As vrea sa iau pe cineva de mana (asa cu mi s-a intamplat odata), sa inchidem ochii si sa mergem undeva departe, si sa ma intrebe curios unde suntem acum? nu-mi da drumul la mana, fiindca ma pierd si eu sa spun suntem la Paris, undeva in turn, unde mai vrei sa te duc?
Sa ma ia apoi in brate, sa ma stranga la piept, sa-si puna fruntea pe a mea si sa-mi promita ca timpul va fi mai mult pentru noi. Sa ma puna sa inchid ochii si sa-mi strecoare un sarut pe obraz pe care sa-l port cu mine oriunde-as merge, ca pe-un talisman.
Sa tanjesc mereu dupa atingerea mainilor lui si sa prelungesc la nesfarsit asteptarea asta dulce si dureroasa pana intr-un anumit moment cand... nu stiu ce va mai fi...
As lasa totul scris pe-aceasta hartie. Dar nu mai stiu sa scriu.
30 decembrie 2006
Mai e o zi pana la sfarsitul anului
Anul acesta cred ca se va sfarsi intr-un mod banal. Nu stiu ce-i mai entuziasmeaza pe unii petrecerile de revelion cand sunt mereu aceleasi. Poate daca as ajunge intr-un club in care sa dansez toata noaptea salsa si alte dansuri de genul asta si sa ma invarte cineva incat sa nu mai stiu de mine... Sa nu mai stiu cand a trecut timpul, sa se faca dimineata si sa ma retrag spre casa pasind prin zapada proaspat cernuta si prin linistea de dupa nebunie.
Urmeaza acum o noua petrecere la cabana plapumioara.
Anul trecut pe vremea asta imi propuneam pentru anul asta:
1. sa imi fac programare la un doctor (stiu eu de care)
2. sa ma duc la dentist
3. sa ma duc la autoritatea pentru fortele de munca
4. sa iau germana mai in serios, ba chiar sa ma inscriu la un curs interactiv
5. sa citesc mult mai mult decat pana acum
6. sa ma orientez mai mult spre revistele (online) de cultura
7. sa merg mai des la teatru (deocamdata macar liric)
8. sa o vizitez pe vara-mea la Roma
9. sa mai ajung - cel tarziu de Pasti - si in Romania
10. sa-mi fac achizitie de panze mai mari si culori si sa creez panze pe care le-as putea comercializa pe ebay
11. sa fac ORDINE, CURATENIE si SPATIU in pivnita
12. sa-mi pun perdele si jaluzele la geam
13. sa-mi repar raftul din dulap
14. (nu depinde chiar de mine) sa termine D puzzle-ul ala urias, monoton si plictisitor de pe masa din bucatarie (sper sa nu prinda anul)
Daca ar fi sa fac un calcul din toate astea ar rezulta cam asa:
Anul asta m-am indragostit de doua ori, am facut un curs de germana, am fost la doctor, am ajuns in Ro, am pictat, dar n-am vandut, am pus perdele, dar jaluzele nu, in pivnita tot n-am facut curatenie, la fortele de munca n-am fost, raftul din dulap nu l-am reparat, puzzle-ul a fost terminat, reviste de cultura n-am citit, carti am citit, dar cam putine, la Roma n-am ajuns.
Anul viitor vreau sa slabesc.
Si da, sa nu uit sa-mi urez si sa-ti urez si tie, cititorule, einen guten Rutsch in 2007! (adica sa-ti fie alunecarea usoara!)
Hai ca am facut(-)o varza...
Urmeaza acum o noua petrecere la cabana plapumioara.
Anul trecut pe vremea asta imi propuneam pentru anul asta:
1. sa imi fac programare la un doctor (stiu eu de care)
2. sa ma duc la dentist
3. sa ma duc la autoritatea pentru fortele de munca
4. sa iau germana mai in serios, ba chiar sa ma inscriu la un curs interactiv
5. sa citesc mult mai mult decat pana acum
6. sa ma orientez mai mult spre revistele (online) de cultura
7. sa merg mai des la teatru (deocamdata macar liric)
8. sa o vizitez pe vara-mea la Roma
9. sa mai ajung - cel tarziu de Pasti - si in Romania
10. sa-mi fac achizitie de panze mai mari si culori si sa creez panze pe care le-as putea comercializa pe ebay
11. sa fac ORDINE, CURATENIE si SPATIU in pivnita
12. sa-mi pun perdele si jaluzele la geam
13. sa-mi repar raftul din dulap
14. (nu depinde chiar de mine) sa termine D puzzle-ul ala urias, monoton si plictisitor de pe masa din bucatarie (sper sa nu prinda anul)
Daca ar fi sa fac un calcul din toate astea ar rezulta cam asa:
Anul asta m-am indragostit de doua ori, am facut un curs de germana, am fost la doctor, am ajuns in Ro, am pictat, dar n-am vandut, am pus perdele, dar jaluzele nu, in pivnita tot n-am facut curatenie, la fortele de munca n-am fost, raftul din dulap nu l-am reparat, puzzle-ul a fost terminat, reviste de cultura n-am citit, carti am citit, dar cam putine, la Roma n-am ajuns.
Anul viitor vreau sa slabesc.
Si da, sa nu uit sa-mi urez si sa-ti urez si tie, cititorule, einen guten Rutsch in 2007! (adica sa-ti fie alunecarea usoara!)
Hai ca am facut(-)o varza...
29 decembrie 2006
...
Mi-am bagat nasul in insemnarile lui. Nu stiu de ce credeam ca nu exista si nu vor fi existat vreodata. Si ma vad printre ele. Rar (cred ca niciodata mai degraba) s-a intamplat sa ma vad in niste randuri si sa ma recunosc. Ceva in mine se rupe incontinuu. Ma simt legata de maini si de picioare si nu pot face nimic sa-i sterg tristetea aia de pe frunte.
28 decembrie 2006
...
Am adormit foarte tarziu. Nu stiu daca mi-era somn sau nu. In casa era deja liniste (aproape) deplina, doar usile de la dormitor si de la baie se mai deschideau din cand in cand.
Cuvintele oricat de multe ar fi, tot nu sunt suficiente. Mi-am pus castile pe urechi si m-am jucat cu umbrele propriilor maini in mica luminita proiectata de player pe pereti. Ceva in mine se rupsese si durea. Ceva in mine stralucea de un fel de fericire care imi accentua bataile de cord. Un gand fatalist ar spune ca "uite, curand mor intr-un mod facil, fiindca uit pur si simplu sa mai respir". Era destul de frig. As fi putut sa ma cuibaresc mai mult langa trupul acela care radia o caldura uimitoare, dar tremura din toate incheieturile. Dar ceva in mine sau poate de-acolo de sus nu a lasat anumite lucruri sa se intample. Nu pot sa-mi dau seama. Si inca ma intreb daca poate a fost mai bine asa. Poate ca da. Am senzatia ca imbratisarea stangace pe care i-am dat-o in vazul tuturor (invizibili pentru noi) a fost prea scurta. I-am dat un suvenir prin care m-am reprezentat pe mine. Poate ii pune numele meu, chiar si numai din primele trei litere. Acela i s-ar potrivi...
Cuvintele oricat de multe ar fi, tot nu sunt suficiente. Mi-am pus castile pe urechi si m-am jucat cu umbrele propriilor maini in mica luminita proiectata de player pe pereti. Ceva in mine se rupsese si durea. Ceva in mine stralucea de un fel de fericire care imi accentua bataile de cord. Un gand fatalist ar spune ca "uite, curand mor intr-un mod facil, fiindca uit pur si simplu sa mai respir". Era destul de frig. As fi putut sa ma cuibaresc mai mult langa trupul acela care radia o caldura uimitoare, dar tremura din toate incheieturile. Dar ceva in mine sau poate de-acolo de sus nu a lasat anumite lucruri sa se intample. Nu pot sa-mi dau seama. Si inca ma intreb daca poate a fost mai bine asa. Poate ca da. Am senzatia ca imbratisarea stangace pe care i-am dat-o in vazul tuturor (invizibili pentru noi) a fost prea scurta. I-am dat un suvenir prin care m-am reprezentat pe mine. Poate ii pune numele meu, chiar si numai din primele trei litere. Acela i s-ar potrivi...
27 decembrie 2006
Azi
A fost o zi tare interesanta. Am sporovait pret de mai multe ore cu un prieten care a batut cale lunga pana la Bucuresti ca sa ma intalneasca. Bine te-am cunoscut, S!
Cand am ajuns acasa aveam o musafira surpriza. Exact pe una din persoanele de care nu prea aveam chef. Bineinteles ca ne-a invitat sa mergem zilele astea pe la ea. Am impins-o pe saptamana viitoare. Sper sa scap si sa nu ma duc. Cam dupa ce-a plecat m-am ales cu o durere insistenta de cap. Nu stiu exact din ce cauza. Cert este ca astazi am dat foarte mult din mine. Se poate explica printr-o oarecare epuizare de energie sau, cine stie? (desi nu cred, nu vreau sa cred in asa ceva), m-o fi deochiat tantia, ca tare s-a mai mirat de mine.
Iar D s-a intalnit (tot azi) iar cu stafia. ;))
Cand am ajuns acasa aveam o musafira surpriza. Exact pe una din persoanele de care nu prea aveam chef. Bineinteles ca ne-a invitat sa mergem zilele astea pe la ea. Am impins-o pe saptamana viitoare. Sper sa scap si sa nu ma duc. Cam dupa ce-a plecat m-am ales cu o durere insistenta de cap. Nu stiu exact din ce cauza. Cert este ca astazi am dat foarte mult din mine. Se poate explica printr-o oarecare epuizare de energie sau, cine stie? (desi nu cred, nu vreau sa cred in asa ceva), m-o fi deochiat tantia, ca tare s-a mai mirat de mine.
Iar D s-a intalnit (tot azi) iar cu stafia. ;))
26 decembrie 2006
Blog meeting
Craciunul e zi de plictiseala. Ce altceva poti face de Craciun in afara de a manca, a bea, a sporovai (daca ai cu cine) si de a freca menta? Asa ca aseara am pus-o de intalnire. Dar Craciunul e si o zi in care lenea se cuconeste mai acatarii sau apar ceva probleme de sanatate sau alte evenimente nepravazute. Asa ca din 15 oameni care si-au exprima dorinta de-a bea o bere (sau mai multe) impreuna, nu mai venira decat cel mult jumatate. Si uite-asa cantau suflatorii si berea noastra galgaia pe gatleje-n jos, si uite-asa a baut Cristinica noastra un numar record de 4 halbe in urma carora, norocul ei, nu s-a ales decat cu un vertij usor pe care l-a anihilat in drum spre casa luand-o la pas vioi. Astazi cica ar urma o vizita la prietena mamei cea grasa si recent maritata. Bleah!
25 decembrie 2006
Froehliche Meihnachten
Craciunul e o mare gogoasa. Nu ca nu stiam deja. Si mai trebuie sa suport si un munte de prostie prin preajma pret de inca vreo doua zile...
22 decembrie 2006
Gata am ajuns
Hi hi. Imi ziceam ca stau departe de computer zilele astea. Da ce? Crezi ca scapi de mine? Timp am inca suficient si de pierdut vremea pe net. Pacat ca n-am feedreader-ul instalat ca m-apucam de citit si bloguri. In fine, am ajuns ieri fara probleme. Ma simt de parca as fi plecat alaltaieri din Bucuresti si m-as fi intors astazi. Sau de parca statul asta in Germania (8 luni sunt de la ultima calatorie) ar fi fost un vis peste noapte. Nu gasesc nimic schimbat. Nici macar coada de o ora de la posta si corconeala angajatilor si dezordinea de-acolo si crizele de nervi ale unor clienti nerabdatori cu care m-am confruntat astazi cand m-am dus sa ridic aproape 8 kg de carti. Bine ca au ajuns si comenzile mele. In rest, parca simt nevoia inca sa nu ma vad cu nimeni. Trebuie sa ma readaptez. Asta e ciudatenia. Paradoxul. M-a sunat si S. Neasteptat. Credeam ca iar a disparut. Si ar mai fi un lucru. Dar... nu mai pot sa spun... E ceva frumos oricum. Un vis.
19 decembrie 2006
Bunatati
A auzit cineva de Husky Rescue?
Dar de A Hawk And a Hacksaw? Astia cica s-ar fi inspirat de prin muzica balcanica si mai precis de pe la Fanfare Ciocarlia. Aici e un link catre my space-ul lor cu sample-uri.
Tot misto gasesc si The Guggenheim Grotto.
Iar eu caut innebunita melodia completa din genericul de la Heidi (desenele animate), si o vreau in germana. Uh si am uitat cum le cheama pe gagicile alea doua care-l canta. Dar lasa ca-mi amintesc eu.
Gata am aflat: Gitti si Erika.
Dar de A Hawk And a Hacksaw? Astia cica s-ar fi inspirat de prin muzica balcanica si mai precis de pe la Fanfare Ciocarlia. Aici e un link catre my space-ul lor cu sample-uri.
Tot misto gasesc si The Guggenheim Grotto.
Iar eu caut innebunita melodia completa din genericul de la Heidi (desenele animate), si o vreau in germana. Uh si am uitat cum le cheama pe gagicile alea doua care-l canta. Dar lasa ca-mi amintesc eu.
Gata am aflat: Gitti si Erika.
Bai
Deci, sa fie clar, poimaine vin. Cum unde? In tara. Concret, 21 decembrie-7 ianuarie (minus cele doua zile de calatorie) e timp de huzurit si probabil si de batut strazile Bucurestiului. Cica se coace o intalnire. Io de-aia le-am zis alor mei sa nu mai anunte pe nimeni. Ca sa am timp sa ma vad cu voi. Si as vrea sa vad in special pe Radu, pe Departea (ca lasa si ea Londra de-o parte zilele astea), pe Aprilitza (care deja planuiesc ei ceva), pe Ioana, pe Silviu, pe Adelina care, draga de ea, mi-a cumparat o carticica si cati si mai cati (sa nu se supere daca nu le dau numele, ma gandesc si la ei). Si ar mai fi o persoana care e posibil sa bata cale lunga si sa ma intalneasca in carne si oase. Tare mi-ar placea sa vii, te stii tu! Sooo, i can't waaaait! :D :D :D
18 decembrie 2006
Veste buna?
Aici visul frumos se intrerupe. Taietura de film la montaj. Din acest moment binefacatorul, pasarea ce alba, fulg de nea, raza de luna, roniya heyvê, ochi de taciune devin eroii unei povesti frumoase, dar absurde, care probabil ca nu va sta niciodata pe hartie. Buna dimineata...
17 decembrie 2006
Nerabdare
Cine se plange de ziua de luni? Mie mai odioasa imi pare seara de duminica. E fie prea liniste, e plictis, calcat de rufe (nu la mine, dar mi-o amintesc pe mama), e baie, e curatat si vopsit de unghii (tot mama), e lustruit de pantofi, e fie un program oribil la tv, e intuneric in casa.
De data asta, duminica ma incanta numai cand ma gandesc ca numai o noapte ma desparte de... si desi initial credeam ca gata, mi-am atins telul, radiez si-mi trece, sunt tot mai nervoasa. Ce mai fac maine Dumnezeu stie...
De data asta, duminica ma incanta numai cand ma gandesc ca numai o noapte ma desparte de... si desi initial credeam ca gata, mi-am atins telul, radiez si-mi trece, sunt tot mai nervoasa. Ce mai fac maine Dumnezeu stie...
Cum te vad eu pe tine, Zaza
M-am capatuit cu o tema pentru acasa. Zaza a fost draguta si mai mult decat inspirata in modul in care si-a imaginat cum am arata noi, posesorii de bloguri prin care-si mai baga nasul. Pe tine, Zaza, draga, eu te vad nu ca pe o persoana, ci ca pe un obiect. Acela ar putea fi o lada veche de zestre. Si nu una oarecare, ci una pictata pe toate fetele, cu o paleta larga si armonizata de culori, cu flori, frize si figuri omenesti, o lada in care se ascund tot felul de minunatii, de tabuuri, de secrete pe care le tot rascolesti si nu se mai termina, o lada din care iese un parfum suav pastrat de zeci de ani printre obiectele pe care le contine si pe care il lasi acolo de fiecare data cand zavorasti lada la loc. As vrea uneori sa fiu ca tine, sa am vocabularul tau atat de vast, dar si sa pot intelege tot ceea ce spui. Insa raman complicata in felul meu. Iar tu mereu o surpriza. :)Pozele apartin atti.info si ornamentica.ro
15 decembrie 2006
Nici-o continuare a nici-unei povesti
Un ravas, un obiect nepotrivit, un moment nepotrivit. Un pic de nervozitate. Binefacatorul hotari cu o mare indoiala sa-l refuze. Si-l dorea atat de mult ca pe un lucru pretios, dar era legat de maini, nu-l putea primi. Intr-o buna zi pasarea gasi intredeschisa usita coliviei. Cel al carui gand se-nlantuia cu al ei o astepta nerabdator si nervos intr-o parcare. Desi lasase in urma lui o parte din indoiala, aceea ca e posibil si sa nu mai apara. Un drum cu fosnete de frunze si cu cai si un soare sprijinindu-se pe-o geana. Ramai si uita-te la soare. Dupa un timp vei vedea dincolo de el. Ei se uitau la soare. Soarele se uita la ei. Du strahlst. Stralucesti. Proiectia razelor lui pe retina imprastia puncte galbene in calea evadatilor. Acum sunt orb. Hai te conduc eu. Inca mai pot sa zbor. Pe drumul inapoi timpul o va lua la goana.
Ti-e frig. Da-mi o mana. I-a dat o mana. La el in buzunar era delir. Ceva imperceptibil o atragea pe fulg de nea inapoi in colivie. Nu cred, totusi din dragoste nu se poate muri.
Ti-e frig. Da-mi o mana. I-a dat o mana. La el in buzunar era delir. Ceva imperceptibil o atragea pe fulg de nea inapoi in colivie. Nu cred, totusi din dragoste nu se poate muri.
13 decembrie 2006
Insemnare cu nervisori
In seara asta o sa ma dezbrac de statutul de doamna si femeie cu maniere si injur ca la usa cortului. Cam des in ultima vreme. Nu e prima oara cand spun ca m-am saturat. As vrea sa se termine totul mai repede si sa ma intorc la linistea aia plictisitoare si apoi s-o iau iar cu drama de la capat. Iar dupa ce se va termina presimt ca nu va mai fi nimic. Ce naspa, sa-mi bag picioarele. Mi-ar prinde mai bine daca as face pe nebuna si as incalca toate canoanele? Frustrarea ar fi in orice caz aceeasi. A naibii de treaba!... Si nu mai pot vorbi cu nimeni despre asta, fiindca orisicat m-ar asculta si poate si intelege, nu m-ar putea ajuta cu nimic. Sper sa nu intrec masura.
Binefacatorul e tot mai abatut. Cearcane negre i s-au adapostit sub ochi. Se roaga incontinuu, iar ochii lui de taciune cauta mereu pamantul. Fulg de nea forteaza gratiile coliviei...
