Cum sa incep? Cu esentialul. Am fost si sunt in continuare o mare admiratoare de coruri. Mai ales ca am facut parte dintr-unul dintre ele. De fapt din mai multe, dar zic unul, fiindca acela a fost cel mai important din viata mea. Prezenta intr-un astfel de grup este intotdeauna speciala. Nu neaparat pentru ideea de a canta in sine, ci pentru intreaga bucatarie care insemna atat repetitii, concerte, turnee cat si lucruri mai putin observabile pentru cine nu apartine corului, fleacuri numai de noi stiute, falseturi fie de-ale noastre, fie mai ales ale pianistului (in acest caz o invoc pe Martha Joja intr-un inceput de ramolire, deh, batranetea; chiar asa, o stie cineva? mai traieste? LE: nu mai traieste, asa deduc din informatiile foarte putine referitoare la ea), sporovaieli sau susoteli, cusut de goblenuri, citit sau invatat sau rasfoit reviste in timpul concertelor, mai ales in Recviemul de razboi al lui Britten de la Ateneu, cand nu ne vedea nimeni fiindca din lipsa de spatiu ne plasasera in spatele corului mare, undeva intr-o iesire laterala din scena si cand Negulici adormea pe scaun intre actele cand trebuia sa intram si noi pe post de ingeri, cand in turnee ieseam cu fetele la cumparaturi si vizite si stateam in gazda pe la diverse familii, cand unele dintre ele agatau diversi tipi pe care stiau cum sa-i atraga samd.In Voces Primaverae am intrat prin concurs. Desi nu stiam note am fost acceptata in cor pentru voce, ureche si incredere. Primele cateva repetitii mi-a fost foarte greu. Pana m-am deprins cat de cat cu notele, am invatat dupa ureche. Primele partituri m-au facut sa ma intreb in ce m-am bagat. Acele partituri au fost (intamplator) primul meu contact cu germana. Din care desigur nu pricepeam nimic. Cu timpul m-am atasat tot mai mult de Negulici (Negulescu de fapt, dar asa il alintam noi) si poate si el de mine, fiindca veneam fidel la repetitii, nu neaparat pentru ca-mi placea, ci fiindca era ca un fel de angajament pentru mine, un lucru pe care trebuia sa-l respect cu strictete.
O data cu Voces am inceput sa indragesc muzica marilor clasici. De-atunci, desi am memoria cam scurta, am ramas cu cateva fragmente de partituri pe care le mai ingan din cand in cand cu placere. Probabil acelea fusesera printre favoritele mele sau favoritele din turnee. O data cu Voces am reusit sa ies din tara de cateva ori.
Din pacate Negulici s-a stins din viata in urma cu aproape 10 ani (deja) si o data cu el, desi s-a mai incercat resuscitarea lui de cateva ori, dar fara succes fiindca fetele erau "naravase", o data cu el - zic - a incetat si existenta corului. E normal. Ca un batalion armat intr-un razboi care ii ucide liderul. Cam asta a fost in mare. Restul s-a sedimentat fragmentar undeva printre girusuri si circumvolutiuni. Asa ca ramane acolo pentru (posteritate era sa zic)...
Ia vezi, sneakysid, te recunosti undeva in fotografia asta? E din 1993 de la concertul "America, America". Stiu sigur ca e de-atunci, fiindca a fost singura oara cand (ba nu, a mai fost o data cand am cantat colinde cu Turda la sala de festivitati) tata a fost la un concert de-al meu.
LE: Exista un grup Voces Primaverae pe facebook. Acolo ne-am regasit deja multe dintre noi.
