Moshului i-au prins drag la gust (scuză îmbârligătura, dar tocmai am ingerat două păăruţe de burgund alb şi dulce) lepşele. Aşa că ce se întrebă el? Cât si ce trebuie să ştie lumea despre noi?
Apăi eu sunt o carte deschisă. Teoretic las să se afle mult şi multe despre mine. Vorbesc cu drag în ceea ce mă priveşte. Împărtăşesc cu drag experienţe, entuziasme, bucurii, tristeţi, angoase. Scot din mine oricui mă primeşte cu drag. Dar mă epuizez instant în faţa celui ce ridică bariere (în genere cel ce n-are răbdare să mă asculte şi mai ales să mă înţeleagă). De aceea tind din ce în ce mai mult să păstrez, să tac şi să mă închid sau cel mult să mă încifrez, să mă criptez, să mă eliptizez, chiar dacă asta pune frâne propriei exprimări. În rest, caca de egal atâta timp cât nu stă nimeni să îl zgurme.
Leapşa la to-morrow.