Binefacatorul e tot mai abatut. Cearcane negre i s-au adapostit sub ochi. Se roaga incontinuu, iar ochii lui de taciune cauta mereu pamantul. Fulg de nea forteaza gratiile coliviei...
13 - zi cu noroc
Ia uite cum ma vede Zaza! Ma facuse curioasa. Ma intreb ce ar vedea unii oameni atat de interesant la mine, cand personal ma vad atat de stearsa, desi, tine mine!, asta nu este deloc parerea generala (sau mai bine zis completa) pe care o am despre mine. Uneori ma umflu atat de tare in pene, ca nu ma mai recunosc. Insa, jos palaria, draga Zaza, ai scos ce-i mai frumos din mine. Si cel mai mult imi doresc sa fii sincera (deh, am eu meteahna asta a neincrederii :P, sa nu trageti tovarasi!) si sa nu fi facut asta doar fiindca ti-am impartasit curiozitatea mea. Si ce poze ziceai ca ti-a aratat Aquiu? Alea din jurnalul foto? :*
Si o pup si pe Departe, ca si ea ma vede frumos.
Si o pup si pe Departe, ca si ea ma vede frumos.
12 decembrie 2006
Doo chestii
* Una ar fi Borat, pe care l-am vazut cu subtitrare - in germana, desigur - (hihi, Monica, or s-ajunga si la mine cautand subtitrari cu google, hihi, ce-o sa ma mai rad, ca nici aici n-or sa dea de ele) ca sa pot pricepe mai bine si in care m-a dezgustat 69le si in urma caruia m-am convins ca secventele cu romanii din promo tot cam alea sunt si in film (deci foarte putine). Dezamagire, ca ma asteptam la mai mult. In rest, e acelasi tip ca si in celelalte filmulete pe care le poti gasi pe youtube.
* A doua si mult mai importanta - am ajuns in sfarsit la expozitia colectiei Guggenheim la Hala federala de arta si la Kunstmuseum din Bonn. M-am delectat numai cu nume mari: Kandinski, Monet, Manet, Renoir, Chagall, Franz Marc, Van Gogh, Mondrian, Modigliani, Picasso, Braque, Gaugain, Magritte, Dali, Miro, Paul Klee, Cesanne, Alberto Giacometti (si altii) si cu cateva piese de Brancusi (puse la mare cinste) de care nu as fi avut poate niciodata ocazia sa ma bucur. A tresaltat pipota in mine de satisfactie. Chiar sunt impresionante. Si impresionanta este si averea acestor Guggenheim (nu am citit nimic despre ei, dar este clar) daca te gandesti ca au fost in stare sa achizitioneze atatea bunatati pentru o colectie proprie. Cu Kandinski, iar mi-e clar, erau prieteni. Oricum, au mult succes cu expozitia. Noi am ajuns pana-n pranz si era deja muzeul plin de scoleri, de babaciuni si de ghizi cu microfon. Imagineaza-ti cum e la sfarsit de saptamana.
A, si mi-am luat in sfarsit catalogul de la expozitia permanenta a lui August Macke si a expresionistilor de pe Rhein, pe care o vazusem anul trecut in Kunstmuseum, ca sa am colectia completa (si tot nu o am, ca de la Kandinsky acum doi ani tot cu mana goala am plecat, deci no souvenir). Tot cu aceasta ocazie ne-am rupt picioarele si prin targul de Craciun din Bonn din care am umplut sarsanalele cu ceva surprize pentru ai mei (sper sa le placa), am "sterpelit" o cana de vin fiert (de fapt am platit-o, ca era cu garantie) si am admirat creatiile tabaratilor de pe-acolo, unele chiar frumoase, nu stiu daca nu cumva chiar si originale, dar si ceva cam prea costisitoare pentru buzunarele noastre. Cam asta ar fi...
Si ar mai fi ceva (fara nici-o legatura cu plimbaricile):
Sa zicem ca ieri pasarea cea alba l-a "pacalit" pe binefacator (l-a pus sa inchida ochii) si i-a strecurat un sarut pe obraz. Iar binefacatorul surprins si cu mana pe sarut se vaita ca nu merita... Despartirea lor va fi tot mai grea.
* A doua si mult mai importanta - am ajuns in sfarsit la expozitia colectiei Guggenheim la Hala federala de arta si la Kunstmuseum din Bonn. M-am delectat numai cu nume mari: Kandinski, Monet, Manet, Renoir, Chagall, Franz Marc, Van Gogh, Mondrian, Modigliani, Picasso, Braque, Gaugain, Magritte, Dali, Miro, Paul Klee, Cesanne, Alberto Giacometti (si altii) si cu cateva piese de Brancusi (puse la mare cinste) de care nu as fi avut poate niciodata ocazia sa ma bucur. A tresaltat pipota in mine de satisfactie. Chiar sunt impresionante. Si impresionanta este si averea acestor Guggenheim (nu am citit nimic despre ei, dar este clar) daca te gandesti ca au fost in stare sa achizitioneze atatea bunatati pentru o colectie proprie. Cu Kandinski, iar mi-e clar, erau prieteni. Oricum, au mult succes cu expozitia. Noi am ajuns pana-n pranz si era deja muzeul plin de scoleri, de babaciuni si de ghizi cu microfon. Imagineaza-ti cum e la sfarsit de saptamana.
A, si mi-am luat in sfarsit catalogul de la expozitia permanenta a lui August Macke si a expresionistilor de pe Rhein, pe care o vazusem anul trecut in Kunstmuseum, ca sa am colectia completa (si tot nu o am, ca de la Kandinsky acum doi ani tot cu mana goala am plecat, deci no souvenir). Tot cu aceasta ocazie ne-am rupt picioarele si prin targul de Craciun din Bonn din care am umplut sarsanalele cu ceva surprize pentru ai mei (sper sa le placa), am "sterpelit" o cana de vin fiert (de fapt am platit-o, ca era cu garantie) si am admirat creatiile tabaratilor de pe-acolo, unele chiar frumoase, nu stiu daca nu cumva chiar si originale, dar si ceva cam prea costisitoare pentru buzunarele noastre. Cam asta ar fi...
Si ar mai fi ceva (fara nici-o legatura cu plimbaricile):
Sa zicem ca ieri pasarea cea alba l-a "pacalit" pe binefacator (l-a pus sa inchida ochii) si i-a strecurat un sarut pe obraz. Iar binefacatorul surprins si cu mana pe sarut se vaita ca nu merita... Despartirea lor va fi tot mai grea.
10 decembrie 2006
Nici-o poveste
A fost o data o mica pasare alba cu privirea calda si sclipitoare, cu un tril nemaiauzit si cu un zbor care brazda cerul ca o diadema. A fost o data o colivie aurita in care pasarea a gasit ceea ce crezuse-n zborul ei ca ii va ajunge pentru tot restul vietii, in care si-a gasit linistea si siguranta de care avea atata nevoie si in care a intrat mai mult decat curioasa. Apoi a inchis usita si a inghitit cheia. In scurt timp situatia din colivie a luat o alta intorsatura... Siguranta a ramas, dar linistea s-a risipit printre gratii. Niciodata nu si-a imaginat mica pasare ca siguranta avea sa-i aduca atat o nesfarsita plictiseala, cat si o dependenta inselatoare.
Iar intr-o buna (sau poate deloc inspirata) zi a aparut un binefacator cu grai bland si dulce, dar care din nefericire avea mainile legate.
Tocmai am vazut un fulg de nea si m-am oprit sa-l culeg. Dar daca-l tin prea mult in palma se topeste, dispare. De unde ai aparut raza de luna? De ce a trebuit sa-I promit Lui ca-mi vad de drum, ca nu ma mai abat? De ce nu pot sa-i intind o mana, iar ea sa-si culce obrazul in palma? De ce nu pot s-o las sa ma stranga intre aripile ei? De ce nu poate iesi de-acolo? Ecoul trilului ei trist ma ajunge obsesiv din urma. Ma tot gandesc la ea (si nu-mi doresc asta, de fapt) si-i ud scrisorile cu lacrimi. Doar daca mi-ar cere si as scoate-o eu de-acolo si m-as darui ei si am fugi apoi impreuna undeva departe. Ce ne facem noi, fulg de nea, roniya heyvê, ochi de taciune? Ce ne-am face?
Iar intr-o buna (sau poate deloc inspirata) zi a aparut un binefacator cu grai bland si dulce, dar care din nefericire avea mainile legate.
Tocmai am vazut un fulg de nea si m-am oprit sa-l culeg. Dar daca-l tin prea mult in palma se topeste, dispare. De unde ai aparut raza de luna? De ce a trebuit sa-I promit Lui ca-mi vad de drum, ca nu ma mai abat? De ce nu pot sa-i intind o mana, iar ea sa-si culce obrazul in palma? De ce nu pot s-o las sa ma stranga intre aripile ei? De ce nu poate iesi de-acolo? Ecoul trilului ei trist ma ajunge obsesiv din urma. Ma tot gandesc la ea (si nu-mi doresc asta, de fapt) si-i ud scrisorile cu lacrimi. Doar daca mi-ar cere si as scoate-o eu de-acolo si m-as darui ei si am fugi apoi impreuna undeva departe. Ce ne facem noi, fulg de nea, roniya heyvê, ochi de taciune? Ce ne-am face?
09 decembrie 2006
07 decembrie 2006
Candva era pe repeat
(...)Vocea lui Chris Isaak ma duce in mirajul desertului texan.(...)
Later edit: There she goes - azi pe repeat
Later edit: There she goes - azi pe repeat
.
Ma intreb daca e chiar necesar sa te stresez cu vaicarelile mele, dar in fond si la urma urmei acesta e un spatiu in care pot sa ma manifest, sa ma bucur sau sa-mi vars amarul. Momentan nu pot spune decat ca m-am cam saturat. Si tot eu ma intreb daca sunt si sigura de asta. Ma ajunge un fel de lehamite. Toata povestea asta e cusuta cu ata alba. Mi-e lehamite de cat de putina minte pot sa am. De frustrarea cu care trebuie sa traiesc. Si nu pot face mai mult decat trebuie. As vrea, din punctul asta de vedere, sa dispar. Week-end-ul asta e bun si nu e. Cand naiba trece tot acest timp? Ma simt eupizata. Cum as putea sa dispar?
05 decembrie 2006
Aoleu, vine mos Nicolae
Na ca Zaza mi-o dete mai departe si io nu prea stiu ce sa-mi doresc de mos Nicolae. Prima oara cand am auzit de el, m-am pricopsit cu un telefon din-ala bazaitor cu cheitza pe care mi l-a sutit frati-miu si pe care nu l-am mai putut recupera decat a doua zi cand era facut gata praf. A, ba nu, mint. Cu un an sau doi inainte ma pedepsise mosu' ca nu-mi curatasem cizmele, asa ca nu m-am ales decat cu un caiet de mate in care trebuia sa exersez patratele de care-mi batusem joc la gradinita. Acum, cand ma gandesc ca pe-aici deja se pregatesc nemtzoteii cu mic cu mare de Craciun, ca isi decoreaza, isi cumpara brazi si mananca dulciuri de sezon, parca sarbatorile se pierd in toate zilele astea de pana atunci. Nu stiu decat ca soacra-mea mi-a pregatit o tigaie pe care mi-o doream din nu stiu ce prospect. Ba chiar am primit de la ei si cadoul de Craciun, ca deh, nu mai puteau sa suporte amanare, plus ca nu mai suntem pe-aci in ziua cu pricina. I-am pregatit si eu un borcan cu gem de gutui facut de mine. Sigur trebuie sa ma mai gandesc si la altceva. Sincer, imi doresc sa mi se implineasca o dorinta pe care nu pot s-o dezvalui aici. Eventual mi-ar putea lasa o nuielusa, ca nu prea sunt cuminte. Daca mai insist mult, D o sa ramana fara urechi. ;))
Mai departe, imi doresc ca mosu' sa ajunga si pe la Puckulina, si pe la Alma, pe la Suzi si pe la Vio.
Mai departe, imi doresc ca mosu' sa ajunga si pe la Puckulina, si pe la Alma, pe la Suzi si pe la Vio.
03 decembrie 2006
...
cu visurile astea o sa ma topesc incet, incet ca un ghetar, pana nu va mai ramane nimic din ceea ce a fost odata eu
N, ce ti-a mai trebuit sa te intorci?
N, ce ti-a mai trebuit sa te intorci?
02 decembrie 2006
Expozitia s-a incheiat
Luni imi aduc capodoperele acasa. Din pacate, cu telefonul nu am putut sa fac mai mult de doua poze cat de cat bune. Cam asa ar arata...Maine ma risc si fac publica panza pe care vreau sa i-o dau lui frati-miu. Ar trebui sa fie secreta. Sper doar sa nu aibe ideea sa intre pe blog zilele astea. :P Sper sa ma obisnuiesc si eu personal cu combinatia de culori pe care am ales-o.
Maruntisuri
M-am trezit azi-dimineata din somn si mi-am adus brusc aminte ca as vrea nu stiu ce pulover pe care l-am vazut intr-un prospect si pe care nu ma hotarasem inca sa-l cumpar. Am insistat pana l-am scos pe D afara din casa la o plimbarica si l-am dus catre magazinul cu pricina. L-am gasit, cred, tocmai pe ultimul, asa ca am avut noroc. Nu mai pot de dragul lui! :P
In plus, ieri s-a deschis la noi in oras o librarie cu carti la preturi avantajoase. Mai bine zis o librarie cu carti nevandute in alta parte, cu rebuturi. Un pic de rabdare mi-a scos in cale traducerea "Concert-ului din muzica de Bach" in germana, o editie din 1968, tradusa de un atare Valentin Lupescu. Nu am rezistat surprizei si am luat cartea care costa doar 1 euro, mai ales pentru motivul ca rar gasesc un autor roman intr-o librarie nemteasca. Dar poate ca mint, fiindca n-am "periat" pana acum nici-o librarie cu seriozitatea necesara. Poate de-acum incolo... Eventual m-as putea apuca s-o si citesc in paralel cu originalul pe care sper sa nu uit sa mi-l aduc curand de-acasa din Ro. Buna ideea lui Tobias...
In plus, ieri s-a deschis la noi in oras o librarie cu carti la preturi avantajoase. Mai bine zis o librarie cu carti nevandute in alta parte, cu rebuturi. Un pic de rabdare mi-a scos in cale traducerea "Concert-ului din muzica de Bach" in germana, o editie din 1968, tradusa de un atare Valentin Lupescu. Nu am rezistat surprizei si am luat cartea care costa doar 1 euro, mai ales pentru motivul ca rar gasesc un autor roman intr-o librarie nemteasca. Dar poate ca mint, fiindca n-am "periat" pana acum nici-o librarie cu seriozitatea necesara. Poate de-acum incolo... Eventual m-as putea apuca s-o si citesc in paralel cu originalul pe care sper sa nu uit sa mi-l aduc curand de-acasa din Ro. Buna ideea lui Tobias...
01 decembrie 2006
Sora mea geamana
4 ian 2006
Am vazut-o aseara intr-un film pe "arte". Acelasi profil, aceeasi privire, aceeasi forma a fetei... Doamne, ce semana cu mine...
Ea e... Henriette Heinze
Am vazut-o aseara intr-un film pe "arte". Acelasi profil, aceeasi privire, aceeasi forma a fetei... Doamne, ce semana cu mine...
Ea e... Henriette Heinze
Goombay Dance Band
Era o vreme cand ii ascultam obsesiv. Cam comerciala muzica lor, dar destul de colorata. A prins tare bine la public la vremea aia. A prins si la mine imediat ce i-am descoperit pe un cd cu bunatati. Pusesem doua cantecele pe vechiul meu blog, dar le aduc si aici. Ar trebui sa ma uit sa vad ce mai recuperez de pe-acolo.
Enjoy!
Sun of Jamaica
If you ever fall in love
Enjoy!
Sun of Jamaica
If you ever fall in love
Deschide ochii
Daca vrei pot sa ma ofer tie. As putea sa ma scrific pentru tine.
Si eu ma intreb daca cel care a afirmat asta s-a gandit bine. Din propria perspectiva nu cred ca as putea-o spune. Cu alte cuvinte nu prea am curaj sa ma complic. Oricum - inteleapta infranarea lui.
Si eu ma intreb daca cel care a afirmat asta s-a gandit bine. Din propria perspectiva nu cred ca as putea-o spune. Cu alte cuvinte nu prea am curaj sa ma complic. Oricum - inteleapta infranarea lui.
30 noiembrie 2006
...
Castelul meu din carti de joc a fost iar luat de vant. Se contureaza asadar drama de care aveam chef acum ceva timp. Deocamdata sunt in ceata. Punct.
29 noiembrie 2006
Du strahlst, du scheinst wie der Mond
Tresalt de bucurie cu tristete. Sper ca nu suna prea patetic. Les lettres nous aprochent. Malheureusement tout sera bientôt fini...
28 noiembrie 2006
Din capitolul "rasul curcilor"
Astazi mi-a mai venit si mie randul o data sa cad in capcana ridicolului. Cum treaba asta se intampla oricum de la cele mai mari pana la cele mai mici case, m-am hotarat sa fac haz de mica mea saracie cu duhul si sa scap de roseata care mi s-a impamantenit (o exista cuvantul a îmobrăji? daca nu, l-am inventat eu) in obraji acum un pic mai mult de-o ora si care nu mai dispare.
Am plecat asadar in crailâc. M-am dus sa-mi vad capodoperele. Astea sunt de fapt (cine nu stie nemtzeste, importante sunt pozele). Si cum am decis sa merg singura, ca altfel nu mai gaseam o ora potrivita in program, mi-am luat bilet si m-am urcat intr-un autobuz. Exact langa sofer era un automat, zic ala e. Si bag cu o nevinovatie si o nonsalanta biletul in el si tocmai ma gandeam pe care buton sa apas (parca nu era cu apasat de botoane, ca aparatul are senzori) si ma intreaba soferul: ce faceti? Si unde nu incep doua babe care stateau chiar acolo in fata sa rada cu mirare si cu pofta si sa comenteze cu soferul nu stiu exact despre ce, dar sigur despre zuzi ca mine, din care nu am putut spicui decat ceva de genul Das habe ich noch nie gesehen. Bagasem biletul in automatul pentru carduri bancare. :))) Ma scuz rusinata spunand ca nu stiu cum functioneaza, multumesc ca sa le inchid gurile si ma indrept spre celalat automat, agatat de bara. Deci asa... Imi spunea cineva o data ca tot e ceva, cel putin ii faci pe altii sa rada. Iar rasul face bine la sanatate, nu? Cam asta ar fi...
In rest, in doi timpi si trei miscari am vazut si celelalte panze. Ale mele erau puse bine intr-un colt. Le-am facut si cateva poze cu telefonul (deocamdata nu pot sa le descarc, fiindca n-am cablu usb pentru Sony Ericsson) si am plecat inapoi acasa.
