Nimic deosebit

Maine plec inapoi acasa. Nu e un paradox, m-am cam plictisit. Ma plictisesc aici. Si sa nu-mi reprosezi ca de-aia, din cauza ca n-ai vrut sa iesi nicaieri (nu-i chiar asa) si ca n-ai vrut sa vizitezi pe nu stiu cine, ca iti trecea altfel timpul. Lasa ca timpul mi-a trecut si-asa. I l-am oferit cuiva drag. Am lenevit si m-am si plimbat. Si iar am lenevit. Acum vreau iar acasa. La sevaletul meu, la computerul meu, cu muzica si cartile mele. Cu vecina de pe palier care sper sa nu fi uitat sa-mi ude florile, cu Z pe post de admirator, cu gradina de lalele, cu liliacul si trandafirul si familia fericita din casa de vizavi. Mai am putin. Sper sa scap cu bine de despartirea lacrimogena de la aeroport. Nu-mi plac plangaciosii mai ales cand acestia sunt mama si tata. Ce-o fi si cu raceala asta pe mine...