Feţe

Oras. Fußgängerzone (adica zona de mers pe jos). Magazine. Zuckerfritze (un nene sudat sezand pe-o caruta cu un cub de zahar intre doua degete). Un tip cu caine cu nevasta ciudata cu carut cu copil in el cu sosete fara ghetute. Trei asiatice. Doi sud-esteuropeni, ea machiata cu parul vopsit el cu freza si cu perciuni, smecherasi, poate chiar snobi. Madmoazele ca niste ciori cu belciuge in jurul gurii. O mama excesiv de machiata cu puradel in brate. Betivi cu sau fara caini. O mamaie (tot sud-esteuropeana) cu pravalie imprastiata pe jos. Cam asta este lumea pestrita si insipida plina de Ausländer (straini) din vestul invadat.

Saptamana asta

Maine urmeaza ceva dragut. Abia astept. Mai trebuie sa ajung prin Wuppertal intr-o librarie. Vreau sa-i ofer lui D ceva de citit ales de mine. Trebuie sa ma hotarasc ce prajituri prepar. Trebuie sa mai cumpar de haleala. Vineri e ziua lui D. Trebuie sa fac curatenie. Sambata coc prajituri. De data asta las experimentele de-o parte. Duminica am musafiri la cafea. Hai ca trece timpul repede. Pana cand? Ramane de aflat.

Pofte

As manca o amandina. Unde gasesc eu amandine aici?

De ras cu lacrimi

"Dupa cateva zile, Marina a venit radioasa la Luminita.
- Ioan asta e fenomenal. Ferometal, ce mai! M-afutut, cum se spune, de mi-au sarit flocii in tavan. Proasta am mai fost ca l-am lasat pentru Cristi! Da' recuperam noi timpul pierdut!... Acuma sint din nou cu el."

Cezar Paul-Badescu, "Luminita, mon amour" (pg 136-137)

Ha ha

Mi-aparu numele in Cotidianul. Daca nu era Puck, muream si nu stiam. :))

Sms intrigant

7.50. Ma trezeste un urlet de cadere in gol, tocmai in timp ce visam ceva (cam) urat. Un sms anonim. Acolo - un numar de telefon (dovedit ulterior) (posibil temporar) defect. Un Guten Morgen si cateva hieroglife. Printre care (mi-a venit cam tarziu ideea) un cuvant intr-o limba necunoscuta. Berfin este fulg de zapada. Hmm, ce ma intriga. Cel putin stiu de la cine este...

LE - Da, de la el. M-a si sunat. M-am linistit. Ce lipsa de rabdare... Ntz ntz ntz

Chestie de timp, atata tot

Doua-trei slove scrise aici, cateva randuri citite intr-o carte, alte cateva intr-o alta, doua cantecele, trei-patru ganduri schimbate virtual, mic dejun, cumparaturi, menaj, rasfoit ziare. Lucruri minore de adunat in acest sac fara fund. Masina de spalat mai are 5 minute de program. Astepti prosteste in fata ei sa termine de centrifugat, se opreste si inca nu poti deschide usa. Doua minute care se scurg pic, pic, pic, atat de incet, o vesnicie intreaga pana face clac. O vesnicie intreaga pana suna. Si nu mai suna.
In momentul ala imi venea s-o iau din loc si sa spun ma duc pe jos. Dar, da, inteleg, nu puteai s-o lasi in frig. Ramasese singura, sunteti vecini. Ce am putut sa mai fac decat sa tac si sa inghit, ja, mein Katter, ich bin deine Katze, keine Angst spuneai, dar pentru ce, te intrebam, pentru ce intreb si acum. Si nu-mi raspunzi, fiindca n-ai cum sa ma suni. Vielleicht am Wochenende, da... vielleicht... asta e cuvantul, poate, ca lasa o portita deschisa mai degraba neincrederii si deznadejdii. Si uite cum un ultim moment de disperare a lasat sa scape altea trei cuvinte si-un al patrulea dupa ele. Le-ai auzit? Ba le-am repetat chiar. Keine Angst... Si nu m-auzi. Nu simti nimic. Ce sens are ce imi rostisesi la ureche? Ce sens au strangerile alea de maini pe sub masa? Keine Ruhe mehr, ca asa sunt eu, imi fac tot felul de griji si ganduri. Astept sa treaca timpul si sa ma conving ca n-o sa ma mai cauti niciodata, fiindca ai motivele tale mai mult sau mai putin dependente de tine. Astept sa te uit si sa te revad probabil peste doua saptamani cand o sa-ti zic simplu si deznadajduit ich will dich nie wieder sehen. Caci asa trebuie sa stea lucrurile. Sau n-o sa-ti mai spun nimic. Fiindca se termina totul in coada de peste.