Am plecat asadar in crailâc. M-am dus sa-mi vad capodoperele. Astea sunt de fapt (cine nu stie nemtzeste, importante sunt pozele). Si cum am decis sa merg singura, ca altfel nu mai gaseam o ora potrivita in program, mi-am luat bilet si m-am urcat intr-un autobuz. Exact langa sofer era un automat, zic ala e. Si bag cu o nevinovatie si o nonsalanta biletul in el si tocmai ma gandeam pe care buton sa apas (parca nu era cu apasat de botoane, ca aparatul are senzori) si ma intreaba soferul: ce faceti? Si unde nu incep doua babe care stateau chiar acolo in fata sa rada cu mirare si cu pofta si sa comenteze cu soferul nu stiu exact despre ce, dar sigur despre zuzi ca mine, din care nu am putut spicui decat ceva de genul Das habe ich noch nie gesehen. Bagasem biletul in automatul pentru carduri bancare. :))) Ma scuz rusinata spunand ca nu stiu cum functioneaza, multumesc ca sa le inchid gurile si ma indrept spre celalat automat, agatat de bara. Deci asa... Imi spunea cineva o data ca tot e ceva, cel putin ii faci pe altii sa rada. Iar rasul face bine la sanatate, nu? Cam asta ar fi...
In rest, in doi timpi si trei miscari am vazut si celelalte panze. Ale mele erau puse bine intr-un colt. Le-am facut si cateva poze cu telefonul (deocamdata nu pot sa le descarc, fiindca n-am cablu usb pentru Sony Ericsson) si am plecat inapoi acasa.
27 noiembrie 2006
...
Bai, cat de carcotasi pot sa fie unii! O prietena veche de-a lu' mama (de-a noastra de fapt, ca ne- "vazut" crescand) si-a gasit in sfarsit jumatatea (dupa ce nu mai avea nici-o speranta, fiind trecuta cam de mult de tinerete, grasa, urata si cu diabet) si asta vara s-a casatorit. Si i-a pus pe ai mei nasi. Fiindca n-am fost de fata i-am trimis o felicitare cu urarile de rigoare si atat. Ca sa ma trezesc astazi cu mama ca imi spune ca ar trebui sa-i pictez si eu ceva, ca dar de nunta, fiindca i-a sugerat (cu precizarea ca sa nu se supere) ca s-ar fi asteptat sa mai gaseasca ceva in plicul ala in afara de felicitare. Poate ca nu era cazul sa ma risc sa trimit bani (desi am facut-o o data), ci sa-i ofer ceva face to face. Dar sa fiu a naibii daca vede ceva de la mine. Si bineinteles ca nu s-au abtinut ai mei pana nu i-au spus ca venim. Alta sursa de nervi. Nu mai spun ca (tot azi am aflat) l-au batut pe tata la cap sa-i caute lui I un job la atelier si cand (dupa o saptamana de proba) sa-l angajeze au renuntat pe motiv ca e operat de hernie. Fi-i-ar lenea a naibii...
26 noiembrie 2006
Maine ploua
Uf, parca as fi legata la gura. Nu-mi ies deloc cuvintele zilele astea. Nu stiu cum sa spun. Maine cica e ziua limitatei (conationala). O stiam cam de cand ne-am cunoscut. Dar a avut grija sa-mi reaminteasca de ea cu ceva zile inainte vorbind ca pentru sine, dar suficient de tare cat sa-mi poata ajunge la ureche. Imi pare rau de ea, dar campurile noastre energetice nu prea se pupa. Nu pot sa-i spun, fiindca n-ar intelege. Nici eu nu stiu mare lucru, decat ca nu prea o suport. Si de vreo saptamana incoace ma tot gandesc cum sa fac sa uit acest important amanunt. Nu ma simt obligata sa-i ofer nimic. Nu am reusit sa uit, dar nici de pregatit ceva nu i-am pregatit. Ba chiar nici la multi ani nu i-as zice, daca mi-ar face serviciul sa nu imi reaminteasca din nou. Ce-as lipsi de la scoala, dar nu-mi convine, ca pierd alte doua lucruri mult mai importante. Asa ca o sa ma fac ca ploua cu nesimtire. Asta e... Am si eu naravurile mele. :p
Later edit: Biata fata, ce-oi avea cu ea?... N-am putut sa tac, i-am urat toate cele si cam atat.
Later edit: Biata fata, ce-oi avea cu ea?... N-am putut sa tac, i-am urat toate cele si cam atat.
Madredeus
http://www.madredeus.com
Si inca nu am toate albumele. Dar nu scapa ei. Sunt o continua revelatie pentru mine. :)
24 noiembrie 2006
Blogtreffen & omul care n-a mai vrut sa cante & coincidente
Ieri a fost o zi la al carei program de seara n-as fi renuntat asa usor. Era o zi la care ma gandeam de multa vreme, o zi al carei nume statea scris undeva pe un panou la noi in bucatarie, o zi de care am scris cu entuziasm, daca nu aici, atunci sigur aici. Intre timp s-a hotarat si el sa vina, asa ca am pus-o de un mic Blogtreffen. Cu alte cuvinte Sisiphe, aka Optzecea s-a intalnit cu Tobias. Tobias e interesat de muzica populara romaneasca. Sisiphe i-a trimis lui Tobias niste muzici. Tobias a fost incantat. Si curand a aparut anuntul (D l-a descoperit) despre care am scris amandoi cu entuziasm. Tobias s-a hotarat sa bata 400 km de la Bremen din doua motive: unul ca sa ma intalneasca pe mine si al doilea, la fel de important, ca sa-l asculte pe nenele din mp3-urile mele cantand.
Am pornit asadar spre Gelsenkirchen (orasul lui Schalke 04) cu doua ore inainte. Am pierdut o ora pe autostrazi si ne-a mai ramas una. Consol Theater e o fosta cladire industriala. In barul din pivnita se faceau ultimele pregatiri. Eram cam primii. Mai era pe-acolo un nene care venise singur si nu prea stia ce sa faca. Nici noi. Eram un pic nervoasa. Cum de nu se grabeste lumea sa vina. Mai era o ora. Hai, il asteptam pe Tobias. Ce-o fi cu el? Hai ca apare. Il vad venind cu rucsacul in spinare. Il recunosc imediat, il iau in primire, el nu ma recunoscuse (normal, la ce poza i-am dat...). Intr-un final incep sa apara insi. Il bag in seama si pe omuletzul cel singur. Si el tot special pentru nene venise (din Münster, un pic mai de departe decat noi). Parea foarte entuziasmat de muzica din Romania, ba chiar ajunsese pe-acolo ca jucator de sah. A intrat repede (desi cam timid) in vorba cu noi. Sa zicem ca eu i-am mai dat omului jos din timiditate. Avea o alura cam de pampalau, pe care am facut tot posibilul s-o ignor. Uite-asa imi place mie sa-i fac pe (unii) oameni (chiar si necunoscuti, unii chiar limitati) sa se simta bine. Am coborat, deci, in bar, ne-am platit intrarea si am ocupat o canapea. Pana sa inceapa recitalurile am mai sporovait nitel. Tipul din Münster spunea ca a jucat sah prin Romania. Asa am aflat ca avem o cunostinta comuna. Un fost coleg de-al meu de faculta campion national la sah si angajat ca sahist la Apa Nova. Gabriel Mateuta, daca iti cauti numele si ajungi aici, sa stii ca ai nimerit bine. Mi-am amintit de tine si am dat de un nene care te cunoaste. :)
Amfitrionul anunta ca spectacolul va fi inregistrat la radio si ca ultimul artist tocmai a sosit. Si isi face intrarea pe-o usa din dos, un pic plouat, probabil sacait de vreun Stau de pe autostrada si cu palaria fara de care nu l-ar recunoaste nimeni. Si intra pe o alta usa din dos. Fara sa stim exact ce se intampla, recitalul nu incepe cu invitatul special. Nu-i nimic. Bunatatile vin la sfarsit. Asa ca ne-am delectat cu o repriza interesanta de jazz. Cateva bucati din folclor sau din Bela Bartok bine improvizate cu un pian, o chitara, o vioara si un clarinet (sau taragot, sau basclarinet sau fluier). Surprinzator de frumos si de inspirat. Pe nenea cu instrumentele de suflat in cheama Nicolae Simion. Si daca auziti de vreun recital de-al lui sa mergeti ca suna extraordinar de bine.
In pauza apare iar nenea amfitrionul cu un clopotel.
Domnul despre care se spune ca obisnuieste sa umble in costum traditional chiar si pe strada, preferatul preferatilor mei, cu o voce si o muzica de scoala si mortii din mormant, domnul caruia i-am cumparat doua CD-uri si le-am luat cu mine peste hotare si am incercat sa-l fac cunoscut, nu a mai vrut sa cante. Ca n-a stiut ca va fi inregistrat si dat la radio. Ca nu statea in contract. Cam aiurea, domnule Lese. Noi am batut drumul pentru mata. Si mata ai batut drumul pentru noi. Cu ce te deranja ca ti se facea reclama la radio? Si nu cred ca i-ar fi taiat din onorariu. In fine, ce stim noi? Mi s-a rupt sufletul pentru Tobias. Nu pentru mine. Ci pentru faptul ca eu i l-am recomandat, iar el a venit asa de departe. Asa ca am mai bagat o portie de jazz sa ne-ajunga. Pe sahist l-am lasat sa plece. Nici nu l-am intrebat cum il cheama. Se terminase totul. Noi nu prea stiam care incotro s-o luam. Pana la urma l-am dus pe Tobias la gara si am mai stat cu el intr-o carciuma pana a venit momentul sa urce in tren. La Dortmund avea tren abia peste vreo ora jumate. Iar mi s-a rupt sufletul pentru el. Dar a ajuns bine acasa. A fost dragut ca mi-a trimis un sms. Asta fuse si se duse.
Am pornit asadar spre Gelsenkirchen (orasul lui Schalke 04) cu doua ore inainte. Am pierdut o ora pe autostrazi si ne-a mai ramas una. Consol Theater e o fosta cladire industriala. In barul din pivnita se faceau ultimele pregatiri. Eram cam primii. Mai era pe-acolo un nene care venise singur si nu prea stia ce sa faca. Nici noi. Eram un pic nervoasa. Cum de nu se grabeste lumea sa vina. Mai era o ora. Hai, il asteptam pe Tobias. Ce-o fi cu el? Hai ca apare. Il vad venind cu rucsacul in spinare. Il recunosc imediat, il iau in primire, el nu ma recunoscuse (normal, la ce poza i-am dat...). Intr-un final incep sa apara insi. Il bag in seama si pe omuletzul cel singur. Si el tot special pentru nene venise (din Münster, un pic mai de departe decat noi). Parea foarte entuziasmat de muzica din Romania, ba chiar ajunsese pe-acolo ca jucator de sah. A intrat repede (desi cam timid) in vorba cu noi. Sa zicem ca eu i-am mai dat omului jos din timiditate. Avea o alura cam de pampalau, pe care am facut tot posibilul s-o ignor. Uite-asa imi place mie sa-i fac pe (unii) oameni (chiar si necunoscuti, unii chiar limitati) sa se simta bine. Am coborat, deci, in bar, ne-am platit intrarea si am ocupat o canapea. Pana sa inceapa recitalurile am mai sporovait nitel. Tipul din Münster spunea ca a jucat sah prin Romania. Asa am aflat ca avem o cunostinta comuna. Un fost coleg de-al meu de faculta campion national la sah si angajat ca sahist la Apa Nova. Gabriel Mateuta, daca iti cauti numele si ajungi aici, sa stii ca ai nimerit bine. Mi-am amintit de tine si am dat de un nene care te cunoaste. :)
Amfitrionul anunta ca spectacolul va fi inregistrat la radio si ca ultimul artist tocmai a sosit. Si isi face intrarea pe-o usa din dos, un pic plouat, probabil sacait de vreun Stau de pe autostrada si cu palaria fara de care nu l-ar recunoaste nimeni. Si intra pe o alta usa din dos. Fara sa stim exact ce se intampla, recitalul nu incepe cu invitatul special. Nu-i nimic. Bunatatile vin la sfarsit. Asa ca ne-am delectat cu o repriza interesanta de jazz. Cateva bucati din folclor sau din Bela Bartok bine improvizate cu un pian, o chitara, o vioara si un clarinet (sau taragot, sau basclarinet sau fluier). Surprinzator de frumos si de inspirat. Pe nenea cu instrumentele de suflat in cheama Nicolae Simion. Si daca auziti de vreun recital de-al lui sa mergeti ca suna extraordinar de bine.
In pauza apare iar nenea amfitrionul cu un clopotel.
Domnul despre care se spune ca obisnuieste sa umble in costum traditional chiar si pe strada, preferatul preferatilor mei, cu o voce si o muzica de scoala si mortii din mormant, domnul caruia i-am cumparat doua CD-uri si le-am luat cu mine peste hotare si am incercat sa-l fac cunoscut, nu a mai vrut sa cante. Ca n-a stiut ca va fi inregistrat si dat la radio. Ca nu statea in contract. Cam aiurea, domnule Lese. Noi am batut drumul pentru mata. Si mata ai batut drumul pentru noi. Cu ce te deranja ca ti se facea reclama la radio? Si nu cred ca i-ar fi taiat din onorariu. In fine, ce stim noi? Mi s-a rupt sufletul pentru Tobias. Nu pentru mine. Ci pentru faptul ca eu i l-am recomandat, iar el a venit asa de departe. Asa ca am mai bagat o portie de jazz sa ne-ajunga. Pe sahist l-am lasat sa plece. Nici nu l-am intrebat cum il cheama. Se terminase totul. Noi nu prea stiam care incotro s-o luam. Pana la urma l-am dus pe Tobias la gara si am mai stat cu el intr-o carciuma pana a venit momentul sa urce in tren. La Dortmund avea tren abia peste vreo ora jumate. Iar mi s-a rupt sufletul pentru el. Dar a ajuns bine acasa. A fost dragut ca mi-a trimis un sms. Asta fuse si se duse.
22 noiembrie 2006
Nondezlegari
As vrea intr-o zi sa ajung sa-mi permit (adica sa nu mai am teama) sa spun - chiar si aici - tot ceea simt ca trebuie spus, fara sa ma afecteze intr-un fel. Fara sa mi reproseze ca sunt asa si pe dincolo, fara sa am remuscari ca am facut ceva ce nu trebuia, ci doar am urmarit sa imi indeplinesc un tel, oricat de mic. As vrea ca ceea ce spun sa-si pastreze acelasi farmec al secretului. As vrea sa nu ma mai apuce lehamitea cand ma gandesc cat de imposibile imi par unele chestii.
As vrea sa fac un lucru din cauza caruia risc sa fiu inteleasa gresit. Si ma apuca o tristete subita si adanca, fiindca nu stiu (de fapt, nu am curajul) cum sa fac. Tot ce ar mai ramane de facut este chiar sa-i spun. Sa-i spun? Sa-i nu spun? Raspunsul tot undeva in mine sta. Je voudrais fermer les yeux et toucher ses mains. C'est tout.
In acest moment nu am chef de nimic, mai ales ca n-am citit nici macar jumatate din Centaurul si luni e ziua, ca am teme de facut, scrisori de scris si altele. Les lettres seraient la derniere chance. Nous sommes des "lettres-gens".
As vrea sa fac un lucru din cauza caruia risc sa fiu inteleasa gresit. Si ma apuca o tristete subita si adanca, fiindca nu stiu (de fapt, nu am curajul) cum sa fac. Tot ce ar mai ramane de facut este chiar sa-i spun. Sa-i spun? Sa-i nu spun? Raspunsul tot undeva in mine sta. Je voudrais fermer les yeux et toucher ses mains. C'est tout.
In acest moment nu am chef de nimic, mai ales ca n-am citit nici macar jumatate din Centaurul si luni e ziua, ca am teme de facut, scrisori de scris si altele. Les lettres seraient la derniere chance. Nous sommes des "lettres-gens".
21 noiembrie 2006
Din categoria surse de nervi
Astazi despre pivnita (am mai scris despre ea, dar nu pe blogul asta).
Pivnita este o incapere. Ea are diverse dimensiuni, in functie de cum i-a trecut prin cap aluia de a proiectat casa acum ţâşpe ani. Ca sa ajungi in pivnita nu o iei ca tot omul pe scara in sus. La unii pivnita se numeste subsol si este un loc incredibil de sinistru si, dupa caz, inundat. La noi, fericitii locatari ai unei case au fiecare cate-o camera in pivnita. Noi facem parte dintre aia nefericitii care s-au ales cu jumatati. Ce se gaseste intr-o pivnita (camera respectiva, dar tot asa-i ramane numele, da-o dracu'!)
Pai:
lazi cu bauturi, cateva rafturi, ghivece, sticle, unelte, grebla, galerii vechi, umbrela de gradina aruncata de una, ca vrea una noua, mese de gradina, picioarele meselor de gradina, scaune, gratar, cauciucuri de iarna, geamantan, televizor stricat, saci cu rufe daruite din mila de a nu fi aruncate, un fost birou montat pe post suport, usile unui dulap, dulapul tot pe post de suport, o fosta lampa care e stricata, un picior de la alta masa, o polita noua, grea si demodata de sticla, niste lampi de fixat in perete, o cutie cu oglinzi, cutii de carton, cutii de carton, cutii de carton, cutii cu masinute, cutii cu masiunte, cutii cu masinute, colectii de reviste, carti bune de maculatura, bicicleta veche (posibil stricata), saci de gunoi reciclabil, cuie, suruburi, roti de masa, cutii de jucarii, cutii cu masinute.
Din capitolul "azi ma duc sa caut ceva in pivnita" a trebuit sa-mi fac loc cu grija printre muntii de obiecte, ca sa nu cada peste mine, si rascolesc jdemii de cutii ca sa pot gasi unde am pus foliile alea cu basici care captusesc plicurile cu protectie si pe care le-am reciclat intr-o buna zi cu soare de la plicuri vechi. Aveau exact marime standard, numai bune de strecurat intr-un plic obisnuit. Bineinteles ca nu le-am gasit. As vrea sa arunc tot si nu am cum. Cine imi rezerva si mie un loc la casa de nebuni?
Pivnita este o incapere. Ea are diverse dimensiuni, in functie de cum i-a trecut prin cap aluia de a proiectat casa acum ţâşpe ani. Ca sa ajungi in pivnita nu o iei ca tot omul pe scara in sus. La unii pivnita se numeste subsol si este un loc incredibil de sinistru si, dupa caz, inundat. La noi, fericitii locatari ai unei case au fiecare cate-o camera in pivnita. Noi facem parte dintre aia nefericitii care s-au ales cu jumatati. Ce se gaseste intr-o pivnita (camera respectiva, dar tot asa-i ramane numele, da-o dracu'!)
