Din categoria să-mi bag picioarele

Lucrurile evoluează, lumea se schimbă, iar eu nu pot (nu vreau) să înţeleg. E naşpa să insişti să vorbeşti cu cineva şi abia să te bage în seamă, şi nici măcar să se scuze că n-are timp sau chef de tine. Întotdeauna mi-am lăsat alte ocupaţii de-o parte ca să fiu la dispoziţia cuiva. Fiindcă aşa îmi place mie să nu mă las aşteptată, să nu refuz, că aşa mi se pare corect. Nu pot să înţeleg şi basta. Ce pot să fac mai mult de-atât? Dar stai, că doar ziceam la un moment dat că buricul universului oricum nu sunt. De fapt nu sunt decât nimeni şi nimic. Iar însemnarea asta nu o mai ascund.

Chestionarul lui Proust , cică

Pare-mi-se că era odată un tip (acum vreun an, cred) cam "supărat" pe bloggeri, fiindcă punea în toate comentariile pe care le scria tocmai chestionarul de faţă. Inclusiv la mine. Cu timpul a făcut pui sau a făcut abracadabra (sau cum vrei s-o iei) şi s-a transformat în leapşă. Făcând abstracţie de titlul pe care îl are sau, mai degrabă, de presupusa origine îndoielnică a chestionarului, încerc să răspund la două-trei întrebări (bine, bine, la toate!) şi să iau leapşa de la Medeea.

1. Principala mea trăsătură: generozitatea, când e cazul (cred)

2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: să fie mai bărbat decât copil

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: echilibrul

4. Ce preţuiesc cel mai mult la prietenii mei: felul în care mă comport eu în relaţie cu ei

5. Principalul meu defect: lipsa de încredere în sine

6. Îndeletnicirea mea preferată: creaţia spontană

7. Fericirea pe care mi-o visez: să trec cu uşurinţă peste orice fel de piedici

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: să mă plictisesc

9. Locul unde aş vrea să trăiesc: o fermă cu toate utilităţile, cu cel puţin un cal super-model dresat şi cu un atelier de creaţie complet utilat

10. Culoarea mea preferată: roşu aprins spre orange, turquoise

11. Floarea care-mi place: ca miros - liliacul, ca aspect - trandafirul de la Z

12. Pasărea mea preferată: mierla (pasărea aceea de culoarea pământului ars, cu cioc galben şi cu ciripit rotund)

13. Prozatorii mei preferaţi: sunt mai mulţi şi greu de categorisit, un nume: Saramago

14. Poeţii mei preferaţi: îl menţionez pe Cărtărescu

15. Eroii mei preferaţi din literatură: nu colecţionez

16. Eroinele mele preferate din literatură: nici

17. Compozitorii mei preferaţi: Chopin, Debussy, Vivaldi, Telemann, Corelli, ăia inspiraţi ;)

18. Pictorii mei preferaţi: Van Gogh, Paul Klee, Juan Miro, Marc Chagall, Edvard Munch (mulţi şi ăştia)

19. Eroul meu preferat din viaţa reală: toţi cei pe care i-am admirat vreodată

20. Ce urăsc cel mai mult: că-mi pasă

21. Calitatea pe care aş vrea să o am din naştere: să am mai multă încredere în mine însămi

22. Cum aş vrea să mor: injectată (otrăvită) sau în somn

23. Greşelile care-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: alea considerate de alţii ca fiind mari

24. Deviza mea: dacă nu merge, îmi bag picioarele.

25. Gânditorii mei preferaţi: eu

26. Mitul meu preferat: existenţa mea

27. Atleţii mei preferaţi: există şi această întrebare? (tot eu, când mi-am depăşit recordul la 100m plat la admitere)…

Leapşa merge la Vio. Gata.