Exagerari

Deprimant si plictisitor.
Nu mai am nici-un prieten. Nu mai pot sa rezist. Imi fac tot felul de ganduri. Rabdarea nu e pentru mine. Cred ca am innebunit.

Un punct egal sfarsit

Dar dupa sfarsit, vine un alt inceput. Integrationskurs-ul s-a terminat. Si ca sa ma tin de cuvant si sa nu mai frec menta pe-acasa imi notez aici: de-acum urmeaza sa ma interesez de un job sau sa cer consiliere cu privire la ceea ce as putea sa fac cu pregatirea mea de pana acum tot in vederea unui loc de munca. Si inainte de toate sa iau examenul care se va intampla cat curand. I don't want to be a looser, baby. Arbeiten ist schön, sagtest du. Na gut! Urarile de noroc sunt de prisos, mai bine un sut in fund ca sa gasesc curaj, ca aici stau cam prost.

Si un PS grabit si cam fara legatura: un prieten de familie si-a sectionat aproape complet o mana cu un ferastrau electric. Imi pare rau, rau de tot de el. Sper ca Cel de Sus sa-l ajute sa scape, ca ai mei fac si ei ce pot.

Un motan aime eine Katze

Motanul a venit si nu-i pare rau. A fost o dup-amiaza frumoasa, desi geroasa. Doua maini s-au iubit clandestin pe sub masa. Asa ca visul lor s-a implinit. Am povestit, am ras, am chicotit. Si a venit si timpul sa plecam spre casele noastre.

Cu puncte puncte

A fost aseara un motan. A plecat distrat de noul lui nume. Eu ma indepartam invartindu-ma la propriu. Dupa ce ne-am despartit s-a intors iarasi la mine si mi-a tinut companie pana tarziu de tot. Ma intinsesem in pat, se intinsese si el langa mine. Nu-l vedeam, dar il simteam. Ii povesteam o groaza de lucruri. Uneori imi punea degetul pe buze sau mai degraba gurita. Si eu ii dadeam inainte si-i povesteam si nu puteam s-adorm. Intr-un final l-am trimis la culcare. Si ii tot ziceam: hai motane, inchide ochii, ca sa mi-i inchid si eu pe-ai mei. Si el nu, ca mai vreau sa te privesc. Si tot insistam, hai motane, e timpul sa dormi. Intr-un final motanul rupt de oboseala a adormit si atunci am adormit si eu. Si m-am trezit tarziu dupa ce visasem ca 7 indoafricance (si eu cu ele) plutind intr-o barca pe ocean au ajuns sa migreze undeva pe un alt continent (probabil) unde au devenit stramoasele natiunilor de azi impreuna cu indoaraboaicele aborigene. Cand au ajuns aduse de valuri pe pamant si-au ocupat imediat locul intr-o telenovela in care stiau deja sa aprinda lumina si sa invarta robinetul la baie. Iar eu mirata, uda si obosita dupa ce-am vaslit cu mainile catre petecul de pamant ce se vedea in zare, asteptam intinsa pe-o chestie (ca nu stiu cum sa-i zic pe nume) ca personajul principal masculin din film sa termine mai repede convorbirea la telefon si sa se indragosteasca o data de mine. Na!
Am deschis ochii. Era tarziu. Motanul vrednicut tot langa mine era. Ieri ii spusesem ca as vrea sa vina si el la intalnire, sa stau langa el, sa ma bucur de el si sa-i ating o mana pe sub masa pe furis, (si eventual un picior, dar pe-asta nu i-am zis-o). Era si visul lui. Deci asa...

Iar in dilema

Porcarie sau nu? M-am dus, mi-am luat bloc de desen pt acrilice, mi-am luat passe-par-tout, mi-am luat pensula (desi mai aveam pe-acasa) si m-am apucat de lucru. Am tras muza de par ca era cam prea tacuta. Am oscilat intre nud, peisaje, case, suprarealisme, intre mai abstract sau mai clasic si am incropit pana la urma ceva. Si nu-mi placeee! Si vreau sa-l dau. Tabloul. :| Dupa ce-am cumparat felicitarea am plecat cam indoita (Gutschein-ul cu tot cu invelitoare proprie n-are loc inauntru, pe felicitare as fi vrut pana la urma sa scrie altceva), dar m-a lamurit D ce sa fac. Am facut si rezervare la Bar Celona, sper sa si mergem intr-acolo. Daca nu tot aia e. Si sper sa vina si Z. Altfel nu mai vorbesc in viata mea cu el. Hmmm...