Pai:
lazi cu bauturi, cateva rafturi, ghivece, sticle, unelte, grebla, galerii vechi, umbrela de gradina aruncata de una, ca vrea una noua, mese de gradina, picioarele meselor de gradina, scaune, gratar, cauciucuri de iarna, geamantan, televizor stricat, saci cu rufe daruite din mila de a nu fi aruncate, un fost birou montat pe post suport, usile unui dulap, dulapul tot pe post de suport, o fosta lampa care e stricata, un picior de la alta masa, o polita noua, grea si demodata de sticla, niste lampi de fixat in perete, o cutie cu oglinzi, cutii de carton, cutii de carton, cutii de carton, cutii cu masinute, cutii cu masiunte, cutii cu masinute, colectii de reviste, carti bune de maculatura, bicicleta veche (posibil stricata), saci de gunoi reciclabil, cuie, suruburi, roti de masa, cutii de jucarii, cutii cu masinute.
Din capitolul "azi ma duc sa caut ceva in pivnita" a trebuit sa-mi fac loc cu grija printre muntii de obiecte, ca sa nu cada peste mine, si rascolesc jdemii de cutii ca sa pot gasi unde am pus foliile alea cu basici care captusesc plicurile cu protectie si pe care le-am reciclat intr-o buna zi cu soare de la plicuri vechi. Aveau exact marime standard, numai bune de strecurat intr-un plic obisnuit. Bineinteles ca nu le-am gasit. As vrea sa arunc tot si nu am cum. Cine imi rezerva si mie un loc la casa de nebuni?
20 noiembrie 2006
Mici modificari
Cer scuze pe aceasta cale cititorilor prin feed reader ai acestui blog. Zilele astea am mai rectificat cate ceva prin blog. Am mai sters niste categorii, am creat altele, am mutat insemnari. Posibil ca feed reader-ele lor sunt supraincarcate de updatari. Asta e, trebuia un pic de ordine. Si posibil sa se mai intample, daca ma hotarasc sa trec pe varianta pentru nepriceputi de template. Ma mai gandesc.
18 noiembrie 2006
Bubulina de mine
A trantit azi un gem de gutui. Dar nu unul oarecare.
Reteta am postat-o si o pastrez aici. D a vrut sa ma fotografieze cu o carte intr-o mana si cu o lingura intr-alta pazind oala si mestecand in ea, insa ghinion. A ars o groaza de poze degeaba, ca n-a mers blitz-ul, na!
Reteta am postat-o si o pastrez aici. D a vrut sa ma fotografieze cu o carte intr-o mana si cu o lingura intr-alta pazind oala si mestecand in ea, insa ghinion. A ars o groaza de poze degeaba, ca n-a mers blitz-ul, na!
17 noiembrie 2006
16 noiembrie 2006
A calca mai degraba camasile lu' barbatu-miu
Also, sa ma laud? Sa nu ma laud? Cica nu mai am nevoie sa pierd vremea cu executatul de scrisori de tip examen B1. Rezultatul de ieri+azi la nivelul A2 nu fu perfect, ca am avut eu dopuri de ceara in urechi si am ratat un raspuns la testul de ascultat, dar ar trebui sa ma incalzeasca 98,33 % ala. Un singur lucru stiu, tot nu pot sa ma las pe tanjeala.
Dimineata
Cred ca nu e prima oara cand spun ca dimineata este favorita mea dintre segmentele zilei. Cu toate ca dorm uneori prea mult si imi pare rau. Ce sa-i fac? Imi place si sa dorm. Dimineata visez mult.
Astazi m-a trezit D tot facand Spaziergang (= plimbare) prin toata casa (ca in fiecare zi) pregatindu-se sa plece. Tot azi m-a trezit perna lui cazand pe jos din pat. Noi nu dormim ca tot omul cu capul la perete, ci de-a-ndoaselea. Ceea ce ma enerveaza. Asa ca il tot amenint ca abia astept sa aruncam canapeaua si fotoliul (alea care trebuiau date sau aruncate si nu le-a venit randul, fiindca n-au vechimea necesara) si ca mut masa asta uriasa in locul lor cu computer cu tot, ca imi mai cumpar un raft de carti si ca mut patul in locul mesei, si ca imi cumpar niste pernoaie din-alea uriase pe care sa le pun la cap, ca sa nu ma lovesc cu mana de perete, si sa mai pot si sa citesc in pat cand am chef, fiindca dragul de el cand a cumparat patul a renuntat la speteaza, ca ce nevoie are el de speteaza cand doarme cu capul la picioare ca sa vada luna si stelele pe geam? Asa ca acum n-am speteaza si mi-e o ciuda de nu mai pot.
Carevasazica m-am trezit devreme, soarele dadea sa rasara de dupa casa de vizavi. Cerul era rosu, iar eu m-am hotarat sa nu mai dorm. Ci sa citesc. Dar inainte sa ma reapuc de citit m-am reapucat de o scrisoare in germana pe care i-am adresat-o unui oarecare Z, in care i-am povestit diverse si pe care vreau sa i-o inmanez astazi. L-am visat azi-noapte. Si mai trist, fiindca s-a purtat ciudat cu mine. Si apucasem sa-i ating o mana (asa cum imi doream), sa-l... si ma intrebam in vis daca e realitate sau nu, si era adevarat. Dar de fapt nu era... In fine...
Si, cum ziceam, m-am reapucat de citit. Este record pentru mine: citesc 3 carti o data (e cam greu, oricum) si unde mai pui ca una dintre ele e intr-un fisier word (pana acum, desi am un folder plin, nu am acordat nici-uneia atentie, din motivul ca e prea lunga si ma tine prea mult cu nasul in monitor). M-am bagat in grupul bookaholics-ilor, uite-asa ca sa ma mai impinga si pe mine de la spate sa citesc mai mult.
Ieri am dat un examen (unul mai mititel) la germana pentru care nu m-am mai pregatit in nici-un fel in afara de ceea ce stiam din experienta de zi cu zi, ocazie cu care m-am impotmolit la scrierea corecta a celor mai uzuale cuvinte (gen Donnerstag sau nachmittag). Ocazie cu care parca nu mai aveam nici-o inspiratie la o scrisoare de doi bani. Ocazie cu care mintea mea a luat-o razna la o intrebare cu doua posibile raspunsuri (à mon avis) corecte. Bine ca nu m-am complicat.
Azi am varianta vorbita a examenului si iar nu ma pregatesc in nici-un fel, ca n-am cu cine. De fapt am exersat suficient ieri inspre si in statia de autobuz cu micul profesor gras si simpatic cu care am vorbit despre picturi si despre ultima scrisoare (tema) pe care i-o dadusem si in care scrisesem ca nu mai am loc pe pagina (a doua). Desi erau doar cateva randuri, dedesubtul lor am desenat indrazneata un chenar in care scrisesem kein Platz, ca sa-mi justific afirmatia. Nu pot spune cat m-am distrat cand am primit un mail de la el in care a vrut sa-mi arate ultima lui pictura si in care, in loc de attachement a scris cu litere de-o schioapa kein Bild!!! :)))
Se pare ca mi-am creat o notorietate de mare glumeata, ceea ce este extrem de surprinzator pentru mine, fiindca umorul meu e de obicei de proasta calitate. Cu alte cuvinte ori reactionez la glume ceva cam prea tarziu, ori nu stiu sa-mi dozez glumele. Cumva treaba asta-mi demonstreaza ca am cu cine glumi si nu ca nu stiu sa glumesc.
Si mi-am mai amintit ceva care nu prea are nici-o legatura cu ce am scris pana acum.
Era o vreme, prin gimnaziu, cand trebuia sa mergem la atelier. Mai exista? Si ne separam fetele de baieti si mergeam in doua incaperi mici si relativ vecine. Acolo intarziam de fiecare data, fiindca nu-mi terminasem cusaturile (pe care trebuia sa le prezint intr-un caiet). Era un loc inghesuit ca un cuibusor de nebunii unde barfeam si ne hlizeam si impleteam ciorapei sau faceam fuste pe care nu le-am imbracat niciodata. Acolo ne faceam tema la mate sau invatam la istorie, acolo circula caietul la franceza sau la alte materii. Intr-un an au facut greseala sa ne mute la baieti. Cu alte cuvinte trebuia sa invatam sa folosim menghina, ciocanul si alte instalatii, dar de fapt in care ni se dictau la greu reguli interminabile de protectia muncii (de genul cum sa nu folosesti ciocanul cu maner crapat ca e foarte periculos sau sa nu stingi cu apa incendii cu origine electrica) pana ne-am revoltat si ne-au mutat inapoi la fete unde a trebuit sa recuperam ceea ce altele invatasera deja...
Gata, hai ca ma opresc aici, ca imi alung cititorii. ;))
Astazi m-a trezit D tot facand Spaziergang (= plimbare) prin toata casa (ca in fiecare zi) pregatindu-se sa plece. Tot azi m-a trezit perna lui cazand pe jos din pat. Noi nu dormim ca tot omul cu capul la perete, ci de-a-ndoaselea. Ceea ce ma enerveaza. Asa ca il tot amenint ca abia astept sa aruncam canapeaua si fotoliul (alea care trebuiau date sau aruncate si nu le-a venit randul, fiindca n-au vechimea necesara) si ca mut masa asta uriasa in locul lor cu computer cu tot, ca imi mai cumpar un raft de carti si ca mut patul in locul mesei, si ca imi cumpar niste pernoaie din-alea uriase pe care sa le pun la cap, ca sa nu ma lovesc cu mana de perete, si sa mai pot si sa citesc in pat cand am chef, fiindca dragul de el cand a cumparat patul a renuntat la speteaza, ca ce nevoie are el de speteaza cand doarme cu capul la picioare ca sa vada luna si stelele pe geam? Asa ca acum n-am speteaza si mi-e o ciuda de nu mai pot.
Carevasazica m-am trezit devreme, soarele dadea sa rasara de dupa casa de vizavi. Cerul era rosu, iar eu m-am hotarat sa nu mai dorm. Ci sa citesc. Dar inainte sa ma reapuc de citit m-am reapucat de o scrisoare in germana pe care i-am adresat-o unui oarecare Z, in care i-am povestit diverse si pe care vreau sa i-o inmanez astazi. L-am visat azi-noapte. Si mai trist, fiindca s-a purtat ciudat cu mine. Si apucasem sa-i ating o mana (asa cum imi doream), sa-l... si ma intrebam in vis daca e realitate sau nu, si era adevarat. Dar de fapt nu era... In fine...
Si, cum ziceam, m-am reapucat de citit. Este record pentru mine: citesc 3 carti o data (e cam greu, oricum) si unde mai pui ca una dintre ele e intr-un fisier word (pana acum, desi am un folder plin, nu am acordat nici-uneia atentie, din motivul ca e prea lunga si ma tine prea mult cu nasul in monitor). M-am bagat in grupul bookaholics-ilor, uite-asa ca sa ma mai impinga si pe mine de la spate sa citesc mai mult.
Ieri am dat un examen (unul mai mititel) la germana pentru care nu m-am mai pregatit in nici-un fel in afara de ceea ce stiam din experienta de zi cu zi, ocazie cu care m-am impotmolit la scrierea corecta a celor mai uzuale cuvinte (gen Donnerstag sau nachmittag). Ocazie cu care parca nu mai aveam nici-o inspiratie la o scrisoare de doi bani. Ocazie cu care mintea mea a luat-o razna la o intrebare cu doua posibile raspunsuri (à mon avis) corecte. Bine ca nu m-am complicat.
Azi am varianta vorbita a examenului si iar nu ma pregatesc in nici-un fel, ca n-am cu cine. De fapt am exersat suficient ieri inspre si in statia de autobuz cu micul profesor gras si simpatic cu care am vorbit despre picturi si despre ultima scrisoare (tema) pe care i-o dadusem si in care scrisesem ca nu mai am loc pe pagina (a doua). Desi erau doar cateva randuri, dedesubtul lor am desenat indrazneata un chenar in care scrisesem kein Platz, ca sa-mi justific afirmatia. Nu pot spune cat m-am distrat cand am primit un mail de la el in care a vrut sa-mi arate ultima lui pictura si in care, in loc de attachement a scris cu litere de-o schioapa kein Bild!!! :)))
Se pare ca mi-am creat o notorietate de mare glumeata, ceea ce este extrem de surprinzator pentru mine, fiindca umorul meu e de obicei de proasta calitate. Cu alte cuvinte ori reactionez la glume ceva cam prea tarziu, ori nu stiu sa-mi dozez glumele. Cumva treaba asta-mi demonstreaza ca am cu cine glumi si nu ca nu stiu sa glumesc.
Si mi-am mai amintit ceva care nu prea are nici-o legatura cu ce am scris pana acum.
Era o vreme, prin gimnaziu, cand trebuia sa mergem la atelier. Mai exista? Si ne separam fetele de baieti si mergeam in doua incaperi mici si relativ vecine. Acolo intarziam de fiecare data, fiindca nu-mi terminasem cusaturile (pe care trebuia sa le prezint intr-un caiet). Era un loc inghesuit ca un cuibusor de nebunii unde barfeam si ne hlizeam si impleteam ciorapei sau faceam fuste pe care nu le-am imbracat niciodata. Acolo ne faceam tema la mate sau invatam la istorie, acolo circula caietul la franceza sau la alte materii. Intr-un an au facut greseala sa ne mute la baieti. Cu alte cuvinte trebuia sa invatam sa folosim menghina, ciocanul si alte instalatii, dar de fapt in care ni se dictau la greu reguli interminabile de protectia muncii (de genul cum sa nu folosesti ciocanul cu maner crapat ca e foarte periculos sau sa nu stingi cu apa incendii cu origine electrica) pana ne-am revoltat si ne-au mutat inapoi la fete unde a trebuit sa recuperam ceea ce altele invatasera deja...
Gata, hai ca ma opresc aici, ca imi alung cititorii. ;))
14 noiembrie 2006
Scoasa din sarite
Recent Suzi a terminat de citit Copiii din miez de noapte. Ca tot o aveam in raft m-am hotarat sa ma apuc si eu de ea. Stilul nu ma mai surprinde. Imi place si basta. Dar nu aici voiam sa ma opresc, ci la un alt aspect. Este oare mai buna editia revizuita (cred se poate observa si fara comparatii)? As fi vrut sa o am la indemana. Am apucat sa cumpar editia de la ed. Univers. Pana la urma merge si aia. Dar din loc in loc ma tot izbesc de mici greseli (lipsa de litere sau cuvinte, cuvinte inlocuite, cel mai probabil typo) care imi deranjeaza bunul mers al cititului. Si ma tot intorc obsesiv la fragmentele cu pricina, in loc sa le ignor. Am prea multe pretentii? Ce inseamna editie revizuita? Ca versiunea mea e o porcarie? De ce-au mai publicat-o?
12 noiembrie 2006
Nochmal guten Tag - despre profesori
Adelina mi-a cerut ieri pe messenger permisiunea sa ma tag-uiasca. Era sa uit.
Profesorii pe care i-am admirat eu:
1. profesoara de franceza - Patachi Lucia se numeste; despre ea am scris deja separat un post intreg
2. diriga din gimnaziu - era profesoara de biologie; pe ea am iubit-o fiindca, desi nu pot spune ca avea un spirit pedagogic extraordinar, nici ca avea putere prea mare sa ne stapaneasca, ne punea sa facem desene si flori din hartie, sa intocmim ierbare si insectare, fiindca de la ea am invatat biologia cu placere; intr-a opta dintr-o pudoare pe care nu stiu daca pot s-o inteleg ne-a pus sa conspectam lectia cu reproducerea; la anatomie m-am apucat de altfel sa invat pentru admiterea la kineto
3. proful de desen dintr-a 6-a, fiindca ne-a pus sa-i facem portretul si fiindca o data cu el am facut primii pasi in punerea umbrelor si nuantelor pe hartie
4. profa de romana tot dintr-a 6, fiindca organiza tot felul de concursuri cu premii in carti cel mai probabil luate din banii ei; o data cu ea am inceput sa inteleg si sa iubesc gramatica
5. ar mai fi o asistenta universitara care ne-a deprins cu rabdare si bunavointa pe fiecare dintre noi toate exercitiile de gimnastica pentru cei cu neuroafectiuni
Despre profesori mai departe tag-uiesc pe Dana00
Profesorii pe care i-am admirat eu:
1. profesoara de franceza - Patachi Lucia se numeste; despre ea am scris deja separat un post intreg
2. diriga din gimnaziu - era profesoara de biologie; pe ea am iubit-o fiindca, desi nu pot spune ca avea un spirit pedagogic extraordinar, nici ca avea putere prea mare sa ne stapaneasca, ne punea sa facem desene si flori din hartie, sa intocmim ierbare si insectare, fiindca de la ea am invatat biologia cu placere; intr-a opta dintr-o pudoare pe care nu stiu daca pot s-o inteleg ne-a pus sa conspectam lectia cu reproducerea; la anatomie m-am apucat de altfel sa invat pentru admiterea la kineto
3. proful de desen dintr-a 6-a, fiindca ne-a pus sa-i facem portretul si fiindca o data cu el am facut primii pasi in punerea umbrelor si nuantelor pe hartie
4. profa de romana tot dintr-a 6, fiindca organiza tot felul de concursuri cu premii in carti cel mai probabil luate din banii ei; o data cu ea am inceput sa inteleg si sa iubesc gramatica
5. ar mai fi o asistenta universitara care ne-a deprins cu rabdare si bunavointa pe fiecare dintre noi toate exercitiile de gimnastica pentru cei cu neuroafectiuni
Despre profesori mai departe tag-uiesc pe Dana00
11 noiembrie 2006
Cu ce sa ma laud azi?
Cu o pereche dalba de nervi pe care n-am avut chef sa mi-i fac.
E frig, innorat, incetosat si ploua. M-am trezit cam obosita, desi cred ca am dormit 10 ore. Socrul meu a refuzat sa plece din casa pe motiv ca si-a luat concediu medical doar pe hartie si ii e frica sa nu fie vazut de cineva (vreun sef) care sa-l sanctioneze. Asa ca mama lui D, singura care a venit, a trebuit sa faca doua ore pe drum din cauza ca pana la noi nu exista autobuz direct, iar trenul in care mai trebuia sa se urce avea intarziere de 20 de minute. Si chiar daca ar fi venit la timp, tot am fi intarziat. La vernisaj lume destul de multa. Tablourile mele nu erau. Nu agatasera nici-unul. Cica au venit atat de multi Hobbykünstler care si-au oferit operele pentru expozitie, incat s-au hotarat sa prelungeasca timpul, sa imparta totul la doi si sa afiseze si restul de panze mai tarziu. Printre care si ale mele. Ca doar le-am oferit printre ultimii. Si am senzatia ca atat de mult m-am laudat cu expozitia asta (desi nu e asa, dar am spus oricui am avut ocazia), incat mi-e asa o tarseala sa ma mai si scuz spunand: stii, de fapt nu acum, ci peste doua saptamani... Asadar nu am facut nici-o poza. Am vazut cateva lucrari bune, unele frumoase, altele doar tehnic bune. Am vazut si kitsch-uri. Mi-au mai dat idei. Sper sa le fi tinut minte. Este cert ca daca nu stau sa studiez lucrari (asa cum pot, cum le vad), nici tehnic, nici ideatic nu pot invata prea mult.