Zgârcenie sau autocenzură sau altele

Scriu tot mai puţin. Nu mai rar, dar tot mai inconsistent. Ca şi cum nu aş mai avea ce spune. Poate chiar aşa e. Dar cu timpul am ajuns să păstrez senzaţiile pentru mine, de dragul farmecului pe care secretul li-l conferă. Oricum nu aş fi fost în stare să le descriu întocmai. Uneori ceea ce e palpabil e în plus. Un incendiu neprevăzut ar distruge toate pozele, toate versurile, paginile şi obiectele cele mai dragi, dar nu ar şterge ceea ce se află acolo înăuntru şi se numeşte amintire. Fiindcă amintirea păstrează esenţialul şi, dacă eşti norocos, păstrează frumosul. Deşi nu aş concepe frumosul fără urât, aşa cum binele nu există fără umbra lui, aşa cum unu nu există fără jumătatea lui perfectă.
Nu e că nu mai ştiu să scriu, dar momentan nu mă mai inspiră nimic. Probabil că am uitat să mai deschid ochii. Hibernez în continuu. Şi nici măcar nu ştiu de când... Cine mă trezeşte şi pe mine?

De ascultat: Lhasa de Sela - El Pajaro

Vineri, după

În drum spre peşteră. Dar nu acolo. Am luat-o pe jos prin pădure, soarele era încă sus, strălucea printre copacii goi direct în ochi. Hai să urcăm. Acolo eram doar noi. Acolo ne-am aşezat şi ne-am adulmecat. La mine în ţară nu sunt copaci, îmi spui, ci numai piatră, dar şi pajişti frumoase, verzi. Aşa ca asta?

De ascultat: The Brobdingnagian Bards - Maids In The Meadow

Leapşa pe mirosuri

Fără să fi fost vreo leapşă scrisesem cândva pe blogul nemţesc despre mirosuri urâte, un prieten de-acolo s-a luat după mine, apoi a dat-o şi pe partea ailaltă şi m-am luat şi eu după el. Acum m-a tag-uit Vioreaua, aşa că ia să mă gândesc:

1. pe primul loc cu coroniţă e parfumul florii de liliac; şi fiindcă liliacul înfloreşte numai în aprilie, chiar în mai pe-aici pe la noi, am găsit - deocamdată numai la Yves Rocher - un parfum identic, care tocmai mi s-a terminat şi trebuie să dau o raită până la magazin; şi, bineînţeles, aştept să-mi înflorească (deşi cred că anul ăsta-i prea devreme) tufa plantată anul trecut în grădiniţă.
2. gazonul proaspăt tuns de mine (sau de D, după caz :P)
3. chiar dacă o să zică vioreaua că m-am inspirat de la ea, eu o să neg şi o să menţionez aici mirosul odăilor nefolosite din casele bunicilor, aşa-zis de bune fiecare cu personalitatea ei, în care mămăile păstrau macaturi, covoare, haine, strachini, naftalină, flori şi fructe de plastic sau chiar mere cocoţate pe dulap.
4. rochia de mireasă a maică-mii când o îmbrăcam în faţa oglinzii.
5. mirosul de săpun cu glicerină (mi-aminteşte de băile orăcăitoare ale lui frati-miu), pe care l-am regăsit în banalul Kernseife (vio, cred ca ştii despre ce vorbesc) din orice supermarket.

Menţiuni: focul din uscături de viţă de vie, pâine caldă proaspăt scoasă din cuptor, frezii şi zambile.
Hai la leapşa: puckulina, aprilseaua, medeea

Şi de mirosit, aaa, pardon, de ascultat: Angelo Branduardi - L'Uso Dell Amore

Joia de dinainte

Mai sunt exact 24 de ore. Durerile matinale de stomac mă vor trimite cât de curând la medic. Iertare, Alma, nu am fost cuminte, nu m-am ţinut de dietă, dar nu mai e de glumit. De-acum o să trăiesc o vreme numai cu legume, verzituri, brânză dulce, banane şi ceai. Şi, fiindcă sunt singură, o să profit iar de bunătăţile inimii din dulap. Primăvara îmi bate în fereastră, am ieşit din casă de dimineaţă şi m-am bucurat de mirosul ei şi de cel de brad măcinat pentru compost. În altă ordine de idei, pe unde-mi mai bag nasul, descopăr uneori lucruri nu prea măgulitoare, oricum nu eram eu buricul pământului pentru aproape nimeni, dar nici nu pot să judec. Nu-mi arog acest drept.