Nelinisti

Aseara m-am certat cu el in gand pana noaptea tarziu. M-a obsedat atat de mult pana m-a obosit si-am adormit in cele din urma. I-am zis de nenumarate ori ca renunt, ca asta nu-i iubire, ca e egoist, ca m-am indragostit de el, dar nelinistea pe care mi-o provoaca mai mult sau mai putin intentionat nu-mi face bine, ca cine stie cand ne mai vedem, ca nu am numarul lui nici acum, ca de ce ma ameninta cu gelozia aia a lui puternica, ca nu sunt suficiente cuvintele ca sa ma mai convinga. Si imi repetam aceeasi scena cu tot felul de variatiuni la nesfarsit. Si imi aminteam secvential si restul si ma intorceam iarasi la el si iar ii ziceam ca nu mai vreau sa-l vad niciodata si plecam pur si simplu si il lasam doar ca sa vad ce face, vine dupa mine? Iar azi m-am intors peste urmele pasilor nostri de-acum vreo doua saptamani si il tot intrebam (tot in gand) mai stii, Z?

22 ianuarie - cea mai deprimanta zi a anului

Una alba, una neagra. Gandiri si razgandiri. Ma doare capul. Iar am linistea data peste cap, desi intentia lui a fost sa nu ma lase asa. Ah, ce ciudata, ce enervanta situatie. Pana la urma cred ca tot eu imi bag picioarele. Hmmm...

22 ianuarie

salut, c'est encore moi
hai, când te reapuci mă-ntreabă alma într-o zi
nu mai ştiu cum se scrie
ea mă tot îndeamnă, iar eu nu mai pot, îi repet
acum e timpul
nu ştiu exact pentru ce, dar uite mâzgălesc ceva

deunăzi am împrăştiat un tub de verde pe noua mea pânză
şi l-am lăsat acolo
după un timp a luat forma unei păsări
o deznădejde cu ochii îngheţaţi,
fiindcă e în cădere
normal, i-am frânt o aripă

ştii? mă aruncase în întunericul unui sertar şi m-a uitat acolo
dar tot mai trece pe la mine din când în când
şi îngaimă despre sori albaştri şi oranj,
despre zboruri albastre cu braţele întinse pe post de aripi
şi apoi tace
(iar eu nu mai am loc şi pentru ele)

dar vrea să mă atingă,
iar eu închid ochii,
fiindcă aşa trebuie să fac de-acum ca să nu mi-i mai vadă

prinţesa lui cea roşie cu priviri albastre şi păr în degradé

citesc astăzi la ştiri
cică ar fi calculat-o şi pe-asta, sunt experţi
e cea mai deprimantă zi a anului
şi încep pe o parte, dar stau cam prost cu aritmetica
şi continuu pe cealaltă:
câteva scrisori plus un apus pe-o geană plus două café con caramel
plus o bomboană plus o bărcuţă de hârtie
plus două castane plus două ceaiuri de mentă plus…
dă cu plus, deci am scăpat

iar nu mai ştiu…
ia, gata mâzgălitura
şi uite şi iscălitura

Fleacuri

Era sa zic: inchid blogul si gata, s-a terminat. Dar nu s-a terminat. La blog n-o sa renunt niciodata. Si daca s-ar intampla m-as intoarce la hartie. Nu prea am despre ce scrie. Ba as avea, dar nu prea am chef sa spun aici pe sleau. Pentru literatura nu prea am rabdare. Ma cam plictisesc, desi as avea multe de facut. Noutati despre mine nu prea am. Saptamana viitoare e gata si cursul de integrare pentru straini. Urmeaza un examen, urmeaza cautari de job si intratul in campul muncii. Voiam sa pictez astazi ceva (ma bate gandul sa-i fac un tablou lui Dr. Bo in semn de recunostinta si de prietenie), dar mi-am dat seama ca n-am nici passe-par-tout ca lumea, iar bucatile de carton pe care mi-as lasa mazgaleala si iscalitura nu ma satisfac. Asa ca musai sa merg la Hagen la magazinul de bunatati pentru artisti (pe care l-am gasit in sfarsit cand am fost cu Z) si sa ma aprovizionez. Si nu prea mai am timp. Trebuie sa strang si bani pentru un Gutschein (cupon valoric) de la o librarie, tot pentru Dr. Bo si iar nu stiu ce timp am sa ajung la librarie.
In alta ordine de idei, dintr-un anumit punct de vedere am ajuns singura de la exces la suprasaturatie si, sincer, intr-un fel imi convine, fiindca imi pune automat frana.
Slabesc in continuare incet, incet si nu ma opresc. Doar asta mi-am propus.
In rest... nu mai stiu ce sa zic... Mi-e cam dor de... Furtuna de-afara mi-a adus liniste. Nu stiu ce-o mai fi. Depinde... Daca s-ar termina aici, cred ca as putea si asta sa uit si chiar destul de repede... Ca sa vezi cum fiecare deziluzie m-a pietrificat sistematic, ca sa ajung la o asemenea stare de nesimtire. Hai ca exagerez. Desigur ca simt ceva, dar nu mai cladesc. Raman rece... De aceea nu mai merit nimic. Astept timpul sa treaca. Trebuie sa gasesc eu ceva de facut.

