11 octombrie 2006

Diverse

Nu stiu daca exista ceva concret despre care as putea scrie aici. Trec printr-o perioada, destul de lunga de altfel, in care mi se pare ca nu se intampla nimic deosebit. De parca as fi legata la ochi si n-as vedea ce mi se intampla. E un fel de imunitate cu sens peiorativ pe care nici nu stiu daca mi-am arborat-o eu insami sau doar s-a creat asa din senin. Ea se manifesta, clar, printr-o lipsa cronica, dar nu completa (ce bine, deci nu am murit!) de entuziasm. In plus, ca tot sunt in perioada cursurilor de germana, ultima mea senzatie este ca nu mai am loc sa suprapun. In conversatiile obisnuite cu oamenii incerc sa aplic ceea ce am invatat. Nu mereu imi iese corect, nici nu pretind asta, dar simt ca daca nu as continua sa citesc sau sa scriu (si astfel sa invat vocabular) as ramane la stadiul de mediocru. Continuu sa invat cel mai repede si logic dintre toti. Oricum eram cu un pas inainte. Sunt constienta ca sunt cea mai buna in acel grup. Asta nu ma incalzeste prea mult, fiindca nu concurez cu nimeni. Si ceilalti sunt constienti de performanta mea, ba unii chiar cauta (cu siguranta) sa-mi vaneze greselile. Aiurea! Am ajuns acolo ca sa invat, deci nu sunt perfecta. Fiecare cu sclipirea lui. :)
In rest, ma coplesesc in continuare tot felul de visuri, nici macar prea importante, dar asa imi place mie (cum sa spun?) sa ma las in leaganul lor. Nostalgia mi se confunda cu o stranie (sau poate falsa) oboseala.
Apoi aud vesti deloc imbucuratoare (sau invers, depinde cum vrei sa vezi paharul): o prietena divorteaza si ia antidepresive de doua luni, o alta (al carei partener a fost vazut cu altele) s-a despartit si ea si munceste de rupe ca sa-si poata plati chiria intr-o garsoniera in care acum locuieste singura.
Si nu neg ca ma mai uit chioras si dupa capra vecinului cand ma gandesc ca x si-a luat permisul (si eu n-am fost in stare) sau ca y are un job in domeniul in care si eu mi-am dorit, dar pe care nu pot inca sa-l am din mai multe ratiuni plauzibile si altele.