Minciuni care se îmbracă în adevăr

Până la o adică aveam o listă întreagă de principii/prejudecăţi de genul, ăla nu e pentru tine, ăla s-ar potrivi pentru că, ăla e deja ocupat, eu n-am ce căuta acolo, etc. La o parte dintre ele încă n-am renunţat.
Mă simt de parcă m-aş fi înfăşurat într-un cocon şi îmi văd de treaba mea acolo înăuntru. Ceea ce fac (şi mai şi scriu despre), dacă s-ar şti (concret), ar putea surprinde multe minţi nu neapărat înguste, dar posesoare de principii (mai mult sau mai puţin sănătoase) ca acelea care îmi ocupau cândva lista la loc de cinste. Ceea ce fac mă priveşte evident pe mine, e chestie de egoism. Îmi permit (asumându-mi riscul) să fac un lucru pe această lume condamnabil, dar nu din dorinţa de a face rău, ci din simplul fapt egoist de a completa o serie de simţăminte care defel îmi lipsesc. Fac totul pentru mine, cu efortul de conştientizare că nu este bătaie de joc, ci o împlinire. Lucrurile pe care le-am strecurat de-a lungul timpului în însemnările mele sunt nişte aiureli. Totul este fantezie. Şi am să continuu să mint până când nu mă va mai lăsa adevărul să vorbesc.
Rămân aşadar în propriul cocon unde mi-e cald, confortabil, bine şi unde pot să visez în continuare cât vreau.

De ascultat: Roberto Vecchioni - Per Amore Mio (Ultimi Giorni Di Sancho P)