Uite, blue...

... copacul la care ma gandesc de vreo 2 zile. Personal sunt tare incantata de el. :D

N-am titlu

Cred ca una dintre cele mai urate situatii este sa constientizez in sfarsit ca ceva chiar nu e in ordine. Chestia asta nu s-ar fi putut intampla daca nu as fi incercat (si nu o data) sa duc o discutie pana la refuz, pana la momentul in care cuvintele se termina si o iau de la capat. Iar cand din toata discutia aia reiese ca aproape nimic nu e de bine (nu neaparat din perspectiva-mi), ce as mai putea sa spun? O asemenea aura negativista imi da jos toate armele. Ma epuizeaza energetic. Si nu-mi doresc asta. As vrea sa fi putut face mai multe. De fiecare data vreau asta. Abia acum cred ca incep sa ma vindec de o dependenta mai veche, poate si pentru motivul ca am abuzat de ea. Sa vedem ce-o mai fi... Refuz sa cred ca nu mai exista nici-o iesire. Pentru mine a existat una candva, dar mi-am si dorit-o, intr-un fel...

Foarte pe scurt

Am in minte un scenariu atat de cald si frumos, incat daca m-as confrunta vreodata cu realitatea, ma intreb cat de multe din cadrele lui se vor petrece intocmai. Daca ar fi sa-l scriu vreodata ma tem ca as strica tot. Imi este (vorba nu mai stiu cui) peste imposibil sa ma exprim intr-un stil atat de bun care ar putea crea dependenta de la prima si pana la ultima pagina. Asa ca il pastrez pentru mine si il traiesc cu aceeasi intensitate cu care am mai trait si alte scenarii similare.

Si inca ceva, cum ar putea sa-mi spuna cineva ca i-au placut picturile mele, cand nu s-a uitat pe ele nici macar o secunda? Cat dureaza o secunda? Cred ca ori sitemeter-ul meu a luat-o razna, ori draga prietene, te-ai indragostit de toamna de la fereastra... ;) :P

Band of Horses

Una dintre recentele mele descoperiri. Vocea asta atat de metalica si de rezonanta m-a dat pe spate. Si sunt si inspirati baietii.
Pot fi gasiti si aici: http://myspace.com/bandofhorses

Lucruri marunte

N s-a casatorit. Vestea a venit fulgerator cu aproximativ o saptamana inaintea marelui eveniment. Daca ar fi fost dupa mine, dintr-un soi de egoism pe care-l recunosc si il revendic as fi preferat sa ramana burlac. Sa ramana eroul visurilor mele pana la adanci batraneti, pur si neatins de mana de nevasta si sa-mi spuna mereu ca pe mine m-a dorit, dar n-a indraznit sa-mi spuna, iar eu sa-i spun ca-i prea tarziu. Cred ca acest vis s-a destramat. Vestea nu m-a afectat asa cum fatalista de mine m-as fi asteptat. Lucru bun. Inseamna ca am inceput sa-l uit. Dar ca orice prieten de ani de zile am hotarat sa-l sun si sa-i urez de bine cu ocazia... Si am facut-o aseara. Am format numarul lui de mobil. Avea semnal cam prost, de-abia ne puteam intelege. Nu mai vorbiseram de multa vreme. Ma fastaceam si nu stiam ce sa-i spun mai intai. Imi pierdusem cea mai mare parte din vocabular. Vocea mea capata diverse intonatii.
In spatele meu D se apucase de un fel de circ (se distra pe seama mea), in urma caruia m-am burzuluit la el toata seara. O atitudine care pentru el e lucru marunt si n-are nici-o valoare a reusit sa ma scoata instantaneu din sarite. In fine, a ramas in coada de peste...