Miercurea cenuşii

Tu kulilka heri bedewi ji bo mîn. Ich habe dich so sehr vermisst. Bermaliya mîn, dîlketya mîn, ez te hezdîkîm. Asta mi-a alinat toată după-amiaza. A fost un drum la Wuppertal, un buchet de flori şi o aniversare cam lungă şi cam obositoare. Dar nu-i nimic, a fost el mereu lângă mine, verdele meu.

De ascultat: Bosquito - 9 Vieţi (cu mulţumiri Viorelei care mi-a dat şi mie acest cântecel minunat)

Marţi

Tot linişte, un apel pierdut, anonim, un răspuns la fel de anonim. Totul pe muteşte. O vizită prin vecini. Un coş-două de rufe. Şi două semisfere Toffifee, din care topesc în grabă ciocolata, mestec aluna şi aleg caramelul pe care-l savurez la urmă. Iar tânărul ăsta frumos şi talentat îmi reaminteşte de sufleţelul acela minunat care se ascunde împreună cu mine în cocon.

De ascultat: Sami Yusuf - Meditation

Rosenmontag

E luni şi e linişte. De parc-ar fi fost ieri. Dar liniştea e o iluzie. Lunea aceasta m-am trezit la fel de leneşă ca într-o dimineaţă de duminică. Pe străzi umblă de fapt trupuri împopoţonate, unele dotate cu provizii de alcool, fiindcă ziua-i lungă, aşa e şi noaptea. Aceştia iau drumul gării şi nu se mai opresc decât în mijlocul mulţimii încropite din alţi împopoţonaţi (nu mascaţi ca la Veneţia, căci aceia - cel puţin vizual - au o graţie plină de mister incompatibilă) din marile oraşe, chiar în dreptul şirului interminabil de care alegorice din care zboară bomboane şi flori. Am lăsat de-o parte pălăria în formă de buburuză (sau de ciupercă roşie cu pistrui, cum îţi place ţie mai mult să ţi-o imaginezi) şi am ales liniştea şi confortul casei, paginile virtuale sau de hârtie ale unei cărţi şi viitoarea tocăniţă de ciuperci cu smântână ce se va lăsa curând pregătită. Şi, nu în ultimul rând, un vis pentru lumea mea secretă din interiorul coconului, căruia i-am adăugat pe furiş o bucăţică din inima ascunsă în dulap, o părticică rozalie, dulce şi cu aromă de floare. Şi un cantec total nepotrivit cu nebunia carnavalului din aceste zile.

De ascultat: Stare de spirit - Chin

Minciuni care se îmbracă în adevăr

Până la o adică aveam o listă întreagă de principii/prejudecăţi de genul, ăla nu e pentru tine, ăla s-ar potrivi pentru că, ăla e deja ocupat, eu n-am ce căuta acolo, etc. La o parte dintre ele încă n-am renunţat.
Mă simt de parcă m-aş fi înfăşurat într-un cocon şi îmi văd de treaba mea acolo înăuntru. Ceea ce fac (şi mai şi scriu despre), dacă s-ar şti (concret), ar putea surprinde multe minţi nu neapărat înguste, dar posesoare de principii (mai mult sau mai puţin sănătoase) ca acelea care îmi ocupau cândva lista la loc de cinste. Ceea ce fac mă priveşte evident pe mine, e chestie de egoism. Îmi permit (asumându-mi riscul) să fac un lucru pe această lume condamnabil, dar nu din dorinţa de a face rău, ci din simplul fapt egoist de a completa o serie de simţăminte care defel îmi lipsesc. Fac totul pentru mine, cu efortul de conştientizare că nu este bătaie de joc, ci o împlinire. Lucrurile pe care le-am strecurat de-a lungul timpului în însemnările mele sunt nişte aiureli. Totul este fantezie. Şi am să continuu să mint până când nu mă va mai lăsa adevărul să vorbesc.
Rămân aşadar în propriul cocon unde mi-e cald, confortabil, bine şi unde pot să visez în continuare cât vreau.

