...

Castelul meu din carti de joc a fost iar luat de vant. Se contureaza asadar drama de care aveam chef acum ceva timp. Deocamdata sunt in ceata. Punct.

Du strahlst, du scheinst wie der Mond

Tresalt de bucurie cu tristete. Sper ca nu suna prea patetic. Les lettres nous aprochent. Malheureusement tout sera bientôt fini...

Semne de carte

Click pe poze pt marire.
Credits go to: scribbler & letterproject .

Din capitolul "rasul curcilor"

Astazi mi-a mai venit si mie randul o data sa cad in capcana ridicolului. Cum treaba asta se intampla oricum de la cele mai mari pana la cele mai mici case, m-am hotarat sa fac haz de mica mea saracie cu duhul si sa scap de roseata care mi s-a impamantenit (o exista cuvantul a îmobrăji? daca nu, l-am inventat eu) in obraji acum un pic mai mult de-o ora si care nu mai dispare.
Am plecat asadar in crailâc. M-am dus sa-mi vad capodoperele. Astea sunt de fapt (cine nu stie nemtzeste, importante sunt pozele). Si cum am decis sa merg singura, ca altfel nu mai gaseam o ora potrivita in program, mi-am luat bilet si m-am urcat intr-un autobuz. Exact langa sofer era un automat, zic ala e. Si bag cu o nevinovatie si o nonsalanta biletul in el si tocmai ma gandeam pe care buton sa apas (parca nu era cu apasat de botoane, ca aparatul are senzori) si ma intreaba soferul: ce faceti? Si unde nu incep doua babe care stateau chiar acolo in fata sa rada cu mirare si cu pofta si sa comenteze cu soferul nu stiu exact despre ce, dar sigur despre zuzi ca mine, din care nu am putut spicui decat ceva de genul Das habe ich noch nie gesehen. Bagasem biletul in automatul pentru carduri bancare. :))) Ma scuz rusinata spunand ca nu stiu cum functioneaza, multumesc ca sa le inchid gurile si ma indrept spre celalat automat, agatat de bara. Deci asa... Imi spunea cineva o data ca tot e ceva, cel putin ii faci pe altii sa rada. Iar rasul face bine la sanatate, nu? Cam asta ar fi...
In rest, in doi timpi si trei miscari am vazut si celelalte panze. Ale mele erau puse bine intr-un colt. Le-am facut si cateva poze cu telefonul (deocamdata nu pot sa le descarc, fiindca n-am cablu usb pentru Sony Ericsson) si am plecat inapoi acasa.

...

Bai, cat de carcotasi pot sa fie unii! O prietena veche de-a lu' mama (de-a noastra de fapt, ca ne- "vazut" crescand) si-a gasit in sfarsit jumatatea (dupa ce nu mai avea nici-o speranta, fiind trecuta cam de mult de tinerete, grasa, urata si cu diabet) si asta vara s-a casatorit. Si i-a pus pe ai mei nasi. Fiindca n-am fost de fata i-am trimis o felicitare cu urarile de rigoare si atat. Ca sa ma trezesc astazi cu mama ca imi spune ca ar trebui sa-i pictez si eu ceva, ca dar de nunta, fiindca i-a sugerat (cu precizarea ca sa nu se supere) ca s-ar fi asteptat sa mai gaseasca ceva in plicul ala in afara de felicitare. Poate ca nu era cazul sa ma risc sa trimit bani (desi am facut-o o data), ci sa-i ofer ceva face to face. Dar sa fiu a naibii daca vede ceva de la mine. Si bineinteles ca nu s-au abtinut ai mei pana nu i-au spus ca venim. Alta sursa de nervi. Nu mai spun ca (tot azi am aflat) l-au batut pe tata la cap sa-i caute lui I un job la atelier si cand (dupa o saptamana de proba) sa-l angajeze au renuntat pe motiv ca e operat de hernie. Fi-i-ar lenea a naibii...

Maine ploua

Uf, parca as fi legata la gura. Nu-mi ies deloc cuvintele zilele astea. Nu stiu cum sa spun. Maine cica e ziua limitatei (conationala). O stiam cam de cand ne-am cunoscut. Dar a avut grija sa-mi reaminteasca de ea cu ceva zile inainte vorbind ca pentru sine, dar suficient de tare cat sa-mi poata ajunge la ureche. Imi pare rau de ea, dar campurile noastre energetice nu prea se pupa. Nu pot sa-i spun, fiindca n-ar intelege. Nici eu nu stiu mare lucru, decat ca nu prea o suport. Si de vreo saptamana incoace ma tot gandesc cum sa fac sa uit acest important amanunt. Nu ma simt obligata sa-i ofer nimic. Nu am reusit sa uit, dar nici de pregatit ceva nu i-am pregatit. Ba chiar nici la multi ani nu i-as zice, daca mi-ar face serviciul sa nu imi reaminteasca din nou. Ce-as lipsi de la scoala, dar nu-mi convine, ca pierd alte doua lucruri mult mai importante. Asa ca o sa ma fac ca ploua cu nesimtire. Asta e... Am si eu naravurile mele. :p

Later edit: Biata fata, ce-oi avea cu ea?... N-am putut sa tac, i-am urat toate cele si cam atat.

