Situatie

Ajung acasa. D ma intreaba hai, mergem la cumparaturi? Mergem... Stai, nu inchide computerul inca (eu nu l-as inchide)! Am niste mailuri... Deschid unul dintre ele, ii citesc continutul. D este langa mine, citesc si simt ca ma ia un val de furie (ca nu pot sa-i spun altfel). Ceva din mesajul respectiv ma da peste cap. D se uita prosteste la mine. Nu ma intelege. Exact in momentul acela l-as sterge cu buretele, sa nu-l mai vad si sa nu fiu nevoita sa-mi arat stadiul de enervare subita. Dar nu pot nici macar sa-i spun du-te de-aici, lasa-ma singura! Inghit in sec, inchid computerul si ma pregatesc sa plec abtinandu-ma de la plans. Asta e... Mai exista si de-astea. Deja e o situatie aproape standard...

A fi sau a nu fi

(interzis plictisitilor de insemnari depresive si lamentatii)

Cred ca m-am nascut urland din toti rarunchii. Trecusem printr-un stres care m-a facut sa protestez. Si acum as mai protesta, dar au aparut cu timpul tot felul de limite cu care trebuie sa ma lupt. M-am nascut ca sa spun. Nu conteaza ce anume. Trebuie sa spun ceva. Trebuie sa ma exprim. Fie ca trebuie sa vorbesc, sa scriu, sa ingan sau sa fredonez ceva, sa pictez, sa creez in general. Chiar daca uneori din mainile mele ies nonsensuri sau stangacii.
As face de toate. Ma pricep la toate si la nimic. Nu ma caracterizez decat prin amatorism. Traiesc din amintiri (ceea ce trece acum prin mine tot la amintiri ajunge) si ma exprim cu ele. Asa cum pot. Tacerea este o atitudine pretioasa pentru mine doar in foarte putine situatii, pe care le consider apartinand sferei intimului.
Orice pas batut pe loc m-ar duce cat de curand la plafonare. Nu refuz evolutia, accept noul (acolo unde e cazul) cu bratele deschise. Ceea ce mi-a dat Dumnezeu prea putin este rabdarea. Poate ca daca mi-as canaliza toate fortele numai intr-o anumita directie (scris / pictat / fotografie / muzica sau mai stiu eu ce) as face tot posibilul sa ma instruiesc si sa ma perfectionez pana in panzele albe. Persoana care va face asa ceva nu ar mai fi decat cel mult un alt eu, departe de mine.
Ceea ce am creat pana acum nu mai are decat valoare pur personala. De-acum incolo (si sper sa reziste aceasta decizie) nu ma mai iau la modul personal absolut nici-o parere in legatura cu ceea ce creez. Chiar daca acestea exista si vor exista atata timp cat voi continua sa nu "tac"...
La revedere edituri, reviste si mai stiu eu ce. Nu-mi mai scot capul de vierme la inaintare. Sunt altii mult mai talentati ca mine care oricum au prioritate. Ma intorc la muzica, la citit, la calatorii, la gatit, la curatentie (de care mi-e atat de lene) si poate (cine stie cand o fi) la copii.

