Cat se poate de personal

Trec iarasi printr-o perioada cand am o foame de cunoastere accentuata. As vrea sa inghit cat mai multe carti, sa studiez cat mai mult la germana in particular (chiar m-am apucat de o lectie noua din cartuliile aduse de-acasa) si nu mi s-ar apleca, fiindca statul la computer imi papa aproape tot timpul necesar. Doar pentru ca nu vreau sa renunt la casti cand ascult muzica. Azi mi-am pus castile si m-am asezat la masa. Pana la urma tot e bun si masoiul asta urias pe care l-a "proiectat" baiatul. Merg ele exercitiile de germana si pe muzica.

In alta ordine de idei, iarasi sunt sub influenta intristatoare a unui vis. Iarasi m-am intalnit cu el. Mai afectuos ca oricand, l-am strans in brate si m-am incarcat cu energia lui. I-am auzit alinturile si cuvintele de dor, i-am auzit inima batandu-i in piept si aceeasi marturisire venita prea tarziu.
Prea tarziu!... Uneori imi doresc sa ma pot teleporta cu un singur gand. Sa mai fiu si pe-acasa atunci cand vreau. Dar poate e mai bine asa, fara. Altfel as ajunge unde nu trebuie. As ajunge la frustrarea dictata de autoinfranare.

Remiza plictisitoare

Elvetia contra Ucraina. Vorba lui barbatu-meu: asta e genul de meci in care joaca nu vreau contra lui nu pot. Rasul curcilor sau mai bine gaseste-ti naiba altceva de facut!
Iar au iesit italienii in strada. Ce noroc chior au si astia! Cu un penalty atat de facil si in ultimul minut...

Constiinta de geniu

Observ ca doar 3 ore cat tine cursul de germana ma obosesc mai mult decat daca as trage la galere o zi intreaga. Dar uite ca de 3 ori pe saptamana am si eu acum unde pleca si de unde veni, am de unde invata si mai ales unde sa ma manifest. In aceste zile am inceput sa ma vad pe mine. Desigur ca eu sunt ceea fac/spun/arat raportandu-ma la cei din jurul meu. La scoala sunt intr-un fel, in familie altfel, cu prietenii altfel, dar facand o medie, sau mai degraba suprapunand toate aceste situatii vor exista cu siguranta cateva puncte comune:
* ca ma duce capul (din modestie am sa recunosc ca uneori nu pana la capat)
* ca citesc suficient cat sa fac fata unei conversatii (daca am si cu cine)
* ca uneori am o exuberanta si un entuziasm in timp ce vorbesc, ceea ce ma scoate cumva din tiparele obisnuite
* ca am ce spune
* ca sunt talentata si creativa
si nu in ultimul rand (si o chestie mai particulara)
* ca sunt printre cei mai buni la germana, ca invat corect si repede, din toate punctele de vedere.
Toate acestea sunt in firea mea. As minti daca nu as incerca (un mic pic) sa si epatez. De fapt nu vreau decat sa ma arat pe mine. Si daca as exagera, ceea ce nu-mi doresc, mi-as atrage (daca nu cumva am si facut-o pana acum) destul de usor invidia (ca o frustrare a neputintei de a fi ca mine) unora de langa mine. Cum banuiesc ca s-a intamplat azi.
Intamplator, in prezentarea hobby-urilor mele la inceput de tot, am spus ca scriu. Recent i-am dat profesorului un text de-al meu (singurul de altfel) tradus cu ajutorul lui D in germana. Astazi mi l-a adus inapoi si am discutat putin pe marginea lui. Chestii de semantica, de potriviri - literar vorbind si altele. Dintr-una intr-alta am fost intrebata cate texte am, cum am inceput sa scriu si am ajuns la scriitori romani. Fiind intrebata cam pe care poet roman i-as recomanda sa citeasca (din motivul ca sunt prea putini poeti romani contemporani despre care sa se fi auzit peste hotare), singurul care mi-a venit in gand (si care cred ca ar avea un volum de poezii in germana) a fost Cartarescu. In fine. Am fi putut sa ne conversam mult si bine daca nu intervenea colega mea cea romanca uzand de onomatopeicul - specific ei de fiinta limitata si ceva cam badarana - "Hooo!", urmat de ceva de genul "cat mai ai de gand sa vorbesti?". A trebuit sa inchei pe fata, desi nu vorbeam singura si neintrebata, si sa-mi vad de biscuitii pe care-i mancam.
Cu siguranta ca daca nu cobor stacheta, la un moment dat voi ramane singura sau ma voi imprieteni cu angoleza. Asta este. Superioritatea cu care (nu neaparat) se lauda cineva il va detasa automat. Selectia naturii. Sau cum naiba i se mai zice in acest caz? Pentru ca prostul trage la prost, iar ala mai rasarit e de fapt un ciudat, un (considerat) neinteles.
Si ca sa nu mai aberez aici prea mult despre mine (si daca o fac, ce? oricum tresalta pipota in mine de satisfactie) am sa mentionez ca nu uit totusi de ceilalti. Fiindca nu-i cunosc suficient (atat cat se poate cunoaste o persoana) nu am sa-i discreditez de tot. Cine stie ce le poate mintea, ce comori se ascund prin preajma mea, iar eu nu-mi dau seama...

Iar despre fotbal

Incepura optimile de finala, ne pictaram steagul pe feţe, vazuram un meci frumos cu Germania (pana la momentul cartonasului rosu) si ne bucuraram de victorie. De-acum incolo au loc adevaratele batalii. Dar tot de-acum incolo risti sa nu mai vezi fotbal fair-play. Ca meciul din aceasta seara. Cu cat timpul se apropie de fluierul final, cu atat vad mai multe orgolii atinse, razbunari si faulturi nebinevenite. Portughezii au ramas in 9, olandezii in 10 si continua sa dea unii intr-altii. Se administreaza cartonase pe banda rulanta. Se mai joaca si un pic de teatru si gata. Circul e servit. Dar unde e fotbalul, frate? Mai ales cand am si eu chef sa ma uit... In nici-un caz nu le trebuie prelungiri.

Balciul nemtesc, episodul nu stiu cat

Veni iar vara, veni iar sfarsitul lui iunie, se lasa iar cu zapuseala si cu balci in sat. O luaram usurel la pas si ne intalniram cu un convoi alegoric (ceva mai simplu, dar mai la misto decat la carnaval). Mai toate strazile principale blocate, traficul deviat. Asta e. O data pe an. I-o luaram inainte si ne afundaram in balci. Tot acolo sunt carutele (dughenele) ca si anul trecut. Roata e tot acolo sus, mai aparura niste masinute noi, Schnappi nu mai e, dar ii luara locul "maimutele" din Ice Age si alte jucarii. Gustaram un Waffeln cu frisca, un pahar de Slush (un suc inghetat), nu ne daduram in nimic, ne luaram inghetata scufundata in ciocolata, mancai ciuperci (cam prea sarate) la tigaie cu sos de usturoi si-acum mi-e greata. Sper ca Schnaps-ul si castravetii acri de-acasa din dotare isi vor face efectul antidot. La anul cred ca nu mai merg. Hmmm...