Madredeus

http://www.madredeus.com
Si inca nu am toate albumele. Dar nu scapa ei. Sunt o continua revelatie pentru mine. :)

Blogtreffen & omul care n-a mai vrut sa cante & coincidente

Ieri a fost o zi la al carei program de seara n-as fi renuntat asa usor. Era o zi la care ma gandeam de multa vreme, o zi al carei nume statea scris undeva pe un panou la noi in bucatarie, o zi de care am scris cu entuziasm, daca nu aici, atunci sigur aici. Intre timp s-a hotarat si el sa vina, asa ca am pus-o de un mic Blogtreffen. Cu alte cuvinte Sisiphe, aka Optzecea s-a intalnit cu Tobias. Tobias e interesat de muzica populara romaneasca. Sisiphe i-a trimis lui Tobias niste muzici. Tobias a fost incantat. Si curand a aparut anuntul (D l-a descoperit) despre care am scris amandoi cu entuziasm. Tobias s-a hotarat sa bata 400 km de la Bremen din doua motive: unul ca sa ma intalneasca pe mine si al doilea, la fel de important, ca sa-l asculte pe nenele din mp3-urile mele cantand.
Am pornit asadar spre Gelsenkirchen (orasul lui Schalke 04) cu doua ore inainte. Am pierdut o ora pe autostrazi si ne-a mai ramas una. Consol Theater e o fosta cladire industriala. In barul din pivnita se faceau ultimele pregatiri. Eram cam primii. Mai era pe-acolo un nene care venise singur si nu prea stia ce sa faca. Nici noi. Eram un pic nervoasa. Cum de nu se grabeste lumea sa vina. Mai era o ora. Hai, il asteptam pe Tobias. Ce-o fi cu el? Hai ca apare. Il vad venind cu rucsacul in spinare. Il recunosc imediat, il iau in primire, el nu ma recunoscuse (normal, la ce poza i-am dat...). Intr-un final incep sa apara insi. Il bag in seama si pe omuletzul cel singur. Si el tot special pentru nene venise (din Münster, un pic mai de departe decat noi). Parea foarte entuziasmat de muzica din Romania, ba chiar ajunsese pe-acolo ca jucator de sah. A intrat repede (desi cam timid) in vorba cu noi. Sa zicem ca eu i-am mai dat omului jos din timiditate. Avea o alura cam de pampalau, pe care am facut tot posibilul s-o ignor. Uite-asa imi place mie sa-i fac pe (unii) oameni (chiar si necunoscuti, unii chiar limitati) sa se simta bine. Am coborat, deci, in bar, ne-am platit intrarea si am ocupat o canapea. Pana sa inceapa recitalurile am mai sporovait nitel. Tipul din Münster spunea ca a jucat sah prin Romania. Asa am aflat ca avem o cunostinta comuna. Un fost coleg de-al meu de faculta campion national la sah si angajat ca sahist la Apa Nova. Gabriel Mateuta, daca iti cauti numele si ajungi aici, sa stii ca ai nimerit bine. Mi-am amintit de tine si am dat de un nene care te cunoaste. :)
Amfitrionul anunta ca spectacolul va fi inregistrat la radio si ca ultimul artist tocmai a sosit. Si isi face intrarea pe-o usa din dos, un pic plouat, probabil sacait de vreun Stau de pe autostrada si cu palaria fara de care nu l-ar recunoaste nimeni. Si intra pe o alta usa din dos. Fara sa stim exact ce se intampla, recitalul nu incepe cu invitatul special. Nu-i nimic. Bunatatile vin la sfarsit. Asa ca ne-am delectat cu o repriza interesanta de jazz. Cateva bucati din folclor sau din Bela Bartok bine improvizate cu un pian, o chitara, o vioara si un clarinet (sau taragot, sau basclarinet sau fluier). Surprinzator de frumos si de inspirat. Pe nenea cu instrumentele de suflat in cheama Nicolae Simion. Si daca auziti de vreun recital de-al lui sa mergeti ca suna extraordinar de bine.
In pauza apare iar nenea amfitrionul cu un clopotel.
Domnul despre care se spune ca obisnuieste sa umble in costum traditional chiar si pe strada, preferatul preferatilor mei, cu o voce si o muzica de scoala si mortii din mormant, domnul caruia i-am cumparat doua CD-uri si le-am luat cu mine peste hotare si am incercat sa-l fac cunoscut, nu a mai vrut sa cante. Ca n-a stiut ca va fi inregistrat si dat la radio. Ca nu statea in contract. Cam aiurea, domnule Lese. Noi am batut drumul pentru mata. Si mata ai batut drumul pentru noi. Cu ce te deranja ca ti se facea reclama la radio? Si nu cred ca i-ar fi taiat din onorariu. In fine, ce stim noi? Mi s-a rupt sufletul pentru Tobias. Nu pentru mine. Ci pentru faptul ca eu i l-am recomandat, iar el a venit asa de departe. Asa ca am mai bagat o portie de jazz sa ne-ajunga. Pe sahist l-am lasat sa plece. Nici nu l-am intrebat cum il cheama. Se terminase totul. Noi nu prea stiam care incotro s-o luam. Pana la urma l-am dus pe Tobias la gara si am mai stat cu el intr-o carciuma pana a venit momentul sa urce in tren. La Dortmund avea tren abia peste vreo ora jumate. Iar mi s-a rupt sufletul pentru el. Dar a ajuns bine acasa. A fost dragut ca mi-a trimis un sms. Asta fuse si se duse.

