Mărunţişuri

* A început era primelor claxoane în trafic. Uite o zuză care se scuză. Iertaţi, vă rog, aeriana, că e începătoare. Aici nu se pun (acceptă) lămâi în parbriz. Deci, atenţie restu' lumii!

* Pentru acest cincinal cam gata şantierul sus la noi în casă. Dar mai sunt o sumedenie de lucruri de făcut. Am întocmit o listă. O las deschisă.

* Chiţ chiţ chiţ, pune-i suzeta, scuipă suzeta, pune-i suzeta, spală nişte vase, scuipă suzeta, pune-i suzeta, scapă suzeta, ia-l în braţe, pune-l în ţarc, mai spală nişte vase, chiţ chiţ chiţ, pune-i suzeta, scoate ceva din frigider, scuipă suzeta, dă-i o jucărie, chiţ chiţ, pune-l în hopsi, apucă-te de gătit, miau, miau, ia-l din hopsi, dă-i să pape, pune-l în ţarc, pune-i suzeta, scuipă suzeta, mai ia-l şi tu că trebuie să duc rufele în pod, chiţ chiţ, schimbă-i scutecul, ninini nanana, chiţ chiţ chiţ, ia pune-l în wrap, pune-l în spinare, nani.

.

angel of mine, scrisoare, trifoicupatrufoi, albastru, angel of mine, portret de tânără în cărbune, scrisoare, scrisoare, scrisoare, angel of mine, angel of..., angel...

Cum închizi gura unei fantome

Îi serveşti trecutul pe tavă.

Fantomele din viaţa mea

Nu vorbesc de stafii, că nu-s acelaşi lucru. Alea îşi mai arată codiţa din când în când, trimit băiatului mesaje de crăciun şi paşti şi îşi dau întâlnire cu el în centrul vechi când au ocazia. Sunt inofensive, dar nu le suport, am mai vorbit eu de treaba asta, mă epuizează energetic, aşa că mă opresc. Fantomele sunt diverşi ecşi care şi-au lăsat cumva amprenta de-a lungul timpului. Like I care, de mi s-ar spune să le las în pace, eu ajung (întâmplător sau nu) din nou la ele, iar unele se întorc singure la mine. Ele fac parte din mine. Dar de-ar mai fi ceva de înnodat între noi... Nu mai e nimic, doar ciorbă rece. Nici măcar de dragul amintirilor, aşa cum au fost ele dulci, amare, banale. Ce mai faci, cutărică, iaca bine, pa. Asta fuse şi se duse. Să mă zbat, are vreun sens? Rămân cu toatele virtuale, în neantul lor, mai un like, mai o ciupitură (gata şi ciupiturile, ce e prea mult strică, te-nveţi prost), tăcerea e în continuare de aur, eu trebuie să-mi ţin capul pe umeri, die Kugel, die manchmal nicht richtig funktioniert, dar cine e perfect?

Chestii

Mie-mi plac foarte mult târgurile de "hand made" şi de (cum zic nemţii) "Feinkost" (ceva de mâncare nu neapărat de lux, dar ceva special pentru gusturi fine). Acolo găsesc cel puţin un stand sau o tarabă care vinde lucruri originale. Hand made şi cu "Pfiff". În fine, pe la astfel de târguri vine cineva care vinde ori muştar, ori miere sau dulceaţă sau ceva din care poţi proba. El desface câteva borcănele şi pune la dispoziţia clienţilor nişte beţigaşe de unică folosinţă. De altfel menţionează prin diverse afişe că după fiecare probă trebuie să iei un beţigaş nou. Ei, pe lângă asemenea standuri se găseşte cu regularitate cel puţin o persoană (un potenţial client) care din plictiseală sau prea mult timp la dispoziţie sau pur şi simplu ambiţie stă şi observă cine schimbă beţigaşul. Şi tu ce faci: iei un beţigaş, probezi şi îţi zici ei, lasă că merge şi cu capătul celălalt, apoi într-o fracţiune de secundă răsuceşti beţigaşul pe degete, probezi din nou şi te trezeşti cu "paznicul" (care n-a văzut manevra ta) că bombăne sus şi tare (ca să audă toată lumea) cât de neruşinat eşti, că microbii din gura ta ajung acuma în borcănelul din care gustă şi alţii şi aşa şi pe dincolo. Aşa că, drag cititor, te rog să nu faci rabat de beţigaşe chiar dacă (teoretic) nu-s pe banii tăi (practic sunt calculate minimal în preţul produsului probat/cumpărat). Altfel te trezeşti cu astfel de lame-eri care nu ştiu decât una şi bună.