Job ingrat

Ceea ce nu mi-as dori niciodata sa faca parte din jobul meu este sa bat din usa in usa. Nici cu sarsanaua plina ca sa vand ceva, nici sa recrutez forte ajutatoare (adica surse banesti) in nu stiu ce organizatie nonguvernamentala, nici sa fac superoferte la nu stiu ce linie telefonica. Activitatile de tip MLM ma lasa rece. S-a bagat una o data in sufletul meu de nu am mai putut scapa de ea. Dar daca a vazut ca nu obtine nimic de la mine, m-a lasat in pace. Nu as avea rabdare sa umblu sa "vand gogosi" altora si basta. Nu am calitatea de a convinge fortat. Nu imi place! Mi se pare cel mai ingrat si cersetor tip de job posibil.


Later edit: Mi-am adus aminte subit de asta in momentul in care m-am trezit la usa cu un reprezentant Johanniter (nu e primul) care nu stiu cum ar fi incercat sa ma imbarlige daca nu reactionam posaca si dezorientata spunandu-i ca nu stau bine cu germana si ca nu ne putem intelege. Am incercat sa ma pun in locul lui. Mi-a fost cam mila de el. Dar nici nu voiam sa-l las sa ma convinga, cunoscand deja (oarecum) povestea si nepermitandu-mi financiar sa-l ajut.

Trist

Dintr-una intr-alta fac ce fac si mai dau (chiar daca numai virtual) de cate un fost coleg din liceu sau din facultate despre care nu mai aveam nici-o idee. Acum cateva zile am reusit sa o contactez pe Irina Cristea. Irina scrie la Jurnalul. Intitial nu eram sigura daca este ea, dar nici nu mi-as fi putut imagina pe altcineva sub numele acela. Irina mi-a raspuns si am inceput sa ne conversam. Evident, despre ce puteam vorbi mai intai decat despre fostii nostri colegi? Ce a mai facut x, ca y a emigrat, ca z are un copil etc etc. Si printre altele mi-a dat si o veste trista. Una dintre colegele noastre, Mona Cusmulescu, despre care stiam vag (o auzisem o data prezentandu-se, de fapt) ca lucreaza la radio, nu mai este printre noi. Fara prea multe detalii am inteles ca totul s-a datorat unui malpraxis. Unei greseli fatale a celor ce au tratat-o. Si imi lasa aceasta veste o gaura in stomac cu atat mai mult cu cat imi amintesc cat de talentata, sensibila si buna la suflet era aceasta fata. De la ea nu mi-au ramas decat cateva poezii din perioada liceului pe care am indraznit sa le copiez si sa le pastrez inclusiv cu data la care au fost scrise. Am sa le transcriu aici pe cele pe care le am la indemana si nu am sa mai remarc decat atat: cata tristete se afla in versurile ei...

Ruga

Lumina rugaciunii
E catedrala
Asteptarilor mele
Iar in imnul sufletului
Ingerii au plans
Cu lacrimile
Icoanelor parasite

Invidie

Frustrata de
Viile culori
Ale florilor
Frunza s-a imbracat
In galben...!
De-atunci...
Paleste zambetul
Si domneste
Invidia

Cruzime

Din ochii mei
Curg lacrimi
Pe mainile
Ce-mi intineaza
Simtirea

21 martie 1996

Dumnezeu sa aibe grija de sufletul ei!

Muzici

Posturile de radio care se respecta vor prezenta mereu in emisiunile lor tot felul de piese deosebite cu interpreti de care de-abia daca am auzit vreodata in viata mea. What a cool job sa ai datoria sa scormonesti magazinele de muzici cat mai diverse si mai bune, nu pe banii tai, si sa le pui cat mai colorat in playlist. Uite asa, cu tipi din-astia care mai mereu isi tin emisiunile pe la miezul noptii, mai descoperi o piesa, un nume, uite-asa google mai scoate de prin ungherele sale cate o paginuta, uite asa innebunesc eu ca nu imi permit financiar sa-mi achizitionez legal TOATE piesele care imi plac. Pe de alta parte as ajunge (de fapt am cam ajuns) sa am zeci de mii de piese si sa am ocazia sa le ascult abia o data pe an pe fiecare in parte.
Dar hai sa las aici cateva linkuri catre niste bunatati care zac oarecum pe lista mea de asteptare.

Au Revoir Simone - 3 fatuce din New York si sintetizatoarele lor. Site-ul lor oficial ofera si 2 mp3-uri gratuit ca sample.

A Beautiful Place - creeaza, de multa vreme chiar, ambient electronic si destul de inspirat.

Apoptygma Berzerk - roots music, cam stilul ce se poarta printre altele in 2006, din pacate mie personal mi-e peste mana sa-l descriu.

Si fiindca m-a ajutat cineva (multumesc, stii tu) sa fac rost de ea astazi, pun aici curiosilor si piesa de care m-am indragostit eu de la radio.

Love to blame


Powered by Castpost

(daca nu merge, scuze, dar e a doua oara cand il uploadez)

Ziua reginei

Cine nu stia, ziua reginei Angliei este pe 21 aprilie, dar si-o serbeaza oficial in iunie. Intamplator am urmarit vineri seara inregistrarea paradei militare cu aceasta ocazie. Departea se lauda mai adineauri cu o saptamana de vara trecuta pe langa ea. Cred ca e vorba de saptamana trecuta, aceeasi cu ziua paradei. Asa se explica praful ridicat de cai si inspirat de insasi regina scoasa la inaintare. In acest sens ar mai fi doua mici chestii de punctat:
1) (vorbesc in necunostinta de cauza) oare nu s-o fi plictisit biata femeie de suportat aceleasi parade in fiecare an?
2) bietii soldati, ii compatimesc pentru caciuloaiele alea grele si stupide pe care trebuie sa le poarte, dar sigur nu depinde de ei...

Dileme bubulinare

Bubulina mea e cam lenesa. Nu va imaginati, va rog, ca spala, calca, matura si gateste zilnic. Praful e de-un deget, cosul e doldora de rufe (de fapt le-a venit astazi randul :P), pentru haleala mai mereu se intampla sa nu am toate ingredientele necesare. De exemplu azi as manca mazare si nu am marar, dar putea zuza de mine sa cumpere ieri o data cu mazarea. Probabil ca imi voi misca totusi fundul pana in oras, fiindca tot trebuie sa-mi iau manualul comandat ieri.
Intre timp da-i si cauta retete cu mazare, desi nu imi doresc decat o simpla mancarica. De altfel de fiecare data cand vreau in sfarsit sa gatesc ceva mi-e foame. Cand mi-e foame deschid zeci de retete online (cu sau fara poze) si printez intr-o veselie. Astazi a fost una din zilele alea. De-abia ma pot abtine sa mai cumpar si reviste de profil.

