Daca ar fi sa vorbesc despre un model de persoana pe care l-am avut in copilarie si de care imi amintesc cu drag, as invoca-o fara ezitare pe profesoara de franceza.
A fost unul dintre primii profesori care ne-a calcat pragul in clasa 5-a. De la bun inceput tot ceea ce insemna "ea" si-a facut, cel putin pentru mine, foarte bine simtita prezenta. O doamna in pielea ei. Inalta, dreapta, cu pas molcom, nu chiar de o frumusete extraordinara, dar extrem de ingrijita si discreta, de la modul in care se imbraca si pana la modul in care scria pe tabla deborda de o eleganta oarecum iesita din comun, dar cu care nu se afla niciodata in divergenta.
Nu mai stiu cat de bine se putea face inteleasa, cat de dedicata era profesiei sale, dar un lucru stiu sigur: am invatat franceza de dragul ei. Imi umpleam caietele cu desene, subliniam lucrarile in culori. Poate ca lectiile pe care le luam (cu altcineva) in particular nu erau decat un motiv de a tine pasul cu ea. Fiindca franceza nu-i o limba chiar atat de usoara, dar e foarte poetica. Si mai tind sa cred ca ceea ce semana ea, din pacate nu ajungea pe teren fertil. Asa se explica de ce caietul meu de teme se plimba prin clasa inainte de lectie.
Pe langa asta, nu gresesc cand spun ca aveam in clasa o gramada de prosti. Hai sa-i numesc mai frumos: neglijati sau saraci cu duhul. Fiindca prostia n-a doborat pe nici-unul. Dar exista pe vremea aia (ca o sechela a regimului ceausist) o prejudecata a marginalizarii copiilor care nu erau buni la invatatura.
Pe langa toate acestea, in momente de respiro (oricum nu ne inghesuia cu lectia) ne canta si ne invata si pe noi cantecele in franceza. Vocea ei imi facea pielea de gaina. Si acum stiu ce ne canta. Am cautat cantecelele cu google si le-am gasit. Intr-o zi am sa le pun pe toate aici intr-o lista.
Nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea. Ne mai vedeam ocazional fiindca stateam in acelasi cartier. Avea un catel nazdravan. O salutam cu un respect de care eram eu insasi oarecum surprinsa. In orice caz, intotdeauna am avut respect pentru profesori si medici, facand abstractie de faptul ca in spatele profesiei se ascunde omul ale carui metehne ar putea face cu succes meseria de ras.
De la o vreme s-a mutat din cartier, dar eu nu am uitat-o. Curand, la liceu, am dat peste un scriitor care ma poreclea olimpiada si despre care am sa scriu alta data.