De ascultat: Roberto Vecchioni - Per Amore Mio (Ultimi Giorni Di Sancho P)

Nedreptate sau hazard

Printre puţinele emisiuni pe care le urmăresc la TV este una al cărei tipar a fost împrumutat deja şi de una (sau mai multe) din televiziunile româneşti. Se numeşte "Deutschland sucht den Superstar" (Germania cauta superstar). E un casting show în urma căruia se descoperă talente în materie de muzică. Au trecut de preselecţii, acum selectează pentru top 10 o dată cu care vor începe show-urile tematice. Vor fi 5 băieţi şi 5 fete. M-am uitat desigur cu mare curiozitate şi la montajele de la preselecţii, fiindcă ştiam de anul trecut câte specimene îndură acest pământ şi cât de mult curaj mai şi au acestea. Nu mică mi-a fost mirarea aseară, când puteam să pun pariu că cel puţin doi dintre nominalizaţii la eliminare făceau parte dintre cei mai buni. Între ei mai era un altul destul de slăbuţ, fără alură de superstar, dar cu faţă de Teddy Bear, chiar aşa cum a şi fost poreclit deja de juriu. Fiindcă preselecţia s-a terminat deja, de-acum două sau trei ediţii încolo numai publicul decide prin vot telefonic. Eh, de data asta (ieri adică) toată Germania urmăritoare de casting-show-uri a rămas cu gura căscată când doi dintre cei mai slabi, printre care şi Teddy Bear, au luat locul din top 10 al celorlalţi doi de care am menţionat anterior, şi dintre care unul era extrem de talentat, expresiv şi creativ. Îmi pare tare rău pentru ei. Atât de prost să fie ăla care votează un Teddy Bear plat şi neinspirat sau pur şi simplu a fost ghinion că nu există (şi nici nu cred că vor exista vreodată) suficient de mulţi adepţi ai calităţii?

De fapt

Că tot s-a nimerit, e prima mea aventură care mai şi pică în această zi comercială, ocazie cu care i-am interzis lui D să purceadă a se prezenta cu ceva la purtător. Dar nu-i nimic, a venit căutătorul pe care (se făcuse 8 jumate şi nu mai apărea şi) îl aşteptam nerăbdătoare imaginându-mi că precis nu vine cu mâinile în buzunar. Şi aşa a fost. Şi nu trebuia! Ce să fac eu acum cu bunătăţile? Un lucru e cert: le-am păstrat pe amândouă. Pe una am justificat-o într-un fel, iar pe cealaltă am ascuns-o bine în dulap unde ştiu că nu caută niciodată. Şi din care o să mănânc sistematic. Şi-a început ziua cu veşti proaste. Oboseala şi frământarea i se citeau pe chip. Ştiu, nimic nou sub soare. Nu îmi venea să-l cred. Deşi eram pe jumătate pregătită să mă conformez. Tăceam din lipsă de răspunsuri, am tăcut mult azi (împreună). Şi nici el nu părea să creadă în ceea ce spunea. Se vedea că mă vrea. A fost atât de bine cu el, lucru pe care nu-l mai simţisem de mult şi de care cu adevărat mă tem, ca şi cum n-aş fi făcută pentru aşa ceva, ca şi cum aş fi intrat într-o stare de amorţire, de hibernare, de autohipnoză şi deci de inconştienţă, de nesimţire. Îmi lipsise îmbrăţişarea, apropierea de care ne ferim cu alte ocazii. I-am dansat (un pic surprinsă de propria îndrăzneală, un pic stângace) şi nu se aştepta. Câteva ore mai tarziu după ce-a plecat, prezenţa lui şi-a făcut efectul întarziat. Care nu e unul tocmai plăcut: un gol urât în stomac amestecat cu un fel de greaţă. Ce-i drept abia dacă mâncasem ceva. Dar golul acesta nu mi-e străin. O dată cu el - un frig imposibil. Acum, fără glumă, stau cu centrala dată la 25° C, cu halat peste haine, bentiţă pe urechi şi şal la gât. Ca afară. Mă simt... Nu ştiu cum mă simt... Dusă...