Am sa las aici (doar pentru mine, ca sa nu uit) cateva cuvinte cheie: nisip, obiecte suplimentare atasate pe panza (scoici), diptic, triptic, case, siluete umane, naiv, reflectii.
In rest, nu am chef de nimic, desi as putea citi sau scrie teme la germana. Vad eu...
E frig, innorat, incetosat si ploua. M-am trezit cam obosita, desi cred ca am dormit 10 ore. Socrul meu a refuzat sa plece din casa pe motiv ca si-a luat concediu medical doar pe hartie si ii e frica sa nu fie vazut de cineva (vreun sef) care sa-l sanctioneze. Asa ca mama lui D, singura care a venit, a trebuit sa faca doua ore pe drum din cauza ca pana la noi nu exista autobuz direct, iar trenul in care mai trebuia sa se urce avea intarziere de 20 de minute. Si chiar daca ar fi venit la timp, tot am fi intarziat. La vernisaj lume destul de multa. Tablourile mele nu erau. Nu agatasera nici-unul. Cica au venit atat de multi Hobbykünstler care si-au oferit operele pentru expozitie, incat s-au hotarat sa prelungeasca timpul, sa imparta totul la doi si sa afiseze si restul de panze mai tarziu. Printre care si ale mele. Ca doar le-am oferit printre ultimii. Si am senzatia ca atat de mult m-am laudat cu expozitia asta (desi nu e asa, dar am spus oricui am avut ocazia), incat mi-e asa o tarseala sa ma mai si scuz spunand: stii, de fapt nu acum, ci peste doua saptamani... Asadar nu am facut nici-o poza. Am vazut cateva lucrari bune, unele frumoase, altele doar tehnic bune. Am vazut si kitsch-uri. Mi-au mai dat idei. Sper sa le fi tinut minte. Este cert ca daca nu stau sa studiez lucrari (asa cum pot, cum le vad), nici tehnic, nici ideatic nu pot invata prea mult.
Am sa las aici (doar pentru mine, ca sa nu uit) cateva cuvinte cheie: nisip, obiecte suplimentare atasate pe panza (scoici), diptic, triptic, case, siluete umane, naiv, reflectii.
In rest, nu am chef de nimic, desi as putea citi sau scrie teme la germana. Vad eu...
10 noiembrie 2006
Fratiorul meu "tembel"
Pe vremea cand fusese adus acasa aveam inca muci la nas. Era culcat pe patul din dormitor, invelit si legat bine. Nu puteam sa-mi dau seama ce e mai exact, daca este o papusa vie, daca dormea sau era doar o chestie cu ochi rasuflatoare.
Mai tarziu umbla prin casa in sosete de lana si fara chiloti si plangea la fiecare bobarnac sau cazatura. De la forma capului ii gasisem o porecla ciudata cu care intr-un timp il scoteam din sarite. Era (mai este inca) mamos si isi strica toate jucariile.
De-afara venea mai mereu smiorcaindu-se si plin de julituri sau vanatai. Noaptea ma teroriza cu energia lui de nazdravan si adormea mangaind marginea fetei de perna intre degete. De la gradinita se intorcea mereu cu desene inghesuite in buzunare. De-acolo adusese la un moment dat cateva cantecele in engleza pe care le-am invatat si eu de la el.
Cand a inceput sa mearga la karate abuza de picioare cand ne bateam. In vacante (si nu numai) era un mic terorist lenes si paracios. Intr-un an am facut intrecere: cine coloreaza mai repede si mai frumos paginile unor carti (aveam fiecare cate una identica). Intr-un alt an (sau poate acelasi) m-a lasat singura cu tataie cand a trebuit culegem o livada intreaga de prune. O vreme am fost amandoi rapperi. Dup-aia ne-am separat: el era rapper si eu maicalista. ;))
Cativa ani la rand eram cei mai talentati colindatori din bloc. Strangeam o gramada de bani, ii puneam impreuna si pe urma ne certam si ii imparteam la loc.
In gimnaziu era printre cei mai buni la mate. In liceu se apucase de teatru, de lucru la o revista (cand eram mici aveam propriile noastre reviste scrise de mana, desenate si cu poze decupate, mai tarziu mergea la palat la jurnalistica), si se lasase de mate. Ore intregi isi aranja in oglinda freza si tinuta si avea o groaza de admiratoare. Facultatea n-a mai vrut s-o termine. Nu i-a placut niciodata unde ajunsese.
A vandut sute de telefoane mobile. A invatat singur sa utilizeze computerul. A vandut sute de copii de cd-uri (dvd-urile erau inca rare) cu filme. A muncit o scurta perioada mult si degeaba la zapp si a plecat din cauza unui cretin. S-a apucat cu un fost prieten de asamblat mobila.
De vreun an si ceva (sau chiar doi, dar nu mai stiu, fiindca timpul a trecut pe langa mine fara sa imi dau seama) si-a deschis impreuna cu prietenul respectiv (desi zicea ca nu mai vrea sa se mai complice cu el, dar de care din fericire a scapat intre timp; prietenul era un tip tot cretin, infumurat, lenes si mincinos notoriu) si cu viitorul cumnat propria firma de comenzi online si vanzari de mobila cu site realizat de manuta lui.
Maine fratiorul meu s-a hotarat in sfarsit sa se insoare.
Iar eu nu sunt acolo.
Mai tarziu umbla prin casa in sosete de lana si fara chiloti si plangea la fiecare bobarnac sau cazatura. De la forma capului ii gasisem o porecla ciudata cu care intr-un timp il scoteam din sarite. Era (mai este inca) mamos si isi strica toate jucariile.
De-afara venea mai mereu smiorcaindu-se si plin de julituri sau vanatai. Noaptea ma teroriza cu energia lui de nazdravan si adormea mangaind marginea fetei de perna intre degete. De la gradinita se intorcea mereu cu desene inghesuite in buzunare. De-acolo adusese la un moment dat cateva cantecele in engleza pe care le-am invatat si eu de la el.
Cand a inceput sa mearga la karate abuza de picioare cand ne bateam. In vacante (si nu numai) era un mic terorist lenes si paracios. Intr-un an am facut intrecere: cine coloreaza mai repede si mai frumos paginile unor carti (aveam fiecare cate una identica). Intr-un alt an (sau poate acelasi) m-a lasat singura cu tataie cand a trebuit culegem o livada intreaga de prune. O vreme am fost amandoi rapperi. Dup-aia ne-am separat: el era rapper si eu maicalista. ;))
Cativa ani la rand eram cei mai talentati colindatori din bloc. Strangeam o gramada de bani, ii puneam impreuna si pe urma ne certam si ii imparteam la loc.
In gimnaziu era printre cei mai buni la mate. In liceu se apucase de teatru, de lucru la o revista (cand eram mici aveam propriile noastre reviste scrise de mana, desenate si cu poze decupate, mai tarziu mergea la palat la jurnalistica), si se lasase de mate. Ore intregi isi aranja in oglinda freza si tinuta si avea o groaza de admiratoare. Facultatea n-a mai vrut s-o termine. Nu i-a placut niciodata unde ajunsese.
A vandut sute de telefoane mobile. A invatat singur sa utilizeze computerul. A vandut sute de copii de cd-uri (dvd-urile erau inca rare) cu filme. A muncit o scurta perioada mult si degeaba la zapp si a plecat din cauza unui cretin. S-a apucat cu un fost prieten de asamblat mobila.
De vreun an si ceva (sau chiar doi, dar nu mai stiu, fiindca timpul a trecut pe langa mine fara sa imi dau seama) si-a deschis impreuna cu prietenul respectiv (desi zicea ca nu mai vrea sa se mai complice cu el, dar de care din fericire a scapat intre timp; prietenul era un tip tot cretin, infumurat, lenes si mincinos notoriu) si cu viitorul cumnat propria firma de comenzi online si vanzari de mobila cu site realizat de manuta lui.
Maine fratiorul meu s-a hotarat in sfarsit sa se insoare.
Iar eu nu sunt acolo.
M-a lovit si pe mine
Nu pot sa ma abtin sa nu ma prapadesc de ras cand vad ce figuranti pitoresti are. Noroc cu reportajul de la protv. Mi-a dat si mie cineva link-ul. ;))
08 noiembrie 2006
lanosrep etraof aveC
.cimin nups as top un icia iciN .sizretni etraof is rad, somurf ed mertxe avec E !!!ih, iH
Capsula timpului
Acum un an, pe vremea asta frecam menta pe net ca si astazi. O zi (a numelor) banala pentru mine, cu fapte si cu planuri banale. Nu mai stiu unde am dat de ea, dar am lasat si eu un mesaj in capsula timpului. Nu stiu daca mai merge acum, vad ca pagina s-a schimbat intre timp (e un mare haos). Era vorba ca pot sa las un mesaj care sa mi se intoarca peste n ani. N-am avut incredere ca rezista douazeci, asa ca am ales doar unul.
Mesajul meu banal, scris intr-o doara, suna cam asa:
Azi e 8 noiembrie 2005. Ziua Mihaililor si Gabrielilor. O sa caut si eu prin messenger sa ii urez pe toti. Nu mai am pasta de dinti, asa ca o sa ies sa cumpar. Poate ma strofoc sa scriu o poezie. Ieri am constatat ca stiu germana din ce in ce mai bine. Ba chiar am dat-o pe discutzii un pic mai complicate cu neamurile. Trebuie sa mananc si eu ceva, ca mi-e foame. Ieri am facut o mancara de conopida cu prea multa apa. Cam atat. Bye!
Cat despre felicitarile cu pricina (alea bagate ieri pe gat prin posta) D a hotarat sa nu le plateasca din motivul (cercetat si descoperit pe net) ca majoritatea banilor ajung nu la artistii cu dizabilitati, ci la editura care profita de pe urma creatiilor lor. Punct.
Mesajul meu banal, scris intr-o doara, suna cam asa:
Azi e 8 noiembrie 2005. Ziua Mihaililor si Gabrielilor. O sa caut si eu prin messenger sa ii urez pe toti. Nu mai am pasta de dinti, asa ca o sa ies sa cumpar. Poate ma strofoc sa scriu o poezie. Ieri am constatat ca stiu germana din ce in ce mai bine. Ba chiar am dat-o pe discutzii un pic mai complicate cu neamurile. Trebuie sa mananc si eu ceva, ca mi-e foame. Ieri am facut o mancara de conopida cu prea multa apa. Cam atat. Bye!
Cat despre felicitarile cu pricina (alea bagate ieri pe gat prin posta) D a hotarat sa nu le plateasca din motivul (cercetat si descoperit pe net) ca majoritatea banilor ajung nu la artistii cu dizabilitati, ci la editura care profita de pe urma creatiilor lor. Punct.
07 noiembrie 2006
Gastro - leapsa
Also Monica, desi credea ca de fapt de la mine a pornit, mi-a intins o mana si m-a lepsuit (pana la urma am fost a 3-a care i-a calcat blogul astazi ;) ). Daca stau sa ma gandesc mai bine, mancarurile mamei mele erau deosebit de bune, dar la capitolul imaginatie sau retete spectaculoase nu imi amintesc sa fi stralucit. Era fie lipsa de timp, fie de rabdare, nu stiu. Ceea ce m-a dat gata la ea de fiecare data erau:
1* supa de pasare cu niste galuste mari cat palma si pufoase si cu aroma de patrunjel proaspat tocat
2* ciorba de fasole cu afumatura
3* placinta cu mere si cu foi de casa (din care cat inca mai erau crude mai ciupeam si eu); cand nu era, muscam din ea imaginar ca sa-mi potolesc pofta; acum nu ma mai atrage
4* tortul de mere, ala cu merele coapte intr-o cratita si cu aluatul turnat deasupra; nici asta nu ma mai atrage (am descoperit eu alte retete mult mai interesante)
5* pizza - o reteta adoptata ceva mai tarziu de la o prietena - a carei diferenta fata de original era aspectul de prajitura cu blatul dintr-un aluat cu oua, suc de tomate si faina; si asta ceva mai rara, adica la diverse evenimente sarbatoresti; reteta am luat-o cu mine, dar parca nu mai are acelasi gust, cred ca din cauza ca-i lipseste telemeaua
* mentiuni mari de tot:
- o reteta importata de mine destul de tarziu - clatitele cu ciuperci (descoperite la o alta prietena, dar intr-o alta varianta pe care nici-acum nu am invatat-o)
- cuiburi de viespi - niste prajiturele nemaipomenite de la aceeasi prietena cu reteta de pizza
De la una din mămăi imi amintesc de gogosile in forma de fundite.
La cealalta mamaie mancam vara pe saturate un preparat numit chisăliţă. Se puneau prunele la fiert intr-un tuci pe foc lemne pana se spargeau, iar zeama devenea rosiatica. Se strecurau apoi prunele, iar zeama ramasa se dregea cu zahar si o mana de malai ca sa se inchege un pic. In zeama asta dumicam paine sau chiar mamaliga si devenea desertul nostru favorit.
Acum ca tot ma laud ca de doi ani mi-am luat sot si m-am mutat intr-o tara in care toate revistele de retete culinare au poze apetisante si in care pentru fiecare procedeu culinar exista un vas sau un instrument special (huo tipicarilor, da' vreau si io! :)) ), nu rezist tentatiei sa probez ceva nou ori de cate ori am ocazia, asa ca obiceiurile mele de gospodara (ce sunt) rareori mai includ si mâncărele romanesti. Retetele unora dintre experimentele mele se mai afla inca pe blogul bubulinelor, pe care nu l-am abandonat, dar "hiberneaza".
Imi pare rau ca nu sunt in stare sa povestesc asa ca Monica sau ca Zaza, m-am invatat sa cam trec direct la subiect. Schade, dar asta e! :)
Cine mai vrea sa vorbeasca despre 5 măncărici favorici? Radu, bubulinule? Altnai? Just Me? Hai, baieti!
1* supa de pasare cu niste galuste mari cat palma si pufoase si cu aroma de patrunjel proaspat tocat
2* ciorba de fasole cu afumatura
3* placinta cu mere si cu foi de casa (din care cat inca mai erau crude mai ciupeam si eu); cand nu era, muscam din ea imaginar ca sa-mi potolesc pofta; acum nu ma mai atrage
4* tortul de mere, ala cu merele coapte intr-o cratita si cu aluatul turnat deasupra; nici asta nu ma mai atrage (am descoperit eu alte retete mult mai interesante)
5* pizza - o reteta adoptata ceva mai tarziu de la o prietena - a carei diferenta fata de original era aspectul de prajitura cu blatul dintr-un aluat cu oua, suc de tomate si faina; si asta ceva mai rara, adica la diverse evenimente sarbatoresti; reteta am luat-o cu mine, dar parca nu mai are acelasi gust, cred ca din cauza ca-i lipseste telemeaua
* mentiuni mari de tot:
- o reteta importata de mine destul de tarziu - clatitele cu ciuperci (descoperite la o alta prietena, dar intr-o alta varianta pe care nici-acum nu am invatat-o)
- cuiburi de viespi - niste prajiturele nemaipomenite de la aceeasi prietena cu reteta de pizza
De la una din mămăi imi amintesc de gogosile in forma de fundite.
La cealalta mamaie mancam vara pe saturate un preparat numit chisăliţă. Se puneau prunele la fiert intr-un tuci pe foc lemne pana se spargeau, iar zeama devenea rosiatica. Se strecurau apoi prunele, iar zeama ramasa se dregea cu zahar si o mana de malai ca sa se inchege un pic. In zeama asta dumicam paine sau chiar mamaliga si devenea desertul nostru favorit.
Acum ca tot ma laud ca de doi ani mi-am luat sot si m-am mutat intr-o tara in care toate revistele de retete culinare au poze apetisante si in care pentru fiecare procedeu culinar exista un vas sau un instrument special (huo tipicarilor, da' vreau si io! :)) ), nu rezist tentatiei sa probez ceva nou ori de cate ori am ocazia, asa ca obiceiurile mele de gospodara (ce sunt) rareori mai includ si mâncărele romanesti. Retetele unora dintre experimentele mele se mai afla inca pe blogul bubulinelor, pe care nu l-am abandonat, dar "hiberneaza".
Imi pare rau ca nu sunt in stare sa povestesc asa ca Monica sau ca Zaza, m-am invatat sa cam trec direct la subiect. Schade, dar asta e! :)
Cine mai vrea sa vorbeasca despre 5 măncărici favorici? Radu, bubulinule? Altnai? Just Me? Hai, baieti!
John Vanderslice si altele
Buna descoperire radioBLOGclub-ul asta! Unde mai pui ca daca ai si server (ceea ce inseamna sa scoti bani din buzunar) poti sa-ti incarci propria colectie de piese si sa-ti faci propriul radio. Eu n-o sa ma complic, ci doar o sa caut la altii. Daca gasesc - bine, daca nu - totuna. Astazi, norocul meu, am dat de o alta favorita numai intr-un singur exemplar.
In rest, "exodul" la restaurantul chinezesc (de ziua nuntii de bumbac) s-a lasat peste noapte cu o sete incontrolabila si cu o insomnie (nu a mea), asa ca ieri a fost zi de refacere. Tot degeaba, fiindca o mana de arahide si de fistic mi-au readus aseara durerea de stomac de care ma plang in (aproape) fiecare zi (in special dimineata cu noaptea in cap) de vreo 2 saptamani incoace. Cred ca e timpul sa-mi revizuiesc obiceiurile alimentare. De fapt mi-e dor de-o ciorba romaneasca de perisoare si cu bors veritabil. Ce este curios: imi pot indeparta singura durerea doar inghitind niste apa, relaxandu-ma si masand apoi usor cu varful degetelor pe abdomen. De fapt nu ar trebui sa ma mire ca mainile in general au o putere energetica (auto)vindecatoare. Cel putin in cazul meu au efect antialgic. :D
Si inca ceva: Azi am gasit in cutia postala un plic consistent de la o editura a artistilor care picteaza cu gura sau cu picioarele. In el se aflau o scrisoare si mai multe felicitari pentru care spera, din mila pe care ne-o trezesc, sa obtina o suma modica de bani. Ce s-ar face daca nu as reactiona la apelul lor umanitar? Sunt persoane cu handicap, care si-au reorientat restul de forte (lucru laudabil, se numeste terapie ocupationala) si s-au apucat de creat. Din asta spera ei sa obtina fonduri pentru propria organizatie. :) Personal, am sa-i cred pe cuvant, desi nu sunt singurii care cauta adrese in cartea de telefoane si fac astfel de rugaminti.
04 noiembrie 2006
Aiureli
Pare ciudat si nebunesc. O parte din mine (aia rationala) fuge de asa ceva mancand pamantul. E o nebunie, dar am chef de o drama. Una care sa ma includa si pe mine. Partea nasoala e ca nu mai am curaj, nu mai vreau sa ma ard si nici nu vreau sa ranesc pe cineva cu acest joc stupid. Si chiar daca m-as arde, nu prea conteaza...