Prima zi pe scurt

* am plecat prea devreme de-acasa cu gandul sa ma opresc sa-mi cumpar caiet si manual;
* mi-am luat caiet;
* in drum spre librarie ma trece asa un gand fulgerator cum ca ar fi in pauza de masa;
* in prima librarie (un magazinas extrem de mic) mi se spune ca manualul trebuie comandat si ca cealalta librarie are pauza de masa;
* renunt sa comand manualul si plec sa ma mai invart pe strazi;
* ajung la scoala oricum prea devreme si incep sa zabovesc pe hol;
* spre usa cu pricina se indreapta un grup de persoane, asa ca dupa cateva momente de ezitare o deschid si eu si intreb;
* am nimerit bine, am aratat scrisoarea si am luat un loc in sala;
* astazi - zi de test pentru nivelul 3 (manualul pentru nivelul 4 nici nu a fost inceput);
* am intalnit o romanca (acum nu mai e singura);
* testul a fost destul de accesibil pentru mine;
* dupa test ne-am prezentat cu totii si am facut o lectie;
* cam haos, vorbesc unii peste altii (nu neintrebati);
* considerandu-ma ca fiind cam la acelasi nivel cu ei, pot sta linistita ca ma descurc mai bine la germana decat unii;
* am comandat manualul;
* m-am intors acasa cu o durere frumoasa de cap.

Lucruri

* Nu stiu daca e neseriozitate sau asa trebuie sa functioneze lucrurile in ceea ce ma priveste, dar astazi a sosit in sfarsit scrisoarea - datata 6. 12. 2005 (???) - in care mi se spune ca din data de 12 iunie anul curent (2006) a inceput (deja?) un curs de germana la care ar trebui sa ma prezint lunea, miercurea si joia si mi se recomanda sa cumpar manualul x si sa achit suma de 100 de euro (pentru primul calup de 100 de ore de curs) in contul y. Nu pot sa pricep de ce nu am fost anuntata mai devreme ca sa stiu sa ma duc de la prima lectie si sa-mi achizitionez si manualul.
* M-am trezit cam cu fata in jos. L-am visat iarasi. Inalt, brunet, frumos si al meu. De fiecare data altul. M-am adancit in amintiri. Sunt feţe pe care nu as mai vrea sa le vad. Nici macar in poze. Am defilat cu ele, au defilat si ele cu mine, asa sarantoaca si neinspirata cum eram. Ciudat, dar acum ma simt jenata.
* Si ca sa nu uit cum isi baga dracu posteriorul, uite cum vrea sa ma scoata astazi din sarite un fost amant (exagerez, mai degraba un virtual-real considerat candva iubit) frustrat, nehotarat si impotent si dupa care am oftat degeaba o vara intreaga si care a continuat sa ma terorizeze si in anul urmator. Au trecut doi ani de cand sade pe ignore list si inca il zgarma. Asa ca imi cauta nod in papura. El e cel mai tare din parcare. El tine cu tot dinadinsul (desi nu recunoaste) sa demonstreze cat de mare este bagajul lui cultural fata de cat de prosti sunt cei cu care interactioneaza. Si daca nu am dreptate in ceea ce priveste textul respectiv as ruga pe cineva mai priceput si mai putin subiectiv sa-mi lase cateva sfaturi constructive. Desigur ca imediat as fi putut sa-i raspund (deci sa-i dau apa la moara) si sa-l jignesc in subsolul propriului text, ceea ce ar fi fost o miscare gresita (adica as fi creat singura circ), asa ca prefer sa-l ignor in continuare.
* Ma bate iarasi gandul sa plec de tot de pe acest site, adica inclusiv sa-mi retrag textele si sa raman pe furnicute unde este mai multa liniste.
* Astazi cred ca stau pe pragul nebuniei. Dar nu pot explica de ce.

Miscare egal sanatate

Omul este o colectie atat de frumoasa de lanturi cinematice, incat nu poti afirma altceva mai potrivit decat ca a fost conceput pentru a se misca. Cred ca este inutil sa mai insir aici toate efectele benefice pe care le poate avea miscarea asupra corpului si spiritului uman. Sunt lucruri pe care orice persoana ar trebui sa le stie si de care sa tina cat de cat seama.
Ce ne mai distram (desi era plictiseala in toi) la cursurile unui medic veteran in facultatea aceea, tacanit si admirator al lui Antonescu cand (cred ca nici nu-si dadea seama) ne urla (chiar de fiecare data, fiindca avea memoria scurta in sensul asta) ca insusi taranul cu patru clase din nu stiu ce tara isi cunoaste fara discutie propria structura anatomica, iar noi suntem niste capre, boi, vaci etc, dupa care tot el ne intreba: ce? v-am facut eu animale? si mai dadea pe cate unul afara. Apoi isi continua monoton dictarea reluand aiurea o fraza pe care o spusese deja. Omul stia el una si buna. Avea dreptatea lui, pacat ca nu era suficient de intreg sa ne struneasca si pe noi si sa ne faca sa intelegem.
Si iar ma intorc si mai departe in timp, undeva prin clasa a 6-a (de fapt pe toata perioada gimnaziului), in serile de iarna cand eram chinuiti sa facem gimnastica in clasa printre banci, fiindca n-aveam sala. Si venea profesoara, o grasana, si ne punea sa alergam pe loc dupa care faceam genuflexiuni la numaratoarea ei. Asa zaream din pozitia ghemuit (de parca nu eram constienti de ea) cata mizerie se afla pe sub banci, nemaipunand la socoteala tot praful infiltrat in sipcile imbatranite ale parchetului pe care il ridicam la foiala din acele zeci de minute.
In anul acela s-a intamplat sa avem doi profesori o data. Nu stiu daca era prevazuta in programa - am senzatia ca (fara sala de sport si dotarea din consecinta) fiecare profesor isi tinea orele cam de capul lui - dar cel de-al doilea profesor care venea alternativ cu grasana ne-a dat intr-o seara, pe nepregatite, neanuntat (doar eu ce stiam de la o colega mai mare, asa ca incepusem sa ma antrenez in prealabil acasa), norma la flotari. In seara aia a fost prapad. Pana la mine (eram pe la sfarsitul catalogului) toate fetele si o parte din baieti nu s-au mai putut ridica de jos. Cand mi-a venit randul m-am intins frumusel si au inceput sa numere. In seara aia am facut lejer 10 flotari (haide ca nu erau putine!) si m-au scandat baietii.
Sa nu ma creada nimeni cine stie ce sportiva. In ziua in care am inceput sa ma antrenez la atletism pentru admitere la facultate era sa-mi intorc matele pe dos. Comoditatea mea isi facuse efectul printr-o lipsa drastica de conditie fizica si bineinteles printr-o serie intreaga de crize de hipoglicemie + deshidratare. Profesorul cu care ma antrenam nu-mi dadea nici-o sansa.
Cu timpul m-am obisnuit, asa ca am ales sa dau bac-ul la sport. Cu exceptia probei de viteza eram varza. In ziua cand profesoara ne-a pus sa dam 14 tururi de teren am luat cerinta foarte in serios si am continuat sa alerg chiar si in momentul cand deja toate celelalte colege ale mele renuntasera (unele dupa 2-3 tururi) si ma strigau ca disperatele sa ma opresc, iar eu nu voiam nici de-a naibii. S-au simtit umilite si s-au suparat pe mine. Eu aveam un scop. Ce puteam sa le fac? Pentru mine era o ocazie buna de antrenament.
De cand am terminat facultatea nu mi-am schimbat obiceiul de viata. Si acum tot comoda am ramas. La sala mai merg cand mi-aduc aminte. Si raman perfect convinsa ca si numai 5-10 minute de callistenics (simplele exercitii de mobilizare facute dimineata) mi-ar prinde extrem de bine. Nu am nevoie de alergari, nu le suport, de altfel mersul vioi este mai fiziologic decat alergarea, nu am nevoie de flotari si nici de constructie de masa musculara, ci doar de miscare si un pic de fortifiere.