De câte ori juniorul doarme, am auzenii că s-a trezit şi plânge. Aşa că verific periodic mogâldeaţa din pat.

Mai voiam să zic ceva, dar am primit între timp o vizită şi am uitat.

Bâz bâz

Cred că lui LS i se pregăteşte primul dinte. Îi simt vârful ascuţit la palparea gingiei. Unii ne-au urat distracţie plăcută, până acum nu pare aşa grav. Nu ştiu dacă tăvălelile prin pat, frichinelile şi datul inevitabil cu capul de tăblia patului şi postúrile încârligate în care adoarme au vreo legătură. Înainte de a face în sfârşit năniţă se ridică de cel puţin 15 ori în picioare la bară. Sau stă acolo până începe scandalul. Totul este astfel superinteresant.

Cum am luat eu permisul de conducere

(* am băgat intensiv vreo 26 de ore de conducere în 20 de zile, noroc că am schimbat şcoala)
* evident că eram obo 
* vremea a fost superok: nici soare orbitor, nici ploaie
* am aşteptat circa 2 ore jumate până mi-a venit rândul (s-au lălăit şi nu m-au anunţat din timp)

* când am pornit am uitat să eliberez frâna de mână
* m-am oprit la primul semafor (era pe verde) cu săgeată verde la dreapta pe plăcuţă (era nevoie doar la roşu), iar instructorul m-a rugat să nu inventez reguli noi :D
* pe autostradă examinatorul m-a rugat de 3 ori să dau gaz (a merge încet e superpericulos)
* tot examinatorul m-a rugat la un moment dat să păstrez distanţa corespunzătoare faţă de maşina din faţă
* la o intersecţie din cartier mi-a murit motorul (uitasem să schimb într-a-ntâia şi am recunoscut pe loc greşeala)
* în parcare am parcat maşina un pic strâmb

 dar

* cred că a fost suficient de bine şi, mai ales,
* am avut un examinator binecrescut şi amabil
* pe care l-a ţinut instructorul de vorbă
* aşa că m-am relaxat (eu, sfincterele nu)

Yuhuuu

De azi am permis de conducere la purtator. Finally. :D

8 luni

LS a împlinit alaltăieri opt luniţe. De ieri repetă oficial o silabă (ceva de genul bea-bea-bea), iar de astăzi se ridică singur în picioare ţinându-se de beţele de la pat/ţarc. În rest mă miţăie la cap (un fel de râsu`-plânsu` simultan) ca un mic terorist ce e sau, dimpotrivă, e foarte cuminţel. Cred că a intrat în ceea ce se numeşte angoasa lunii a 8-a. În fine...

Fleacuri

Cutăriţă a ciupit-o (de fund) pe cutăriţa. Aşa ar arăta o frază standard la ştirile noi din cartea cu feţe. Ce bine că ea rămâne (speră unii) privată. Dacă s-ar vedea câte pete vineţii am colecţionat deja... By the way, aş scrie o poezioară care ar începe aşa: Îmi place când mă ciupeşti. Nu ştiu însă cum continuă. Mi-am pierdut orice urmă de antrenament.

Lui R îi place să desfacă de fiecare dată ambalaje noi. Mie îmi place să scap mai întâi de alea vechi. Deci tot ce e de terminat, de consumat, de golit e un muss urgent. 

Chestii

Uite cum mă întorc eu în timp. În dimineaţa când ai plecat de la mine am scris acest poem. Din fericire nu îţi este (era) dedicat. :)

Şi mai departe în timp. Un gest spontan şi fericit: o iei în braţe radiind şi te învârţi cu ea şi o săruţi tandru.
Apoi vă ascundeţi de ploaie. Apoi lăsaţi frâu liber genunchilor pe sub masă. Apoi ea adoarme cu haina ta (uitată) în braţe.

Gutes Gefühl

Cred că sunt într-o perioadă în care curbele bioritmului meu sunt toate deasupra. Aşa încerc să-mi explic (deşi, stai liniştit, nu mă zbat prea tare, eu, aia care îşi consumă de obicei energia făcându-şi mii de griji) de ce am o oarecare senzaţie de bunăstare. Anumite lucruri încep să se mişte vizibil. Şantierul nostru o ia din nou din loc, două camere sunt acum gata, noua baie este şi ea folosibilă, în hol se izolează a doua uşă şi se zugrăveşte. Din camera asta am mutat în sfârşit şifonierul. Cât de curând zugrăvim şi aici. Fac intensiv ore de conducere. Şi funcţionează. În sfârşit. Pe neautomată. Whatever...