De ascultat: Chris Isaak - Life Will Go On

În loc de titlu

Ce mincinoasă sunt! Mi se rupe inima după floarea aceea, dar a trebuit să-i găsesc alt primitor. Mai bine decât s-o arunc... Sper doar sa nu isce scandal o floare misterioasă abandonată pe preşul de picioare al unor vecini. Dar nu trebuie să-mi pese.
În rest... rămân cu amintiri, miresme, sunete, atingeri, dans, ceai, îmbrăţişare, rămân cu oboseală şi cu îndoială în ceea ce mă priveşte. Că doar am mai spus, sunt de piatră. Sau nu?

Ba nu, mi-am luat floarea înapoi.

Vreme de stat acasă

Treaba stă cam aşa: Plouă mărunţel, nu-i prea frig. Un pic de curăţenie am făcut, am aruncat gunoiul, am aruncat deşeurile din sticlă şi hartie în containerele corespunzătoare (ca o bună cetăţeană binecrescută ce sunt, mă rog, firavă şi cu niscaiva colăcei pe burtică, da' se aprobă), am luat rufele de la uscat (cam multe o dată de am făcut febră musculară la un braţ, fiindcă n-am vrut să fac decât un drum până-n pod ca să nu dau nas în nas cu vecinul pe care ultima dată l-am salutat cam acră şi obraznică ;))) şi mi-am inspectat lalelele negre plantate astă toamnă. Cam leneşe ele, credeam că mă fraieresc, că mă lasă cu buza umflată, dar uite, le văd vârfuşoarele lor de săbiuţe. Şi tot în grădină, prin spate pe-acolo stau binemersi mănunchiuri de ghiocei şi de brânduşe. Am şi eu câteva în ghiveci, tot aştept să se hotărască a înflori. Prima şarjă (alea de anul trecut pe care le-am scos şi replantat) m-a păcălit. S-au şi uscat. :)) Şi eu aştept acum ca o ghiocea să vină şi să mă culeagă căutătorul care se-arată mâine în zori. Nu degeaba l-am "stresat" zilele astea să vină. Şi nu mă îndoiesc că-i place şi că vrea să vină, deşi îmi imaginez numai tâmpenii în care tind să cred. Xezala mîn a bedew... Încă nu ştiu sigur ce înseamnă, dar aflu eu. :P

Raţionamente, gânduri bune

Dacă stau bine să mă gândesc la rece, îi dau dreptate în cele mai multe privinţe, mai ales că anumite lucruri ne-am hotarât să le lăsăm aşa, iar noi să ne mişcăm discret pe lângă ele. Ştiu că sunt defel nerăbdătoare şi neîncrezătoare, că îmi asum prea multe riscuri, că insist uneori prea mult, că mi-e teamă de pierdere dacă fac ceva împotrivă, deşi ştiu bine că refuzul e ca un elastic pe care îl încordez şi îi dau drumul. Aşa se joacă el cu mine. De fapt aşa face şi dintr-un oarecare respect (pe care încă nu-l înţeleg). Din mai multe motive dependente de el, de locul în care suntem sau poate chiar şi de mine (încă nu m-am convins că nu-i aşa, doar am spus că-s neîncrezătoare :P ) mi se oferă cu linguriţa. Însă ştiu acum. Tot mai mult. Dă mereu cu plus. Îmi e de-ajuns când îmi amintesc cum priveşte în urmă îndepărtându-se.



