De fapt

Că tot s-a nimerit, e prima mea aventură care mai şi pică în această zi comercială, ocazie cu care i-am interzis lui D să purceadă a se prezenta cu ceva la purtător. Dar nu-i nimic, a venit căutătorul pe care (se făcuse 8 jumate şi nu mai apărea şi) îl aşteptam nerăbdătoare imaginându-mi că precis nu vine cu mâinile în buzunar. Şi aşa a fost. Şi nu trebuia! Ce să fac eu acum cu bunătăţile? Un lucru e cert: le-am păstrat pe amândouă. Pe una am justificat-o într-un fel, iar pe cealaltă am ascuns-o bine în dulap unde ştiu că nu caută niciodată. Şi din care o să mănânc sistematic. Şi-a început ziua cu veşti proaste. Oboseala şi frământarea i se citeau pe chip. Ştiu, nimic nou sub soare. Nu îmi venea să-l cred. Deşi eram pe jumătate pregătită să mă conformez. Tăceam din lipsă de răspunsuri, am tăcut mult azi (împreună). Şi nici el nu părea să creadă în ceea ce spunea. Se vedea că mă vrea. A fost atât de bine cu el, lucru pe care nu-l mai simţisem de mult şi de care cu adevărat mă tem, ca şi cum n-aş fi făcută pentru aşa ceva, ca şi cum aş fi intrat într-o stare de amorţire, de hibernare, de autohipnoză şi deci de inconştienţă, de nesimţire. Îmi lipsise îmbrăţişarea, apropierea de care ne ferim cu alte ocazii. I-am dansat (un pic surprinsă de propria îndrăzneală, un pic stângace) şi nu se aştepta. Câteva ore mai tarziu după ce-a plecat, prezenţa lui şi-a făcut efectul întarziat. Care nu e unul tocmai plăcut: un gol urât în stomac amestecat cu un fel de greaţă. Ce-i drept abia dacă mâncasem ceva. Dar golul acesta nu mi-e străin. O dată cu el - un frig imposibil. Acum, fără glumă, stau cu centrala dată la 25° C, cu halat peste haine, bentiţă pe urechi şi şal la gât. Ca afară. Mă simt... Nu ştiu cum mă simt... Dusă...

De ascultat: Chris Isaak - Life Will Go On