Si o veste buna, de fapt ar fi mai multe. :P

Hi hi

Nu stiu ce am de sunt asa secretoasa. De fapt exagerez, fiindca nu e decat partial secret. Unii nu as vrea sa stie. De cateva zile e cert: am biletele de avion, deci iar vin acasa in Ro. Craciun + Anu' Nou, chiar daca presimt ceva de genul "cabana plapumioara", dar nu conteaza. Chiar si daca lenevesc sau dau iama in dc++ sau il omor pe D cu plictiseala, important este ca mai calatoresc o data. I-am obligat pe ai mei sa nu anunte pe nimeni ca vin. Treaba asta o fac eu si numai cui doresc. :P Uite asa!

Exercitii de vorbire

As vrea sa pot spune totul intr-o alta maniera decat cea in care m-am invatat. M-am saturat de redactari simple si la obiect, mai ales ca visez atat de mult. Mi-ar placea sa visez si in scris.
La cursuri suntem somati sa purtam dialoguri. Cu teme. Una dintre oportunele ocazii sa-mi dau drumul la fantezie. Important este sa vorbim, sa aratam ca stim, ca putem. Pentru mine nu ar fi o problema. Am exercitiu cu vecinii.
Asa ca nu mi-ar face o mai mare placere decat sa ma abat de la subiect sau cel putin sa ma concentrez numai pe un singur aspect si sa aberez in consecinta. Cea mai mare problema o constituie partenerul de discutii. Care in mare parte e cat se poate de neinspirat.
Daca pe tema Umziehen poti vorbi despre unde poti cauta o casa noua, despre locul unde ai vrea sa te muti, faptul daca schimbi mobila sau nu, cu ce o transporti, daca renovezi sau nu, cate camere poate avea locuinta, daca vrei gradina si balcon samd, apoi cu siguranta un neinspirat ar ataca toate aceste subiecte.
Ieri am luat-o pe aratura, care la un moment dat era aproape curata nebunie. Germana mea nu era asa cum imi doream. Poate ca si excesul de zel mi-a taiat din puterea de concentrare. Incepusem sa joc teatru. Imi luam rolul foarte in serios, dar tot cred ca am luat-o pe aratura. M-a pus dracu sa fac pe egoista pana atat de aproape de absurd (nu stiu cum l-au perceput altii), incat partenera mea s-a suparat. Nu-i placea conversatia. I se parea ca am ceva cu ea. Luase totul la nivel personal. Am schimbat tonul, am deviat un pic, dar mi s-a taiat elanul (si intr-un fel poate ca e mai bine asa). Si, bineinteles, o alta limitata (conationala) nu s-a abtinut pana nu m-a corectat cand a prins ocazia.
"Wie schmeckt dir der Kuchen?" se poate exprima fara probleme si sub forma "Wie gefällt dir der Kuchen?" !!! Parerea mea.
O fi din cauza ca si eu ma amestecasem in dialogul ei? In nici-un caz ca sa o corectez (oricum ma enerveaza cand o aud vorbind, dar n-am ce sa-i fac), ci doar ca sa potentez gradul de umor pe care as vrea sa-l gasesc la oricare dintre dialogurile la care sunt nevoita sa asist si care de cele mai multe ori lipseste cu desavarsire. Nu cred ca poate sa faca diferenta.
Concluzii. Sa mai moderez nebunia? Sa renunt sa mai particip la dialogurile inchipuite? Nu prea are sens, desi sanse de a avea un interlocutor potrivit (pe aceeasi lungime de unda si la fel de inspirat) sunt infime. Pretind prea mult?

Continuare cu final fericit

Continuarea e si mai palpitanta. Pentru unii poate chiar previzibil, dar nu am stat sa-mi bat capul cu asta. Am citit o carte film. Iar finalul, oricat de fericit ar fi, parca nu ma mai satisface. Cred ca m-am obisnuit cu cozi de peste. :P