Mamaia mea de aseara

Desi am planuit astazi sa pregatesc o prajitura foarte gustoasa care necesita mai degraba timp decat proceduri complicate, am lungit-o un pic azi noapte pana pe la 02.00 urmarind un film mut. Inainte de a da de film, pierzandu-mi vremea pe net, am aflat ca se tine festivalul la Mamaia. Nu am apucat partea de concurs, cred ca n-am pierdut cine stie ce, dar am ramas la recitalul "babacutilor". Nu, nu ai mei, ci fostii nostri datatori de slagare de pe timpuri (adica anii 80-90, cei ai copilariei mele) carora li se simte intr-un fel lipsa. Sau mai bine spus, unora li se simte lipsa. Cei pe care aproape indiferent de calitatea melodiei interpretate ii salveaza fara doar si poate o voce cu personalitate si eventual o prezenta scenica speciala.
Ieri (cred ca si alaltaieri, dar am aflat prea tarziu) au fost veterani de-ai Mamaiei pe scena. Maruta m-a enervat. Ma intreb daca exista pe undeva prin Romania vreun prezentator de scena care sa fie mai natural si sa aiba mai putin aplomb de gentilete (ceea ce consider cumva ca fiind un exces in acest caz). Posibil ca da. Dar nu se pupa cu criteriile teveristilor (si ale altor televiziuni similare).
Facand exceptie de Maruta m-am bucurat de niste slagare, unele chiar foarte bune si la vremea lor si acum, pe care le uitasem. Printre ele: cantecul Ilenei Sipoteanu, piesa lui A. Daminescu, chiar si a lui Komornik. De Carmen Trandafir uitasem complet. Pe Pompilia Stoian nu stiu daca o mai ascultasem vreodata, dar a cantat o piesa destul de veche excelenta. Pe de alta parte, si asta nu se datoreaza stream-ului de calitate indoielnica pe care l-am avut, am dat de un Adrian Enache sictirit (oricum nu mi-a placut niciodata, mi-a parut un mascarici), de o Madalina Manole zbieranda, de o Marina Voica (cu playback de nevoie), de o Oana Sarbu care si-a cantat gatuit unicul ei hit, de un Mihai Constantinescu neimpacat cu chelia (si cu siguranta mai dureaza pana va pune mana pe o foarfeca), de o Corina Chiriac cu rochie mini curajoasa. Si pe Ileana Sipoteanu de-abia a tinut-o gatul, se vede ca s-a cam lasat de cantat, dar si-a scos la inaintare fiica. Apropos, vocea din Cornulet cu lapte ii apartine (fiicei)... Aseara am aflat si eu. Sigur am mai ignorat pe cate cineva, dar aceia mi-au parut chiar insignifianti. Cam asta ar fi...

Limita

Casa mea nu are acoperis. Casa mea nu are usa. Contururile ferestrelor nu se vad, ci doar - in locul lor - niste cruci. Totul are o limita. Libertatea mea este aceasta bucatica de hartie pe care o salta vantul si o duce departe.

Ultimul episod

Declaram candva sus si tare ca ma opresc si nu mai fac nimic. Dintr-o indulgenta (nu comoditate) care ma caracterizeaza uneori cand e vorba de anumite persoane presupuse a-mi fi fost apropiate candva, l-am pastrat totusi in friends list. Desigur ca de-atunci nu i-am mai vorbit absolut deloc. Am renuntat sa-i mai citesc blog-ul. Ba chiar l-am si scos din blogroll. De cateva zile ma tot "manca" pe undeva sa mai incerc totusi o data si sa-l intreb ceva. Desigur ca nu mi-a raspuns (cine stie, probabil m-a trecut pe ignore list, desi nu meritam fiindca din punctul meu de vedere nu cred ca l-am stresat niciodata), iar dupa vreo 10 minute a iesit. Asa ca... ramas bun, draga S! te-am sters din lista, nu mai existi si ce usurare!!! Pietrele raman, apa trece.

PS - Cred si eu ca acum chiar nu-mi mai vorbeste dupa ce am indraznit sa-l acuz de lasitate...

Diverse amestecate

Ce mai fac eu in ultima vreme...

* la indemnul cuiva drag mi-am deschis un blog in germana, am facut cunostinta cu meniurile de pe-acolo, m-am incolacit in ele, le-am dat de capat, dar am probleme cu layout-ul, adica nici Firefox, nici IE nu vor nici de-ale naibii sa-mi arate varianta pe care am salvat-o (daca IE mai tuseste din cand in cand, Firefox e in greva).
* la indemnul aceleasi persoane dragi ar trebui sa ma apuc de citit carticele in germana, dar sunt foarte lenesa (de fapt nepromptitudinea mea in acest sens se datoreste faptului ca nu obisnuiesc sa citesc pe monitor decat texte foarte scurte, chiar daca as putea, desigur, sa-mi impun un program zilnic si pe capitole).
* colectez posta vecinilor care nu sunt acasa.
* le-am facut cunostinta unor neamuri nemtzesti si entuziaste cu un soft de messenger dupa ce le povestisem in prealabil cum poti vorbi cat de mult vrei si pe gratis (acolo unde e cazul) prin intermediul internetului si te poti si vedea (daca ai webcam).
* ori peretii casei noastre au urechi, ori a gemut prea tare cuplul de deasupra (de fapt si una si alta).
* suport temperaturi si ploi de toamna.