Onirice si palpabile
Sincer nu prea-mi place sa povestesc visuri si nici sa citesc la altii despre ele. Dar uneori visez atat de frumos, desi fatalist (deci trist), incat nu ma simt bine daca nu las doua vorbe undeva. Si ca sa nu am remuscari c-am divulgat ceva care tine numai si numai de mine, nu am sa mentionez decat ca azi-dimineata eroul visurilor mele a capatat o alta infatisare. Era cineva nou, dar nu necunoscut. Wenn ich doch bloß weitergetraümt hätte!... Dar asta e...
In rest, mi s-a pus pata sa probez doua retete de prajituri si una de saratele. Am copt 17 briose cu zmeura, un chec cu banane si saratele de 4 feluri. Cel mai mult imi plac saratelele. :D Bune rau!
Daca vrea cineva retete sa ma anunte si le public pe blogul bubulinelor.
Maine - nunta de bumbac.
In rest, mi s-a pus pata sa probez doua retete de prajituri si una de saratele. Am copt 17 briose cu zmeura, un chec cu banane si saratele de 4 feluri. Cel mai mult imi plac saratelele. :D Bune rau!
Daca vrea cineva retete sa ma anunte si le public pe blogul bubulinelor.
Maine - nunta de bumbac.
03 noiembrie 2006
Duty Free-urile
... sunt o mare gogoasa. Nu m-am fript, dar am comparat preturile.
Da fapt ceea ce voiam sa spun azi (si n-are nici-o legatura cu titlul) este ca am lasat un perete din casa alb la loc pentru vreo 3 saptamani. Chiar daca e colectiva si contine doar 3 dintre panzele mele, carora eram in stare astazi sa nu le acord nici-o valoare (o suma asigurata in caz pierdere sau deteriorare), saptamana viitoare este vernisajul primei mele expozitii!!! :D
Bune si ziarele astea locale distribuite gratis. Asa mai afla si omul cate ceva de interes public. :))
Da fapt ceea ce voiam sa spun azi (si n-are nici-o legatura cu titlul) este ca am lasat un perete din casa alb la loc pentru vreo 3 saptamani. Chiar daca e colectiva si contine doar 3 dintre panzele mele, carora eram in stare astazi sa nu le acord nici-o valoare (o suma asigurata in caz pierdere sau deteriorare), saptamana viitoare este vernisajul primei mele expozitii!!! :D
Bune si ziarele astea locale distribuite gratis. Asa mai afla si omul cate ceva de interes public. :))
02 noiembrie 2006
Bucuresti, sa traiesti
Guten Tag, Alma! Credeam ca nu mai ajunge si la mine. ;)) Mai ales ca am trait in Bucuresti de cand ma stiu... Asa ca trec la treaba.
3 locuri care-mi plac:
* unul ar fi pe dealul de pe malul lacului din parcul Tineretului cam pe la ora apusului (stiu eu de ce, e cu amintiri speciale)
* linistea dinauntrul micii bisericute Stavropoleos, contrastanta cu cea din strada
* parculetul umbros cu banci de la vilele de langa scoala 97, unde obisnuiam sa sporovaiesc cu cateva colege de clasa si de unde eram gonite pe motiv de galagie
3 locuri care ma scot din sarite:
* strada Stefan Luchian pictor (undeva la Armeneasca) in a carei intersectie cu calea Mosilor zace, exact sub panoul cu amenzi, o gramada perpetua de gunoi
* (desi ar avea cumva farmecul lor) vechile consignatii cu aceleasi rochii de mireasa ingalbenite si kitschoase din zona Lipscani
* intersectia de la Bucur Obor
3 locuri unde ieseam cu prietenii:
* terasa La Motoare
* Jos Palaria
* Cafeneaua Actorilor
3 lucruri pe care eu ca straina in devenire nu le mai pot intelege in Bucuresti:
* fitzele si snobismele unor pusti romani care se intorc cu avionul de la Düsseldorf
* gramezile de gunoaie si lipsa ideilor de administrare a acestora
* martorii care nu reactioneaza sub nici-o forma la furturile de buzunare din autobuze
Cel mai de fitze cartier? Cred ca Dorobanti sau Cotroceni.
Cel mai naspa cartier nu mai stiu care e, s-or mai fi schimbat lucrurile intre timp si eu nu mai stiu. :))
Taguiesc pe cine vrea.
3 locuri care-mi plac:
* unul ar fi pe dealul de pe malul lacului din parcul Tineretului cam pe la ora apusului (stiu eu de ce, e cu amintiri speciale)
* linistea dinauntrul micii bisericute Stavropoleos, contrastanta cu cea din strada
* parculetul umbros cu banci de la vilele de langa scoala 97, unde obisnuiam sa sporovaiesc cu cateva colege de clasa si de unde eram gonite pe motiv de galagie
3 locuri care ma scot din sarite:
* strada Stefan Luchian pictor (undeva la Armeneasca) in a carei intersectie cu calea Mosilor zace, exact sub panoul cu amenzi, o gramada perpetua de gunoi
* (desi ar avea cumva farmecul lor) vechile consignatii cu aceleasi rochii de mireasa ingalbenite si kitschoase din zona Lipscani
* intersectia de la Bucur Obor
3 locuri unde ieseam cu prietenii:
* terasa La Motoare
* Jos Palaria
* Cafeneaua Actorilor
3 lucruri pe care eu ca straina in devenire nu le mai pot intelege in Bucuresti:
* fitzele si snobismele unor pusti romani care se intorc cu avionul de la Düsseldorf
* gramezile de gunoaie si lipsa ideilor de administrare a acestora
* martorii care nu reactioneaza sub nici-o forma la furturile de buzunare din autobuze
Cel mai de fitze cartier? Cred ca Dorobanti sau Cotroceni.
Cel mai naspa cartier nu mai stiu care e, s-or mai fi schimbat lucrurile intre timp si eu nu mai stiu. :))
Taguiesc pe cine vrea.
01 noiembrie 2006
Un alt top 5
Se pare ca leapsa are mare succes pe blog. Asa mai vede omu' care cu cine mai haladuieste, cine pe cine citeste, aiureli dintr-astea. Vio m-a tag-uit si pe mine. Acu', daca pricipii bine, ar trebui sa purced la rascolitul carticelelor din bibilioteca mintii (nu toate au avut noroc la accesul in geamantan, desi unele mi-erau chiar dragi) si sa scot 5 preferate.
Nu am sa spun decat ca singura carte citita careia i-am dat prioritate la geamantan este Mica Biblie, o varianta ceva mai ordinara, cu poze monocolor si destramabila, publicata pe undeva prin Moldova, pe care n-am mai lasat-o din mana pana la ultima pagina. Imi aminteste de cel ce mi-a daruit-o cu dedicatie cand aveam vreo 12 ani. Aveam o admiratie speciala pentru el...
Tag-uiesc pe adelina, dana, departe, woodisor, si cine mai vrea daca nu s-a plictisit cumva intre timp de astfel de jocuri. ;))
Later edit:
2. Evanghelia dupa Isus Cristos - Jose Saramago, din cauza spiralei de care zicea Alma si de care nu-mi mai amintesc. :P
3. Smulgatorul de inimi - Boris Vian, pentru imaginea calului spanzurat de picioarele rajghinate si chinuit intr-un mod absurd.
4. Harun si marea de povestiri - Salman Rushdie, pentru ca acolo am dat de umbrele cu personalitate.
5. Veacul de singuratate - G.G. Marquez, nu mai e nevoie sa spun de ce.
Si ar mai fi multe de care am uitat ca le-am citit.
Nu am sa spun decat ca singura carte citita careia i-am dat prioritate la geamantan este Mica Biblie, o varianta ceva mai ordinara, cu poze monocolor si destramabila, publicata pe undeva prin Moldova, pe care n-am mai lasat-o din mana pana la ultima pagina. Imi aminteste de cel ce mi-a daruit-o cu dedicatie cand aveam vreo 12 ani. Aveam o admiratie speciala pentru el...
Tag-uiesc pe adelina, dana, departe, woodisor, si cine mai vrea daca nu s-a plictisit cumva intre timp de astfel de jocuri. ;))
Later edit:
2. Evanghelia dupa Isus Cristos - Jose Saramago, din cauza spiralei de care zicea Alma si de care nu-mi mai amintesc. :P
3. Smulgatorul de inimi - Boris Vian, pentru imaginea calului spanzurat de picioarele rajghinate si chinuit intr-un mod absurd.
4. Harun si marea de povestiri - Salman Rushdie, pentru ca acolo am dat de umbrele cu personalitate.
5. Veacul de singuratate - G.G. Marquez, nu mai e nevoie sa spun de ce.
Si ar mai fi multe de care am uitat ca le-am citit.
Alte nimicuri
Cu riscul ca o sa plictisesc, declar ca povestea asta halouinul ma scoate din sarite. O sa devin un Scrooge al halouinului si, vai, ce rau o sa-mi mai para!... Credeam ca la noi trece neobservat, desi colcaiau magazinele de vrajitoare, dovleci de portzelan si lumanarele portocaliu cu negru. Cu ocazia acestei minunate sarbatori am refuzat singurei apasari pe butonul soneriei noastre pe motiv ca nu aveam bomboane. Sincera sa fiu, nici nu stiam cand e treaba si daca intr-adevar au inceput si pe-aici cu colindatul. Si nici nu aveam de gand sa ma interesez concret. Iar daca voi mai cumpara bomboane (cu siguranta va fi asa), ele vor fi numai pentru mine (sic!). In sfarsit s-a dat mana libera la produsele de Craciun. Ia sa-i dau drumul mai repede la Adventskalender, la Butterspekulatius, Zimtsterne si Dominosteine, ca acum ma prinde Craciunul fara ele! :)))
28 octombrie 2006
27 octombrie 2006
N-am titlu
Cred ca una dintre cele mai urate situatii este sa constientizez in sfarsit ca ceva chiar nu e in ordine. Chestia asta nu s-ar fi putut intampla daca nu as fi incercat (si nu o data) sa duc o discutie pana la refuz, pana la momentul in care cuvintele se termina si o iau de la capat. Iar cand din toata discutia aia reiese ca aproape nimic nu e de bine (nu neaparat din perspectiva-mi), ce as mai putea sa spun? O asemenea aura negativista imi da jos toate armele. Ma epuizeaza energetic. Si nu-mi doresc asta. As vrea sa fi putut face mai multe. De fiecare data vreau asta. Abia acum cred ca incep sa ma vindec de o dependenta mai veche, poate si pentru motivul ca am abuzat de ea. Sa vedem ce-o mai fi... Refuz sa cred ca nu mai exista nici-o iesire. Pentru mine a existat una candva, dar mi-am si dorit-o, intr-un fel...
Foarte pe scurt
Am in minte un scenariu atat de cald si frumos, incat daca m-as confrunta vreodata cu realitatea, ma intreb cat de multe din cadrele lui se vor petrece intocmai. Daca ar fi sa-l scriu vreodata ma tem ca as strica tot. Imi este (vorba nu mai stiu cui) peste imposibil sa ma exprim intr-un stil atat de bun care ar putea crea dependenta de la prima si pana la ultima pagina. Asa ca il pastrez pentru mine si il traiesc cu aceeasi intensitate cu care am mai trait si alte scenarii similare.
Si inca ceva, cum ar putea sa-mi spuna cineva ca i-au placut picturile mele, cand nu s-a uitat pe ele nici macar o secunda? Cat dureaza o secunda? Cred ca ori sitemeter-ul meu a luat-o razna, ori draga prietene, te-ai indragostit de toamna de la fereastra... ;) :P
Si inca ceva, cum ar putea sa-mi spuna cineva ca i-au placut picturile mele, cand nu s-a uitat pe ele nici macar o secunda? Cat dureaza o secunda? Cred ca ori sitemeter-ul meu a luat-o razna, ori draga prietene, te-ai indragostit de toamna de la fereastra... ;) :P
26 octombrie 2006
Band of Horses
Una dintre recentele mele descoperiri. Vocea asta atat de metalica si de rezonanta m-a dat pe spate. Si sunt si inspirati baietii.
Pot fi gasiti si aici: http://myspace.com/bandofhorses
25 octombrie 2006
Lucruri marunte
N s-a casatorit. Vestea a venit fulgerator cu aproximativ o saptamana inaintea marelui eveniment. Daca ar fi fost dupa mine, dintr-un soi de egoism pe care-l recunosc si il revendic as fi preferat sa ramana burlac. Sa ramana eroul visurilor mele pana la adanci batraneti, pur si neatins de mana de nevasta si sa-mi spuna mereu ca pe mine m-a dorit, dar n-a indraznit sa-mi spuna, iar eu sa-i spun ca-i prea tarziu. Cred ca acest vis s-a destramat. Vestea nu m-a afectat asa cum fatalista de mine m-as fi asteptat. Lucru bun. Inseamna ca am inceput sa-l uit. Dar ca orice prieten de ani de zile am hotarat sa-l sun si sa-i urez de bine cu ocazia... Si am facut-o aseara. Am format numarul lui de mobil. Avea semnal cam prost, de-abia ne puteam intelege. Nu mai vorbiseram de multa vreme. Ma fastaceam si nu stiam ce sa-i spun mai intai. Imi pierdusem cea mai mare parte din vocabular. Vocea mea capata diverse intonatii.
In spatele meu D se apucase de un fel de circ (se distra pe seama mea), in urma caruia m-am burzuluit la el toata seara. O atitudine care pentru el e lucru marunt si n-are nici-o valoare a reusit sa ma scoata instantaneu din sarite. In fine, a ramas in coada de peste...
Si o veste buna, de fapt ar fi mai multe. :P
In spatele meu D se apucase de un fel de circ (se distra pe seama mea), in urma caruia m-am burzuluit la el toata seara. O atitudine care pentru el e lucru marunt si n-are nici-o valoare a reusit sa ma scoata instantaneu din sarite. In fine, a ramas in coada de peste...
Si o veste buna, de fapt ar fi mai multe. :P
24 octombrie 2006
Hi hi
Nu stiu ce am de sunt asa secretoasa. De fapt exagerez, fiindca nu e decat partial secret. Unii nu as vrea sa stie. De cateva zile e cert: am biletele de avion, deci iar vin acasa in Ro. Craciun + Anu' Nou, chiar daca presimt ceva de genul "cabana plapumioara", dar nu conteaza. Chiar si daca lenevesc sau dau iama in dc++ sau il omor pe D cu plictiseala, important este ca mai calatoresc o data. I-am obligat pe ai mei sa nu anunte pe nimeni ca vin. Treaba asta o fac eu si numai cui doresc. :P Uite asa!
Exercitii de vorbire
As vrea sa pot spune totul intr-o alta maniera decat cea in care m-am invatat. M-am saturat de redactari simple si la obiect, mai ales ca visez atat de mult. Mi-ar placea sa visez si in scris.
La cursuri suntem somati sa purtam dialoguri. Cu teme. Una dintre oportunele ocazii sa-mi dau drumul la fantezie. Important este sa vorbim, sa aratam ca stim, ca putem. Pentru mine nu ar fi o problema. Am exercitiu cu vecinii.
Asa ca nu mi-ar face o mai mare placere decat sa ma abat de la subiect sau cel putin sa ma concentrez numai pe un singur aspect si sa aberez in consecinta. Cea mai mare problema o constituie partenerul de discutii. Care in mare parte e cat se poate de neinspirat.
Daca pe tema Umziehen poti vorbi despre unde poti cauta o casa noua, despre locul unde ai vrea sa te muti, faptul daca schimbi mobila sau nu, cu ce o transporti, daca renovezi sau nu, cate camere poate avea locuinta, daca vrei gradina si balcon samd, apoi cu siguranta un neinspirat ar ataca toate aceste subiecte.
Ieri am luat-o pe aratura, care la un moment dat era aproape curata nebunie. Germana mea nu era asa cum imi doream. Poate ca si excesul de zel mi-a taiat din puterea de concentrare. Incepusem sa joc teatru. Imi luam rolul foarte in serios, dar tot cred ca am luat-o pe aratura. M-a pus dracu sa fac pe egoista pana atat de aproape de absurd (nu stiu cum l-au perceput altii), incat partenera mea s-a suparat. Nu-i placea conversatia. I se parea ca am ceva cu ea. Luase totul la nivel personal. Am schimbat tonul, am deviat un pic, dar mi s-a taiat elanul (si intr-un fel poate ca e mai bine asa). Si, bineinteles, o alta limitata (conationala) nu s-a abtinut pana nu m-a corectat cand a prins ocazia.
"Wie schmeckt dir der Kuchen?" se poate exprima fara probleme si sub forma "Wie gefällt dir der Kuchen?" !!! Parerea mea.
O fi din cauza ca si eu ma amestecasem in dialogul ei? In nici-un caz ca sa o corectez (oricum ma enerveaza cand o aud vorbind, dar n-am ce sa-i fac), ci doar ca sa potentez gradul de umor pe care as vrea sa-l gasesc la oricare dintre dialogurile la care sunt nevoita sa asist si care de cele mai multe ori lipseste cu desavarsire. Nu cred ca poate sa faca diferenta.
Concluzii. Sa mai moderez nebunia? Sa renunt sa mai particip la dialogurile inchipuite? Nu prea are sens, desi sanse de a avea un interlocutor potrivit (pe aceeasi lungime de unda si la fel de inspirat) sunt infime. Pretind prea mult?
La cursuri suntem somati sa purtam dialoguri. Cu teme. Una dintre oportunele ocazii sa-mi dau drumul la fantezie. Important este sa vorbim, sa aratam ca stim, ca putem. Pentru mine nu ar fi o problema. Am exercitiu cu vecinii.
Asa ca nu mi-ar face o mai mare placere decat sa ma abat de la subiect sau cel putin sa ma concentrez numai pe un singur aspect si sa aberez in consecinta. Cea mai mare problema o constituie partenerul de discutii. Care in mare parte e cat se poate de neinspirat.
Daca pe tema Umziehen poti vorbi despre unde poti cauta o casa noua, despre locul unde ai vrea sa te muti, faptul daca schimbi mobila sau nu, cu ce o transporti, daca renovezi sau nu, cate camere poate avea locuinta, daca vrei gradina si balcon samd, apoi cu siguranta un neinspirat ar ataca toate aceste subiecte.
Ieri am luat-o pe aratura, care la un moment dat era aproape curata nebunie. Germana mea nu era asa cum imi doream. Poate ca si excesul de zel mi-a taiat din puterea de concentrare. Incepusem sa joc teatru. Imi luam rolul foarte in serios, dar tot cred ca am luat-o pe aratura. M-a pus dracu sa fac pe egoista pana atat de aproape de absurd (nu stiu cum l-au perceput altii), incat partenera mea s-a suparat. Nu-i placea conversatia. I se parea ca am ceva cu ea. Luase totul la nivel personal. Am schimbat tonul, am deviat un pic, dar mi s-a taiat elanul (si intr-un fel poate ca e mai bine asa). Si, bineinteles, o alta limitata (conationala) nu s-a abtinut pana nu m-a corectat cand a prins ocazia.
"Wie schmeckt dir der Kuchen?" se poate exprima fara probleme si sub forma "Wie gefällt dir der Kuchen?" !!! Parerea mea.
