N s-a casatorit. Vestea a venit fulgerator cu aproximativ o saptamana inaintea marelui eveniment. Daca ar fi fost dupa mine, dintr-un soi de egoism pe care-l recunosc si il revendic as fi preferat sa ramana burlac. Sa ramana eroul visurilor mele pana la adanci batraneti, pur si neatins de mana de nevasta si sa-mi spuna mereu ca pe mine m-a dorit, dar n-a indraznit sa-mi spuna, iar eu sa-i spun ca-i prea tarziu. Cred ca acest vis s-a destramat. Vestea nu m-a afectat asa cum fatalista de mine m-as fi asteptat. Lucru bun. Inseamna ca am inceput sa-l uit. Dar ca orice prieten de ani de zile am hotarat sa-l sun si sa-i urez de bine cu ocazia... Si am facut-o aseara. Am format numarul lui de mobil. Avea semnal cam prost, de-abia ne puteam intelege. Nu mai vorbiseram de multa vreme. Ma fastaceam si nu stiam ce sa-i spun mai intai. Imi pierdusem cea mai mare parte din vocabular. Vocea mea capata diverse intonatii.
In spatele meu D se apucase de un fel de circ (se distra pe seama mea), in urma caruia m-am burzuluit la el toata seara. O atitudine care pentru el e lucru marunt si n-are nici-o valoare a reusit sa ma scoata instantaneu din sarite. In fine, a ramas in coada de peste...
Si o veste buna, de fapt ar fi mai multe. :P
