22 septembrie, cad castane,
iar zgomotul căderii lor e un cântec cu mesaj subliminal
culeg una și o încălzesc în palmă ca pe copilul mic adormit la piept
și îi promit că acum este bine
o mângâi cu policarul pe creștetul neted, ușor vălurit
ești perfectă, îi spun,
adorată de unii,
enervându-i pe alții
călătoria ta este un mănunchi de alegeri,
un pas continuu într-un echilibru precar și nesigur
dar amintește-ți
ești senzuală,
frumusețea ta rămâne ca o amprentă prin tot ceea ce ești
fetița care adulmecă trandafirii din grădini,
vocea care își caută ecoul prin holuri și scări de bloc,
mâna care împrăștie curcubeie pe șevalet
gura care îndrăznește să te sărute în apus
ca să nu regrete
aș vrea să plec, aș vrea și să rămân
să mă vindec
și o dată cu mine - generații întregi de strămoși
alergați și pierduți prin războaie
arși de soare pe câmpie
storși de grija gospodăriei
să-i întorc la inocența lor și la iertare
să-mi perii mantia de povara alegerilor lor
să-i eliberez
și să mă înalț