Dansul acesta am să-l exersez cu o tamburină sau cu un văl. Cine ştie, poate că mi-l fac spectator... ;)
Z, çawanî?

S mi-a dat un album întreg şi m-am îndrăgostit imediat de el (de album). Din păcate cu el s-a cam rupt filmul. Am sporovăit o vreme mult, aproape neîntrerupt. Am presimţit că asta se va întâmpla la un moment dat. Îmi e în continuare drag, dar cred că (deşi sunt imposibilă uneori şi nu pot înţelege anumite aspecte) e mai bine să mai şi tăcem... Nu de tot, desigur. Ştiu că jumătăţile de măsură sunt nemulţumitoare, dar ce pot să fac? Să nu fiu cârcotaşă, da... :)

De ascultat: Faltriqueira

Gata

Asta fuse şi se duse. Aproape că mi-a intrat în sânge. A fost relativ uşor, relaxant, dar şi un pic aducător de trac. La partea cu auzitul cred că am mai scrântit-o pe ici pe colo, deh sunt fudulă de urechi sau îndrăgostită cum a ţinut o colegă să mă testeze... Na ja ce aş fi putut spune? Iar la oral ne-au dat afară fiindcă nu mai conteneam vorbind. Noroc că am avut un partener cât de cât cu Ahnung (adică unul care mai ştie şi el câte ceva). Între timp l-am vizitat şi pe Dr Bo la un ceai. :p Şi coada de peşte nu prea e, când există încredere.

Un bonus

... pe care nu l-am putut încărca aseară:

Richie Sambora - One light burning e una dintre piesele mele favorite.

Şi recuperate de pe fostul meu blog:

Hari Mata Hari - Lejla

Chris Isaak - There she goes

Travis - Dear Diary

Recomandare: a li se cumpăra albumele!

Despre anumite vesti

Răsfoiesc şi eu ziarele româneşti (virtual, desigur) ca orice Ausländeră (străină) interesată de noutăţi din ţara de origine. În nu ştiu ce ziar spune că a murit X (de exemplu, astăzi despre respectiva ANS, îi dau doar iniţialele, că nu ştiu cum i se scrie numele). În alt ziar aceeaşi ştire. Mai pe dup-amiază vine D şi zice: ştii? a murit ANS! Io: daa daa, ştiam... Mai pe seară apare şi tata declarativ pe scaip: ANS... Pe care nu l-am mai lăsat să continue. Şi-acu stau eu şi mă întreb ca o ignorantă ce sunt: cine e dragă şi asta? Deja mă scoate din sărite. A murit? Să fie sănătoasă!

Mâine cică am examen

Dar nu ştiu dacă mai fac ceva astăzi. De fapt am sporovăit cu motanul. Mi-ajunge. :)
Bineînţeles abia azi-noapte m-a apucat grija când am început să visez că ba am zgâriat foaia de examen cu creionul, ba am pierdut caietul. Am avut un somn agitat cu visuri ciudate.

Momentan...

... las cuvintele deoparte şi mă las şi pe mine...

The Corrs - One night

O carte pentru fiecare copil

Hai sa fac si eu astazi una bucata fapta buna. Macar atat...


bookblog.ro organizeaza in luna februarie o actiune de colectare si donatie de carte pentru copiii din orfelinate si centre de plasament din Bucuresti.

Daca ai acasa carti pentru copii si tineri (pana la 18 ani) - carti de povesti, de colorat, beletristica sau de specialitate (manuale scolare sau carti de nivel de scoala primara / liceu) - de care te poti desparti ca sa bucuri sufletul unui copil, SI TU POTI OFERI O CARTE !

Cartile se vor colecta:
Marti, 13.02.2007, intre orele 17:00 si 20:00, in ASE, Cladirea Comert (Mihai Eminescu), la parter.
Sambata, 17.02.2007, intre orele 11:00 si 14:00 in acelasi loc.

