Sfarsitul nu-i aici. Lucruri o gramada in coada de peste. Nu-mi mai dau seama care ce si cum. Dar as vrea sa pun punct pe ici, pe colo si nu am cum. Si sa o iau de la capat.
Zilele astea ciudate ma inconjoara mai mult ca sigur de invidii (sau, cel putin, de atitudini rautacioase). Nu ca n-as fi lasata sa ma exprim (oricum nu sunt departe de cenzura), dar ajung centrul unor judecati de oameni cu foarte multe limite. Mi s-a reprosat ca "citesc prea mult", ca "am capul patrat de atata stiinta" (vorbele conationalei de banca), ca "gandesc prea mult". Sunt moarta daca nu gandesc. Interesant este ca reactiile lor nu mai reusesc sa ma atinga asa cum probabil o faceau alta data. Deci scutul meu se consolideaza. Pentru asta le fac prostilor intr-un fel jocul si in acelasi timp imi vad de ale mele. Deci tot ca mine voi face. Cu riscul ca voi ramane singura. Oricum am tins mai mereu catre o oarecare solitudine. Partea ei nasoala, singuratatea, nu-mi e straina. Zilele astea m-am simtit extrem de singura si de incapabila de a controla anumite aspecte, ale caror fraie, chiar daca as fi avut ocazia sa o fac, tot nu as putea sa le tin cu putere. Iar timpul zboara si eu pare ca dorm in continuare.
Nu cred ca mai am nici-un prieten. Pe unii i-am taiat eu insami de pe lista. Pe unii i-am lasat in tara, iar altii nu mai vor sa-mi vorbeasca si nu stiu de ce. De fapt prieten nu exista, e un ideal.
Totusi, sfarsitul nu-i aici.
