Ieri a fost o zi la al carei program de seara n-as fi renuntat asa usor. Era o zi la care ma gandeam de multa vreme, o zi al carei nume statea scris undeva pe un panou la noi in bucatarie, o zi de care am scris cu entuziasm, daca nu aici, atunci sigur aici. Intre timp s-a hotarat si el sa vina, asa ca am pus-o de un mic Blogtreffen. Cu alte cuvinte Sisiphe, aka Optzecea s-a intalnit cu Tobias. Tobias e interesat de muzica populara romaneasca. Sisiphe i-a trimis lui Tobias niste muzici. Tobias a fost incantat. Si curand a aparut anuntul (D l-a descoperit) despre care am scris amandoi cu entuziasm. Tobias s-a hotarat sa bata 400 km de la Bremen din doua motive: unul ca sa ma intalneasca pe mine si al doilea, la fel de important, ca sa-l asculte pe nenele din mp3-urile mele cantand.
Am pornit asadar spre Gelsenkirchen (orasul lui Schalke 04) cu doua ore inainte. Am pierdut o ora pe autostrazi si ne-a mai ramas una. Consol Theater e o fosta cladire industriala. In barul din pivnita se faceau ultimele pregatiri. Eram cam primii. Mai era pe-acolo un nene care venise singur si nu prea stia ce sa faca. Nici noi. Eram un pic nervoasa. Cum de nu se grabeste lumea sa vina. Mai era o ora. Hai, il asteptam pe Tobias. Ce-o fi cu el? Hai ca apare. Il vad venind cu rucsacul in spinare. Il recunosc imediat, il iau in primire, el nu ma recunoscuse (normal, la ce poza i-am dat...). Intr-un final incep sa apara insi. Il bag in seama si pe omuletzul cel singur. Si el tot special pentru nene venise (din Münster, un pic mai de departe decat noi). Parea foarte entuziasmat de muzica din Romania, ba chiar ajunsese pe-acolo ca jucator de sah. A intrat repede (desi cam timid) in vorba cu noi. Sa zicem ca eu i-am mai dat omului jos din timiditate. Avea o alura cam de pampalau, pe care am facut tot posibilul s-o ignor. Uite-asa imi place mie sa-i fac pe (unii) oameni (chiar si necunoscuti, unii chiar limitati) sa se simta bine. Am coborat, deci, in bar, ne-am platit intrarea si am ocupat o canapea. Pana sa inceapa recitalurile am mai sporovait nitel. Tipul din Münster spunea ca a jucat sah prin Romania. Asa am aflat ca avem o cunostinta comuna. Un fost coleg de-al meu de faculta campion national la sah si angajat ca sahist la Apa Nova. Gabriel Mateuta, daca iti cauti numele si ajungi aici, sa stii ca ai nimerit bine. Mi-am amintit de tine si am dat de un nene care te cunoaste. :)
Amfitrionul anunta ca spectacolul va fi inregistrat la radio si ca ultimul artist tocmai a sosit. Si isi face intrarea pe-o usa din dos, un pic plouat, probabil sacait de vreun Stau de pe autostrada si cu palaria fara de care nu l-ar recunoaste nimeni. Si intra pe o alta usa din dos. Fara sa stim exact ce se intampla, recitalul nu incepe cu invitatul special. Nu-i nimic. Bunatatile vin la sfarsit. Asa ca ne-am delectat cu o repriza interesanta de jazz. Cateva bucati din folclor sau din Bela Bartok bine improvizate cu un pian, o chitara, o vioara si un clarinet (sau taragot, sau basclarinet sau fluier). Surprinzator de frumos si de inspirat. Pe nenea cu instrumentele de suflat in cheama Nicolae Simion. Si daca auziti de vreun recital de-al lui sa mergeti ca suna extraordinar de bine.
In pauza apare iar nenea amfitrionul cu un clopotel.
Domnul despre care se spune ca obisnuieste sa umble in costum traditional chiar si pe strada, preferatul preferatilor mei, cu o voce si o muzica de scoala si mortii din mormant, domnul caruia i-am cumparat doua CD-uri si le-am luat cu mine peste hotare si am incercat sa-l fac cunoscut, nu a mai vrut sa cante. Ca n-a stiut ca va fi inregistrat si dat la radio. Ca nu statea in contract. Cam aiurea, domnule Lese. Noi am batut drumul pentru mata. Si mata ai batut drumul pentru noi. Cu ce te deranja ca ti se facea reclama la radio? Si nu cred ca i-ar fi taiat din onorariu. In fine, ce stim noi? Mi s-a rupt sufletul pentru Tobias. Nu pentru mine. Ci pentru faptul ca eu i l-am recomandat, iar el a venit asa de departe. Asa ca am mai bagat o portie de jazz sa ne-ajunga. Pe sahist l-am lasat sa plece. Nici nu l-am intrebat cum il cheama. Se terminase totul. Noi nu prea stiam care incotro s-o luam. Pana la urma l-am dus pe Tobias la gara si am mai stat cu el intr-o carciuma pana a venit momentul sa urce in tren. La Dortmund avea tren abia peste vreo ora jumate. Iar mi s-a rupt sufletul pentru el. Dar a ajuns bine acasa. A fost dragut ca mi-a trimis un sms. Asta fuse si se duse.