Daca ai multe carti trimite un email cu nume si numar de telefon la cartipentrucopii @ bookblog.ro pentru a discuta posibilitati de ridicare a cartilor, pina la data de 16.02.2007. Daca ai vrea sa ajuti dar nu ai carti pentru copii intreaba-ti prietenii sau macar povesteste-le de initiativa noastra.

Haideti sa ii ajutam sa viseze mai frumos!

Ieri

Am rămas gură-cască uitându-mă o emisiune pe arte.
Face parte din obiceiurile păgâne (care se numesc tradiţie) ale ocupanţilor Africii. Un obicei pe cât de vechi, pe-atât de mutilant şi absurd - tăierea împrejur a femeii (care de fapt, la momentul operaţiei, nu are drept de discernământ, nefiind decât un copil) - încă îşi mai bate joc cu bună ştiinţă (sau mai degrabă spus cu inconştienţă) de ceea ce înseamnă fiinţă umană şi mai ales femeie, aşa cum a fost ea lăsată pe pământ.
Motivul principal invocat ar fi o dovadă a fecioriei şi purităţii viitoarei mirese care se va chinui atât cu ocazia fiziologicelor procese de micţiune, eliminare a menstrei, naştere etc cât şi cu ocazia dezvirginării care va fi un adevărat calvar pentru proaspeţii căsătoriţi (poate dura şi câte o săptămână sau are nevoie chiar de intervenţia medicului, deci se-ajunge iar la un fel de tăiere), din pricina extrem de proastei cutume de a şi astupa prin diverse procedee de coasere a locului tăiat şi lăsat descoperit.
S-ar fi crezut o vreme (mult, puţin, cine mai ştie) că acest obicei de a elimina dreptul la plăcere din punct de vedere sexual al femeii îşi are de fapt origine în islam, că are la bază precepte din Coran, pe care "maestrele" tăietorese (dotate cu instrumentar improvizat din lame de ras sau mai ştiu eu ce alte cuţitaşe ruginite) nici măcar nu ştiu să-l citească, dovadă fiind poziţia sfintei cărţi total incomodă pentru citit în mâinile unei posesoare.
În urma unei conferinţe de anul trecut de la Cairo a autorităţilor religioase din zona Africii, ocazie cu care li s-a proiectat mai marilor un documentar şocant despre excizie şi despre sechelizarea unei fetiţe, au stabilit că islamul n-are nici-o treabă cu această afacere.
O mână de oameni se luptă acum deja de câţiva ani prin satele Africii să convingă prostimea de inutilitatea acestui act. Dacă nu mă înşel a şi fost interzis, deşi nu cred că există încă legislaţie solidă în acest sens.

Stană de piatră

Ochii care nu se văd... Continuarea s-ar putea adeveri, dacă aş mai aştepta o săptămână - două. Te am în minte, dar uite că te ştergi încet, încet. Mă plictisesc îngrozitor fără tine, dar mi-e şi bine în acelaşi timp. Ich brauche Ruhe ar însemna de fapt Ich werde dich vergessen. Şi nu are legătură cu voinţa mea, ci cu timpul care m-a clădit din pietricele şi m-a transformat în ditamai muntele. E de vină încercarea de sâmbătă sau pur şi simplu mi-a venit mintea la cap? Nu-i nimic, o să mi-o pierd iarăşi peste două zile când o să mă întâlnesc iarăşi cu un motan cu ochi de tăciune. Şi aşa îmi mai place... Ţi-am scris o scrisoare pe limba noastră, dar n-ai cum s-o găseşti. Mai bine să n-o citeşti. Voiam să fac un exerciţiu şi nu prea mi-a ieşit. Ce aiurea, când n-ai nici-o idee. Să fie ăsta un semn? Ce fel de semn?
Schön lernen, îmi transmitea ieri dr. Bo. Cum adică să înveţi frumos? Ce aş mai putea învăţa acum? Dar lasă, că scăpăm noi. Şi poate ne-om vedea şi mai des... Amin