Iese fum

Trecu si mijlocul de august. Intotdeauna ma intristeaza sfarsitul verii. Intotdeauna ma consoleaza toamna cand ma refugiez de ploaie la caldurica si cand miroase a muraturi. De mirosul de muraturi mi-e cam dor. Mi-e dor si de gramezile uriase de cartofi, gogosari, castraveti si telina din pietele romanesti cu balti si noroaie pe jos pe care numai toamna le vezi. De fapt mi-e dor de mai multe, dar nu mai e mult pana ma reintorc in Ro si pana cand o sa-mi zic dupa 2 zile ca vreau inapoi.
Voiam sa vorbesc despre altceva. Parca mi-a fost legata mintea. Nu ca ar fi fost astazi extraordinar pentru mine, dar trebuia sa apara, asa, mai pe seara ceva care sa-mi strice orice alt chef in afara de cel de a scrie si a injura. Norocul meu e ca a trebuit imediat sa plec de-acasa si sa nu fiu tentata sa actionez imediat si inconstient in virtutea furiei. Acum ceva vreme am trimis un manuscris la liternet. Pe motiv ca nu are nici cap si nici coada si ca "Numerotarea paragrafelor nu ajuta lizibilitatii" (?!?) textul mi-a fost refuzat. Si atat.
Doamne, uite cum se intampla ca, dupa ce mi-am varsat deja naduful in alta parte, acum nu mai pot sa spun nimic. Mi-au mai refuzat ei niste poezii. Hai sa zicem ca alea erau slabute. Dar in acest text chiar aveam incredere. Ma simt epuizata. Desi risc sa fiu acuzata de subiectivism, e foarte posibil sa nici nu-mi fi citit textul cap-coada. S-a izbit de limbajul unicat din sudul Olteniei de la Dunare, nu i-a placut si gata. Pe de alta parte, desi sunt foarte constienta ca probabil nu va fi asa si ca nu trebuie sa ma las, ajung iar la concluzia urmatoare: este timpul sa renunt la a mai scrie poezii si alte povesti de adormit copii mici. Am sa ma rezum la blog si atat.

Floricica mea

Via Alex, via Patric am construit si eu o floricica :P



Construieste si tu o floricica inserand adresa site-ului/blog-ului tau aici.

Half up attraction

A auzit cineva de "atractie valabila numai pentru jumatatea de sus?". Daca nu, inseamna ca eu am inventat denumirea. Pare straniu dar este genul de situatie in care te simti puternic atras de cineva, in care exista chimia aceea cu efecte electrizante, dar in care nu esti neaparat tentat (interesat) sa mergi mai departe d.p.d.v. sexual, ci este mai degraba o reincarcare energetica si afectiva doar prin atingerea mainilor, mangaiere sau cel mult imbratisare. Ok, ok, nu am sa exclud sarutul... Este cam aceeasi senzatie pe care o am cand il visez pe el.
Cred ca se intampla ceva ciudat cu mine...

Nazbatii de tinut minte

Cu fiecare secunda sunt mereu alta. Imaginea mea din secunda aceasta se suprapune peste cea care am fost secunda trecuta impreuna cu toata incarcatura ei. Am trait putin si destul de... nu neaparat retrasa, dar fara sa-mi asum riscuri prea mari, fara obiceiul de a face lucruri iesite din comun si cu toate acestea am o caruta de amintiri. De unele nu sunt prea mandra, mai ales ca ma mustra intr-un fel constiinta sau mi-e pur si simplu jena de fiecare data cand dau peste ele. Sunt lucruri mai mult sau mai putin gandite care nu ar capata notiunea de nazbatie daca nu ar exista ceva (chiar si propria constiinta) sau cineva care sa-mi dezvaluie cat de urat a fost comportamentul meu.
Ma batea gandul sa fac un top. Asta ar insemna sa stau sa cern si sa discern mai mult decat am rabdare si cred ca nici nu are vreun sens. Asa ca am sa le insemnez cu stelute pe masura ce mi le aduc aminte. Banale, rusinoase, comice sau stranii, pedepsite, certate sau nu, cu astea defilez, desi nu ma obliga nimeni sa le pun pe hartie...