Ultima zi de scoala

Ultima mea zi de scoala a fost deja in urma cu 4 ani. Nu as putea sa spun ca atunci am intrat imediat in paine. Treaba asta se petrecuse deja cu un an inainte. Mai degraba urma sa-mi iau frumos talpasita de la primul loc de munca si nu neaparat din cauza ca mi-as fi dorit ceva mai mult, dar afacerea se indrepta vertiginos catre faliment.
Pacat de spatiul cu pricina si de ambianta cu care porniseram si de care m-am atasat de la bun inceput. Intr-o asemenea situatie, ca de altfel in tot ceea ce intreprinzi, ai nevoie de daruire si de multa inspiratie. Toate acestea nu vin decat cu placerea efectiva pentru munca pe care o depui. In fine. Am plecat de-acolo cu o oarecare usurare, desi urma sa fiu privata si de ultima bruma de venit. Din acel moment a inceput adevaratul calvar. Intereseaza-te in stanga, in dreapta. Intocmeste CV-uri, plaseaza-le online (incepuse deja moda asta, dar in domeniul meu inca batea vantul), mergi la primele interviuri, fa voluntariat prin spitale etc. Lipsa de incredere de sine m-a facut sa nu ma zbat prea tare. Dar nu aici am vrut sa ajung.
Ci iar sa ma intorc un pic in timp. In copilarie si adolescenta scoala se termina cum bine stii la 15 iunie. Ziua mortii poetului. De cele mai multe ori o zi senina si calduroasa.
Ziua cand deja ma stresa ideea de tema pe vacanta (mai ales la mate, unde stiam ca nu stralucesc), ziua cand ai mei planuiau sa ne duca la bunici si sa ne "paraseasca" acolo.
In ziua asta stiam ca incepe vara si imbracam cele mai adecvate hainute.
In ziua asta scoteam afara jucarii sau mergeam in parculet in moleseala amiezii si a asfaltului incins.
In ziua asta organizam serbari cu sau fara contributia dirigintei si luam premii.
In ziua asta visam sa petrec o vacanta cu cat mai multe carti citite pe care le caram in prealabil cu teancul pe unde plecam si de care uitam cand ma poticneam in primele pagini plictisitoare.
In ziua asta, de obicei, obisnuiam sa ma plictisesc ingrozitor. Cel putin asa imi imaginez acum cand privesc inapoi. Lipsa brusca a grijilor aducea deseori intrebari de genul: Si eu ce fac acum? Vacanta in Bucuresti era aproape exclusa. Aproape toti copiii erau plecati. Asa ca ni se pregateau si noua cu un oarecare entuziasm bagajele.

Playground

E calda calduta. Poate ca ingrijorarea mea a avut ceva constructiv. Si nu, nu o sa ma las de scris. Vad eu cum fac.

"Nu" in bratele mele

Ma plictisesc si nu fiindca nu as avea ceva de facut. Ma plictisesc pur si simplu. As vrea sa mai merg pe-acasa si nu am cum deocamdata, mai ales ca ai mei planuiesc sa ma viziteze curand. As scrie ceva. Mai mult de cateva randuri nu am putut scorni. E cald si miroase a furtuna iminenta. Am stat aproape toata ziua (exagerez) cu nasul in monitor. Aproape zilnic imi pierd timpul in spatiul virtual. Ma ustura ochii. Si nu ma dezvat, fiindca nu vreau. Inca mai am timp. As vrea sa ma reapuc de scris. Dar nu mai pot. Parca as fi legata de ochi. Nu mai vad nici-o resursa in jurul meu. Ce ma fac? Nu am nici-o educatie in acest sens, cel putin sa stiu de unde sa pot pleca. Sunt genul care stie mai de toate si nimic concret. Amatorisme. Sunt o imprastiata intr-o mie de zari. Nu cred ca o sa-mi treaca niciodata. E ca o foame permanenta de nou. Sa incerc si aia si aia si atat. As vrea sa duc ceva pana la capat si sa vad ca are sens. Tare imi e ca trebuie sa aleg. Hai ca plictiseala a invadat chiar si aceste randuri...

Nu e prima oara...

... cand imi dau seama cat de obositor si plictisitor si pierdere de timp poate fi sa te lamentezi. Si nu neaparat pentru mine, fiindca si eu resimt asta, cat pentru cel care ma suporta (ca de ascultat nu stiu daca ma asculta). Cred ca nu mai intereseaza pe nimeni problemele mele, parerea proasta de sine, vaietaturile mele referitoare la cat de frustrant este sa stii ca persoana despre care vorbiti si careia ii vrei binele continua sa nu iti vorbeasca. Mai ales cand se intampla lucruri si mai grave. Tocmai am aflat de unul dintre ele... :(( Adelina, ce pacat ca sunt atat de departe...