Nondezlegari

As vrea intr-o zi sa ajung sa-mi permit (adica sa nu mai am teama) sa spun - chiar si aici - tot ceea simt ca trebuie spus, fara sa ma afecteze intr-un fel. Fara sa mi reproseze ca sunt asa si pe dincolo, fara sa am remuscari ca am facut ceva ce nu trebuia, ci doar am urmarit sa imi indeplinesc un tel, oricat de mic. As vrea ca ceea ce spun sa-si pastreze acelasi farmec al secretului. As vrea sa nu ma mai apuce lehamitea cand ma gandesc cat de imposibile imi par unele chestii.
As vrea sa fac un lucru din cauza caruia risc sa fiu inteleasa gresit. Si ma apuca o tristete subita si adanca, fiindca nu stiu (de fapt, nu am curajul) cum sa fac. Tot ce ar mai ramane de facut este chiar sa-i spun. Sa-i spun? Sa-i nu spun? Raspunsul tot undeva in mine sta. Je voudrais fermer les yeux et toucher ses mains. C'est tout.
In acest moment nu am chef de nimic, mai ales ca n-am citit nici macar jumatate din Centaurul si luni e ziua, ca am teme de facut, scrisori de scris si altele. Les lettres seraient la derniere chance. Nous sommes des "lettres-gens".

Din categoria surse de nervi

Astazi despre pivnita (am mai scris despre ea, dar nu pe blogul asta).
Pivnita este o incapere. Ea are diverse dimensiuni, in functie de cum i-a trecut prin cap aluia de a proiectat casa acum ţâşpe ani. Ca sa ajungi in pivnita nu o iei ca tot omul pe scara in sus. La unii pivnita se numeste subsol si este un loc incredibil de sinistru si, dupa caz, inundat. La noi, fericitii locatari ai unei case au fiecare cate-o camera in pivnita. Noi facem parte dintre aia nefericitii care s-au ales cu jumatati. Ce se gaseste intr-o pivnita (camera respectiva, dar tot asa-i ramane numele, da-o dracu'!)
Pai:
lazi cu bauturi, cateva rafturi, ghivece, sticle, unelte, grebla, galerii vechi, umbrela de gradina aruncata de una, ca vrea una noua, mese de gradina, picioarele meselor de gradina, scaune, gratar, cauciucuri de iarna, geamantan, televizor stricat, saci cu rufe daruite din mila de a nu fi aruncate, un fost birou montat pe post suport, usile unui dulap, dulapul tot pe post de suport, o fosta lampa care e stricata, un picior de la alta masa, o polita noua, grea si demodata de sticla, niste lampi de fixat in perete, o cutie cu oglinzi, cutii de carton, cutii de carton, cutii de carton, cutii cu masinute, cutii cu masiunte, cutii cu masinute, colectii de reviste, carti bune de maculatura, bicicleta veche (posibil stricata), saci de gunoi reciclabil, cuie, suruburi, roti de masa, cutii de jucarii, cutii cu masinute.
Din capitolul "azi ma duc sa caut ceva in pivnita" a trebuit sa-mi fac loc cu grija printre muntii de obiecte, ca sa nu cada peste mine, si rascolesc jdemii de cutii ca sa pot gasi unde am pus foliile alea cu basici care captusesc plicurile cu protectie si pe care le-am reciclat intr-o buna zi cu soare de la plicuri vechi. Aveau exact marime standard, numai bune de strecurat intr-un plic obisnuit. Bineinteles ca nu le-am gasit. As vrea sa arunc tot si nu am cum. Cine imi rezerva si mie un loc la casa de nebuni?

Mici modificari

Cer scuze pe aceasta cale cititorilor prin feed reader ai acestui blog. Zilele astea am mai rectificat cate ceva prin blog. Am mai sters niste categorii, am creat altele, am mutat insemnari. Posibil ca feed reader-ele lor sunt supraincarcate de updatari. Asta e, trebuia un pic de ordine. Si posibil sa se mai intample, daca ma hotarasc sa trec pe varianta pentru nepriceputi de template. Ma mai gandesc.

Bubulina de mine

A trantit azi un gem de gutui. Dar nu unul oarecare.
Reteta am postat-o si o pastrez aici. D a vrut sa ma fotografieze cu o carte intr-o mana si cu o lingura intr-alta pazind oala si mestecand in ea, insa ghinion. A ars o groaza de poze degeaba, ca n-a mers blitz-ul, na!

B-(

Aoleu cat de siniiistruuu!!!

A calca mai degraba camasile lu' barbatu-miu

Also, sa ma laud? Sa nu ma laud? Cica nu mai am nevoie sa pierd vremea cu executatul de scrisori de tip examen B1. Rezultatul de ieri+azi la nivelul A2 nu fu perfect, ca am avut eu dopuri de ceara in urechi si am ratat un raspuns la testul de ascultat, dar ar trebui sa ma incalzeasca 98,33 % ala. Un singur lucru stiu, tot nu pot sa ma las pe tanjeala.