Ma simt spamuita

Notificarile de "new mail message" de la yahoo ma scot din sarite. Nu pentru felul in care creatorii lui l-au setat, ci pentru continutul acestor mesaje, pentru faptul ca am ales - culmea - tocmai yahoo pentru mailuri gen spam sau pentru creeri de cont (de nevoie) pe diverse site-uri in care n-am incredere.
Dar cel mai mult primesc de la o vreme mailuri cu "Pls add your birthday to my calendar...". Astia sunt toti amicii din friends list si ex-friends list (adica stersi de-a lungul timpului) care n-au ce face si si-au adus aminte ca mi-ar putea face urari pline de candoare cu ocazia implinirii frumoasei varste adolescente de 80 de ani. Dar cum ei stau prost cu memoria la capitolul asta sau doar isi doresc sa mai faca putin de spatiu pentru alte lucruri mai importante, au gasit in sfarsit mijlocul de a colectiona datele de nastere ale tuturor amicilor lor, la randul lor, pe un site care le aduce aminte.
Treaba sta in felul urmator:
1. In ceea ce ma priveste, stiu pe din-afara zilele de nastere ale aproape tuturor prietenilor, rudelor si cunostintelor mele.
2. Gasesc de cuviinta ca o zi de nastere, chiar daca e o zi de nastere, isi pierde tot mai mult din valoare. Este o zi ca oricare alta. Deunazi o auzeam pe conationala de banca spunand iritata si cu o voce gata sa-mi sparga timpanele "cum adica sa punem examenul (un examen fara prea mare importanta) pe 27? E ziua mea!!!". Si daca e ziua ei ce? Nu face fata examenului? Mir ist ganz egal. O alta spunea ca i-a picat infatisarea de divort chiar de ziua ei. Si ce sa faca? Sa ia in tragic aspectul asta? Se pare ca este un moment psihologic agravant in caz de situatii nasoale. Nu pot sa inteleg...
3. N-o sa uit totusi ca pentru majoritatea (q.e.d.) punctul 2 nu e valabil.
4. Daca urez ceva cuiva o fac cand mi-aduc aminte (rareori uit) si consider ca a tine minte e oarecum o dovada de respect.
5. As prefera sa urez numai din suflet (exista si urari de complezenta, valabil si de sarbatori) si numai persoanelor care imi sunt dragi.
6. Sa vedem cine ma bombardeaza cu urari de ziua mea la anul.

PS - Daca te regasesti printre aceste randuri nu te supara pe mine, ci doar accepta-mi parerea. :)

Mici bucurii

Also, ghici ce-am facut! N-am rezistat pana nu m-am abonat la o revista de retete culinare (de-aia cu poze). Nu numai pentru revista, dar si pentru chilipirul cu care mi-au scos ochii deasupra cuponului de abonare: un Wok set (arata cam asa si include doua spatule si o pereche de bete) si o carticica de retete pentru acesta. Gratis, mama soacra! Acu' sa ma vad gatind chinezeste. :D

Obiecte pe care le strang cu placere

Cred ca nu e prima oara cand fac inventarul, dar ce conteaza? Nu m-as satura niciodata de cumparat:

* ceaiuri
* condimente
* sosete
* reviste de retete culinare cu poze
* borcanele decorative cu capac in care pastrez paste, boabe si altele
* cutii si cutioare din tot felul de materiale: lemn, metal, carton, impletite
* saluri
* ustensile de bucatarie
* ghivece
* parfumuri
* obiecte de scris/pictat
* cataloage de la expozitiile de arta
* chipsuri din creveti
* inghetata cu caramel
* caramele

Si daca e adevarat

E titlul unei carti pe care tocmai am terminat-o de citit. Nu as avea prea multe de spus decat ca a fost scrisa intr-un mod cat se poate de scenaristic. Tipic american. Ma intreb daca nu cumva autorul ei chiar a avut in plan asa ceva sau asa a fost format intr-ale scrisului sau doar a fost directionat de binevoitori. Nu mai incape indoiala de ce Spielberg i-a cumparat drepturile de ecranizare. Era sa o las imediat din mana cand am citit descrierea de la inceput, cadru tipic. Asa ca am luat-o exact ca pe-un film. Iar incadrarea la bestseller fara alte referinte critice literare n-ar trebui sa induca pe nimeni in eroare. E o poveste frumoasa, impresionabila, buna de consumat in tramvai sau la strand si cam atat.
Urmeaza continuarea.