Proteze pentru batranii campionatului

Nu am sa ma lungesc prea tare. De cand a inceput CM de fotbal nu am urmarit absolut nici-un meci cap-coada, chiar daca imi urla tv-ul in fiecare seara. In seara asta am surprins cateva secvente din Franta-Elvetia. Cu un rezultat atat de neutru si niste jucatori atat de batrani (unii dintre ei) nici ca se putea un meci mai plictisitor. Mai multe accidentari (mai mult sau mai putin grave), mai putina tensiune la poarta etc. Poate sunt subiectiva. Dar intereseaza pe cineva? Cred ca nu. Asa cum nu ma intereseaza nici pe mine ca italienii au castigat aseara contra Ghanei de au iesit conationalii lor pe strazile Germaniei la taraboi. Cam, prematur, nu? Sau discreditez echipa adversa fara stiu ce poate (nici meciul asta nu l-am vazut). De altfel si nemtii au iesit dupa primul meci. Eu as mai astepta sa se ajunga in sferturi macar.
Pana atunci sta ditamai steagul frumos arborat la geam. Si de-a-ndoaselea, dupa cum a remarcat D ceva mai tarzior... De fapt cel mai bun motiv de iesit este vremea buna care ne insoteste de cateva zile si care face anturiilor mele sa le rasara flori noi.

Pe langa ei am trecut

Nu m-a apucat nici-o grija subita pentru ei. Pur si simplu imi mai amintesc de cate unul, fie ca mi-a fost sef, coleg, pacient, profesor sau prieten. Pe unii dintre ei as vrea sa-i revad, sa aflu ce s-a mai intamplat cu batranii, in special cu domnul E, violonistul (paralizat, dement si... terorist) si cu biata lui nevasta. Ce-o mai face doamna P? Ce-o mai face M? Tot tintuit in scaunul rulant in fata computerului? Tot fraierit de minunata doamna presedinte de la AHSR? Ce-o mai face cretina aia de sefa care a dus la faliment salonul de frumusete? Ce-o mai face O de cand a plecat in alt oras? Ce-o mai face minunatul doctor?
Dintre toti acestia numai pe doamna P am indraznit sa o caut de cand am plecat. Treceam intr-o zi prin centrul vechi al Bucurestiului, si mi-am zis: hai sa-i fac o supriza, o mai trai? Se pune si problema asta fiindca e singura, bolnava si cu un sold paradit, si depinde de un cadru metalic. S-a bucurat tare mult cand i-am calcat pragul casei sale umbroase, vechi, inghesuite, prafuite, pline de molii si cu sonorul TV dat la maxim. Nu s-a lecuit (nici nu m-as fi asteptat) nici acum de tigari (ceea ce a uimit-o candva pe doctorita A venita la un "consult" mai mult de complezenta, aceeasi care a indraznit sa afirme fara sa studieze prea mult cazul despre o tanara pacienta cu distrofie ca e tinuta prea mult "pe brate", ca e prea rasfatata, cand de fapt nu a vazut-o cum urca scarile sau cum se aseaza), pe care i le cumparam si eu din cand in cand. Si mi-a povestit cum era la un pas de moarte din cauza unei constipatii. I-am zis si eu ca m-am casatorit si ca m-am mutat. Si a mai trecut deja un an de atunci.
Pe restul nu i-am mai vazut, cu exceptia doctorului cu care era sa dau nas in nas la posta, bine ca nu m-a observat, fiindca am plecat pe sestache de la el, puteam sa pastrez cheia de la cabinet, dar i-am strecurat-o pe sub usa nesimtitului. L-am lasat cu ochii in soare fiindca asa a meritat. Si nu m-am ascuns de el neaparat din lasitate, cat din principul ca "de unde am plecat nu ma mai intorc, nici macar cu privirea".
La domnul E daca as merge acum ar fi poate prea tarziu.
Pe O l-am aflat printr-un search cu google in lista decoratilor de la Cotroceni cu ocazia participarii la JO de la Atena.
Si tot asa ar mai fi multi altii, cei de fata fiind doar niste exemple. Dar trec toti pe langa mine si eu pe langa ei si ne pierdem fiecare pe drumul lui mai departe.

Stari de spirit

In momentul asta nu prea am despre ce sa povestesc. Am o lene ingrozitoare, desi ma asteapta cateva indatoriri de bubulina. Am sa las aici 3 stari de spirit diferite ilustrate excelent muzical (de altfel si exemple clare de muzica de calitate).

Mike Oldfield - Etude (Killing fields)


Powered by Castpost


Madonna - Paradise (not for me)


Powered by Castpost


Doina Badea - Canta un matelot


Powered by Castpost

A picta, pictare

Zilele astea am comis-o iar. Acum ca am sevalet am indraznit pe o bucatica de panza ceva mai mare (50/50 cm). Si fiindca celalalt peisaj marin a fost daruit m-am hotarat sa mai incerc o varianta pentru mine. De data asta ori am fost mai putin inspirata, ori nu m-am obisnuit cu noile culori, fiindca nu mi-a mai iesit aceeasi limpezime a apei, acel turqoise reconfortant. La fel culoarea cerului. Are ceva infantil in ea pictura asta. Mai ales ca am vrut ceva oarecum clasic si a iesit ceva simplist. Pare ca ii lipseste ceva si totusi nu stiu ce as putea sa-i mai adaug. Si ca sa nu las soarele ala complet galben i-am trantit niste argintiu. La fel stancii si pescarusului. In fine, inca experimentez, mai ales ca sunt doar o simpla amatoare si atat. Faptul ca varianta digitala se vede atat de urat se datoreaza scanarii pe bucati si unirii acestora total neprofesional in photoshop. Asta e... Data viitoare voi picta ceva iesit din comun si poate voi avea mai multa grija la combinatii.

Sub influenta adrenalinei

Am sa las posteritatii ceva pripit. Este de-a dreptul frustrant si intrigant sa dai sa intri ciocanind umil intr-o usa deschisa, iar in urmatoarele (zeci de) secunde sa ti se tranteasca usa in nas fara un singur cuvant. Eu cred ca am facut tot posibilul sa resuscitez o relatie - considerata a fi de prietenie - esuata. Declar public si cu mana pe inima ca ma opresc aici. Din acest moment eu nu mai fac nimic. Am sa fiu acuzata de neintelegere, de lipsa de rabdare si multe altele. Dar atitudinea de care ma izbesc nu se impaca deloc cu principiile mele despre prietenie. Am tot zis ca renunt si ca ma las pagubasa. De fiecare data mi-am zis sa mai incerc o data. Dar nu mai pot. Daca ti-ar pasa nu ai mai tacea ca un las, nu ai inchide usa si stinge lumina. Asta e, mergem mai departe. Separat, ca si pana acum. :( Totusi este trist in lume...

Cantecele profesoarei

Fiindca nu prea am ce face am sa inventariez aici toate cantecele pe care profesoara de franceza a avut candva inspiratia sa ne invete. Am sa las aici doar cele cateva strofe pe care mi le aduc aminte, restul se pot regasi in linkurile atasate.

A la claire fontaine

cantecel

A la claire fontaine
Je me suis promené
J'ai trouvé l'eau si belle
Que je m'y suis baigné.

