Doua-trei slove scrise aici, cateva randuri citite intr-o carte, alte cateva intr-o alta, doua cantecele, trei-patru ganduri schimbate virtual, mic dejun, cumparaturi, menaj, rasfoit ziare. Lucruri minore de adunat in acest sac fara fund. Masina de spalat mai are 5 minute de program. Astepti prosteste in fata ei sa termine de centrifugat, se opreste si inca nu poti deschide usa. Doua minute care se scurg pic, pic, pic, atat de incet, o vesnicie intreaga pana face clac. O vesnicie intreaga pana suna. Si nu mai suna.
In momentul ala imi venea s-o iau din loc si sa spun ma duc pe jos. Dar, da, inteleg, nu puteai s-o lasi in frig. Ramasese singura, sunteti vecini. Ce am putut sa mai fac decat sa tac si sa inghit, ja, mein Katter, ich bin deine Katze, keine Angst spuneai, dar pentru ce, te intrebam, pentru ce intreb si acum. Si nu-mi raspunzi, fiindca n-ai cum sa ma suni. Vielleicht am Wochenende, da... vielleicht... asta e cuvantul, poate, ca lasa o portita deschisa mai degraba neincrederii si deznadejdii. Si uite cum un ultim moment de disperare a lasat sa scape altea trei cuvinte si-un al patrulea dupa ele. Le-ai auzit? Ba le-am repetat chiar. Keine Angst... Si nu m-auzi. Nu simti nimic. Ce sens are ce imi rostisesi la ureche? Ce sens au strangerile alea de maini pe sub masa? Keine Ruhe mehr, ca asa sunt eu, imi fac tot felul de griji si ganduri. Astept sa treaca timpul si sa ma conving ca n-o sa ma mai cauti niciodata, fiindca ai motivele tale mai mult sau mai putin dependente de tine. Astept sa te uit si sa te revad probabil peste doua saptamani cand o sa-ti zic simplu si deznadajduit ich will dich nie wieder sehen. Caci asa trebuie sa stea lucrurile. Sau n-o sa-ti mai spun nimic. Fiindca se termina totul in coada de peste.
