Era sa zic: inchid blogul si gata, s-a terminat. Dar nu s-a terminat. La blog n-o sa renunt niciodata. Si daca s-ar intampla m-as intoarce la hartie. Nu prea am despre ce scrie. Ba as avea, dar nu prea am chef sa spun aici pe sleau. Pentru literatura nu prea am rabdare. Ma cam plictisesc, desi as avea multe de facut. Noutati despre mine nu prea am. Saptamana viitoare e gata si cursul de integrare pentru straini. Urmeaza un examen, urmeaza cautari de job si intratul in campul muncii. Voiam sa pictez astazi ceva (ma bate gandul sa-i fac un tablou lui Dr. Bo in semn de recunostinta si de prietenie), dar mi-am dat seama ca n-am nici passe-par-tout ca lumea, iar bucatile de carton pe care mi-as lasa mazgaleala si iscalitura nu ma satisfac. Asa ca musai sa merg la Hagen la magazinul de bunatati pentru artisti (pe care l-am gasit in sfarsit cand am fost cu Z) si sa ma aprovizionez. Si nu prea mai am timp. Trebuie sa strang si bani pentru un Gutschein (cupon valoric) de la o librarie, tot pentru Dr. Bo si iar nu stiu ce timp am sa ajung la librarie.
In alta ordine de idei, dintr-un anumit punct de vedere am ajuns singura de la exces la suprasaturatie si, sincer, intr-un fel imi convine, fiindca imi pune automat frana.
Slabesc in continuare incet, incet si nu ma opresc. Doar asta mi-am propus.
In rest... nu mai stiu ce sa zic... Mi-e cam dor de... Furtuna de-afara mi-a adus liniste. Nu stiu ce-o mai fi. Depinde... Daca s-ar termina aici, cred ca as putea si asta sa uit si chiar destul de repede... Ca sa vezi cum fiecare deziluzie m-a pietrificat sistematic, ca sa ajung la o asemenea stare de nesimtire. Hai ca exagerez. Desigur ca simt ceva, dar nu mai cladesc. Raman rece... De aceea nu mai merit nimic. Astept timpul sa treaca. Trebuie sa gasesc eu ceva de facut.
