salut, c'est encore moi
hai, când te reapuci mă-ntreabă alma într-o zi
nu mai ştiu cum se scrie
ea mă tot îndeamnă, iar eu nu mai pot, îi repet
acum e timpul
nu ştiu exact pentru ce, dar uite mâzgălesc ceva
deunăzi am împrăştiat un tub de verde pe noua mea pânză
şi l-am lăsat acolo
după un timp a luat forma unei păsări
o deznădejde cu ochii îngheţaţi,
fiindcă e în cădere
normal, i-am frânt o aripă
ştii? mă aruncase în întunericul unui sertar şi m-a uitat acolo
dar tot mai trece pe la mine din când în când
şi îngaimă despre sori albaştri şi oranj,
despre zboruri albastre cu braţele întinse pe post de aripi
şi apoi tace
(iar eu nu mai am loc şi pentru ele)
dar vrea să mă atingă,
iar eu închid ochii,
fiindcă aşa trebuie să fac de-acum ca să nu mi-i mai vadă
prinţesa lui cea roşie cu priviri albastre şi păr în degradé
citesc astăzi la ştiri
cică ar fi calculat-o şi pe-asta, sunt experţi
e cea mai deprimantă zi a anului
şi încep pe o parte, dar stau cam prost cu aritmetica
şi continuu pe cealaltă:
câteva scrisori plus un apus pe-o geană plus două café con caramel
plus o bomboană plus o bărcuţă de hârtie
plus două castane plus două ceaiuri de mentă plus…
dă cu plus, deci am scăpat
iar nu mai ştiu…
ia, gata mâzgălitura
şi uite şi iscălitura