Refrain

Il y a longtemps que je t'aime,
Jamais je ne t'oublierai.


Sous les feuilles d'un chêne,
Je me suis fait sécher.
Sur la plus haute branche,
Le rossignol chantait.


Chante, rossignol, chante,
Toi qui a le coeur gai.
Tu as le coeur à rire...
Moi je l'ai à pleurer.


En passant par la Lorraine

cantecel

En passant par la Lorraine,
Avec mes sabots,
En passant par la Lorraine,
Avec mes sabots,
Rencontrai trois capitaines,
Avec mes sabots,
Dondaine, oh ! Oh ! Oh !
Avec mes sabots.

Rencontrai trois capitaines,
Avec mes sabots,
Rencontrai trois capitaines,
Avec mes sabots,
Ils m'ont appelée : Vilaine !
Avec mes sabots,
Dondaine, oh ! Oh ! Oh !
Avec mes sabots.

Ils m'ont appelée : Vilaine !
Avec mes sabots,
Ils m'ont appelée : Vilaine !
Avec mes sabots,
Je ne suis pas si vilaine,
Avec mes sabots,
Dondaine, oh ! Oh ! Oh !
Avec mes sabots.

Je ne suis pas si vilaine,
Avec mes sabots,
Je ne suis pas si vilaine,
Avec mes sabots,
Puisque le fils du roi m'aime,
Avec mes sabots,
Dondaine, oh ! Oh ! Oh !
Avec mes sabots.


Chevaliers de la table ronde

cantecel

Chevaliers de la table ronde,
Goûtons voir si le vin est bon.
Chevaliers de la table ronde,
Goûtons voir si le vin est bon.
|: Goûtons voir, oui oui oui,
Goûtons voir, non non non,
Goûtons voir si le vin est bon. :|

S'il est bon, s'il est agréable,
J'en boirai jusqu`à mon plaisir
S'il est bon, s'il est agréable,
J'en boirai jusqu`à mon plaisir
|: J'en boirai oui oui oui,
J'en boirai, non non non,
J'en boirai jusqu`'à mon plaisir. :|

Sie je meurs, je veux qu'on m'enterre
Dans une cave où il y a du bon vin.
Sie je meurs, je veux qu'on m'enterre
Dans une cave où il y a du bon vin.
|: Dans une cave oui oui oui,
Dans une cave non non non,
Dans une cave où il y a du bon vin. :|


La baleine bleue

refrain: La baleine bleue cherche de l'eau
Pour déboucher tous ses tuyaux
La baleine bleue cherche de l'eau
Pour déboucher tous ses tuyaux
Eau, eau, eau, eau H2O (bis)

- Elle a trouvé beaucoup de choses (bis)
Beaucoup de choses (bis)
Mais pas de l'eau (bis)
Eau H2O
refrain:...

- Elle a trouvé du détergent (bis)
Du détergent (bis)
Beaucoup de choses (bis)
Mais pas de l'eau (bis)
Eau H2O

- Elle a trouvé un pétrolier (bis)
Un pétrolier (bis)
Du détergent (bis)
Beaucoup de choses (bis)
Mais pas de l'eau (bis)
Eau H2O

- Elle a trouvé du DDT (bis)
Du DDT (bis)
Un pétrolier (bis)
Du détergent (bis)
Beaucoup de choses (bis)
Mais pas de l'eau (bis)
Eau H2O
- refrain...


Au clair de la lune

cantecel

Au clair de la lune,
Mon ami Pierrot,
Prête-moi ta plume
Pour écrire un mot.
Ma chandelle est morte,
Je n'ai plus de feu.
Ouvre-moi ta porte
Pour l'amour de Dieu!

Au clair de la lune,
Pierrot répondit:
Je n'ai pas de plume,
Je suis dans mon lit.
Va chez la voisine,
Je crois qu'elle y est.
Car dans sa cuisine.
On bat le briquet.


Sur la plus haute colline

Sur la plus haute colline
Sur la plus haute colline
Il y avait un olivier
Il y avait un olivier
Qui avait l'air de pencher
Qui avait l'air de pencher

Sur cette même colline
Il y avait un oiseau blanc
Qui chantait soleil levant

L'olivier de la colline
Mourut un matin d'hiver
L'oiseau parti vers la mer

Mais je sais qu'un jour de Pâques
L'olivier reverdira
Et que l'oiseau reviendra


A la Volette

cantecel

1
Mon petit oiseau a pris sa volée (bis)
A pris sa, à la volette, a pris sa, à la volette,
A pris sa volée.

2
Est allé se mettre sur un oranger (bis)
Sur un o, à la volette, sur un o, à la volette,
Sur un oranger.


Dans le Jardins De Mon Pere
(version languedocienne)

cantecel

Au jardin de mon père les lilas sont fleuris
Tous les oiseaux du monde vienn'n t'y faire leur nid. Au refrain.
Refrain
Auprès d'un' blonde, qu'il fait bon, bon, bon, bon, bon,
Auprès d'un' blonde, qu'il fait bon dormir.

2
Tous les oiseaux du monde vienn'n t'y faire leur nid.
Ma caill', ma tourterelle et ma jolie perdrix. Au refrain.



Separat imi mai amintesc de Frere Jacques si Sur le pont d'Avignon

Bubulina zuzalina

Sa va spun ce a facut bubulina mea astazi? Bineee...

° bubulina a spalat rufe; langa prosoape a pus un halat dintr-un material asemanator, dar niciodata trecut prin apa si detergent; nu-i nimic, lasa ca nu iese; culoarea halatului? rosu-grena cu maroniu inchis; culoarea prosoapelor (dintre cele cu alb) dupa spalare? roz!

° bubulina a pregatit zeloasa drob de vinete; toate bune si frumoase pana la punerea stratului de cascaval ras; in vasul respectiv de-abia mai era loc; nu-i nimic are loc si cascavalul; dupa o jumatate de ora merge bubulina in bucatarie sa scoata drobul din cuptor; in bucatarie - fum de taiat cu foarfeca; norocul zuzei, era doar niste branza scursa in cuptor, aia a ars, gata!

PS - Data viitoare nu mai fac drob de vinete, dar nu pentru ca am afumat bucataria, ci pentru ca e cam gretos.

Stairway To Heaven

A ascultat cineva excelentul cover country al lui Dolly Parton?


Powered by Castpost

Nevoia de distantare

Prin rasfoirile mele intr-unul din eseurile lui Freud cu privire la Psihologia multimilor de Gustave Le Bon am dat de o parabola a lui Schopenhauer despre porcii spinosi. Pe scurt, pe timpul iernii porcii spinosi se aduna unii langa altii pentru a se apara de frig prin caldura reciproca. Curand ei incep sa se simta jenati de ghimpi ceea ce ii face sa se indeparteze. Nevoia de caldura ii apropie din nou. Spinii ii indeparteaza la loc. Si tot asa.
Nu stiu daca aceste animale vor invata la un moment dat sa pastreze distanta ideala pentru a preveni inconvenientul spinilor, dar omul cu siguranta poate.