LE - Dar uite ca tu nu ma lasi sa te uit... :)

223

E numărul de ordine şi fără importanţă al acestei însemnări. 6 februarie e o zi la fel de banală cu accente de primăvară. Un verişor ignorant mă caută şi mă întreabă ce mai e pe-aici. Eu zic bine, ce să fie, toate bune. Mai am 3 spre 4 zile. M-am apucat de recapitulări, deşi e altfel decât cum mi-am imaginat acum ceva timp (sperasem că voi fi terminat de "mâncat" şi restul de cărticele roşii aduse de-acasă). Noroc că nu-mi fac griji. Încă nu mă înspăimântă examenul. Ştiu doar că am acolo o inimuţă tandră care îmi dă curaj şi căreia o să-i ofer grijulie un creion şi o juma' din guma mea, pe care o s-o scrutez cu privirea din când în când şi cu care o să comunic în gând şi cu care o să fug dup-aceea. Acum am mâinile reci. Le-aştept pe-ale lui să mi le încălzească. Mai sunt 3 zile pân-atunci.

Tot de-ale eurovizionului

Ah, ce ma bucur!!! I-au dat afara pe-alde Moga. Ionut Ungureanu, mai ai o sansa! :)

De-ale eurovizionului

Nu am privit semifinalele, desi as fi putut cauta stream-ul transmisiei pe net. Am apucat sa ascult o data lista de piese din site-ul tvr, care acum nu mai stiu daca e disponibila, am descarcat ce mi-a placut si dintre toate mi-a ramas in minte una singura. Fara discutie si fara scandaluri si altele, cea mai inspirata a fost aceasta. Nu stiu daca ar fi mers neaparat in concursul ala aiurit, dar... Exista un dar.

Huh

Scapai si de data asta. Prajiturile mi-au iesit bune. Am fost gata la timp. Sper sa fi plecat multumiti (incantati) asa cum au declarat. La sfarsit am cam dat-o-n bara cand am vrut sa ofer niste chiflutze pe post de sandwich (pe care le-am semicopt) cu diverse la alegere si cand am constatat ca nu mai am farfurii. Mda. Oameni multi, spatiu putin, baiat aiurit cu care nu ma pot sincroniza de nici-un fel. El face totul asa cum ii suna lui bine in cap, ca si cum ar trai in lumea lui. El adopta extrem de tardiv obiceiuri de-ale mele pe care le abandonasem deja. O matusa alergica (chiar si numai la gandul ca...) careia nu prea am ce sa-i fac. Noroc cu o alta care m-a ajutat cu vreo doua prajituri. Altfel (tocmai am auzit) ar fi fost in stare sa ma acuze ca mi-am batut joc de ea cu ceva care nu face parte din regimul ei. Deja incepuse sa stranute dinainte sa guste. Deh, e neurodermitica (cam multi d-astia pe-aci...) si cam scandalagioaica pe deasupra.

Und sonst, tu me manque, Z... Noch 5 Tage bis dann...

Despre ieri

Doamne, ce-i mai place sa se joace... Sa strecoare neliniste in mine si eu sa pun botul invartind obsesiv lingurita in cana cu ceai. Sa se aseze in sfarsit alaturi, dupa ce a zabovit privindu-ma fiindca nu ma mai vazuse de mult si ii era dor. Sa se lipeasca, motanul de el, sa-mi ia o mana si eu sa raman bosumflata si el sa insiste, ducandu-si buzele pe dupa urechea dreapta. Sa ma puna sa aleg 1 sau 2 si sa plecam undeva sa ne ascundem. Sa nu ne mai saturam unul de altul. Mai e o saptamana. Ez ji te hezdikim. Acum stiu ce inseamna, mein Glühendekohlenaugenkatter.