Dimineata

Cred ca nu e prima oara cand spun ca dimineata este favorita mea dintre segmentele zilei. Cu toate ca dorm uneori prea mult si imi pare rau. Ce sa-i fac? Imi place si sa dorm. Dimineata visez mult.
Astazi m-a trezit D tot facand Spaziergang (= plimbare) prin toata casa (ca in fiecare zi) pregatindu-se sa plece. Tot azi m-a trezit perna lui cazand pe jos din pat. Noi nu dormim ca tot omul cu capul la perete, ci de-a-ndoaselea. Ceea ce ma enerveaza. Asa ca il tot amenint ca abia astept sa aruncam canapeaua si fotoliul (alea care trebuiau date sau aruncate si nu le-a venit randul, fiindca n-au vechimea necesara) si ca mut masa asta uriasa in locul lor cu computer cu tot, ca imi mai cumpar un raft de carti si ca mut patul in locul mesei, si ca imi cumpar niste pernoaie din-alea uriase pe care sa le pun la cap, ca sa nu ma lovesc cu mana de perete, si sa mai pot si sa citesc in pat cand am chef, fiindca dragul de el cand a cumparat patul a renuntat la speteaza, ca ce nevoie are el de speteaza cand doarme cu capul la picioare ca sa vada luna si stelele pe geam? Asa ca acum n-am speteaza si mi-e o ciuda de nu mai pot.
Carevasazica m-am trezit devreme, soarele dadea sa rasara de dupa casa de vizavi. Cerul era rosu, iar eu m-am hotarat sa nu mai dorm. Ci sa citesc. Dar inainte sa ma reapuc de citit m-am reapucat de o scrisoare in germana pe care i-am adresat-o unui oarecare Z, in care i-am povestit diverse si pe care vreau sa i-o inmanez astazi. L-am visat azi-noapte. Si mai trist, fiindca s-a purtat ciudat cu mine. Si apucasem sa-i ating o mana (asa cum imi doream), sa-l... si ma intrebam in vis daca e realitate sau nu, si era adevarat. Dar de fapt nu era... In fine...
Si, cum ziceam, m-am reapucat de citit. Este record pentru mine: citesc 3 carti o data (e cam greu, oricum) si unde mai pui ca una dintre ele e intr-un fisier word (pana acum, desi am un folder plin, nu am acordat nici-uneia atentie, din motivul ca e prea lunga si ma tine prea mult cu nasul in monitor). M-am bagat in grupul bookaholics-ilor, uite-asa ca sa ma mai impinga si pe mine de la spate sa citesc mai mult.
Ieri am dat un examen (unul mai mititel) la germana pentru care nu m-am mai pregatit in nici-un fel in afara de ceea ce stiam din experienta de zi cu zi, ocazie cu care m-am impotmolit la scrierea corecta a celor mai uzuale cuvinte (gen Donnerstag sau nachmittag). Ocazie cu care parca nu mai aveam nici-o inspiratie la o scrisoare de doi bani. Ocazie cu care mintea mea a luat-o razna la o intrebare cu doua posibile raspunsuri (à mon avis) corecte. Bine ca nu m-am complicat.
Azi am varianta vorbita a examenului si iar nu ma pregatesc in nici-un fel, ca n-am cu cine. De fapt am exersat suficient ieri inspre si in statia de autobuz cu micul profesor gras si simpatic cu care am vorbit despre picturi si despre ultima scrisoare (tema) pe care i-o dadusem si in care scrisesem ca nu mai am loc pe pagina (a doua). Desi erau doar cateva randuri, dedesubtul lor am desenat indrazneata un chenar in care scrisesem kein Platz, ca sa-mi justific afirmatia. Nu pot spune cat m-am distrat cand am primit un mail de la el in care a vrut sa-mi arate ultima lui pictura si in care, in loc de attachement a scris cu litere de-o schioapa kein Bild!!! :)))
Se pare ca mi-am creat o notorietate de mare glumeata, ceea ce este extrem de surprinzator pentru mine, fiindca umorul meu e de obicei de proasta calitate. Cu alte cuvinte ori reactionez la glume ceva cam prea tarziu, ori nu stiu sa-mi dozez glumele. Cumva treaba asta-mi demonstreaza ca am cu cine glumi si nu ca nu stiu sa glumesc.
Si mi-am mai amintit ceva care nu prea are nici-o legatura cu ce am scris pana acum.
Era o vreme, prin gimnaziu, cand trebuia sa mergem la atelier. Mai exista? Si ne separam fetele de baieti si mergeam in doua incaperi mici si relativ vecine. Acolo intarziam de fiecare data, fiindca nu-mi terminasem cusaturile (pe care trebuia sa le prezint intr-un caiet). Era un loc inghesuit ca un cuibusor de nebunii unde barfeam si ne hlizeam si impleteam ciorapei sau faceam fuste pe care nu le-am imbracat niciodata. Acolo ne faceam tema la mate sau invatam la istorie, acolo circula caietul la franceza sau la alte materii. Intr-un an au facut greseala sa ne mute la baieti. Cu alte cuvinte trebuia sa invatam sa folosim menghina, ciocanul si alte instalatii, dar de fapt in care ni se dictau la greu reguli interminabile de protectia muncii (de genul cum sa nu folosesti ciocanul cu maner crapat ca e foarte periculos sau sa nu stingi cu apa incendii cu origine electrica) pana ne-am revoltat si ne-au mutat inapoi la fete unde a trebuit sa recuperam ceea ce altele invatasera deja...
Gata, hai ca ma opresc aici, ca imi alung cititorii. ;))