Mare eveniment mare

Anuntam cu surle si trambite ca s-a deschis astazi 19 ianuarie leat 2007 un nou club din care momentan fac parte doar membrii fondatori si probabil nu va mai fi nimeni altcineva. Traiasca Za "Piata Norilor" Club!!! Vivat! Cine sta (a stat) in Bucuresti pe langa Piata Norilor (repere cartierul Tineretului, liceul Sincai, scoala 97 etc) poate da cu subsemnatul si-l primim in club. :D

Furtuna mare

Ne-au amenintat. Vine din Canada. Azi calculat a fost zi de furtuna. In zona asta din Germania (nu stiu in rest) s-a lasat cu inchideri de institutii. Ne-au dat astia afara din scoala. Ne-au recomandat sa nu iesim din case. Urla alarma si sirenele de pompieri. Copaci rupti. Trenuri oprite. Nici pe la aeroport nu-i prea roz. Ce sa mai, ca la sfarsitul lumii. Numai noi ne delectam cu ceai de menta ascunsi de restul lumii ascunse in case. Numai curentul sa nu se ia. Ca mor de foame dup-aia. ;))

Nici-un titlu

ploua plange pentru mine great lake swimmers pe repeat as vrea sa plec mirosul lui impregnat pe maini rimelul uscat pe obraji parul ud sarutul lui sarutul meu l-am pacalit o data mirosul meu innebunitor il opreste din imbratisare e tarziu dar lasa stiu ce-i spun nu nu stiu uite asta sunt eu asta esti tu asta e apusul nostru de soare il vezi ich liebe d... ploua vreau sa plec mi-e frica nu stiu ce sa fac ich habe dich so sehr vermisst si o barcuta de hartie cu doua cifre lipsa oare ce face acum noaptea nu mai dormi dar te rog mainile lui unde ne-am duce am sa te intreb cum plec eu ce spun cine ma cearta mai bine ar fi daca s-ar termina tot in acest moment tot ce are legatura cu mine doar cu o inchidere de ochi fiindca sunt lasa cred ca te ... te ... si nu mai stiu ... cum ies din aceasta dilema nemaiuitandu-ma inapoi pot nu pot ce ma fac

Bunatati cu portativ

Recent descoperiti de catre moi sunt niste tipi care se numesc Great Lake Swimmers si care suna tare bine.
Aici e un cantecel de-al lor pentru tine, daca ai vrea sa-l descarci.
Aici e myspace-ul lor pt mai multe sample-uri.
Si ca sa fiu corecta politic (cred ca expresia asta a devenit un fel de tic verbal), iti recomand sa le cumperi albumul.

Mai e un tip de care e mai mult posibil sa fi auzit. Se numeste Josh Groban. Dupa voce pun pariu ca-i scolit intr-ale muzicii. Probabil face gargara cu chaudoeuf, nu stiu. Dar are tinta precisa. Iar cine ii scrie piesele are psihologie. Lucreaza la nivel subliminal si nu numai. Ia si asculta de-aci. Si vezi ca mai are prin site niste sample-uri.
Atentie ca trage spre sirop. Dar nu conteaza. Canta frumos si mai e si dragut pe deasupra...
Acelasi sfat (ala cu corectitudinea): cumpara-i albumele.