* In satul unde-mi petreceam vacanta la bunici, mai precis pe aceeasi ulita traiau mai multe neamuri de sarantoci. Genul de oameni cu multi copii, cu casele neterminate sau prea vechi, cu cate o mama sau tata betivi sau curvari, cu aceleasi haine pe care le purtau o luna "pana curgea jegul de pe ele" si pe care le puneau direct pe foc sau le aruncau in ududoi (un sanţ mai in vale prin care se presupunea ca trece un paraias numit - cred ca destul de inpirat - Sâlea, poate si pentru ca era mai mereu groapa de gunoi inclusiv pentru mortaciuni), cu obiceiul de a fura (unii) sau, dimpotriva, cu un orgoliu comic de gospodari, cu nume cat mai pestrite (hoagari, carbasani) si cu care aveam inevitabil de-a face.
Uneia dintre aceste familii i-a supravietuit (acum nu mai traieste) si o bunica pe care propriii nepoti (din inconstienta sau din prostie) au lasat-o si oarba si surda. Gica sedea mai mereu singura pe marginea drumului, rezemata de gard, vorbea singura (fara glas) si gesticula si cu siguranta era si infometata. Deseori treceam spre casa si o vedeam acolo. Bunica-mii i se mai facea mila de ea si ii mai punea in poala cate ceva de pomana strigandu-i in ureche sa manance. Cu toate ca avea acest dublu handicap si parea dusa pe alta lume, daca o bagam in seama urlandu-i in ureche a cui sunt, baba isi amintea inclusiv de mine cand ma scotea mama pe-afara copil foarte mic fiind.
In fine, nu stiu ce s-a intamplat cu mine intr-o zi, eram suficient de mare, ca am trecut pe langa ea (eram singure), am luat o piatra de pe drum si i-am pus-o in mana fara sa-i zic nimic. Desigur ca si-a dat seama imediat, doar nu isi pierduse toate simturile, a aruncat piatra inapoi in drum (cred) si a inceput sa strige si sa blesteme si sa certe indiferent cine o fi fost ala care si-a batut joc de ea. Am sters-o cat mai repede cu toate mustrarile ajungandu-ma din urma si nu am spus nimanui nimic despre acest nefericit si rusinos eveniment.

* Cam in aceeasi perioada tot acolo isi petreceau vacantele si niste verisoare mai indepartate de aceeasi varsta cu noi cu care ne intalneam zilnic si ne ocupam timpul. Erau niste fetite vesele, una dintre ele, cea mare (care a si murit intre timp la 19 ani in urma unei meningite, veste care m-a socat) avea gropite in obraji, locuiau in Sibiu, deci veneau cu accent, si faceam cu ele tot posibilul sa evitam toate treburile la care eram solicitate (cu precadere cules de corcoduse sau prune cazute) si ne distra intr-un fel faptul de a o sfida pe bunica-sa care toata viata ei a fost o femeie rautacioasa si lenesa.
Ieseam cu vitele impreuna si ne intelegeam destul de bine. Intr-o buna zi pe cand stateam "la lac" si ne jucam la cismea oprind curgerea apei ne-am apucat sa facem forme de noroi. Probabil ca ne-am harait sau poate chiar nu, dar cum mi-a venit in minte, asa am si comis-o: am luat un bulgare de noroi si i l-am aruncat in piept. Desigur ca s-a suparat, a inceput sa planga. Nu credeam ca o ia atat de in serios. Intamplarea a facut ca parintii sai sa fie si ei pe-acolo chiar atunci, in concediu. Cand am plecat acasa mi-a luat-o inainte si s-a plans. Trecand prin dreptul portii casei lor m-a intampinat tatal ei si am primit mustrarea de rigoare ceea ce m-a facut sa crap de rusine.

