A fost aseara un motan. A plecat distrat de noul lui nume. Eu ma indepartam invartindu-ma la propriu. Dupa ce ne-am despartit s-a intors iarasi la mine si mi-a tinut companie pana tarziu de tot. Ma intinsesem in pat, se intinsese si el langa mine. Nu-l vedeam, dar il simteam. Ii povesteam o groaza de lucruri. Uneori imi punea degetul pe buze sau mai degraba gurita. Si eu ii dadeam inainte si-i povesteam si nu puteam s-adorm. Intr-un final l-am trimis la culcare. Si ii tot ziceam: hai motane, inchide ochii, ca sa mi-i inchid si eu pe-ai mei. Si el nu, ca mai vreau sa te privesc. Si tot insistam, hai motane, e timpul sa dormi. Intr-un final motanul rupt de oboseala a adormit si atunci am adormit si eu. Si m-am trezit tarziu dupa ce visasem ca 7 indoafricance (si eu cu ele) plutind intr-o barca pe ocean au ajuns sa migreze undeva pe un alt continent (probabil) unde au devenit stramoasele natiunilor de azi impreuna cu indoaraboaicele aborigene. Cand au ajuns aduse de valuri pe pamant si-au ocupat imediat locul intr-o telenovela in care stiau deja sa aprinda lumina si sa invarta robinetul la baie. Iar eu mirata, uda si obosita dupa ce-am vaslit cu mainile catre petecul de pamant ce se vedea in zare, asteptam intinsa pe-o chestie (ca nu stiu cum sa-i zic pe nume) ca personajul principal masculin din film sa termine mai repede convorbirea la telefon si sa se indragosteasca o data de mine. Na!
Am deschis ochii. Era tarziu. Motanul vrednicut tot langa mine era. Ieri ii spusesem ca as vrea sa vina si el la intalnire, sa stau langa el, sa ma bucur de el si sa-i ating o mana pe sub masa pe furis, (si eventual un picior, dar pe-asta nu i-am zis-o). Era si visul lui. Deci asa...