Cum spuneam...

Cum de reuşesc să-mi revin atât de repede după ce tânărul pacheţel mi-a livrat o căruţă de nervi fiindcă nu-mi împlineşte aşa cum vreau eu aşteptările? Desigur, nici n-ar avea cum să facă altfel. Face şi el ce poate, învaţă doar. Dar nervii ai cu rămân? El adoarme seara, se trezeşte mai apoi (cât de curând) de foame, e hrănit prompt, pare obosit, îl întind înapoi la nani, iar el începe tăvăleala şi cel puţin două ore nu mai există speranţe de somn, noi obosiţi, unchiul-tata n-are treabă, nervii mei la limită. Pacheţel a început să "vorbească" nonverbal, prin intonaţii. Încearcă târârea, îi iese parţial. Mai are de exersat.
Am reluat lecţiile de conducere. Sper să-mi iasă de data asta, că m-am săturat.

Data de azi în loc de titlu

Aş fi ipocrită dacă aş spune că am nevoie de ajutor. Aş fi ipocrită şi dacă aş spune că n-am. Îmi place de cele mai multe ori să mă descurc cu forţe proprii, aşa cum există situaţii în care corvoada necunoscutului mă dă peste cap, în care abia îndrăznesc dacă nu e cineva alături de mine.
În ultimele seri cred că am dereglat programul de somn al maimuţelului. Cât mai trag de el vreo 5 minute ca să mai văd şi eu câte ceva pe la tv (să nu mă sălbăticesc naibii de tot), mâţăie de oboseală şi de lipsă de răbdare. Când îl pun în pat începe o tăvăleală veselă cu mirări, lălăieli, vociferări şi râsete abia stăpânite (ale noastre, desigur), care se întinde (ca azi-noapte) până la ore târzii. Dar şi cu o căruţă de nervi când te gândeşti frustrat că uite ce lăptic bun şi nu îl bea şi că dacă adoarme, de ce se mai trezeşte de singurătate. Aseară pe la 8 am stat cu el până a adormit, că dădea semne, apoi m-am dus în bucătărie să mâncăm şi noi ceva, ca oamenii, iar peste o juma de oră cine avea ochii mari? Scheisse, reclam de fiecare dată. Cine să mai adoarmă dup-aia, că intrase strechea în el. Să-l faci ghem şi hop cu el pe geam. E o frustrare din-aia în care ai nevoie de decibeli ca să te uşurezi. Simţi că îţi scapă lucrurile de sub control, aia e. So what? Nu ştiu de ce mă cramponez atâta cu controlul ăsta. Că n-am de gând să-l cercetez de boli venerice când va fi mare. Uneori însă mă sperie gândul că dacă ajunge vai de capul lui (ca să nu vorbesc de tot felul de statute de genul criminal, hoţ, delapidator, cacamaca etc)? Mania controlului meu începe de la felul în care LS îşi strânge plăpumioara şi muşcă din ea, în loc să adoarmă acoperit rezonabil şi merge până la chestii mult mai complexe de genul ce mai face x, s-a răcit, m-a uitat, nu pot să fac nimic, norocul lui că e departe, în fine. Azi dimineaţă ne gâdila un soare vesel din fereastră (dormitorul nostru actual e spre răsărit) şi mă gândeam la primăvară, la banalul ciripiturilor, al zambilelor şi narciselor înflorite în glastre, al ropotului de arteziană din orice orăşel vechi şi liniştit cu case de lemn şi caldarâm de piatră sau cu aerul proaspăt din satul copilăriilor mele, cu dealuri verzi, pâlcuite de lese încurcate şi livezi de pruni şi meri, de pe ale căror vârfuri obişnuiam să scrutez deseori orizontul spre dealurile de la apus cu căsuţe mici şi 3-4 turle răsărind din diverse cotloane şi spre munţii de la nord ale căror creste se observă clar doar în anumite momente ale zilei sau în anumite condiţii atmosferice. Acolo te-am dus şi pe tine, T, cu entuziasm, acelaşi pe care îl mai am şi azi, uite-aşa mă întorc eu în trecut când n-am ce face, uite-aşa uit de micile nemulţumiri de zi cu zi, că ele oricum sunt trecătoare, dacă le lăsăm noi să treacă. Mama şi tata, care citiţi acest blog, vă rog, nu vă cruciţi în faţa acestor tâmpenii, las şi eu ceva posterităţii care oricum nu se va sinchisi de mine, mamă, ce fatalisme, altfel trag obloanele şi le deschid secret în altă parte.

