O singura data am mai incercat frica de moarte. Astazi am incercat-o din nou. Eram eu fana avioanelor si sper sa raman in continuare, sa nu mi se inghesuie in subconstient turbulentele acelea inexplicabile de la aterizare. Eram inca in aer, iesiseram din nori si vremea era buna. Si avionul nostru se scutura din toate incheieturile. Sa fi vazut atunci cruci si rugaciuni de urgenta. Iar pe fata stewardesei (era chiar in spatele nostru) se citea un calm tamp sau poate chiar prefacut. Ca doar n-or intra ele primele in panica... Dar am ajuns teferi la sol. Si cu un tremur insistent de picioare. Am ajuns acasa, am despachetat si am constatat ca am carat in total 15 kg de carti :O. Acum trebuie sa ma reacomodez cu casa. In rest, vorbesc cu un zuz pe ym si ma distrez la felul cum ne suna tastele ca niste batai de tobe sau ca un perforat de pereti, in timp ce ma vede si ne scriem, dar nu ne vorbim. Hihi. Cam asta fuse si se duse. Sau cum m-a invatat D sa spun intr-un email catre Dr. Bo (proful meu de germana): "Ich liebt' ein Mädchen vom Mars, ja das war's..."