In ultimul an de liceu mergeam la gimnastica. Ma pregateam pentru facultate. Acolo am cunoscut-o pe una dintre viitoarele mele colege de care m-am apropiat mai mult in anul urmator. Intamplarea facea ca mamele noastre sa fie ele insele colege in aceeasi institutie, ceea ce a contribuit cumva la relatia noastra. O era o fata cocheta, frumusica, bine crescuta, foarte amabila si usor de indragit. Am petrecut un revelion impreuna, am fost la vreo doua spectacole si in rest mai tot timpul impreuna in pauzele foarte lungi. Cateodata mai invatam la ea, dar rar. Am apucat si un sejur la munte si vreo doua la mare, dar imediat dupa primul dintre acestea am simtit ca ceva incepe sa se strice.
Existau lucruri pe care incepusem sa le vad la ea, chichitze care ma iritau din cand in cand si pe care am incercat sa le ignor. Primul sejur la mare mi-a scos in calea ochilor o fiinta egoista, enervabila si destul de nesuferita in cazul in care lucrurile nu ieseau cum isi dorea. O fiinta care isi economisea banutii facand foamea pe motiv ca e grasa (de fapt avea solduri late) si indopandu-se ulterior cu kebap, cu biscuitei sau cu ciocolata lui frati-miu. O fiinta care ar fi pus monopol pe toata vacanta noastra. In al doilea sejur a trebuit sa o suport in aceeasi camera cu fetele de la noi din grupa (cele ce fuseseram si la munte). In acest al doilea sejur am devenit rautacioasa. O contraziceam mereu, raspundeam in doi peri etc pana cand si-a dat seama ca am ceva cu ea si mi-am cerut iertare.
Intre toate astea (prin anul 2 sau 3) a fost un mic incident (un fleac de altfel, dar asa am eu talentul sa contabilizez cu precadere maruntisurile) pentru care nu am sa o uit niciodata. Tradusesem un articol din franceza si nu aveam printer. Ea tocmai isi cumparase de curand tot tacamul (computer, imprimanta etc). S-a oferit sa mi-l printeze ea. Erau doua-trei pagini maxim. I-am dat discheta increzatoare. A doua zi a venit cu ea inapoi si s-a scuzat ca nu are in imprimanta decat cartus galben. Nu am comentat. Dupa vreo doua zile am observat in mapa ei cateva cursuri pe care si le editase in word si pe care le printase. Puteau fi ale oricui altcuiva, dar cred ca a existat atunci un motiv care m-a convins ca sunt ale ei. Si nu m-am abtinut pana nu i-am zis : Parca nu aveai cartus in imprimanta. Mi-a raspuns incurcata si cu nasul in hartii ca i le-a printat taica-su la serviciu. Asa o fi fost. Dar eu nu am crezut-o. De-atunci am inceput sa ma "rup" de ea. Distantarea mai mult sau mai putin subtila m-a ajutat sa o suport in continuare pana la terminarea facultatii.
Ceilalti se invatasera insa cu imaginea noastra impreuna. Din cand in cand ma trezeam cu intrebari de genul Stii unde e O? Ai vazut-o azi pe O? Nu puteam sa le raspund ca eu si O nu suntem legate una de cealalta.
Si totusi, O e un om ca oricare altul, cu calitatile si defectele lui. Nu ar trebui sa exagerez cand spun cat de mult m-a deranjat aia si aia. Nu e nimeni painea lui Dumnezeu. Nu ar fi neaparat motivul ca nu stiu sa-mi aleg amicii (prieten este un cuvant greu). Uneori ii suport (cu un oarecare sadism) si pe cei pe care intuitia mea ii refuza revoltata. Bine ca nu tine mult...

Chestii

* veste buna: ceea ce am trimis a ajuns :D
* veste buna: ni se va schimba geamul cu tocarie cu tot in baie
* azi am fost harnicuta: mi-am pus o sepcuta pe cap, am luat masina si am tuns tot gardul viu (nu mai pun la socoteala persoanele - doua babe, doi betivi, niste vecini, niste simpli trecatori pe strada - care au cascat ochii sau care s-au si oprit sa ma intrebe ceva)
* D a cumparat palete de badminton
* abia astept sa-mi mai dau cu parerea (nu conteaza despre ce)
* veste proasta: incepe Bookfest si eu nu sunt acoloooo :((

Bloguri noi

Desi sunt in urma cu "contabilizatul", salut si eu mutarea dragei mele puck in casa noua si, de asemenea, descoperirea unui nou blog "pe piata". Si mai exista cineva pe care-l bate gandul sa se mute de pe weblog. Dar toate la timpul lor.

Miuzic

Cautand Billy Corgan, cred ca am dat de o arhiva de bunatati cu Smashing Pumpkins. Rabdare si timp sa ai...

Nota bene

Desi m-am mutat aici, Blogul bubulinelor ramane in picioare. Asa ca, stimati colaboratori, cand aveti timp si dispozitie va astept cu drag noile experimente culinare.

Cartile preferate

Ajungi la un moment dat cand te trezesti sa faci bilanturi. Mai mult sau mai putin constient, manat sau nu de vreun antecesor sau din dorinta de a face cunoscute niste opinii sau macar niste simple preferinte. Unul dintre locurile care inghit toate acestea fara sa comenteze este blogul.
D a descoperit si el blogul acum cativa ani, a scris ceva acolo si l-a abandonat. De cateva saptamani s-a intors la el si a inceput sa-l construiasca. Si-a pus o poza din Schwelm in topul paginii, pe margine filmele preferate (niste vechituri), cateva linkuri la fotografiile unora dintre puzzle-urile pe care le-a terminat (si inramat) si, mai nou, titlurile catorva dintre cartile preferate. Si aici am inceput sa-mi ridic niste intrebari.
Pe D il vad foarte rar citind. In biblioteca lui zac cateva carticele dintre care vreo 3 de umor, vreo 6-7 de literatura (cel putin jumatate cumparate cu mine) si restul din alte categorii. Si restul restului si cea mai mare parte din bliblioteca sunt cartile mele aduse de-acasa din Ro. Ma duce la gandul ca, in afara de ceea ce a citit pe la scoala (daca a citit de la biblioteca, fiindca parintii lui nu au decat niste carti de bucate sau tehnice si atat) si ce mai are prin raft, in bagajul lui bate vantul.
Cum as putea eu sa-mi formez atat de prematur niste preferinte in acest sens? O data cu prima carte citita (si aici ma refer stric la beletristica) sansele se impart (parerea mea) la 50%-50%. Dar urmatoarele 5-6 citite si cam atat sunt convinsa ca nu sunt suficiente sa spui imi place cutare carte, cutare autor, mai ales din perspectiva lipsei unei alte referinte cu care poti face comparatie. Dar uite ca exista persoane care citesc cateva volume, au norocul sa le placa (nu-l citez neaparat pe D) si ca sa nu ramana cu nimic de zis declara (cu emfaza) cat de mult le-a placut cartea X. Si, dupa moda, aceea poate fi de exemplu un Alchimistul sau un Codul lui da Vinci sau o alta.
De aceea nu ma abtin sa spun ca mi se pare ciudat privindu-l pe D cum declara citibile (si recomandabile) o serie de carticele nicidecum altele decat cele numarate pe degete din propriul raft. Ba chiar la un moment dat m-a facut sa rad si sa-l intreb daca nu cumva le face si inventarul...
Ca o incheiere, am sa pun la rang de citibil, blogul unei cititoare inraite care s-a hotarat sa ii terorizeze pe vizitatori cu randurile sale despre carti.

