Îmi vine să scriu, îmi vine să scriu, îmi vine să scriu. Am aşa un chef de scris. Simt nevoia să mă exprim, să zic ceva. Şi nu am tihnă. Mă abţin până îmi găsesc momentul potrivit. Aşa s-au nimerit toate acum. Eu - câteva zile de maraton prin magazin, D - în concediu. În puţinul meu timp liber trebuie să ies cu el la plimbare, egoista de mine care şi-a făcut (o parte din) concediul (pe anul ăsta) separat, în loc să stau să dorm, să mă odihnesc sau să huzuresc (aiurea) între patru pereţi sau cel puţin în grădină. Au înflorit lalelele şi narcisele. Cred că s-au prins şi trandafirii. Primele semne de vară se-arată deja. Mi-am scos tricourile, fustele, pantalonii 3/4 şi şosetele sneaker din comoda de sub pat. Aş scrie, aş picta, aş crea în general, m-aş ocupa de mine, aş avea nevoie de nişte timp doar pentru mine, în care să nu mă scuture nicio grijă, în care nimeni să nu-mi simtă lipsa. Câtă răbdare să mai am? Cum să le împac printre picături pe toate, când pe teritoriul meu calcă mai mereu nestingherit câte cineva? Momentan îmi este foarte dor. Paştiul catolic a trecut fără să-mi dau seama. Nu are absolut niciun farmec. Următorul va trece într-un mod asemănător.
Am câteva chestii de programat. Am primit o invitaţie care ar putea să-mi schimbe întrucâtva planurile.