Scoasa din sarite

Recent Suzi a terminat de citit Copiii din miez de noapte. Ca tot o aveam in raft m-am hotarat sa ma apuc si eu de ea. Stilul nu ma mai surprinde. Imi place si basta. Dar nu aici voiam sa ma opresc, ci la un alt aspect. Este oare mai buna editia revizuita (cred se poate observa si fara comparatii)? As fi vrut sa o am la indemana. Am apucat sa cumpar editia de la ed. Univers. Pana la urma merge si aia. Dar din loc in loc ma tot izbesc de mici greseli (lipsa de litere sau cuvinte, cuvinte inlocuite, cel mai probabil typo) care imi deranjeaza bunul mers al cititului. Si ma tot intorc obsesiv la fragmentele cu pricina, in loc sa le ignor. Am prea multe pretentii? Ce inseamna editie revizuita? Ca versiunea mea e o porcarie? De ce-au mai publicat-o?

Nochmal guten Tag - despre profesori

Adelina mi-a cerut ieri pe messenger permisiunea sa ma tag-uiasca. Era sa uit.

Profesorii pe care i-am admirat eu:
1. profesoara de franceza - Patachi Lucia se numeste; despre ea am scris deja separat un post intreg
2. diriga din gimnaziu - era profesoara de biologie; pe ea am iubit-o fiindca, desi nu pot spune ca avea un spirit pedagogic extraordinar, nici ca avea putere prea mare sa ne stapaneasca, ne punea sa facem desene si flori din hartie, sa intocmim ierbare si insectare, fiindca de la ea am invatat biologia cu placere; intr-a opta dintr-o pudoare pe care nu stiu daca pot s-o inteleg ne-a pus sa conspectam lectia cu reproducerea; la anatomie m-am apucat de altfel sa invat pentru admiterea la kineto
3. proful de desen dintr-a 6-a, fiindca ne-a pus sa-i facem portretul si fiindca o data cu el am facut primii pasi in punerea umbrelor si nuantelor pe hartie
4. profa de romana tot dintr-a 6, fiindca organiza tot felul de concursuri cu premii in carti cel mai probabil luate din banii ei; o data cu ea am inceput sa inteleg si sa iubesc gramatica
5. ar mai fi o asistenta universitara care ne-a deprins cu rabdare si bunavointa pe fiecare dintre noi toate exercitiile de gimnastica pentru cei cu neuroafectiuni

Despre profesori mai departe tag-uiesc pe Dana00

Cu ce sa ma laud azi?

Cu o pereche dalba de nervi pe care n-am avut chef sa mi-i fac.
E frig, innorat, incetosat si ploua. M-am trezit cam obosita, desi cred ca am dormit 10 ore. Socrul meu a refuzat sa plece din casa pe motiv ca si-a luat concediu medical doar pe hartie si ii e frica sa nu fie vazut de cineva (vreun sef) care sa-l sanctioneze. Asa ca mama lui D, singura care a venit, a trebuit sa faca doua ore pe drum din cauza ca pana la noi nu exista autobuz direct, iar trenul in care mai trebuia sa se urce avea intarziere de 20 de minute. Si chiar daca ar fi venit la timp, tot am fi intarziat. La vernisaj lume destul de multa. Tablourile mele nu erau. Nu agatasera nici-unul. Cica au venit atat de multi Hobbykünstler care si-au oferit operele pentru expozitie, incat s-au hotarat sa prelungeasca timpul, sa imparta totul la doi si sa afiseze si restul de panze mai tarziu. Printre care si ale mele. Ca doar le-am oferit printre ultimii. Si am senzatia ca atat de mult m-am laudat cu expozitia asta (desi nu e asa, dar am spus oricui am avut ocazia), incat mi-e asa o tarseala sa ma mai si scuz spunand: stii, de fapt nu acum, ci peste doua saptamani... Asadar nu am facut nici-o poza. Am vazut cateva lucrari bune, unele frumoase, altele doar tehnic bune. Am vazut si kitsch-uri. Mi-au mai dat idei. Sper sa le fi tinut minte. Este cert ca daca nu stau sa studiez lucrari (asa cum pot, cum le vad), nici tehnic, nici ideatic nu pot invata prea mult.
Am sa las aici (doar pentru mine, ca sa nu uit) cateva cuvinte cheie: nisip, obiecte suplimentare atasate pe panza (scoici), diptic, triptic, case, siluete umane, naiv, reflectii.

In rest, nu am chef de nimic, desi as putea citi sau scrie teme la germana. Vad eu...

Fratiorul meu "tembel"