O fi din cauza ca si eu ma amestecasem in dialogul ei? In nici-un caz ca sa o corectez (oricum ma enerveaza cand o aud vorbind, dar n-am ce sa-i fac), ci doar ca sa potentez gradul de umor pe care as vrea sa-l gasesc la oricare dintre dialogurile la care sunt nevoita sa asist si care de cele mai multe ori lipseste cu desavarsire. Nu cred ca poate sa faca diferenta.
Concluzii. Sa mai moderez nebunia? Sa renunt sa mai particip la dialogurile inchipuite? Nu prea are sens, desi sanse de a avea un interlocutor potrivit (pe aceeasi lungime de unda si la fel de inspirat) sunt infime. Pretind prea mult?
21 octombrie 2006
Continuare cu final fericit
Continuarea e si mai palpitanta. Pentru unii poate chiar previzibil, dar nu am stat sa-mi bat capul cu asta. Am citit o carte film. Iar finalul, oricat de fericit ar fi, parca nu ma mai satisface. Cred ca m-am obisnuit cu cozi de peste. :P
20 octombrie 2006
Ma simt spamuita
Notificarile de "new mail message" de la yahoo ma scot din sarite. Nu pentru felul in care creatorii lui l-au setat, ci pentru continutul acestor mesaje, pentru faptul ca am ales - culmea - tocmai yahoo pentru mailuri gen spam sau pentru creeri de cont (de nevoie) pe diverse site-uri in care n-am incredere.
Dar cel mai mult primesc de la o vreme mailuri cu "Pls add your birthday to my calendar...". Astia sunt toti amicii din friends list si ex-friends list (adica stersi de-a lungul timpului) care n-au ce face si si-au adus aminte ca mi-ar putea face urari pline de candoare cu ocazia implinirii frumoasei varste adolescente de 80 de ani. Dar cum ei stau prost cu memoria la capitolul asta sau doar isi doresc sa mai faca putin de spatiu pentru alte lucruri mai importante, au gasit in sfarsit mijlocul de a colectiona datele de nastere ale tuturor amicilor lor, la randul lor, pe un site care le aduce aminte.
Treaba sta in felul urmator:
1. In ceea ce ma priveste, stiu pe din-afara zilele de nastere ale aproape tuturor prietenilor, rudelor si cunostintelor mele.
2. Gasesc de cuviinta ca o zi de nastere, chiar daca e o zi de nastere, isi pierde tot mai mult din valoare. Este o zi ca oricare alta. Deunazi o auzeam pe conationala de banca spunand iritata si cu o voce gata sa-mi sparga timpanele "cum adica sa punem examenul (un examen fara prea mare importanta) pe 27? E ziua mea!!!". Si daca e ziua ei ce? Nu face fata examenului? Mir ist ganz egal. O alta spunea ca i-a picat infatisarea de divort chiar de ziua ei. Si ce sa faca? Sa ia in tragic aspectul asta? Se pare ca este un moment psihologic agravant in caz de situatii nasoale. Nu pot sa inteleg...
3. N-o sa uit totusi ca pentru majoritatea (q.e.d.) punctul 2 nu e valabil.
4. Daca urez ceva cuiva o fac cand mi-aduc aminte (rareori uit) si consider ca a tine minte e oarecum o dovada de respect.
5. As prefera sa urez numai din suflet (exista si urari de complezenta, valabil si de sarbatori) si numai persoanelor care imi sunt dragi.
6. Sa vedem cine ma bombardeaza cu urari de ziua mea la anul.
PS - Daca te regasesti printre aceste randuri nu te supara pe mine, ci doar accepta-mi parerea. :)
Dar cel mai mult primesc de la o vreme mailuri cu "Pls add your birthday to my calendar...". Astia sunt toti amicii din friends list si ex-friends list (adica stersi de-a lungul timpului) care n-au ce face si si-au adus aminte ca mi-ar putea face urari pline de candoare cu ocazia implinirii frumoasei varste adolescente de 80 de ani. Dar cum ei stau prost cu memoria la capitolul asta sau doar isi doresc sa mai faca putin de spatiu pentru alte lucruri mai importante, au gasit in sfarsit mijlocul de a colectiona datele de nastere ale tuturor amicilor lor, la randul lor, pe un site care le aduce aminte.
Treaba sta in felul urmator:
1. In ceea ce ma priveste, stiu pe din-afara zilele de nastere ale aproape tuturor prietenilor, rudelor si cunostintelor mele.
2. Gasesc de cuviinta ca o zi de nastere, chiar daca e o zi de nastere, isi pierde tot mai mult din valoare. Este o zi ca oricare alta. Deunazi o auzeam pe conationala de banca spunand iritata si cu o voce gata sa-mi sparga timpanele "cum adica sa punem examenul (un examen fara prea mare importanta) pe 27? E ziua mea!!!". Si daca e ziua ei ce? Nu face fata examenului? Mir ist ganz egal. O alta spunea ca i-a picat infatisarea de divort chiar de ziua ei. Si ce sa faca? Sa ia in tragic aspectul asta? Se pare ca este un moment psihologic agravant in caz de situatii nasoale. Nu pot sa inteleg...
3. N-o sa uit totusi ca pentru majoritatea (q.e.d.) punctul 2 nu e valabil.
4. Daca urez ceva cuiva o fac cand mi-aduc aminte (rareori uit) si consider ca a tine minte e oarecum o dovada de respect.
5. As prefera sa urez numai din suflet (exista si urari de complezenta, valabil si de sarbatori) si numai persoanelor care imi sunt dragi.
6. Sa vedem cine ma bombardeaza cu urari de ziua mea la anul.
PS - Daca te regasesti printre aceste randuri nu te supara pe mine, ci doar accepta-mi parerea. :)
19 octombrie 2006
Mici bucurii
Also, ghici ce-am facut! N-am rezistat pana nu m-am abonat la o revista de retete culinare (de-aia cu poze). Nu numai pentru revista, dar si pentru chilipirul cu care mi-au scos ochii deasupra cuponului de abonare: un Wok set (arata cam asa si include doua spatule si o pereche de bete) si o carticica de retete pentru acesta. Gratis, mama soacra! Acu' sa ma vad gatind chinezeste. :D
Obiecte pe care le strang cu placere
Cred ca nu e prima oara cand fac inventarul, dar ce conteaza? Nu m-as satura niciodata de cumparat:
* ceaiuri
* condimente
* sosete
* reviste de retete culinare cu poze
* borcanele decorative cu capac in care pastrez paste, boabe si altele
* cutii si cutioare din tot felul de materiale: lemn, metal, carton, impletite
* saluri
* ustensile de bucatarie
* ghivece
* parfumuri
* obiecte de scris/pictat
* cataloage de la expozitiile de arta
* chipsuri din creveti
* inghetata cu caramel
* caramele
* ceaiuri
* condimente
* sosete
* reviste de retete culinare cu poze
* borcanele decorative cu capac in care pastrez paste, boabe si altele
* cutii si cutioare din tot felul de materiale: lemn, metal, carton, impletite
* saluri
* ustensile de bucatarie
* ghivece
* parfumuri
* obiecte de scris/pictat
* cataloage de la expozitiile de arta
* chipsuri din creveti
* inghetata cu caramel
* caramele
17 octombrie 2006
Si daca e adevarat
E titlul unei carti pe care tocmai am terminat-o de citit. Nu as avea prea multe de spus decat ca a fost scrisa intr-un mod cat se poate de scenaristic. Tipic american. Ma intreb daca nu cumva autorul ei chiar a avut in plan asa ceva sau asa a fost format intr-ale scrisului sau doar a fost directionat de binevoitori. Nu mai incape indoiala de ce Spielberg i-a cumparat drepturile de ecranizare. Era sa o las imediat din mana cand am citit descrierea de la inceput, cadru tipic. Asa ca am luat-o exact ca pe-un film. Iar incadrarea la bestseller fara alte referinte critice literare n-ar trebui sa induca pe nimeni in eroare. E o poveste frumoasa, impresionabila, buna de consumat in tramvai sau la strand si cam atat.
Urmeaza continuarea.
Urmeaza continuarea.
Extrem de...
Sfarsitul nu-i aici. Lucruri o gramada in coada de peste. Nu-mi mai dau seama care ce si cum. Dar as vrea sa pun punct pe ici, pe colo si nu am cum. Si sa o iau de la capat.
Zilele astea ciudate ma inconjoara mai mult ca sigur de invidii (sau, cel putin, de atitudini rautacioase). Nu ca n-as fi lasata sa ma exprim (oricum nu sunt departe de cenzura), dar ajung centrul unor judecati de oameni cu foarte multe limite. Mi s-a reprosat ca "citesc prea mult", ca "am capul patrat de atata stiinta" (vorbele conationalei de banca), ca "gandesc prea mult". Sunt moarta daca nu gandesc. Interesant este ca reactiile lor nu mai reusesc sa ma atinga asa cum probabil o faceau alta data. Deci scutul meu se consolideaza. Pentru asta le fac prostilor intr-un fel jocul si in acelasi timp imi vad de ale mele. Deci tot ca mine voi face. Cu riscul ca voi ramane singura. Oricum am tins mai mereu catre o oarecare solitudine. Partea ei nasoala, singuratatea, nu-mi e straina. Zilele astea m-am simtit extrem de singura si de incapabila de a controla anumite aspecte, ale caror fraie, chiar daca as fi avut ocazia sa o fac, tot nu as putea sa le tin cu putere. Iar timpul zboara si eu pare ca dorm in continuare.
Nu cred ca mai am nici-un prieten. Pe unii i-am taiat eu insami de pe lista. Pe unii i-am lasat in tara, iar altii nu mai vor sa-mi vorbeasca si nu stiu de ce. De fapt prieten nu exista, e un ideal.
Totusi, sfarsitul nu-i aici.
Zilele astea ciudate ma inconjoara mai mult ca sigur de invidii (sau, cel putin, de atitudini rautacioase). Nu ca n-as fi lasata sa ma exprim (oricum nu sunt departe de cenzura), dar ajung centrul unor judecati de oameni cu foarte multe limite. Mi s-a reprosat ca "citesc prea mult", ca "am capul patrat de atata stiinta" (vorbele conationalei de banca), ca "gandesc prea mult". Sunt moarta daca nu gandesc. Interesant este ca reactiile lor nu mai reusesc sa ma atinga asa cum probabil o faceau alta data. Deci scutul meu se consolideaza. Pentru asta le fac prostilor intr-un fel jocul si in acelasi timp imi vad de ale mele. Deci tot ca mine voi face. Cu riscul ca voi ramane singura. Oricum am tins mai mereu catre o oarecare solitudine. Partea ei nasoala, singuratatea, nu-mi e straina. Zilele astea m-am simtit extrem de singura si de incapabila de a controla anumite aspecte, ale caror fraie, chiar daca as fi avut ocazia sa o fac, tot nu as putea sa le tin cu putere. Iar timpul zboara si eu pare ca dorm in continuare.
Nu cred ca mai am nici-un prieten. Pe unii i-am taiat eu insami de pe lista. Pe unii i-am lasat in tara, iar altii nu mai vor sa-mi vorbeasca si nu stiu de ce. De fapt prieten nu exista, e un ideal.
Totusi, sfarsitul nu-i aici.
15 octombrie 2006
...
Mi-am bagat nasul intr-un blog si mi-am adus aminte. Credeam ca o casa noua aduce cumva un spirit nou. Dar nu s-a schimbat nimic. E trist. Si imi deschide rani mai vechi. De ce sa-mi pierd timpul cu un Mensch care si-a propus (si chiar se tine) sa ma lase sa-mi vad de drumul pe care mi l-am ales. Ce aiurea...
14 octombrie 2006
O minciuna, doua minciuni
Saptamana trecuta era vorba ca ne intalnim la o pizza. Eu cu al meu, ea cu al ei. Asa propusese conationala mea de banca. Zic bine, sa vorbesc si eu cu D si eventual te sun, nu se stie ce planuri are. Vine sambata. Pe la pranz fuseseram cateva ore plecati si nu mai aveam de gand sa iesim. Nu am sunat-o, ca nu hotarasem nimic. A treia zi, la scoala, nu ajung bine ca ma trezesc cu ea: te omor, te-am sunat sambata toata dupa-amiaza pana pe la 7 si nu a raspuns nimeni.
Imi pare rau, nu am fost acasa. D planuise deja ceva si nu mai avea rost sa te anunt. Nu a mai comentat decat ca lui barbatu-sau (nu ne cunoastem inca) i s-a dus tot entuziasmul la fund cand a realizat ca nu suntem de gasit.
Acasa l-am intrebat pe D daca telefonul nostru a fost in permanenta deschis si daca ne-a sunat cineva. Ma gandeam ca poate a inceput in sfarsit sa ma lase memoria. Numarul nu i l-am dat gresit, fiindca prima oara cand l-a utilizat a nimerit unde trebuie. Also, de data asta, minciuna la minciuna. Tzanng! Rasuna frumos paharele. :p Ea jucat teatru, eu doar am nascocit o scuza. Puteam sa dau de gol si pe ea si pe mine si sa-i spun ca am fost acasa, n-am vrut sa iesim, si nici tzaraitul telefonului nu l-am auzit...
Later edit
Pe verisorul cu multe contacte in ym si pe celalalt i-am trecut deja pe ignore list.
Imi pare rau, nu am fost acasa. D planuise deja ceva si nu mai avea rost sa te anunt. Nu a mai comentat decat ca lui barbatu-sau (nu ne cunoastem inca) i s-a dus tot entuziasmul la fund cand a realizat ca nu suntem de gasit.
Acasa l-am intrebat pe D daca telefonul nostru a fost in permanenta deschis si daca ne-a sunat cineva. Ma gandeam ca poate a inceput in sfarsit sa ma lase memoria. Numarul nu i l-am dat gresit, fiindca prima oara cand l-a utilizat a nimerit unde trebuie. Also, de data asta, minciuna la minciuna. Tzanng! Rasuna frumos paharele. :p Ea jucat teatru, eu doar am nascocit o scuza. Puteam sa dau de gol si pe ea si pe mine si sa-i spun ca am fost acasa, n-am vrut sa iesim, si nici tzaraitul telefonului nu l-am auzit...
Later edit
Pe verisorul cu multe contacte in ym si pe celalalt i-am trecut deja pe ignore list.
12 octombrie 2006
11 octombrie 2006
Lege
Doresti sa inchizi computerul. Selectezi "shut down", iar computerul se comporta ca dupa "restart". Doresti sa restartezi computerul. Selectezi "restart" si se comporta ca dupa "shut down". Doresti sa inchizi computerul si selectezi dupa o caruta nervi "restart", poate asa merge cum vrei tu. Computerul se comporta conform comenzii "restart".
Diverse
Nu stiu daca exista ceva concret despre care as putea scrie aici. Trec printr-o perioada, destul de lunga de altfel, in care mi se pare ca nu se intampla nimic deosebit. De parca as fi legata la ochi si n-as vedea ce mi se intampla. E un fel de imunitate cu sens peiorativ pe care nici nu stiu daca mi-am arborat-o eu insami sau doar s-a creat asa din senin. Ea se manifesta, clar, printr-o lipsa cronica, dar nu completa (ce bine, deci nu am murit!) de entuziasm. In plus, ca tot sunt in perioada cursurilor de germana, ultima mea senzatie este ca nu mai am loc sa suprapun. In conversatiile obisnuite cu oamenii incerc sa aplic ceea ce am invatat. Nu mereu imi iese corect, nici nu pretind asta, dar simt ca daca nu as continua sa citesc sau sa scriu (si astfel sa invat vocabular) as ramane la stadiul de mediocru. Continuu sa invat cel mai repede si logic dintre toti. Oricum eram cu un pas inainte. Sunt constienta ca sunt cea mai buna in acel grup. Asta nu ma incalzeste prea mult, fiindca nu concurez cu nimeni. Si ceilalti sunt constienti de performanta mea, ba unii chiar cauta (cu siguranta) sa-mi vaneze greselile. Aiurea! Am ajuns acolo ca sa invat, deci nu sunt perfecta. Fiecare cu sclipirea lui. :)
In rest, ma coplesesc in continuare tot felul de visuri, nici macar prea importante, dar asa imi place mie (cum sa spun?) sa ma las in leaganul lor. Nostalgia mi se confunda cu o stranie (sau poate falsa) oboseala.
Apoi aud vesti deloc imbucuratoare (sau invers, depinde cum vrei sa vezi paharul): o prietena divorteaza si ia antidepresive de doua luni, o alta (al carei partener a fost vazut cu altele) s-a despartit si ea si munceste de rupe ca sa-si poata plati chiria intr-o garsoniera in care acum locuieste singura.
Si nu neg ca ma mai uit chioras si dupa capra vecinului cand ma gandesc ca x si-a luat permisul (si eu n-am fost in stare) sau ca y are un job in domeniul in care si eu mi-am dorit, dar pe care nu pot inca sa-l am din mai multe ratiuni plauzibile si altele.
In rest, ma coplesesc in continuare tot felul de visuri, nici macar prea importante, dar asa imi place mie (cum sa spun?) sa ma las in leaganul lor. Nostalgia mi se confunda cu o stranie (sau poate falsa) oboseala.
Apoi aud vesti deloc imbucuratoare (sau invers, depinde cum vrei sa vezi paharul): o prietena divorteaza si ia antidepresive de doua luni, o alta (al carei partener a fost vazut cu altele) s-a despartit si ea si munceste de rupe ca sa-si poata plati chiria intr-o garsoniera in care acum locuieste singura.
Si nu neg ca ma mai uit chioras si dupa capra vecinului cand ma gandesc ca x si-a luat permisul (si eu n-am fost in stare) sau ca y are un job in domeniul in care si eu mi-am dorit, dar pe care nu pot inca sa-l am din mai multe ratiuni plauzibile si altele.
Cel mai bun roman romanesc
Raspund prima (sper) provocarii Puckulinei si incerc sa pun si eu pe raftul din fata cateva dintre carticelele romanesti nemuritoare.
1) M. Eliade - Maytreyi
2) G. Calinescu - Enigma Otiliei
3) L. Rebreanu - Ion sau Padurea spanzuratilor
4) M. Preda - Morometii
5) ca tot zicea Dana de Ionel Teodoreanu - mie mi-a placut Lorelei
Bine ca trebuie sa fie doar 5, altfel as fi intrat in pamant. Cu ocazia asta imi dau seama cat de putina atentie am acordat literaturii romane, in mod special celei contemporane, unde cu siguranta se afla cateva titluri bune.
1) M. Eliade - Maytreyi
2) G. Calinescu - Enigma Otiliei
3) L. Rebreanu - Ion sau Padurea spanzuratilor
4) M. Preda - Morometii
5) ca tot zicea Dana de Ionel Teodoreanu - mie mi-a placut Lorelei
Bine ca trebuie sa fie doar 5, altfel as fi intrat in pamant. Cu ocazia asta imi dau seama cat de putina atentie am acordat literaturii romane, in mod special celei contemporane, unde cu siguranta se afla cateva titluri bune.