5 lucruri pe care nu le stiai despre moi

M-a tag-uit Ionuca. Scrisesem deja mai alaltaieri ceva. Credeam ca se incadreaza in tema. Dar hai, o sa ma gandesc si la alte lucruri. Si ce poate fi ceva mai bine ascuns decat un crampei din copilarie, o nazbatie, un eveniment in propria dezvoltare si autocunoastere etc?
Pai ar fi cam asa:
1. Aveam vreo 4-5 ani. La noi la pe scara eram multi copii. Pe strada eram multi copii. Nu stiu ce s-a intamplat cu ei de au disparut. De fapt raspunsul e clar: nu au mai fost conceputi. Unii eram cuminti, altii mai nazdravani. Ne jucam frumos sau ne certam. La noi pe scara locuia candva un baietel al carui nume nu l-am stiut niciodata, dar imi amintesc ca il strigau Bebe (poate chiar asta era numele lui). Avea un pechinez pe care-l asmutea daca avea chef. Era un pic mai mare ca noi. Si dragutel. Stateam noi (eu cu el si cu frati-miu) la un moment dat in scara si nu stiu cum am ajuns la capitolul asta, dar l-am rugat sa-si dea chiloteii jos si sa-mi arate si mie ce are acolo, cucusorul ;)). Si il tot rugam si nu reuseam sa-l conving. Pe frati-miu nu stiu daca l-am convins, dar el nu conta. Pe-al lui il mai vazusem, doar faceam baie impreuna. Si tot vazand ca nu si nu atunci am indraznit eu, mi-am ridicat rochia si mi-am dat chiloteii jos. Nu stiu cum s-a facut ca dupa aceasta faza a zis ca ma spune lu mama si nu mai stiam cum sa scap de el. Si nu am scapat pana nu am aratat pe rand si tuturor celorlalti copii care aparusera pe rand in scara si care se stransesera cu totii laolalta si care fusesera obligati sa-si dea cuvantul de pionier ca nu vor spune la nimeni ce vazusera. A trebuit sa repet deci scena rochiei si chiloteilor. Iar pe Bebe tot nu l-am convins sa se dezbrace. Bine totusi ca nu m-au spus lu mama. Ceea ce nu s-a intamplat si cand...
2. M-am urcat singura pe terasa blocului. Fusesem acolo deja cu ea. Usa terasei era deschisa. M-a vazut o prietena vecina de jos din strada si m-a parat. Eram chiar pe marginea terasei. Am stat o saptamana in casa.
3. In liceu ori situatia noastra financiara era cam proasta, ori eram eu cam neinspirata in ceea ce priveste felul in care ma imbracam. Recunosc sincer ca am umblat cu pantalonii rupti intre picioare, cu pulovere lalai ca sa nu se observe si la un moment dat cu cizmele cu tocurile infundate. Cu alte cuvinte eram un fel de Beti cea urata.
4. Tot cam in perioada aia mi-am cumparat o pereche de cizme care erau aproape identice, dar proveneau din perechi diferite. :))
5. O alta chestie de care inca ma rusinez e un anunt la o rubrica de prietenii (relatii) dintr-o revista pentru femei pe care l-am trimis cand eram printr-a 12-a si de care uitasem intre timp. Anunt de care aflasera cam toti pe la mine prin clasa si cu care isi cam radeau in barba.

si ar mai fi ceva, desi ar trebui sa ma opresc

6. Intr-a 3-a m-a pus tovarasa sa strang bani pentru caiete de geografie. Aveam numai maruntis. Din care am inceput sa cumpar tuturor ciubucuri (acadele) de la o tiganca. 1 leu bucata. Stiam eu de ce. Aveam o rezerva acasa de 25 de lei de la sorcovit. S-a lasat cu niste minciuni si o cearta zdravana din partea lu tata. Dar nu mai povestesc. :P Gata
Pe cine sa mai tag-uiesc eu?
Pai, daca nu ai fost taguiti deja, pe Zaza, Aquiu si pe Radu

Eu impotriva

Cui oare i-o fi venit minunata idee sa intocmeasca harti din satelit (vezi google maps) ca sa devina altii dependenti de ele si sa nu mai am loc de ei la computer? ;))

Pana atunci - telepatie

Aflarea unui numar de telefon este un joc. Un fel de "spanzuratoarea" pe-o fosta barcuta de hartie. O operatie de calcul aritmetic simplu inventata. Dar aritmetica nu-i de-ajuns. Ce as fi putut sa ma fac? Aritmetica abia mai stiu. Si mai raman doua cifre... Pentru aflarea lor cred ca exista alte sarcini. :) Dar timp pentru noi cand s-o mai gasi?
Ah da, si barcuta i-a furat mirosul din buzunar.