Pe vremea cand fusese adus acasa aveam inca muci la nas. Era culcat pe patul din dormitor, invelit si legat bine. Nu puteam sa-mi dau seama ce e mai exact, daca este o papusa vie, daca dormea sau era doar o chestie cu ochi rasuflatoare.
Mai tarziu umbla prin casa in sosete de lana si fara chiloti si plangea la fiecare bobarnac sau cazatura. De la forma capului ii gasisem o porecla ciudata cu care intr-un timp il scoteam din sarite. Era (mai este inca) mamos si isi strica toate jucariile.
De-afara venea mai mereu smiorcaindu-se si plin de julituri sau vanatai. Noaptea ma teroriza cu energia lui de nazdravan si adormea mangaind marginea fetei de perna intre degete. De la gradinita se intorcea mereu cu desene inghesuite in buzunare. De-acolo adusese la un moment dat cateva cantecele in engleza pe care le-am invatat si eu de la el.
Cand a inceput sa mearga la karate abuza de picioare cand ne bateam. In vacante (si nu numai) era un mic terorist lenes si paracios. Intr-un an am facut intrecere: cine coloreaza mai repede si mai frumos paginile unor carti (aveam fiecare cate una identica). Intr-un alt an (sau poate acelasi) m-a lasat singura cu tataie cand a trebuit culegem o livada intreaga de prune. O vreme am fost amandoi rapperi. Dup-aia ne-am separat: el era rapper si eu maicalista. ;))
Cativa ani la rand eram cei mai talentati colindatori din bloc. Strangeam o gramada de bani, ii puneam impreuna si pe urma ne certam si ii imparteam la loc.
In gimnaziu era printre cei mai buni la mate. In liceu se apucase de teatru, de lucru la o revista (cand eram mici aveam propriile noastre reviste scrise de mana, desenate si cu poze decupate, mai tarziu mergea la palat la jurnalistica), si se lasase de mate. Ore intregi isi aranja in oglinda freza si tinuta si avea o groaza de admiratoare. Facultatea n-a mai vrut s-o termine. Nu i-a placut niciodata unde ajunsese.
A vandut sute de telefoane mobile. A invatat singur sa utilizeze computerul. A vandut sute de copii de cd-uri (dvd-urile erau inca rare) cu filme. A muncit o scurta perioada mult si degeaba la zapp si a plecat din cauza unui cretin. S-a apucat cu un fost prieten de asamblat mobila.
De vreun an si ceva (sau chiar doi, dar nu mai stiu, fiindca timpul a trecut pe langa mine fara sa imi dau seama) si-a deschis impreuna cu prietenul respectiv (desi zicea ca nu mai vrea sa se mai complice cu el, dar de care din fericire a scapat intre timp; prietenul era un tip tot cretin, infumurat, lenes si mincinos notoriu) si cu viitorul cumnat propria firma de comenzi online si vanzari de mobila cu site realizat de manuta lui.
Maine fratiorul meu s-a hotarat in sfarsit sa se insoare.
Iar eu nu sunt acolo.

M-a lovit si pe mine

Nu pot sa ma abtin sa nu ma prapadesc de ras cand vad ce figuranti pitoresti are. Noroc cu reportajul de la protv. Mi-a dat si mie cineva link-ul. ;))

lanosrep etraof aveC

.cimin nups as top un icia iciN .sizretni etraof is rad, somurf ed mertxe avec E !!!ih, iH

Capsula timpului

Acum un an, pe vremea asta frecam menta pe net ca si astazi. O zi (a numelor) banala pentru mine, cu fapte si cu planuri banale. Nu mai stiu unde am dat de ea, dar am lasat si eu un mesaj in capsula timpului. Nu stiu daca mai merge acum, vad ca pagina s-a schimbat intre timp (e un mare haos). Era vorba ca pot sa las un mesaj care sa mi se intoarca peste n ani. N-am avut incredere ca rezista douazeci, asa ca am ales doar unul.
Mesajul meu banal, scris intr-o doara, suna cam asa:

Azi e 8 noiembrie 2005. Ziua Mihaililor si Gabrielilor. O sa caut si eu prin messenger sa ii urez pe toti. Nu mai am pasta de dinti, asa ca o sa ies sa cumpar. Poate ma strofoc sa scriu o poezie. Ieri am constatat ca stiu germana din ce in ce mai bine. Ba chiar am dat-o pe discutzii un pic mai complicate cu neamurile. Trebuie sa mananc si eu ceva, ca mi-e foame. Ieri am facut o mancara de conopida cu prea multa apa. Cam atat. Bye!

Cat despre felicitarile cu pricina (alea bagate ieri pe gat prin posta) D a hotarat sa nu le plateasca din motivul (cercetat si descoperit pe net) ca majoritatea banilor ajung nu la artistii cu dizabilitati, ci la editura care profita de pe urma creatiilor lor. Punct.

Gastro - leapsa

Also Monica, desi credea ca de fapt de la mine a pornit, mi-a intins o mana si m-a lepsuit (pana la urma am fost a 3-a care i-a calcat blogul astazi ;) ). Daca stau sa ma gandesc mai bine, mancarurile mamei mele erau deosebit de bune, dar la capitolul imaginatie sau retete spectaculoase nu imi amintesc sa fi stralucit. Era fie lipsa de timp, fie de rabdare, nu stiu. Ceea ce m-a dat gata la ea de fiecare data erau:
1* supa de pasare cu niste galuste mari cat palma si pufoase si cu aroma de patrunjel proaspat tocat
2* ciorba de fasole cu afumatura
3* placinta cu mere si cu foi de casa (din care cat inca mai erau crude mai ciupeam si eu); cand nu era, muscam din ea imaginar ca sa-mi potolesc pofta; acum nu ma mai atrage
4* tortul de mere, ala cu merele coapte intr-o cratita si cu aluatul turnat deasupra; nici asta nu ma mai atrage (am descoperit eu alte retete mult mai interesante)
5* pizza - o reteta adoptata ceva mai tarziu de la o prietena - a carei diferenta fata de original era aspectul de prajitura cu blatul dintr-un aluat cu oua, suc de tomate si faina; si asta ceva mai rara, adica la diverse evenimente sarbatoresti; reteta am luat-o cu mine, dar parca nu mai are acelasi gust, cred ca din cauza ca-i lipseste telemeaua