* Tot in aceeasi zona si cam aceeasi perioada, ori de cate ori eram in vacante aveam obiceiul sa ma cert cu frati-miu. Cu cat crestea, cu atat mai nesuferit imi parea si imi facea tot felul de nervi. Asa ca nu imi ramanea decat sa prefer compania verisoarelor noastre primare care locuiau undeva in vale. Era suficient sa trec dealul (desi cam corvoada, drumul asta era, este si va fi mereu fascinant pentru mine) si la capatul cararii, unde aceasta se intalnea cu soseaua, ajungeam direct la ele acasa. Desigur ca ramaneam deseori peste noapte si imparteam patul cu cea mare dintre ele. Eram mai apropiate, aveam secretele noastre care numai intre noi nu ramaneau. La un moment dat m-am certat atat de rau cu A, incat m-am hotarat sa ma mut in vale. Imi facusem si bagajul. Dupa cateva zile de stat pe-acolo cred ca matusa-mea se cam plictisise de prezenta mea, desi nu lasa neaparat sa se vada. O catea fatase de curand. Jucandu-ma pe drum nu stiu ce mi-a venit si am luat un catel, am deschis poarta vecinei de vizavi, o scandalagioaca betiva de felul ei, am lasat catelul acolo si am inchis poarta la loc. Scandalul nu s-a lasat asteptat. Desi, daca ma gandesc bine acum, nu am facut mare lucru, matusa abia a asteptat sa ma certe si sa ma trimita acasa. Cu gandul la fratiorul tembel am rugat-o sa ma ierte, am ramas iarasi peste noapte acolo, iar in noaptea aceea a avut grija sa ma parasca parintilor mei ce venisera sa ne viziteze si trecusera prin zona. Acestia m-au si pescuit inapoi spre casa din deal.
* Ar mai fi un jurnal in care scrisesem de rau despre aceeasi matusa paracioasa si cu gura mare. Dintr-o intamplare neprevazuta, cand nu eram prin preajma, a dat de el si a inceput sa citeasca. Evident ca randurile mele au infuriat-o. Ceea ce nu am stiut pana in momentul in care am inceput sa primesc tot felul de reprosuri de la bunica-mea (si nu de la ea direct, lucru tare enervant) care nu prea se potriveau cu realitatea dintr-un singur motiv: nu mai stiam (de fapt nu mai gaseam) ce si unde scrisesem. Ceea ce, prin negatia mea, a pus paie pe foc. Am lasat-o in coada de peste.
* Intr-o zi i-am spus unei fete din cor (asa mi s-a parut mie ca vad) ca are dintii ca de vampir. Nu s-a vrut o gluma rautacioasa, dar am jignit-o pana la lacrimi. Din fericire mi-am cerut imediat iertare.

In rest cred ca mai toate sunt lucruri pe care orice copil (fara minte) le-ar face la un moment dat cum ar fi:
* urcatul pe terasa blocului la etajul 11, uitatul in jos in strada si pâra unei vecine ce ma vazuse (pedepsit cu o saptamana de stat in casa), sau
* acoperirea cu creta (!) a unei note proaste pe caietul pe care nu scrisesem o tema (de uituca) in clasa a doua (si cu pâra aferenta a unui coleg care ma vazuse in dupa-amiaza respectiva pe-afara - destul de tarziu de altfel - in loc sa-mi pregatesc lectiile) ca sa nu observe mama (si nu a observat), dar care a fost descoperita de o alta colega in clasa a doua zi si aratata la toata clasa
* o tentativa pedepsita de copiere la teza la romana (hehe, eram in liceu deja) in care imi scrisesem subiectul pe banca, dar inutil, fiindca nu era de la numarul meu
* rautacismele (hehe, eram in facultate deja) adresate unei colege care se presupunea a fi una dintre cele mai apropiate (am mai povestit despre ea)
* indrazneala de a il da in vileag - enervata - pe asa-zisul profesor meditator de matematica ce se presupunea ca trebuie sa ma ajute si sa-mi explice, dar care imi dadea probleme de facut si care isi ocupa asteptarea cu sulul urias de ziare cu care venea; treaba s-a petrecut in felul urmator: el lucra individual cu fiecare elev la care se deplasa acasa; intr-o buna zi m-am saturat de el (oricum nu-l suportam de la bun inceput datorita urateniei si atitudinii lui total reci - cred ca asa era si cu propiii copii - si voit pretentioase), m-am ridicat subit de pe scaun in timpul stoarcerii de neuroni in fata unei probleme cu care nu ma intelegeam si m-am dus la mama in sufragerie careia i-am spus cat se poate de tare ca sa se auda: "citeste ziarul!" (in loc sa ma ajute); cred ca nici ai mei nu mai pot realiza cum au putut sa angajeze un atare nesuferit care sa se ocupe de pregatirea suplimentara a copilului lor...
* joaca de-a mama, tata si copiii prin pod pe la vreo 5 ani cand musai exista vreun verisor sau vreo verisoara un pic mai mare decat noi, astia micii, care sa ne puna sa ne dam chiloteii jos si sa ne apropiem unii de altii, ca intr-un fel de prima experienta asa zis sexuala...