04 octombrie 2006
Negre
Cine altcineva mai ingust ca mine cateodata ar putea crede ca nu exista lalele negre? Am cumparat din Amsterdam o pungutza cu 10 bulbi din care am zis ca ma indur sa dau doar unul. Restul sunt ai mei. Azi-dimineata mi-am cautat bulbii sa-i mai cunosc o data, sa ma mai bucur o data de ei. Nu mai erau la locul lor. E clar, D i-a luat cu el sa-i arate colegelor sa le arate ca exista si sa le faca sic ca ele nu au. Cum pot sa-mi imaginez ceva atat de stupid? De fapt D i-a luat ca sa ofere din ei. Si nu mi-a spus. :((( Acum nu mai am decat 8. Si ar mai trebui sa dau unul. Si zau daca nu mor de ciuda...
Si bineinteles sarma mea de rufe nu se va instala nici azi.
Si bineinteles sarma mea de rufe nu se va instala nici azi.
Daruiti carti unei scoli de la tara
Insemnarea Pukulinei (ca asa imi place s-o alint) m-a impresionat. Din pacate nu am acces la cartile pe care le-as putea trimite. Insa vreau sa sprijin mica ei initiativa. Am sa pun un link permanent la mine in blog. Cine este dispus sa ajute o poate contacta pe ea prin intermediul unui comentariu dedesubtul insemnarii cu pricina. Cu proxima ocazie cand ajung in tara scotocesc si pe la mine prin biblioteca.
Amsterdam
Asta fuse si se duse. Ce ai putea face in 8 ore de stat in aceasta capitala? Noi am calatorit 6 ore cu trenul (3 la dus si 3 la intors), am vizitat cele doua muzee pe care ni le-am planuit si in rest am colindat prin oras, ca sa mai prindem si magazinele deschise. Apropos, majoritatea inchid la ora 6. Ca si in Luxemburg. Deh, capitale europene. Nu ca am fi avut vreun interes special sa dam spargerea la toale sau chestii de genul asta... Fiindca mi-e lene sa povestesc à la carte o sa trantesc tot clasicele buline. Deci:
* apa multa, se stie ca Amsterdamul e sub nivelul marii
* poduri multe (cica mai multe decat in Venetia)
* am facut o plimbare cu un vaporas (eu o sa-i zic vapobus, ca are statii la fel ca orice alt mijloc de transport in comun) al carui bilet de-o zi ne-a jupuit de 17 Eur de persoana si cu care nu am calatorit decat o data; smecheri, ca e conceput special pt strainii amatori, altfel...
* principalele mijloace de transport prin oras sunt tramvaiele si bicicletele; personal nu am vazut atatea tramvaie si biciclete pe metru patrat in viata mea; de altfel, din punctul asta de vedere orasul imi pare un pic obositor, dar si daca acestea ar lipsi, ar fi prea multa liniste pentru o capitala
* centrul comercial e urias
* in aceeasi zona - multe, multe restaurante si localuri
* nu am vizitat decat 2 muzee la care apucaseram sa ne rezervam bilete (nu ca ar fi fost neaparat necesar, dar cel putin ne-am decis):
- Rijks Museum, care e in renovare si din care am vazut partea cea mai valoroasa din colectie; aici e Rembrand-ul la care a muncit D aproape un an ca puzzle
- Van Gogh Museum, unde am vazut o mare parte din creatia lui si o colectie de artisti faimosi care l-au influentat; mi-a placut mai mult, oricum Van Gogh era printre favoritii mei; ceea ce mi-ar fi placut si mai mult (dar probabil o sa caut si pe net) ar fi fost sa stau sa studiez mai mult felul in care Van Gogh a descoperit culorile si jocul acestora (deci chestii de pura tehnica)
* ca o ironie, am cautat innebuniti pana aproape de ora inchiderii un oficiu de posta ca sa pot trimite 3 vederi, norocul nostru ca am gasit intr-un final unul indicat undeva pe-o harta (sunt destul de rare)
* cred ca am vazut si ofertantii de hasis
* mi-am cumparat bulbi de lalele negre si multicolore
* mi-am cumparat saboti, unii mai mici si in pereche, deci nu mai sunt buni de suporturi de ghiveci; bai, ce de kitschuri, eram sigura, noroc ca am gasit unii pe care nu scria Holland
* la fel de kitschoasa (sau demodata) mi s-a parut portelanaria pictata cu albastru, asa numita din Delft
* librarii de carte in engleza (de apreciat)
Si cam asta a fost, ca a sosit timpul plecarii...
* apa multa, se stie ca Amsterdamul e sub nivelul marii
* poduri multe (cica mai multe decat in Venetia)
* am facut o plimbare cu un vaporas (eu o sa-i zic vapobus, ca are statii la fel ca orice alt mijloc de transport in comun) al carui bilet de-o zi ne-a jupuit de 17 Eur de persoana si cu care nu am calatorit decat o data; smecheri, ca e conceput special pt strainii amatori, altfel...
* principalele mijloace de transport prin oras sunt tramvaiele si bicicletele; personal nu am vazut atatea tramvaie si biciclete pe metru patrat in viata mea; de altfel, din punctul asta de vedere orasul imi pare un pic obositor, dar si daca acestea ar lipsi, ar fi prea multa liniste pentru o capitala
* centrul comercial e urias
* in aceeasi zona - multe, multe restaurante si localuri
* nu am vizitat decat 2 muzee la care apucaseram sa ne rezervam bilete (nu ca ar fi fost neaparat necesar, dar cel putin ne-am decis):
- Rijks Museum, care e in renovare si din care am vazut partea cea mai valoroasa din colectie; aici e Rembrand-ul la care a muncit D aproape un an ca puzzle
- Van Gogh Museum, unde am vazut o mare parte din creatia lui si o colectie de artisti faimosi care l-au influentat; mi-a placut mai mult, oricum Van Gogh era printre favoritii mei; ceea ce mi-ar fi placut si mai mult (dar probabil o sa caut si pe net) ar fi fost sa stau sa studiez mai mult felul in care Van Gogh a descoperit culorile si jocul acestora (deci chestii de pura tehnica)
* ca o ironie, am cautat innebuniti pana aproape de ora inchiderii un oficiu de posta ca sa pot trimite 3 vederi, norocul nostru ca am gasit intr-un final unul indicat undeva pe-o harta (sunt destul de rare)
* cred ca am vazut si ofertantii de hasis
* mi-am cumparat bulbi de lalele negre si multicolore
* mi-am cumparat saboti, unii mai mici si in pereche, deci nu mai sunt buni de suporturi de ghiveci; bai, ce de kitschuri, eram sigura, noroc ca am gasit unii pe care nu scria Holland
* la fel de kitschoasa (sau demodata) mi s-a parut portelanaria pictata cu albastru, asa numita din Delft
* librarii de carte in engleza (de apreciat)
Si cam asta a fost, ca a sosit timpul plecarii...
02 octombrie 2006
Ce am mai facut in week-end
Sfarsitul asta de saptamana este unul prelungit. Pana maine cand e ziua Nemtziei.
Vineri am fost la un Baumarkt (gen Praktiker) si mi-am facut placerea cumparandu-mi pamant de flori, ghivece, doua plantute de apartament, apoi am mers la un magazin de plante si mi-am cumparat un liliac si un trandafir, dar nu orice trandafir, ci unul ca-n povesti. Initial ochisem un altul. Era acolo la intrare, delicat, alb si cu marginile purpurii. Pe ala mi l-am dorit. D a propus sa nu ma grabesc si sa-l car de nebuna prin magazin, ci sa-l iau la sfarsit. Era singur printre alte soiuri. Evident ca mi-a fost "luat", asa ca am ales altul: alb + culoarea caisei.
Sambata ne-am hotarat sa incercam sa instalam sarme noi de rufe in pod (ca tot ni s-a schimbat acoperisul). Cumparasem 2 stinghii de lemn, le gauriseram si ne tot gandeam cum sa le fixam. Nu aveam nici-unul vreo idee prea buna, plus ca ne lipsea un aparat de insurubat, asa ca ne-am dat batuti. Intre timp si-a facut aparitia si vecinul care locuieste imediat dedesubt si s-a luat de noi ca ce facem, ca ei spala rufe, ca trebuie sa spele urgent si noi lucram acolo sus, ca ar trebui mai pe marti, miercuri incolo sa facem treaba asta (adica atunci cand nu mai sunt rufele lor acolo si cand nu avem noi timp, de parca numai ei n-ar avea timp sa spele rufe in mijlocul saptamanii). Nici macar nu eram decisi sa facem mare lucru, deci nu prea aveam cum sa ridicam praful. M-am enervat. Ieri cea mai mare parte dintre rufe disparusera.
In fine, tot sambata ne-am mutat in gradina si ne-am apucat sa desfundam doua portiuni de pamant. Am fost avertizati ca este de foarte proasta calitate si ca e posibil ca plantele noastre sa nu se prinda. Una dintre portiuni era ocupata pe-o margine de un rest de trunchi de brad ce fusese taiat. Acelasi petec de pamant era destul de ingusta si pe doua laturi ingradita. Ghici ce am facut? Eu nu aveam de gand, dar D a insistat. Cu o cazma si mai tarziu (cu bunavointa unei babutze vecine) cu un tarnacop ne-am luptat cateva ore bune sa scoatem radacina. In rest, in pamant am gasit pietre resturi de caramizi si huma din-aia lipicioasa sau cum naiba ii zice. Cealalata portiune a fost si ea ocupata de un copacel ce crestea acolo clandestin. L-am scos si pe ala, fara probleme de data asta. In gropile respective am pus pamant de plante special cumparat (un sac de 77 l) si am plantat. Asa ca acum am un trandafir si un liliac. Si as mai vrea si alte plante. Sa vedem ce gasesc si ce loc mai am.
Ieri am pregatit un tort de mere dupa o reteta de pe net. Foarte lecker (gustos) si i-am invitat pe socrii mei la Kaffee und Kuchen.
Azi am citit pe bicicleta la fitness (hehe, de cand nu mai fusesem).
Maine facem o mica excursie de-o zi pana la Amsterdam. Noroc ca mergem cu trenul. Autostrazile vor fi aglomerate. Abia astept, nu am fost acolo niciodata. Sper sa-mi cumpar macar un sabot pe care sa-l transform in suport de ghiveci. ;))
Gata!
PS - Miercuri sper sa fie sarma gata, ca am un munte de rufe. :o
Vineri am fost la un Baumarkt (gen Praktiker) si mi-am facut placerea cumparandu-mi pamant de flori, ghivece, doua plantute de apartament, apoi am mers la un magazin de plante si mi-am cumparat un liliac si un trandafir, dar nu orice trandafir, ci unul ca-n povesti. Initial ochisem un altul. Era acolo la intrare, delicat, alb si cu marginile purpurii. Pe ala mi l-am dorit. D a propus sa nu ma grabesc si sa-l car de nebuna prin magazin, ci sa-l iau la sfarsit. Era singur printre alte soiuri. Evident ca mi-a fost "luat", asa ca am ales altul: alb + culoarea caisei.
Sambata ne-am hotarat sa incercam sa instalam sarme noi de rufe in pod (ca tot ni s-a schimbat acoperisul). Cumparasem 2 stinghii de lemn, le gauriseram si ne tot gandeam cum sa le fixam. Nu aveam nici-unul vreo idee prea buna, plus ca ne lipsea un aparat de insurubat, asa ca ne-am dat batuti. Intre timp si-a facut aparitia si vecinul care locuieste imediat dedesubt si s-a luat de noi ca ce facem, ca ei spala rufe, ca trebuie sa spele urgent si noi lucram acolo sus, ca ar trebui mai pe marti, miercuri incolo sa facem treaba asta (adica atunci cand nu mai sunt rufele lor acolo si cand nu avem noi timp, de parca numai ei n-ar avea timp sa spele rufe in mijlocul saptamanii). Nici macar nu eram decisi sa facem mare lucru, deci nu prea aveam cum sa ridicam praful. M-am enervat. Ieri cea mai mare parte dintre rufe disparusera.
In fine, tot sambata ne-am mutat in gradina si ne-am apucat sa desfundam doua portiuni de pamant. Am fost avertizati ca este de foarte proasta calitate si ca e posibil ca plantele noastre sa nu se prinda. Una dintre portiuni era ocupata pe-o margine de un rest de trunchi de brad ce fusese taiat. Acelasi petec de pamant era destul de ingusta si pe doua laturi ingradita. Ghici ce am facut? Eu nu aveam de gand, dar D a insistat. Cu o cazma si mai tarziu (cu bunavointa unei babutze vecine) cu un tarnacop ne-am luptat cateva ore bune sa scoatem radacina. In rest, in pamant am gasit pietre resturi de caramizi si huma din-aia lipicioasa sau cum naiba ii zice. Cealalata portiune a fost si ea ocupata de un copacel ce crestea acolo clandestin. L-am scos si pe ala, fara probleme de data asta. In gropile respective am pus pamant de plante special cumparat (un sac de 77 l) si am plantat. Asa ca acum am un trandafir si un liliac. Si as mai vrea si alte plante. Sa vedem ce gasesc si ce loc mai am.
Ieri am pregatit un tort de mere dupa o reteta de pe net. Foarte lecker (gustos) si i-am invitat pe socrii mei la Kaffee und Kuchen.
Azi am citit pe bicicleta la fitness (hehe, de cand nu mai fusesem).
Maine facem o mica excursie de-o zi pana la Amsterdam. Noroc ca mergem cu trenul. Autostrazile vor fi aglomerate. Abia astept, nu am fost acolo niciodata. Sper sa-mi cumpar macar un sabot pe care sa-l transform in suport de ghiveci. ;))
Gata!
PS - Miercuri sper sa fie sarma gata, ca am un munte de rufe. :o
30 septembrie 2006
Am voie
Am voie sa plang cand ma enervez? Am voie sa ma enervez cand constat ca ceva nu iese?
Am voie sa ma enervez cand, in plus, cineva cu capsa pusa vine sa-mi spuna ce nu-i convine si are (intr-un fel) si dreptate? As vrea uneori sa am puterea sa ma cert si sa-mi caut dreptatea. Dar pe cei carora li se citeste rautatea pe buzele incordate sau pe alte trasaturi ale fetei prefer sa-i evit. Ceea ce nu-mi opreste lacrimile ce stau sa-mi cada de nervi. Evit sa mi se faca reprosuri. De aceea tind sa ma conformez pentru buna stare a tuturor. In acest caz, in alta ordine de idei, as prefera sa traiesc intr-o casa fara vecini. Si sa fac oricat praf ar fi necesar ca sa-mi pot instala ceea ce (vorba aia nasoala) vrea muschiul meu.
Am voie sa ma enervez cand, in plus, cineva cu capsa pusa vine sa-mi spuna ce nu-i convine si are (intr-un fel) si dreptate? As vrea uneori sa am puterea sa ma cert si sa-mi caut dreptatea. Dar pe cei carora li se citeste rautatea pe buzele incordate sau pe alte trasaturi ale fetei prefer sa-i evit. Ceea ce nu-mi opreste lacrimile ce stau sa-mi cada de nervi. Evit sa mi se faca reprosuri. De aceea tind sa ma conformez pentru buna stare a tuturor. In acest caz, in alta ordine de idei, as prefera sa traiesc intr-o casa fara vecini. Si sa fac oricat praf ar fi necesar ca sa-mi pot instala ceea ce (vorba aia nasoala) vrea muschiul meu.
29 septembrie 2006
Franturi
McDonalds. Un pusti de aproximativ 7-8 ani, nazdravan si zgomotos, se cocoata pe toate scaunele. Afara se afla un tobogan in spirala. In dreptul lui - un clown pe care stau scrise regulile de folosire. Pustiul opreste un angajat: "Am o intrebare: Afara e un clown. Daca sunt mai mic decat el, am voie sa ma dau pe tobogan?" In momentul raspunsului un scaun de bar de care este agatat un alt copil nazdravan aluneca si cade. Afara primul pusti se masoara cu clown-ul.
In vizita pe la mine via google sau altele
Nu stiu daca am spus vreodata cum ajunge lumea pe la mine. Mi-am inserat codul counter-ului pe toate cele 4 bloguri pe care le detin, asa ca o parte dintre vizitatori cauta:
* acrilic
* pictare pe panza
* bogdan dinca fotografie
* a picta
(chestii de genul asta)
Dar mai cauta si ceva de genul:
* bunica - nu stiu a cui, dar nu pe-a mea, in orice caz
* animale p - ?!?
* bis bald - daca mai ajungi o data la mine si nu stii ce inseamna, bis bald :)))
* intre ce va fi si ce a fost,fiecare se plimba fara rost manat de o senzatie de asteptare - he? asta o fi vreun vers ceva...
* intre ce va fi si ce a fost,fiecare se plimba fara rost manat de o senzatie de asteptare - imi pare rau, cu acelasi vers tot la mine ai ajuns
* scenarii, poezii pentru copii mici - de-astea nu am
* mihai constantinescu - au mai fost cautati si altii din breasla lui, din pacate nu am muzici cu ei
* dan sociu - are blog de curand
* sfarsit - nu, sfarsitul nu-i aici
* indigestie - se mai intampla si pe la case mai mari
* baleine bleue cherche de l'eau - ai gasit bine, e un cantecel din copilarie
* nazbatii - heh
* pot vorbi cu cineva de pe aici - nu stiu daca ma intrebi, dar... keine Ahnung, poate ai noroc
* trist - ...
* bagajul regasit - he, aici este :D
etc etc etc
Si nu in ultimul rand, cineva cu bunavointa mi-a cautat cu mister google propriul nume. Care fusesi, bre?
* acrilic
* pictare pe panza
* bogdan dinca fotografie
* a picta
(chestii de genul asta)
Dar mai cauta si ceva de genul:
* bunica - nu stiu a cui, dar nu pe-a mea, in orice caz
* animale p - ?!?
* bis bald - daca mai ajungi o data la mine si nu stii ce inseamna, bis bald :)))
* intre ce va fi si ce a fost,fiecare se plimba fara rost manat de o senzatie de asteptare - he? asta o fi vreun vers ceva...
* intre ce va fi si ce a fost,fiecare se plimba fara rost manat de o senzatie de asteptare - imi pare rau, cu acelasi vers tot la mine ai ajuns
* scenarii, poezii pentru copii mici - de-astea nu am
* mihai constantinescu - au mai fost cautati si altii din breasla lui, din pacate nu am muzici cu ei
* dan sociu - are blog de curand
* sfarsit - nu, sfarsitul nu-i aici
* indigestie - se mai intampla si pe la case mai mari
* baleine bleue cherche de l'eau - ai gasit bine, e un cantecel din copilarie
* nazbatii - heh
* pot vorbi cu cineva de pe aici - nu stiu daca ma intrebi, dar... keine Ahnung, poate ai noroc
* trist - ...
* bagajul regasit - he, aici este :D
etc etc etc
Si nu in ultimul rand, cineva cu bunavointa mi-a cautat cu mister google propriul nume. Care fusesi, bre?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)