* mentiuni mari de tot:
- o reteta importata de mine destul de tarziu - clatitele cu ciuperci (descoperite la o alta prietena, dar intr-o alta varianta pe care nici-acum nu am invatat-o)
- cuiburi de viespi - niste prajiturele nemaipomenite de la aceeasi prietena cu reteta de pizza

De la una din mămăi imi amintesc de gogosile in forma de fundite.
La cealalta mamaie mancam vara pe saturate un preparat numit chisăliţă. Se puneau prunele la fiert intr-un tuci pe foc lemne pana se spargeau, iar zeama devenea rosiatica. Se strecurau apoi prunele, iar zeama ramasa se dregea cu zahar si o mana de malai ca sa se inchege un pic. In zeama asta dumicam paine sau chiar mamaliga si devenea desertul nostru favorit.

Acum ca tot ma laud ca de doi ani mi-am luat sot si m-am mutat intr-o tara in care toate revistele de retete culinare au poze apetisante si in care pentru fiecare procedeu culinar exista un vas sau un instrument special (huo tipicarilor, da' vreau si io! :)) ), nu rezist tentatiei sa probez ceva nou ori de cate ori am ocazia, asa ca obiceiurile mele de gospodara (ce sunt) rareori mai includ si mâncărele romanesti. Retetele unora dintre experimentele mele se mai afla inca pe blogul bubulinelor, pe care nu l-am abandonat, dar "hiberneaza".
Imi pare rau ca nu sunt in stare sa povestesc asa ca Monica sau ca Zaza, m-am invatat sa cam trec direct la subiect. Schade, dar asta e! :)
Cine mai vrea sa vorbeasca despre 5 măncărici favorici? Radu, bubulinule? Altnai? Just Me? Hai, baieti!

John Vanderslice si altele

Buna descoperire radioBLOGclub-ul asta! Unde mai pui ca daca ai si server (ceea ce inseamna sa scoti bani din buzunar) poti sa-ti incarci propria colectie de piese si sa-ti faci propriul radio. Eu n-o sa ma complic, ci doar o sa caut la altii. Daca gasesc - bine, daca nu - totuna. Astazi, norocul meu, am dat de o alta favorita numai intr-un singur exemplar.

In rest, "exodul" la restaurantul chinezesc (de ziua nuntii de bumbac) s-a lasat peste noapte cu o sete incontrolabila si cu o insomnie (nu a mea), asa ca ieri a fost zi de refacere. Tot degeaba, fiindca o mana de arahide si de fistic mi-au readus aseara durerea de stomac de care ma plang in (aproape) fiecare zi (in special dimineata cu noaptea in cap) de vreo 2 saptamani incoace. Cred ca e timpul sa-mi revizuiesc obiceiurile alimentare. De fapt mi-e dor de-o ciorba romaneasca de perisoare si cu bors veritabil. Ce este curios: imi pot indeparta singura durerea doar inghitind niste apa, relaxandu-ma si masand apoi usor cu varful degetelor pe abdomen. De fapt nu ar trebui sa ma mire ca mainile in general au o putere energetica (auto)vindecatoare. Cel putin in cazul meu au efect antialgic. :D

Si inca ceva: Azi am gasit in cutia postala un plic consistent de la o editura a artistilor care picteaza cu gura sau cu picioarele. In el se aflau o scrisoare si mai multe felicitari pentru care spera, din mila pe care ne-o trezesc, sa obtina o suma modica de bani. Ce s-ar face daca nu as reactiona la apelul lor umanitar? Sunt persoane cu handicap, care si-au reorientat restul de forte (lucru laudabil, se numeste terapie ocupationala) si s-au apucat de creat. Din asta spera ei sa obtina fonduri pentru propria organizatie. :) Personal, am sa-i cred pe cuvant, desi nu sunt singurii care cauta adrese in cartea de telefoane si fac astfel de rugaminti.

Aiureli

Pare ciudat si nebunesc. O parte din mine (aia rationala) fuge de asa ceva mancand pamantul. E o nebunie, dar am chef de o drama. Una care sa ma includa si pe mine. Partea nasoala e ca nu mai am curaj, nu mai vreau sa ma ard si nici nu vreau sa ranesc pe cineva cu acest joc stupid. Si chiar daca m-as arde, nu prea conteaza...

Onirice si palpabile

Sincer nu prea-mi place sa povestesc visuri si nici sa citesc la altii despre ele. Dar uneori visez atat de frumos, desi fatalist (deci trist), incat nu ma simt bine daca nu las doua vorbe undeva. Si ca sa nu am remuscari c-am divulgat ceva care tine numai si numai de mine, nu am sa mentionez decat ca azi-dimineata eroul visurilor mele a capatat o alta infatisare. Era cineva nou, dar nu necunoscut. Wenn ich doch bloß weitergetraümt hätte!... Dar asta e...

In rest, mi s-a pus pata sa probez doua retete de prajituri si una de saratele. Am copt 17 briose cu zmeura, un chec cu banane si saratele de 4 feluri. Cel mai mult imi plac saratelele. :D Bune rau!
Daca vrea cineva retete sa ma anunte si le public pe blogul bubulinelor.
Maine - nunta de bumbac.