etc etc etc

Fara titlu

Toate in ordine. Acum ca stiu ca au ajuns bine (am si vorbit) am reusit sa mai scap cat de cat de senzatia de pustiu si de prea multa liniste de care m-am izbit la intrarea in casa. Pare ca m-am obisnuit cu ei aici. Nu imi vine sa cred cat de rece am putut fi azi dimineata la luatul de ramas bun. Nu ma intelege gresit, nu sunt goala pe dinauntru, cum imi "este" casa acum, ci doar imi este extrem de greu sa las la suprafata sentimentalisme specifice, de exemplu, acestei despartiri. M-a mustrat constiinta (si tot degeaba) in timp ce stateam cu un nod pus undeva in piept (acum se imbarcheaza, acum decoleaza, acum zboara, acum trebuie sa fi ajuns) pana in momentul in care m-au sunat sa isi anunte sosirea acasa fara probleme. Dar stiu eu ca ma inteleg si ne linisteste si decizia foarte recenta de a calatori in Romania in vacanta de iarna.

Mici concluzii

Ce se intampla cand calatoresti pentru prima data in strainatate:
* nu dormi in noaptea dinaintea zborului
* te intrebi ce se intampla cu bagajele dupa ce le predai la cala, mai ales daca ajung o data cu tine
* te impresioneaza calitatea drumurilor si cat de bine semnalizate sunt, cat de aranjate sunt gradinile, cu cat bun gust sunt construite casele, ce dragute sunt neamurile, ce perdele frumoase ai vazut la magazinul x, ce de cutioare si cosulete impletite si alte obiecte utile sau decorative dupa care nu mai poti
* dai banii pe tot felul de maruntisuri din primul 1 euroshop in care intri
* cumperi un geamantan de dulciuri, branzeturi si icre negre
* preferi sa nu vizitezi toate muzeele, fiindca au taxa de intrare cam piperata
* te superi ca nu-ti merge roaming-ul
* dupa o cazatura (deja pleonastic: accidentala) de telefon constati ca - straniu - iti merge roaming-ul
* dupa vreo 3 zile in care ai dat cateva telefoane scurte si ai fost sunat te superi ca ti-a mers roaming-ul si inchizi de tot telefonul
* te fotografiezi inclusiv cu chelnerul care iti aduce pizza la masa
* nu exista aproape nici-o fotografie goala (fara cineva inauntru)
* la impachetat ai nevoie de cel putin un bagaj in plus, dar renunti totusi nevoit la unele obiecte, altfel incat sa nu te trezesti cu suprataxa usturatoare la check in

Poate ar mai fi cate ceva de adaugat. Nu-mi sta nici macar pe limba. Dar nici nu disper. Si mai ales, nu lua ceea ce ai citit aici decat ca pe un fapt particular...