Perioada de hiperculturalizare

Cum sa incep? Cu esentialul. Am fost si sunt in continuare o mare admiratoare de coruri. Mai ales ca am facut parte dintr-unul dintre ele. De fapt din mai multe, dar zic unul, fiindca acela a fost cel mai important din viata mea. Prezenta intr-un astfel de grup este intotdeauna speciala. Nu neaparat pentru ideea de a canta in sine, ci pentru intreaga bucatarie care insemna atat repetitii, concerte, turnee cat si lucruri mai putin observabile pentru cine nu apartine corului, fleacuri numai de noi stiute, falseturi fie de-ale noastre, fie mai ales ale pianistului (in acest caz o invoc pe Martha Joja intr-un inceput de ramolire, deh, batranetea; chiar asa, o stie cineva? mai traieste? LE: nu mai traieste, asa deduc din informatiile foarte putine referitoare la ea), sporovaieli sau susoteli, cusut de goblenuri, citit sau invatat sau rasfoit reviste in timpul concertelor, mai ales in Recviemul de razboi al lui Britten de la Ateneu, cand nu ne vedea nimeni fiindca din lipsa de spatiu ne plasasera in spatele corului mare, undeva intr-o iesire laterala din scena si cand Negulici adormea pe scaun intre actele cand trebuia sa intram si noi pe post de ingeri, cand in turnee ieseam cu fetele la cumparaturi si vizite si stateam in gazda pe la diverse familii, cand unele dintre ele agatau diversi tipi pe care stiau cum sa-i atraga samd.
In Voces Primaverae am intrat prin concurs. Desi nu stiam note am fost acceptata in cor pentru voce, ureche si incredere. Primele cateva repetitii mi-a fost foarte greu. Pana m-am deprins cat de cat cu notele, am invatat dupa ureche. Primele partituri m-au facut sa ma intreb in ce m-am bagat. Acele partituri au fost (intamplator) primul meu contact cu germana. Din care desigur nu pricepeam nimic. Cu timpul m-am atasat tot mai mult de Negulici (Negulescu de fapt, dar asa il alintam noi) si poate si el de mine, fiindca veneam fidel la repetitii, nu neaparat pentru ca-mi placea, ci fiindca era ca un fel de angajament pentru mine, un lucru pe care trebuia sa-l respect cu strictete.
O data cu Voces am inceput sa indragesc muzica marilor clasici. De-atunci, desi am memoria cam scurta, am ramas cu cateva fragmente de partituri pe care le mai ingan din cand in cand cu placere. Probabil acelea fusesera printre favoritele mele sau favoritele din turnee. O data cu Voces am reusit sa ies din tara de cateva ori.
Din pacate Negulici s-a stins din viata in urma cu aproape 10 ani (deja) si o data cu el, desi s-a mai incercat resuscitarea lui de cateva ori, dar fara succes fiindca fetele erau "naravase", o data cu el - zic - a incetat si existenta corului. E normal. Ca un batalion armat intr-un razboi care ii ucide liderul. Cam asta a fost in mare. Restul s-a sedimentat fragmentar undeva printre girusuri si circumvolutiuni. Asa ca ramane acolo pentru (posteritate era sa zic)...
Ia vezi, sneakysid, te recunosti undeva in fotografia asta? E din 1993 de la concertul "America, America". Stiu sigur ca e de-atunci, fiindca a fost singura oara cand (ba nu, a mai fost o data cand am cantat colinde cu Turda la sala de festivitati) tata a fost la un concert de-al meu.

LE: Exista un grup Voces Primaverae pe facebook. Acolo ne-am regasit deja multe dintre noi.

Chestii rusinoase

Una este o insemnare anterioara in care ma "laud" cu cate si mai cate.
A doua si ultima este ceva foarte recent si pentru care imi pun cenusa in cap. I'm lately a heartbreaker.
Ieri a mai cazut o bucata din film la montaj. Visarea a fost placuta si plina de iluzii. A fost de ambele parti, desi el nu crede. Ce e mai grav este ca am intretinut-o aproape cu buna stiinta. Vorbeam si de nu stiu ce planeta care ma-mpingea de la spate sa spun cuvinte pline de entuziasm, dar si de... (nu mai stiu de ce). Iar cand a fost momentul revenirii cu picioarele pe pamant (care se cam lasa asteptat) s-a prabusit totul cu o viteza uimitoare in urma careia s-a ridicat un nor imens de praf. Seamana cu un balon pe care il umfli intr-una si la un moment dat se sparge. Aici e vina mea. O pun si pe-asta pe crucea nazbatiilor mele. Ca am lasat sa se intample si ca spun prea mult din ceea ce simt pe moment.

.

Si uite-asa trasura se prefacu inapoi in dovleac, caii in soareci, lacheii in furnici (sau ce-or mai fi fost si ei) si printesa in cenusareasa. Iar condurul uitat pe drum e acum de negasit.
Ce e prea mult strica, ce e prea frumos nu dureaza o vesnicie. Asa cum spui tu, dimineata de dupa vis e cea mai trista. Sa nu te intorci iar la tacere... Te rog!

...

Cand n-ai curaj, imparti o bomboana. Restul (vesnica ratacire in timp pe strazi, mirosul mainilor impregnat reciproc, doua frunti timide, o cafea cu caramel pe jumatate bauta, o poezie intr-o limba necunoscuta) nu stiu daca mai conteaza. Sau?

:P

Nu recunosc aceasta femeie. Cineva care-a vazut-o spunea deunazi ca este o femeie iubita, ca este o femeie care vrea sa fie iubita si care merita sa fie iubita. Cine este ea? De unde a aparut? De ce se uita atat de des prin oglinzi? De ce-i place atat de mult cand se vede in ele?

Cel putin

Zuzul n-a fost in seara asta pe net. Nu pot sa cred ca mi se face dor de el si doar la pranz ce-am schimbat doua vorbe. M-am plictisit zilele astea de moarte (in afara sesiunilor aproape interminabile de sporovait cu zuz) si nu pentru ca n-as avea ce face. D se pregateste de tras pe dreapta. Cel putin nu-mi ramane decat sa ma bucur ca desfacutul asternutului inseamna somn si inseamna ca-s tot mai aproape de maine. Maine ar trebui sa mai iasa si soarele. Ramane de vazut. Frumoase muzici, zuz. Cum de n-am stiut de ele pana acum?