Duty Free-urile

... sunt o mare gogoasa. Nu m-am fript, dar am comparat preturile.
Da fapt ceea ce voiam sa spun azi (si n-are nici-o legatura cu titlul) este ca am lasat un perete din casa alb la loc pentru vreo 3 saptamani. Chiar daca e colectiva si contine doar 3 dintre panzele mele, carora eram in stare astazi sa nu le acord nici-o valoare (o suma asigurata in caz pierdere sau deteriorare), saptamana viitoare este vernisajul primei mele expozitii!!! :D
Bune si ziarele astea locale distribuite gratis. Asa mai afla si omul cate ceva de interes public. :))

Bucuresti, sa traiesti

Guten Tag, Alma! Credeam ca nu mai ajunge si la mine. ;)) Mai ales ca am trait in Bucuresti de cand ma stiu... Asa ca trec la treaba.

3 locuri care-mi plac:
* unul ar fi pe dealul de pe malul lacului din parcul Tineretului cam pe la ora apusului (stiu eu de ce, e cu amintiri speciale)
* linistea dinauntrul micii bisericute Stavropoleos, contrastanta cu cea din strada
* parculetul umbros cu banci de la vilele de langa scoala 97, unde obisnuiam sa sporovaiesc cu cateva colege de clasa si de unde eram gonite pe motiv de galagie

3 locuri care ma scot din sarite:
* strada Stefan Luchian pictor (undeva la Armeneasca) in a carei intersectie cu calea Mosilor zace, exact sub panoul cu amenzi, o gramada perpetua de gunoi
* (desi ar avea cumva farmecul lor) vechile consignatii cu aceleasi rochii de mireasa ingalbenite si kitschoase din zona Lipscani
* intersectia de la Bucur Obor

3 locuri unde ieseam cu prietenii:
* terasa La Motoare
* Jos Palaria
* Cafeneaua Actorilor

3 lucruri pe care eu ca straina in devenire nu le mai pot intelege in Bucuresti:
* fitzele si snobismele unor pusti romani care se intorc cu avionul de la Düsseldorf
* gramezile de gunoaie si lipsa ideilor de administrare a acestora
* martorii care nu reactioneaza sub nici-o forma la furturile de buzunare din autobuze

Cel mai de fitze cartier? Cred ca Dorobanti sau Cotroceni.
Cel mai naspa cartier nu mai stiu care e, s-or mai fi schimbat lucrurile intre timp si eu nu mai stiu. :))

Taguiesc pe cine vrea.

Favoritele mele, lately

Un alt top 5

Se pare ca leapsa are mare succes pe blog. Asa mai vede omu' care cu cine mai haladuieste, cine pe cine citeste, aiureli dintr-astea. Vio m-a tag-uit si pe mine. Acu', daca pricipii bine, ar trebui sa purced la rascolitul carticelelor din bibilioteca mintii (nu toate au avut noroc la accesul in geamantan, desi unele mi-erau chiar dragi) si sa scot 5 preferate.
Nu am sa spun decat ca singura carte citita careia i-am dat prioritate la geamantan este Mica Biblie, o varianta ceva mai ordinara, cu poze monocolor si destramabila, publicata pe undeva prin Moldova, pe care n-am mai lasat-o din mana pana la ultima pagina. Imi aminteste de cel ce mi-a daruit-o cu dedicatie cand aveam vreo 12 ani. Aveam o admiratie speciala pentru el...

Tag-uiesc pe adelina, dana, departe, woodisor, si cine mai vrea daca nu s-a plictisit cumva intre timp de astfel de jocuri. ;))

Later edit:
2. Evanghelia dupa Isus Cristos - Jose Saramago, din cauza spiralei de care zicea Alma si de care nu-mi mai amintesc. :P
3. Smulgatorul de inimi - Boris Vian, pentru imaginea calului spanzurat de picioarele rajghinate si chinuit intr-un mod absurd.
4. Harun si marea de povestiri - Salman Rushdie, pentru ca acolo am dat de umbrele cu personalitate.
5. Veacul de singuratate - G.G. Marquez, nu mai e nevoie sa spun de ce.
Si ar mai fi multe de care am uitat ca le-am citit.

Alte nimicuri

Cu riscul ca o sa plictisesc, declar ca povestea asta halouinul ma scoate din sarite. O sa devin un Scrooge al halouinului si, vai, ce rau o sa-mi mai para!... Credeam ca la noi trece neobservat, desi colcaiau magazinele de vrajitoare, dovleci de portzelan si lumanarele portocaliu cu negru. Cu ocazia acestei minunate sarbatori am refuzat singurei apasari pe butonul soneriei noastre pe motiv ca nu aveam bomboane. Sincera sa fiu, nici nu stiam cand e treaba si daca intr-adevar au inceput si pe-aici cu colindatul. Si nici nu aveam de gand sa ma interesez concret. Iar daca voi mai cumpara bomboane (cu siguranta va fi asa), ele vor fi numai pentru mine (sic!). In sfarsit s-a dat mana libera la produsele de Craciun. Ia sa-i dau drumul mai repede la Adventskalender, la Butterspekulatius, Zimtsterne si Dominosteine, ca acum ma prinde Craciunul fara ele! :)))