Alte treceri in revista

* sambata la Schloß Burg (palat - castel) Solingen; Bergische Kaffee Tafel (o masa traditionala de dupa-amiaza care se serveste in aceasta zona)
* duminica: Ruhetag (liniste)
* luni la Werner
* marti la Dortmund: zi de rupt inima targului
* miercuri la Wuppertal cu Schwebebahn (trenuletul suspendat)
* joi: probabil liniste
* vineri: probabil impachetari de bagaje cu surprize

Treceri in revista

Timpul trece repede. Intr-o saptamana vor zbura inapoi spre casa. Nu-s prea pretentiosi. Noi am fi vrut sa umblam mai mult, sa vizitam cat mai multe, insa pentru ei este suficient ca au vazut cat de decent arata casele, cata ordine este, cum impacheteaza balotii de fan in plastic, cat de frumos e graul, cate masini gasesti in "Autohaus"-uri, cate vase circula pe Rhein, cat de buna e mancarea matusii X si ce gradina frumoasa are, ce aer curat si cata verdeata (plus ca e si zona deluroasa), "zici ca esti in statiune" etc etc etc. Pana una alta ne-am rupt picioarele urcand 509 trepte intr-o spirala ingusta si aglomerata de turisti in ambele sensuri in domul din Köln, am "umplut sarsanalele" cu ciocolata de la muzeul cu pricina din acelasi oras, ieri s-au dus la fosta mina (+ muzeul minier) din Bochum fara mine (deh, nu am vrut sa lipsesc de la germana, in plus mai fusesem o data cam peste tot cu doi ani in urma, nu strica, dar daca ar fi s-o iau de la capat in acelasi an - poate chiar si peste 10 ani - cu altcineva nu as mai avea nici-un chef...), iar azi am vizitat doua muzee:
1. Erfahrungsfeld de la fostul put minier 10 din Essen (ala cu experimente fizice, despre care am mai scris)
2. IKEA (de care mi-era cam dor si de la care mi-am cumparat papuci, razatoare si borcanele :P )

De-ale mele

Mor de somn. Probabil ca adapostul fata de vremea ploioasa si rece, undeva la caldurica, imi confera pe langa starea aceea confortabila de securitate si o oarecare dorinta de a face ceva, fie si numai banalul citit sau scrisul in acest blog (ca si cum mi-ar fi lipsit atat de mult) sau reflectatul la diverse lucruri ce ma framanta, dar sub o forma cat mai solitara posibil. Asta se accentueaza acum cu atat mai mult cu cat inca mai am oaspeti (babacutii).
As vrea ca tu, cel ce citesti aici acum, sa consideri pret de cateva randuri pana la sfarsitul acestei pagini ca nu ma cunosti si sa nu ma judeci decat cu sufletul celui ce a simtit intr-un mod asemanator, fiindca nu ma indoiesc de faptul ca pana si cel mai ridicol si marunt eveniment (nu stiu cum sa-i spun altfel) poate avea asupra sinelui o influenta atat de mare si, ca in cazul meu, intristatoare. Nu dau amanunte.
Nu am sa spun decat ca visez. Si visez mult. Il visez pe el oricine ar fi. De cele mai multe ori imi este cunoscut. Fie ca l-am intalnit o data, fie ca imi este prieten (mult spus) de multa vreme. Toate aceste visuri au conotatie pur sentimentala. O imbratisare, un simplu sarut sau o strangere de mana sunt de fapt expresiile unei comunicari afective fluide si destul de intense prin intermediul careia (suna pompos sau mai degraba fatalist) traiesc. Sa fie clar, este vorba despre ceea ce eu simt, chiar daca el ma strange la piept sau, dimpotriva, dispare. Am avut acest feeling foarte rar in realitate. Este ceva sublim. Si nu se petrece cu oricine. Chestie de chimism si de multe altele. Dar de el am totusi parte numai in vis. D nu are nici-o legatura cu toata povestea asta. Sper ca se intelege. Este ceva foarte intim, despre care as prefera sa nu spun nimanui. Dar trebuie cumva sa scap de golul cu care m-am trezit azi-dimineata si cu care ma trezesc din nou (fiindca e destul de frecvent de cand m-am mutat aici) de vreo 3 zile consecutiv incoace... Azi noapte l-am visat pe...