De plictiseala

Azi cred ca nu. Poate ca nici maine. Si nici saptamana viitoare. Peste un an nici atat. Mai degraba niciodata. De-aici incep si speculez. Ori la bal, ori la spital(ul de nebuni). Fac pe ele de prejudecati. La un moment dat cred ca las tot.

Ultima capodopera din 2006

Are 60/60 cm. Sper sa incerc sa creez si pe dimensiuni mai generoase. Altfel imi reprezint lucrurile. Deocamdata fac publica o poza slabuta efectuata cu telefonul.

Si inca ceva. Aseara am redescoperit ceaiul de musetel. :O E clar ca nu mai bausem de mult. Mama ce bun a fost. Mai ales dupa ce i-am adaugat si o lingurita de miere de padure... Hihi.

Cu zuzul vorbesc in continuare si parca nu se mai termina conversatia noastra. Ce-o fi cu noi? ;))

...

Er war kühler heute, aber es gibt eine Hoffnung. Er verhaltet sich merkwürdig. Er sagt immer nur etwas von dem zu sagen ist, aber ich vergesse auch weiter davon zu fragen. Die Hoffnung bleibt, weil er mich nochmal treffen möchte.
Die Frau, die ich geliebt habe, habe ich (endlich) vergessen. Soll das heißen, dass ich ihren Platz genommen habe?

Un vis comun

As vrea si eu sa am - asa cum vad uneori in filme - un atelier. Sa fie intr-o casa mare de caramida, sa fie inalt, spatios cu multe ferestre mari. Sa-mi pun in el sevalete cu tot felul de lucrari incepute la care sa adaug in fiecare zi cate ceva. Cu panze agatate pe pereti sau asezate in rasteluri. Cu mii de pensule si culori. Cu un colt in care sa-mi pun muzica. Cu un raft mare de carti favorite. Cu figurine de lut si din radacini la geam. Cu miros de uleiuri si vopseluri. Cu masa de bricolaj. Cu masina de cusut. Cu roata olarului. Cu o saltea comoda pe care sa ma-ntind cand sunt obosita, cand iubesc sau cand scriu poezii. Cu miros de frunze uscate aduse din padure si imprastiate pe jos. Cu un televizor imens la care sa-mi privesc filmele preferate. Cu un colt de citit si de savurat ceai. Cu stelute fosforescente agatate in tavan. Si tot sa mai ramana loc. As vrea sa-mi cufund mainile in lut cand invartesc roata. Sa scriu poezii citibile cu voce tare. Sa pictez nemaipomenitul. Sa creez si din asta sa traiesc. Si sa am my soulmate langa mine cu care sa impart toate acestea.

Acasa

O singura data am mai incercat frica de moarte. Astazi am incercat-o din nou. Eram eu fana avioanelor si sper sa raman in continuare, sa nu mi se inghesuie in subconstient turbulentele acelea inexplicabile de la aterizare. Eram inca in aer, iesiseram din nori si vremea era buna. Si avionul nostru se scutura din toate incheieturile. Sa fi vazut atunci cruci si rugaciuni de urgenta. Iar pe fata stewardesei (era chiar in spatele nostru) se citea un calm tamp sau poate chiar prefacut. Ca doar n-or intra ele primele in panica... Dar am ajuns teferi la sol. Si cu un tremur insistent de picioare. Am ajuns acasa, am despachetat si am constatat ca am carat in total 15 kg de carti :O. Acum trebuie sa ma reacomodez cu casa. In rest, vorbesc cu un zuz pe ym si ma distrez la felul cum ne suna tastele ca niste batai de tobe sau ca un perforat de pereti, in timp ce ma vede si ne scriem, dar nu ne vorbim. Hihi. Cam asta fuse si se duse. Sau cum m-a invatat D sa spun intr-un email catre Dr. Bo (proful meu de germana): "Ich liebt' ein Mädchen vom Mars, ja das war's..."

Nimic deosebit

Maine plec inapoi acasa. Nu e un paradox, m-am cam plictisit. Ma plictisesc aici. Si sa nu-mi reprosezi ca de-aia, din cauza ca n-ai vrut sa iesi nicaieri (nu-i chiar asa) si ca n-ai vrut sa vizitezi pe nu stiu cine, ca iti trecea altfel timpul. Lasa ca timpul mi-a trecut si-asa. I l-am oferit cuiva drag. Am lenevit si m-am si plimbat. Si iar am lenevit. Acum vreau iar acasa. La sevaletul meu, la computerul meu, cu muzica si cartile mele. Cu vecina de pe palier care sper sa nu fi uitat sa-mi ude florile, cu Z pe post de admirator, cu gradina de lalele, cu liliacul si trandafirul si familia fericita din casa de vizavi. Mai am putin. Sper sa scap cu bine de despartirea lacrimogena de la aeroport. Nu-mi plac plangaciosii mai ales cand acestia sunt mama si tata. Ce-o fi si cu raceala asta pe mine...