Prostia omenească, varianta fericită

Printre progresele lui LS (by the way, a împlinit 7 luni), unul la care e deja artist e rostogolitul de pe spate pe burtică şi viceversa. Pe lângă astea, dumnealui ridică uşor funduleţul din postura pe burtică şi ajunge în postura patrupedă, moment în care nu mai ştie ce să facă. Dacă îl tentează un obiect în imediata apropiere, totuşi inaccesibil, sare ca o broscuţă înspre el. În fine, se fâţâie şi se tăvăleşte cu o energie nemăsurată. De la o vreme (cam de când a fost răcit şi speriat să rămână singur în pătuţ) doarme iarăşi lângă mine. Cât a fost mai mic l-am pus chiar la margine ca să pot dormi şi eu cât de cât convenabil. În ultimele cazuri l-am protejat cu o pernă din-aia cilindrică de alăptat (am două, chiar, şi nu le mai găsesc locul, fiindcă nu prea le mai folosesc) şi tot n-a mai fost suficient. Copilul meu a căzut până acum de 3 ori din pat. Cu mine pe lângă, chinuindu-mă să mai fur un pic de somn în timp ce el se frichinea fără astâmpăr. Înălţimea rezonabilă a patului nu a permis decât o uşoară sperietură. Ieri a căzut iar cu pernă cu tot. A fost momentul în care m-am hotărât. Trebuie să doarmă în pătuţul lui. Dar cum, când el trebuie să mă simtă aproape, să-mi atingă mâinile, faţa, iar eu să rămân confortabil lângă el până adoarme?
O cunoştinţă mi-a povestit cum a tras pătuţul complet lângă patul ei, a scos rama dinspre ea, iar peste noapte copilul tot în patul părinţilor a aterizat.
Aproape orice pătuţ care se respectă are, cel puţin pe o parte, 3 beţe pe mijloc care se scot din ramă. Pe-acolo copilul mai mare se urcă sau coboară în/din pătuţ. Am speculat ideea dată de prietena mea şi am tras pătuţul lui lângă al meu, fără spaţiu între noi. Am lăsat rama la locul ei şi m-am întins lângă el. Ce păcat, printre beţe e prea îngust, nu trece decât vag câte-o mână. Şi uite-aşa (în timp ce maimuţelul ce se fâţâia în locul lui relativ nou şi neobişnuit) am scos eu 2 beţe, dar nu alea din mijloc, ci (fiindcă pătuţul nostru o permite, aşa am constatat noi cândva când l-am ridicat şi aproape rămăsesem cu ramele în mână şi beţele în aer) pe cele din dreptul capului lui. Mi-am strecurat superconfortabil un braţ înăuntru şi apoi şi pe celălalt, ba chiar îmi are loc şi capul. Într-un final a adormit. Copilul meu şi-a petrecut dormind acolo toată noaptea şi (paradoxal) şi azi până mai târziu decât de obicei, cu excepţiile de rigoare când i se face punctual foame. Speculez, deci, în continuare.
Ieri i-am montat ţarcul primit de la familia fericită de vizavi (care între timp s-a mutat, fiindcă proprietarul de drept nu le-a mai îngrijit de mult casa). Se joacă frumos şi cuminţel înăuntru.
Azi a sosit cu poşta şi foarte prompt şi Türhopser. Nu ştiu cum îi zice în româneşte, eu îi zic aşa - leagănul de ţopăit este un chiloţel atârnat de rama uşii. Cordelina este o fâşie de cauciuc elastică. În acest ham copilul ţopăie până nu mai poate, al nostru ţopăia până deunăzi la taică-su în braţe. La a doua noastă probă (desigur, încă nu ştie cu ce se mănâncă), pruncul meu a adormit atârnând în el.

Primul meu semn evident că îmbătrânesc: îmi trosnesc fălcile în timp ce mestec sau se "agaţă" în timp ce închid gura. Cam gata...