Extrem de...

Sfarsitul nu-i aici. Lucruri o gramada in coada de peste. Nu-mi mai dau seama care ce si cum. Dar as vrea sa pun punct pe ici, pe colo si nu am cum. Si sa o iau de la capat.
Zilele astea ciudate ma inconjoara mai mult ca sigur de invidii (sau, cel putin, de atitudini rautacioase). Nu ca n-as fi lasata sa ma exprim (oricum nu sunt departe de cenzura), dar ajung centrul unor judecati de oameni cu foarte multe limite. Mi s-a reprosat ca "citesc prea mult", ca "am capul patrat de atata stiinta" (vorbele conationalei de banca), ca "gandesc prea mult". Sunt moarta daca nu gandesc. Interesant este ca reactiile lor nu mai reusesc sa ma atinga asa cum probabil o faceau alta data. Deci scutul meu se consolideaza. Pentru asta le fac prostilor intr-un fel jocul si in acelasi timp imi vad de ale mele. Deci tot ca mine voi face. Cu riscul ca voi ramane singura. Oricum am tins mai mereu catre o oarecare solitudine. Partea ei nasoala, singuratatea, nu-mi e straina. Zilele astea m-am simtit extrem de singura si de incapabila de a controla anumite aspecte, ale caror fraie, chiar daca as fi avut ocazia sa o fac, tot nu as putea sa le tin cu putere. Iar timpul zboara si eu pare ca dorm in continuare.
Nu cred ca mai am nici-un prieten. Pe unii i-am taiat eu insami de pe lista. Pe unii i-am lasat in tara, iar altii nu mai vor sa-mi vorbeasca si nu stiu de ce. De fapt prieten nu exista, e un ideal.

Totusi, sfarsitul nu-i aici.

...

Mi-am bagat nasul intr-un blog si mi-am adus aminte. Credeam ca o casa noua aduce cumva un spirit nou. Dar nu s-a schimbat nimic. E trist. Si imi deschide rani mai vechi. De ce sa-mi pierd timpul cu un Mensch care si-a propus (si chiar se tine) sa ma lase sa-mi vad de drumul pe care mi l-am ales. Ce aiurea...

O minciuna, doua minciuni

Saptamana trecuta era vorba ca ne intalnim la o pizza. Eu cu al meu, ea cu al ei. Asa propusese conationala mea de banca. Zic bine, sa vorbesc si eu cu D si eventual te sun, nu se stie ce planuri are. Vine sambata. Pe la pranz fuseseram cateva ore plecati si nu mai aveam de gand sa iesim. Nu am sunat-o, ca nu hotarasem nimic. A treia zi, la scoala, nu ajung bine ca ma trezesc cu ea: te omor, te-am sunat sambata toata dupa-amiaza pana pe la 7 si nu a raspuns nimeni.
Imi pare rau, nu am fost acasa. D planuise deja ceva si nu mai avea rost sa te anunt. Nu a mai comentat decat ca lui barbatu-sau (nu ne cunoastem inca) i s-a dus tot entuziasmul la fund cand a realizat ca nu suntem de gasit.
Acasa l-am intrebat pe D daca telefonul nostru a fost in permanenta deschis si daca ne-a sunat cineva. Ma gandeam ca poate a inceput in sfarsit sa ma lase memoria. Numarul nu i l-am dat gresit, fiindca prima oara cand l-a utilizat a nimerit unde trebuie. Also, de data asta, minciuna la minciuna. Tzanng! Rasuna frumos paharele. :p Ea jucat teatru, eu doar am nascocit o scuza. Puteam sa dau de gol si pe ea si pe mine si sa-i spun ca am fost acasa, n-am vrut sa iesim, si nici tzaraitul telefonului nu l-am auzit...

Later edit
Pe verisorul cu multe contacte in ym si pe celalalt i-am trecut deja pe ignore list.