Astazi mi-a mai venit si mie randul o data sa cad in capcana ridicolului. Cum treaba asta se intampla oricum de la cele mai mari pana la cele mai mici case, m-am hotarat sa fac haz de mica mea saracie cu duhul si sa scap de roseata care mi s-a impamantenit (o exista cuvantul a îmobrăji? daca nu, l-am inventat eu) in obraji acum un pic mai mult de-o ora si care nu mai dispare.
Am plecat asadar in crailâc. M-am dus sa-mi vad capodoperele. Astea sunt de fapt (cine nu stie nemtzeste, importante sunt pozele). Si cum am decis sa merg singura, ca altfel nu mai gaseam o ora potrivita in program, mi-am luat bilet si m-am urcat intr-un autobuz. Exact langa sofer era un automat, zic ala e. Si bag cu o nevinovatie si o nonsalanta biletul in el si tocmai ma gandeam pe care buton sa apas (parca nu era cu apasat de botoane, ca aparatul are senzori) si ma intreaba soferul: ce faceti? Si unde nu incep doua babe care stateau chiar acolo in fata sa rada cu mirare si cu pofta si sa comenteze cu soferul nu stiu exact despre ce, dar sigur despre zuzi ca mine, din care nu am putut spicui decat ceva de genul Das habe ich noch nie gesehen. Bagasem biletul in automatul pentru carduri bancare. :))) Ma scuz rusinata spunand ca nu stiu cum functioneaza, multumesc ca sa le inchid gurile si ma indrept spre celalat automat, agatat de bara. Deci asa... Imi spunea cineva o data ca tot e ceva, cel putin ii faci pe altii sa rada. Iar rasul face bine la sanatate, nu? Cam asta ar fi...
In rest, in doi timpi si trei miscari am vazut si celelalte panze. Ale mele erau puse bine intr-un colt. Le-am facut si cateva poze cu telefonul (deocamdata nu pot sa le descarc, fiindca n-am cablu usb pentru Sony Ericsson) si am plecat inapoi acasa.