatese de genul brânzeturi, mezeluri, peşte, conserve, alcoale, preparate calde, produse bio, flori etc. Ne-am oprit la un stand elveţian de brânzeturi care ne-au lăsat gura apă, aveau şi salam de măgar, salamul de mistreţ din care am luat o muşcătură mică l-am scuipat fiindcă avea un gust neobişnuit de vier. De la un alt stand am plecat cu o pungă mare de chipsuri de mere uscate, binecunoscute de noi de la un producător din Würzburg. Aveam bagajele deja cam pline (fiindcă am cărat de-acasă fiecare câte o sticlă mare de apă pe care n-am băut-o), am ieşit încet, încet din târg şi am luat-o mai departe pe malul Rinului până spre Keiserswerth. Dintr-o vorbă într-alta, drumul a devenit mai frumos, dar interminabil. Am făcut cel puţin 10km pe jos printre protestele, dorinţele, visurile şi amintirile mele pe drumul străbătut de biciclete sau de joggeri răzleţi şi am ajuns într-un sătuc în care se presupunea că vrem să mâncăm o prăjitură. Vedeam deja în faţa ochilor cel puţin trei prăjituri şi o îngheţată imposibil de uriaşă cu care să mă desfăt. N-a fost chiar aşa. Să nu exagerăm. Am făcut câteva poze frumoase pe acest miniCamino, azi am fost fotogenică. După o îngheţată aşteptând un vapor care ar fi putut să ne ducă înapoi în Düsseldorf, dar care a ales că azi e vreme proastă şi nu circulă, ne-am urcat într-un tramvai-metrou, apoi în tren. Acum ne-aşteaptă patul şi un somn adânc de picioare rupte.
Bonus (tot poze):
 |
| 5 Apr 2009 - Düsseldorf, Rhein, Kaiserswerth |