Planeta x

S-a postat inopinat in zodia y si sta si se uita chioras la mine si scoate limba la surata ei cu care se cearta de cate ori se intalneste. Unei alte surate din trigon ii face uneori semn cu mana pe care si-o trece prin par si pe care-o priveste in ochi ca si cum s-ar uita la propria imagine din oglinda. Planeta asta si-a pus in gand sa ma ispiteasca. Tot casca prefacuta, doar, doar s-o lua si la mine si mi-o scoate din gura cuvinte cu carul. Cuvinte mari si faloase. Dar nesigure pe ele. Ispita asta e ca un entuziasm pe care ar trebui sa-l inghit, ca sa nu ma trezesc dup-aia c-am mintit doar fiindca mi-a facut placere sa urlu in gura mare ceea ce (nu stiu daca) simt.

Mic dejun de dup-amiaza

Il visasem atat de frumos pe S. El era atat de dragut cu fetele. Eu fugeam de el si el fugea dupa mine. De fapt nu voiam decat sa ma bucur cat mai mult de atentia lui. Am deschis ochii si m-a luat o durere subita de stomac de care ma vait aproape in fiecare dimineata de vreo luna incoace si nu stiu ce sa-i mai fac. Remediul meu (niste apa, relaxare si masaj lin pe abdomen) nu are decat efect temporar. Astazi a fost cea mai puternica de pana acum. Cred ca e timpul sa ma programez la doctor. Dupa vreo ora-doua mi-a trecut si am dormit la loc pana dupa pranz. Si iar l-am visat. Dar n-a mai fost la fel. In schimb am zburat din nou cu bratele pe post de aripi. Probabil am fost pasare intr-o viata anterioara. Un pescarus.

Are U watching the same moon?

Da. Hai ca vin si eu acolo sus. Sa-ti demonstrez cat de nasoasa e. Si cat de strengar ii e surasul. Exact asa cum mi-o aratasesi intr-o zi. Ma auzi? Tot iti raspund de aproape o jumatate de ora si nu ma auzi...

Hmmm

Mouse-ul a murit. Era vorba ca imi cumpar astazi altul. Nu stiu inca daca de la el mi se trage sau de la sistem. Nu am mai ajuns la nici-unul dintre magazinele cu pricina. I-am facut pe plac lui D si am iesit sa-si cumpere nu stiu ce. Am profitat si eu de ocazie ca sa mai ajung prin librarii, de parca nu aveam suficiente carti cu care urmeaza sa plec. Numai ca ce vremeeeee... Exact de asta fugeam. Fug de Bucurestiul carpit si baltos ca de naiba. Cel mai rau mi-a parut de cizmulitele mele saracele, care n-au fost concepute pentru marile negre de pe strazi si trotuare. Ar fi fost bune unele de cauciuc cat mai inalte posibil. Dar m-am intors acasa la caldura. Si nu stiu daca ma mai convinge D sa merg cu el la parlament maine. Ca mocirla nu dispare asa repede.
Si m-am mai intalnit astazi ghici cu cine? Cu profesoara de franceza despre care am scris asta primavara (nu pun link acum, ca nu stiu decat cateva comenzi pe tastatura, naspa). Ma intreb daca m-a recunoscut, desi i-am spus cine sunt. Sanse sa o vad nu prea mai erau, mai ales ca se mutase din cartier...

Fleacuri

Nu prea mai am despre ce sa scriu. Am petrecut "integrarea cu bine" in piata. Ieri am avut musafiri de-ntai Vasile. M-au cam obosit, dar las' ca-i vad rar, asa imi zic. Cred ca m-am invatat singuratica. Sper sa reusesc sa nu onorez cele doua invitatii pe care le-am primit pentru vizite, ca nu mai am chef. Prietena mamei cea grasa imi pare schimbata. Intre noi a aparut o raceala. Prajiturile mi-au iesit nemaipomenit de gustoase. Am descarcat muzica de pe net si inca o sa mai caut. Vorbesc zilnic cu S pe messenger si parca nu m-as satura. Cred ca din toata lista aia, din care am tot sters periodic, nu vorbesc frecvent cu mai mult de 2-3 oameni. Bine ca s-au cam terminat sarbatorile. D ar vrea sa mearga sa viziteze parlamentul, iar pe mine cladirea aia plictisitoare nu ma impresioneaza cu nimic. Cred ca vreau acasa la mine. Mi-e suficient ca am venit, mi-am reincarcat bateriile si gata.