Plictiseala

Germania se pregateste de CM de fotbal. Ultimele retusuri. Ultimele reparatii pe autostrazi, ultimele panouri montate, ultimele stegulete arborate, ultimele reclame etc etc etc. In asteptarea momentului deschizator realizatorii tv organizeaza talk-show-uri cu tematica. In televiziunile germane sunt foarte la moda (era sa zic) cercurile rotunde (dar uite ca am zis-o) in care invitatii sed comod pe fotolii, in care se vorbeste pe rand (si in care sunt permise, evident, si interventiile celorlalti) despre sine sau isi spune o parere. De-acum fotbalul bate puternic la usa, berea se strange in pivnita. Chiar, nici ca se pomenea mai potrivit: fotbal in tara berii. Dar nici ca se pomeneste vreun intervievat mai plictisitor ca acela care (din lipsa de inspiratie) nu are altceva de spus pe ultima suta de metri decat ca spera optimist la o Germanie campioana in tara ei.

Profesoara de franceza

Daca ar fi sa vorbesc despre un model de persoana pe care l-am avut in copilarie si de care imi amintesc cu drag, as invoca-o fara ezitare pe profesoara de franceza.
A fost unul dintre primii profesori care ne-a calcat pragul in clasa 5-a. De la bun inceput tot ceea ce insemna "ea" si-a facut, cel putin pentru mine, foarte bine simtita prezenta. O doamna in pielea ei. Inalta, dreapta, cu pas molcom, nu chiar de o frumusete extraordinara, dar extrem de ingrijita si discreta, de la modul in care se imbraca si pana la modul in care scria pe tabla deborda de o eleganta oarecum iesita din comun, dar cu care nu se afla niciodata in divergenta.
Nu mai stiu cat de bine se putea face inteleasa, cat de dedicata era profesiei sale, dar un lucru stiu sigur: am invatat franceza de dragul ei. Imi umpleam caietele cu desene, subliniam lucrarile in culori. Poate ca lectiile pe care le luam (cu altcineva) in particular nu erau decat un motiv de a tine pasul cu ea. Fiindca franceza nu-i o limba chiar atat de usoara, dar e foarte poetica. Si mai tind sa cred ca ceea ce semana ea, din pacate nu ajungea pe teren fertil. Asa se explica de ce caietul meu de teme se plimba prin clasa inainte de lectie.
Pe langa asta, nu gresesc cand spun ca aveam in clasa o gramada de prosti. Hai sa-i numesc mai frumos: neglijati sau saraci cu duhul. Fiindca prostia n-a doborat pe nici-unul. Dar exista pe vremea aia (ca o sechela a regimului ceausist) o prejudecata a marginalizarii copiilor care nu erau buni la invatatura.
Pe langa toate acestea, in momente de respiro (oricum nu ne inghesuia cu lectia) ne canta si ne invata si pe noi cantecele in franceza. Vocea ei imi facea pielea de gaina. Si acum stiu ce ne canta. Am cautat cantecelele cu google si le-am gasit. Intr-o zi am sa le pun pe toate aici intr-o lista.
Nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea. Ne mai vedeam ocazional fiindca stateam in acelasi cartier. Avea un catel nazdravan. O salutam cu un respect de care eram eu insasi oarecum surprinsa. In orice caz, intotdeauna am avut respect pentru profesori si medici, facand abstractie de faptul ca in spatele profesiei se ascunde omul ale carui metehne ar putea face cu succes meseria de ras.
De la o vreme s-a mutat din cartier, dar eu nu am uitat-o. Curand, la liceu, am dat peste un scriitor care ma poreclea olimpiada si despre care am sa scriu alta data.

Being open

Stateam eu asa plictisita si jucam JT Blocks. Jucam JT Blocks si stateam. Si ma tot descarcam spargand la pietre. Mai chatuiam un pic pe RadioLynx si mai spargeam la pietre si apare un hello. Ma intreaba ce mai fac si dup-aia zdrang clasicul ASL. E clar. Dar hai sa-i fac jocul. Tot din plictiseala. Nu am sa redau toata discutia, dar am sa spun ca tipul (american, dupa zice) se declara open si ma intreaba daca si eu sunt open. I-am spus foarte entuziasta (sic!) ca imi place sa share-uiesc ceea ce creez (adica poezie, pictura, foto etc). Cand colo tipul ma intreaba ce tip de corp am, cat de mari imi sunt sanii, care e pozitia mea preferata, daca ma rad acolo jos. La intrebarea daca face statistica a confirmat fara discutie. Am mai lungit-o un pic, i-am zis ca discutiile despre sex ma plictisesc ingrozitor si l-am intrebat daca citeste. Cel mult carti despre sport! Si s-a intors la locurile care imi plac sa fie cel mai mult linse. Faptul ca nu am chef sa discut chestii din-astea cu necunoscuti nu are absolut nici-o legatura cu continutul vietii mele sexuale. Asa ca valea!

1 iunie

Na ca uitasem. Ziua puradeilor. Pe vremuri nu obisnuiam sa primesc daruri in aceasta zi. Poate doar tovarasa ce ne mai dadea cate-un caiet sau ne punea cate-un 10 la educatie fizica, de nu mai puteam de bucurie. In clasa I am facut carnaval. Aveam cu mine doar coronita mamei de cand s-a casatorit. Ceilalti isi facusera masti. In singura poza de atunci coronita mea a ajuns pe capul altei fetite.
In zilele noastre parintii tembeli isi duc puradeii la MacDonalds si ii indoapa cu HappyMeal. Parca si vad afluxul. Ntz ntz ntz, nu mai are omu' loc sa manance linistit o inghetata :)).
Oricum - si nu neaparat pentru ca m-am babacit - 1 iunie nu mai are nici-o valoare. Nici ca ar fi avut-o inainte...